Viselenuautermenlimita.ro îi aduce un omagiu regretatului doctor Eugen Nicoară

Site-ul viselenuautermenlimita.ro îl comemorează azi pe marele Dr. Eugen Nicoară, considerat de mulți ca fiind cel mai emblematic chirurg pe care județul Mureș l-a avut vreodată, de la care moarte se împlinesc 33 de ani.
Dr. Eugen Nicoară s-a stins din viață în ziua de 3 mai 1985, plecând spre o lume mai bună. A trăit 92 de ani şi de-a lungul vieţii a fost medic primar chirurg, directorul spitalului Reghin, inspector general sanitar, preşedintele Astrei Reghin, preşedintele F.O.R., comandantul Străjerilor din ţinutul Mureş, profesor suplinitor de Medicină Pastorală la Academia Teologică din Cluj, deputat sinodal şi prefect de Mureş. A fost un om hărăzit de Dumnezeu acestui oraş, un om luminat spiritual cu o energie ancestronică şi un dinamism inepuizabil pe tărâmul culturii şi sănătăţii publice care şi-a dorit să ctitorească Reghinul şi satele din jur după inteligenţa şi gândirea sa.
A murit neîmpăcat sufleteşte că a fost trădat prin tăcere, prin calomnie, prin compromitere şi furt de cei pe care cândva i-a considerat prieteni. Chiar dacă nu a trăit să îşi vadă recunoscute meritele de autorităţile comuniste locale, pentru anii care şi i-a dedicat, „binelui public”, a fost convins până în ultima clipă a vieţii că dreptatea e în ceruri.

Dumnezeu să-ți odihnească sufletul bun în pace și să-ți răsplătească bunătatea și dragostea cu care i-ai înconjurat pe cei care ți-au călcat pragul spitalului, al sediului ASTRA, sau al casei și pentru sprijinul material oferit atâtor tineri fără posibilități materiale să absolve o facultate sau să termine o școală de meserii. Mulțumim pentru construcția Spitalului Municipal Reghin, a Casei de Cultură și nu în ultimul rând pentru monumentele eroilor, ridicate în cinstea militarilor din cele două conflagrații mondiale și pentru troițelor lăsate în urmă ca un semn al credinţei nestrămutate, și a rezistenței strămoșilor noștri pe care i-ai respectat atât de mult. 

Generațiile care vin trebuie să știe că în galaxia valorilor reghinene a existat odată un om a cărui viață a fost o demonstrație pentru un adevăr : Nimic fără Dumnezeu! Acesta a fost Eugen Nicoară care a câștigat pariul cu viața și astăzi este mai mare ca oricând prin instituțiile care îi poartă cu onoare, numele!  Judecata pătimașă a celor de ieri, care au vrut să îi scrie istoria la cald, era bazată pe minciuni și orgolii de conjunctură, însă Eugen Nicoară nu a fost doar un mare chirurg ci și un mare vizionar care știa că judecata lui de mâine va fi dreaptă și îl va înălța pe treptele istoriei, la locul său, printre marele figuri și personalități din istoria României.   


viselenuautermenlimita.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *