VODAFONE PUNE ÎN FUNCŢIUNE PRIMA PĂDURE INTELIGENTĂ DIN ROMÂNIA PENTRU A PREVENI DEFRIŞĂRILE ILEGALE !

  • Gardienii digitali ai pădurii detectează sunetele specifice acţiunilor de exploatare forestieră
  • Dispozitivele sunt conectate la reţeaua Vodafone şi semnalează în timp real pericolele
  • Iniţiativa se subscrie noii viziuni de brand a Vodafone: „Împreună putem”.

    Bucureşti, 31 martie 2021Vodafone anunţă, în premieră în România, un proiect de pădure inteligentă, conectată la reţeaua Supernet. Pădurea, situată în judeţul Covasna, a fost dotată cu un sistem de monitorizare şi semnalizare în timp real a sunetelor specifice exploatărilor forestiere, ceea ce ajută la combaterea defrişărilor ilegale. Proiectul este parte a misiunii Vodafone de a proteja mediul şi un apel la solidaritate pentru apărarea pădurilor din România împotriva defrişărilor ilegale, în linie cu noua poziţionare a brandului anuţată astăzi la nivel global, „Împreună putem”.

    România este printre puţinele ţări din Europa care se mai poate mândri cu pădurile sale virgine. Din păcate, acestea sunt în pericol de a dispărea. Unul dintre angajamentele asumate de Vodafone este acela de a proteja Planeta şi de a utiliza tehnologia pentru a genera impact pozitiv în societate, pentru a contribui la schimbare şi progres, pentru a conecta oamenii şi societatea pentru o viaţă mai bună şi un viitor sustenabil. Soluţia pe care o lansăm astăzi răspunde unei nevoi imediate de a preveni exploatările forestiere ilegale şi de a putea interveni în timp util pentru a proteja ultimele areale seculare, dar şi unui obiectiv pe termen lung, de acţiune împotriva schimbărilor climatice. Să ne îngrijim de viitorul Planetei este o responsabilitate care ne revine tuturor – autorităţi, companii, organizaţii de mediu şi cetăţeni, şi fiecare dintre noi putem contribui la acest obiectiv printr-un comportament responsabil şi eforturi comune”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

    Soluţia de pădure inteligentă implementată de Vodafone are la bază sistemul dezvoltat de start-up-ul non profit Rainforest Connection. Sistemul comunică cu reţeaua Vodafone şi constă într-o serie de dispozitive numite „gardieni digitali”, prevăzute cu senzori acustici care captează o gamă variata de sunete din mediul înconjurător. Datele captate sunt trimise, prin internet, către o platformă aflată în cloud, dotată cu Inteligenţă Artificială. Aplicaţia analizează în timp real informaţia primită şi, dacă sunt detectate zgomote precum cele de drujbă, de autovehicule etc, care ar putea indica eventuale activităţi suspecte, trimite tot în timp real alerte către o aplicaţie instalată pe telefoanele pădurarilor şi/sau către un centru de monitorizare zonal sau naţional. Soluţia le permite administratorilor pădurilor să asculte în timp real ce se întâmplă şi să intervină prompt în caz de pericol. Dispozitivele sunt instalate în segmentul superior al arborilor, într-un mod neinvaziv, sunt dotate cu panouri solare proprii care le asigură alimentarea cu energie şi sunt protejate de intemperii. Un singur dispozitiv are o rază de acoperire de 1Km şi poate preveni defrişarea a peste 3Km2 de pădure.

    Proiectul pe care l-am anunţat astăzi demonstrează încă o dată cum tehnologia poate contribui la soluţionarea unei probleme reale cu care România se confruntă şi anume defrişarea necontrolată. Nu vom avea niciodată suficienţi pădurari să ne protejăm complet pădurile, însă putem avea suficienţi gardieni digitali care să detecteze şi să ne anunţe imediat ce apare un pericol real de defrişare ilegală. Soluţia noastră se bazează pe captarea în timp real, cu ajutorul reţelei Vodafone, a sunetelor specifice acţiunilor de defrişare (drujbă, motor etc.) şi recunoaşterea lor cu ajutorul inteligenţei artificiale, urmate de transmiterea unei alerte către persoanele şi autorităţile responsabile ce pot interveni pentru a stopa acţiunea de defrişare. Soluţia propusă de noi este complementară măsurilor deja luate de autorităţi pentru că intervine în etapa iniţială, de detecţie şi alarmare din interiorul pădurii, înainte ca defrişarea să aibă loc”, a declarat Cătălin Buliga, Chief Technology Officer, Vodafone România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *