Tiberiu Oltean, omul care a construit un grup de firme, învățând că iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei care te-au insultat

Tiberiu Oltean, este un patriot local care a ales să rămână la țară, în ciuda avantajelor de la oraș, și să pună pe picioare o mică afacere, în urmă cu 39 de ani, sub comunism, în ideea că într-o zi va fi un antreprenor liber. A început cu tâmplăria clasică de ferestre și uși din lemn, însă, după căderea comunismului, a dat lovitura cu un nou concept în materie de mobilier de grădină în special seturile berărie.  Mobilierul pentru festivități și agrement, din lemn de brad natur și lăcuit în diferite nuanțe, l-au transformat în membru de aur al Camerei de Comerț și Industrie Mureș.

A început activitatea de tâmplărie pe cont propriu într-o casă veche a bunicilor săi  în 1980, patru ani mai târziu avea primul ucenic și a ajuns 15 ani mai târziu, la 250 de salariați. Din 1995 până în 2018 firma ,,Oltean Prodlemn SRL”, a exportat în Europa, peste un milion șase sute de mii seturi berărie, iar Tiberiu Oltean, în calitate de manager a reușit să ridice firma în eșalonul celor mai puternice companii din județul Mureș. A mai înființat două firme, una care realizează exploatare forestieră a lemnului pe picior, bușteanul și îl transformă în cherestea de toate tipurile, și una care produce peleți și brichete. 

A moștenit de la tatăl lui, dragostea de muncă, spiritul de antreprenor, dăruirea, temperamentul și reflexivitatea. Omul de afaceri, a împlinit de curând vârsta de 64 de ani, pe care însă nu o arată fiindcă el a văzut mereu în muncă o binecuvântare și nu o povoară și în paralel a făcut foarte mult sport. Dar asta nu înseamnă că Tiberiu Oltean a avut șansa de a fi neînrobit de marele mecanism al istoriei și că viața lui a fost o fericire continuă. Din contră viața sa a fost până acum un șir lung de încercări dramatice, umiliri și suferințe dar pentru demnitatea de care a dat dovadă în fața provocărilor vieții probabil că Dumnezeu i-a îngăduit să câștige toate maratoanele încercărilor nedrepte, cursele cu obstacole ale destinului, sprinturile după liniște și săriturile în înălțimea fericirii. 

 

Deși a fost greu încercat în ultimii 25 de ani de viață, capacitățile psihice și intelectuale sale și simțurile, s-au acutizat, și l-au transformat într-un om extrem de înțelept, care radiază multă lumină în jurul său. A fost trădat de soție, mințit de un director, agresat nevinovat de fratele directorului, iar încrederea într-un contabil superficial, era să îl coste libertatea. A fost părăsit de 100 de salariați, momiți neprincipial de firme concurente, care au fost înființate în aceeași localitate și cu același obiect de activitate, dar din lipsa unei strategii de dezvoltare au falimentat în câțiva ani. În acele condiții firma SC Oltean Prodlemn a ajuns să recruteze peste 100 de angajați din județul Botoșani pe care i-a învățat meserie reușind să își continue activitatea de producție.

Și fiindcă Tiberiu Oltean se încăpățâna să supraviețuiască și părea imposibil de destabilizat, firma a fost în decurs de un deceniu ținta a multor incendii provocate intenționat de un fost angajat (după părerea directorului) care au adus prejudicii uriașe grupului de firme patronate de Tiberiu Oltean. Cel mai mare incendiu din toate a mistuit în flăcări marfă ambalată pentru export în valoare de 200.000 de euro fără să fie recuperat nici prejudiciul nici să fie prins făptașul.

Însă lovitura de grație, Tiberiu Oltean a primit-o în urmă cu 7 ani, după o serie de controale din partea inspectorilor ANAF, care au stabilit că, trebuie să plătească Statului 1.800.000 de lei din cauza unor erori contabile, în condițiile în care avea contractat un credit de investiții de 1,5 milioane de euro pentru care avea obligația de a plăti 25.000 euro lunar timp de 5 ani.

Tiberiu Oltean a fost pe punctul de a intra într-o depresie, dar, s-a rugat lui Dumnezeu și a avut credință ca va reuși să clarifice lucrurile și anume că nu a fost vorba de evaziune fiscală ci de erori contabile.  A reușit după 7 ani, să își plătească datoriile  și să pășească cu capul sus.

Tiberiu Oltean continuă să fie un om curajos pentru unii și neînțeles pentru alții fiindcă nu urăște pe nimeni…și i-a iertat pe toți datornicii pe care îi împrumutase cu bani și care nu și-au mai achitat niciodată datoriile. La maturitate, a descoperit cumpătarea și echilibrul, între celebritate și viața personală. Azi, sportul său preferat este viața și se antrenează în fiecare zi pentru ea. Deși e foarte discret în interviuri, viselenuatermenlimita.ro a reușit să îl convingă să ne destăinuie o parte din realizările și suferințele sale, în premieră. Vă prezentăm un interviu cu un om de afaceri excepțional, care poate fi un model posibil pentru unii dintre noi, un exemplu despre tot ce înseamnă asumare, eleganță și atitudine masculină atât în arta afacerilor cât și în arta vestimentară. 

 

Personal, eu fiind adolescent l-am cunoscut în 1996 la Discoteca Red & White, pe care o deschis-o în incinta firmei. În calitate de jurnalist, l-am reîntâlnit apoi în 2009, iar de atunci în ultimii zece ani, drumurile ni s-au intersectat la zeci de evenimente profesionale sau de altă natură. Deci, intervievez un om al cărui parcurs profesional îl cunosc în mare parte de peste 20 de ani, dar am să încerc pentru cititorii mei să îl provoc la un dialog sincer pe Tiberiu Oltean să ne mărturisească cât de greu a fost drumul său spre împlinire…


Reporter: Cum a ajuns Tiberiu Oltean om de afaceri? A fost un vis sau, pur și simplu, o întâmplare?


 

FVC_1467

Tiberiu Oltean: Nu pot să spun nici că a fost un vis, dar nici o întâmplare. Eu am învățat tâmplărie în copilărie, de la tatăl meu, Ioan Oltean, de profesie tâmplar, care avea atelier și autorizație individuală, încă înainte ca satul nostru să fie electrificat. Am iubit această meserie, o iubesc și cred că voi merge cu ea în mormânt. Din povestirile părinților, am aflat că, de când am început să umblu, în picioare eram permanent în atelier. La 7 ani, am realizat primul produs finit, un scăunel pentru o vecină bătrână, care îl folosea când stătea lângă sobă. Apoi, din timpul claselor primare, am început să îl ajut pe tata, la fiecare fază, de la croit până la montat, iar când am terminat clasa a VIII-a, știam deja meserie, adică lucram cot la cot cu tata.

Privind în urmă, pot să spun cu mândrie, că am avut de la cine să învăț despre tot de ceea ce am avut nevoie pentru a reuși în viață, începând de la măiestria profesională, și terminând cu valorile morale fundamentale: smerenie, sinceritate, cinste, dreptate, blândețe, iubire și toleranță. Mulți clienți îl întrebau pe tata de ce lucră atât de ieftin deși este foarte solicitat că el tot timpul avea luate comenzi pe doi ani în avans. Deviza lui în muncă era: Calitatea este mândria manoperei și clientul mulțumit dacă îi ceri prețul corect!

Deși terminasem clasa a VIII-a la școala generală din Jabenita, cu rezultate foarte bune la învățătură, nu am vrut să merg mai departe la liceu, ci îmi doream să mă perfecționez în această meserie, și am optat pentru o școală profesională, la Târgu-Mureș, cu specializare în industria mobilei. Vă imaginați că acolo nu aveam concurență, și an de an, am obținut premiul I pentru rezultate foarte bune la învățătură și practică.

 

În 1971, după absolvirea școlii, am fost repartizat la ILEFOR Reghin și în paralel, m-am înscris la cursurile de seral, la Liceul Industrial Nr.1, profil prelucrarea lemnului (actualul Liceu Tehnologic ,,Petru Maior”).  A fost o perioadă frumoasă din viața mea, dar și grea, fiindcă făceam naveta șase zile din 7. La ora 5.00 plecam cu autobusul la Reghin, lucram 8 ore în fabrică, și apoi, 5 ore făceam cursuri la seral, după care mă întorceam acasă, noaptea, cu autobusul de ora 23.00, și bineînțeles că, lucram la fabrică sâmbetele iar de multe ori, și duminicile.

Am lucrat în Reghin până în anul 1974, când am fost încorporat în armată, iar după lăsarea la vatră, în 1976, nu m-am mai reangajat la ILEFOR, ci am preferat să rămân acasă, la Jabenița, să îl ajut pe tatăl meu, care avea foarte multe comenzi și avea nevoie de un om de bază. Dar, așa să vă imaginați că, deși eram acasă la tata, programul se respecta întocmai ca într-o fabrică. La ora 7.00 începeam programul de lucru, până la ora 15.00, iar după amiază puteam să îmi fac și comenzile mele  personale, ca să mai câștig un ban în plus.

Am stabilit cu tata, un salar de 2000 de lei, (înainte de 1989) pe acte, dar, în realitate îmi achita doar 1000 de lei, lunar, fiindcă restul se considera plata pentru mâncare și cazare, iar la manoperele mele personale, după program suma o împărțeam în trei: o parte mie și două părți lui tata, pentru material și uzura utilajelor.

La un moment dat, nu mai eram mulțumit de situație, fiindcă voiam să evoluez, așa că am ajuns să îmi confecționez o mașină universală, și mi-am confecționat scule personale.  La curentul trifazic nici nu puteam visa, tata avea cotă și de multe ori nu îi ajungea nici lui, așa că lucram mi-am cu două motoare monofazice, și am început să lucrez separat, într-o casă veche, a bunicilor mei, nelocuită.  În paralel, lucram și ca maistru instructor la școala din Solovăstru, la clasele a IX a și a X-a, fiindcă nu aveau cadre didactice, predam și materiile de specialitate.

Prin anii ’80, apăruse o modă, ca noii proprietari de apartamente la bloc, să își schimbe ușile din pal, de la intrare, cu uși din lemn de stejar. Am realizat un model de ușă, după ce am pus în practică, tot ce am văzut și la alți meseriași, din oraș, mai în vârstă, legat de ușile de exterior. Când a fost gata prototipul, l-am ancorat în picioare pe o căruță, și am plecat de la Jabenița la Târgu-Mureș, pentru a-mi face reclamă. A fost mai greu până am montat prima ușă, după care au început să curgă comenzile, din mai multe cartiere. Ajunsesem să merg cu 10 uși odată, gata făcute, la Târgu-Mureș. Le montam, și când mă întorceam acasă, cu trenul aveam o agendă plină de comenzi în așteptare. Ajunsesem la performanța de a realiza, la multe scări de bloc, de la parter până la etajul 4, toate ușile locatarilor. Realizam lucrări de calitate la un preț mic și câștigam din rulajul mare de uși.

Mi-am strâns bani, și i-am depus la CEC, pentru o Dacie 1310, care mi-a sosit după 5 ani. Așa că, atunci când a venit Revoluția din 1989, aveam deja mașina mea personală, cunoștințe despre economia de piață și capitalism, și nu mi-a fost greu să mă privatizez. Nu m-am gândit însă niciodată până în 1990, că voi ajunge să trăiesc în democrație, în capitalism cu piața liberă. Revoluția din Decembrie 1989, m-a prins la montat de uși în Iernut, și la întoarcerea spre casă m-am oprit în centrul Târgu-Mureșului să văd ce se întâmplă, fiindcă eram șocat de ceea ce se întâmpla în stradă.

Prin 1993, s-a construit casa parohială la Biserica Ortodoxă din Jabenița, și preotul avea nevoie de tâmplărie. Eu am realizat geamurile și ușile, iar reprezentanții parohiei, mi-au donat în schimb, un teren nefolosit de circa 15 arii, din patrimoniul lor pe care se depuneau gunoaiele din sat. Apoi, pe parcurs am mai achiziționat terenuri, mai avea și familia mea câteva parcele iar după ce le-am comasat am obținut un total de 3 hectare de teren pe care am și construit sediul firmei. Lângă firmă, exista și un teren de fotbal, pe care ulterior l-am dobândit, făcând un schimb de terenuri cu Primăria și Consiliul Local, pentru a putea muta terenul, care devenise foarte apătos, și nu mai putea fi folosit în scopul cu care figura pe C.F. Astea au fost începuturile firmei ”SC Oltean Prodlemn SRL”.


Rep.: Au trecut peste 25 de ani de la înființarea firmei, cum caracterizați, pe scurt, acești ani din grupul dvs. de firme și, în același timp, din viața unui om?


T.O.: A fost un drum plin de obstacole, care a însemnat: asumare, ambiție, perseverență, muncă, aventură, provocare, speranță, libertate, oportunitate, investiție, fericire, agonie, și, acum, în sfârșit recunoaștere. Chiar dacă, încă nu am ajuns la superlativul absolut, eforturile mele, depuse în toți acești ani, pentru a-mi crea un nume în sfera aceasta de activitate, reprezintă o carte de vizită, o garanție de bonitate și seriozitate în relațiile cu investitorii și cu partenerii comerciali.


Rep.: Prezentați-mi serviciile de la A la Z, pe care le poate pune la dispoziție firma dvs.


T.O.: Momentan grupul de firme pe care le dețin este compus din societatea ”Oltean Prodlemn SRL”, este activitatea de bază, urmată de societățile ”Davilemn SRL” și, ”Murar Forest”, care le-am înființat din necesitate.  Lemnul îl achiziționez de la Romsilva, rășinoase și fag, iar după ce avem lemnul pe picior, intră în acțiunile echipele mele de exploatare.

La Jabenița, ajunge lemnul de rășinoase din exploatare forestieră, unde îl transformăm în cherestea de toate dimensiunile pentru fabricarea mobilierului de grădină iar scoarța rezultată, o folosim la foc pentru uscătoare.

La Jabenița, realizăm de 25 de ani, seturi berărie, lăcuite, pentru firma ”Dobra”, condusă de un român stabilit în Austria, care între timp mi-a devenit și naș de cununie. O perioadă lungă de timp, livram câte un tir pe zi, cu o capacitate de 380 de seturi berărie și aveam 250 de angajați. Făcând o aritmetică simplă, pot spune că am exportat până în prezent, peste un milion și șase sute de mii de seturi berărie, din brad, cu feronerie adusă de la Piatra Neamț. Chiar și acum, după 25 de ani de export continuu, vă vine să credeți sau nu, niciun set de mobilier, nu rămâne nevândut, de pe un sezon pe altul. Azi livrăm lunar din Jabenița 14 camioane de seturi a câte 350 de bucăți și la secția de la Reghin încărcăm 12 containere de semifabricate pentru China și 500 tone de peleți.

 

Fiindcă, la Jabenița avem și o linie de producție de peleți din rășinoase, și atunci se valorifică toată masa lemnoasă, fără să ne rămână deșeuri. Dacă la Jabenița ajunge lemnul de rășinoase (brad) la secția de la Reghin ajunge lemnul de foioase (fag) care este debitat în semifabricate cu o linie modernă. Semifabricatele sunt aburite și uscate înainte de livrare. Deșeurile se toacă și împreună cu rumegușul se transformă în peleți. Linia de peleți are o capacitate de 2,5 tone pe oră.


Rep.: La ce capitol, consideraţi că firmele D-voastră, şi-a câştigat supremaţia în raport cu firmele concurente?


T.O.: Nu spun că sunt cel mai bun, sau cel mai performant, fiindcă și în domeniul nostru de activitate avem concurență suficientă, dar ne diferențiem de multe microintreprinderi din această sferă de activitate, prin faptul că, noi achiziționăm lemnul pe picior, din pădure, și îl valorificăm prin produse finite, iar deșeurile se valorifică prin peleți, fără să aruncăm ceva. Strategia noastră de dezvoltare, pe acest concept, se reflectă în rezultate economico-financiare, declarate la Administrația Financiară, care ne plasează, de mulți ani de zile, pe locul I în topul firmelor din județul Mureș, top realizat de Camera de Comerț și Industrie a județului Mureș, la secțiunea intreprinderi mijlocii, cu obiect de activitate fabricarea de mobilă n.c.a.


Oltean Tiberiu 1


Rep.: Ce calităţi, trebuie să aibă un bun OM de afaceri?


 

T.O.: Toate serviciile executate de firma unui om bun de afaceri trebuie să fie la cele mai înalte standarde de calitate și vândute la prețul corect. Să își respecte cu strictețe clienții, furnizorii și obligatoriu personalul din subordine. Respect pentru disciplina muncii, și să fie în pas cu știința și tehnica în domeniul său de activitate pentru a face față cerințelor pieței.


Rep.: Sunteți un om bine cotat, din multe puncte de vedere, atât la capitolul moral, cât și la cel financiar. Tiberiu Oltean a primit până acum oferte de a intra în politică?


 

T.O.: Înainte de 1989 am fost membru UTC-ist, dar nu am deținut funcții politice importante. La ce m-a ajutat însă faptul că eram înscris în Uniunea Tineretului Comunist ? Mi-a facilitat posibilitatea să închiriez sala de spectacole a Căminului Cultural pentru diverse manifestări, și totodată am reușit să obțin un teren de la CAP, pe care am amenajat un teren de fotbal, pentru tinerii din comună.

În schimb după 1989, am fost ales consilier local vreo 6 mandate, însă am refuzat să candidez la funcția de primar, deși mi s-a propus acest lucru. În schimb, mă bucur că am contribuit din poziția mea de consilier local, la toate investițiile, reabilitările şi construcţile noi din comună, și bineînțeles că am luptat pentru introducerea gazului, canalizării și a apei potabile și pentru asfaltarea străzilor, prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Am renunțat să mai candidez pentru funcția de consilier local, după încheierea mandatului de consilier PNL (2012-2016). Acum nu mai e cazul, fiindcă din anul 2017, mi-am schimbat domiciliul din satul Jabenița, în municipiul Reghin.


Rep.: Care este cel mai bogat client, (firme sau instituții publice) cărora le-a prestat servicii, firmele dumneavoastră ?


T.O.: Am lucrat pentru multă lume, și mi-e greu să fac acum o ierarhie. Dar pot să vă spun că, imediat după Revoluția din decembrie 1989, am executat tâmplărie la comandă de geamuri și uși pentru niște gabori din Timișoara, ori din Sâncraiul de Mureș foarte bogați cu palate, pentru comandantul Poliției din Târgu-Mureș, pentru directorul Spitalului Județean și diverși generali.

Azi, pe segmentul de peleți și brichete, le vindem la Leroy-Merlin, un lanț de magazine cu produse de bricolaj, materiale de construcție și grădină din Franța, și care deține în total peste 350 de magazine. Pe segmentul de mobilier de grădină colaborăm cu firma Dobra din Austria și avem la activ 25 de ani de distribuție a produselor noastre în toată Europa.


Ce părere aveți despre concurență ? 


 

T.O.: Am aflat pe pielea mea că, lupta pentru supremație în afaceri, nu se mai dă demult cavalerește, cu armele strălucind la soare. Am suferit multe trădări, și am fost de multe ori în situații limită. Mi-au fost ,,montate” sau ,,încurajate tacit” o serie de lovituri, pentru a fi discreditat în fața opiniei publice, dar,  știți cum e vorba aceea : nu mor caii, când vor câinii. Cu ajutorul lui Dumnezeu, mi-am descoperit rezerve uriașe de energie interioară, care m-au ajutat să trec peste greutăți, cu demnitate și, să reușesc să-mi păstrez buna dispoziție.


Rep: Ce schimbări aţi observat în jurul dvs., de când aţi devenit o persoană publică?


T.O.: Dacă ești persoană publică, înseamnă că, trebuie să fi foarte atent cum te comporți în orice împrejurare fiindcă altfel te costă. Am învățat asta pe pielea mea de multe ori. Anul trecut de exemplu am  parcat mașina cu două roți pe o trecere de pietoni, în apropierea unei terase, pentru că, trebuia să duc urgent la bancă, un ordin de plată. Cineva mi-a fotografiat mașina, și a postat fotografia pe pagina internet de Grupul Public  ,,Probleme de Reghin”. Vă dați seama că, în câteva ore existau multe comentarii injurioase, la adresa mea.


Rep: Ce pasiuni aveți în timpul liber?


T.O.: Vara, în timpul liber, ador să joc fotbal, o pasiune pe care o am din tinerețe, când am și pus bazele echipei de fotbal ,,Viitorul” Jabenița, împreună cu regretatul prof. Ioan Șerbânuț, din Solovăstru. Ca o paranteză, în anul  1984, am promovat în Campionatul județean, unde, doar două comune aveau calificate echipe, restul fiind echipe de la fabrici, din toate orașele județului Mureș. Iarna, în schimb prefer să schiez, să înot, și să fac saună. Schiez la Sovata, în Poiana Brașov, sau în Austria, iar de înotat, de regulă, înot la Complexul Apollo din Sângeorgiu de Mureș, unde am abonament, și când nu ajung la piscină, alerg acasă pe bandă. Și anul trecut, m-am implicat și financiar în sport, finanțând  echipa de fotbal de juniori a Clubului ”Avântul” Reghin, unde activează și fiul meu David. Am achiziționat și echipamente  echipei de fotbal ”Viitorul” Jabenița  și echipei de fotbal ”Old-Boys Reghin”, înființată în primăvara anului trecut, cu foste glorii locale.


.Rep: Ce rol joacă banii în viaţa dumneavoastră?


T.O.: Nu am fost niciodată îndrăgostit de bani. I-am privit ca pe un schimb de servicii. Eu, mai degrabă, dacă am bani, îi investesc în utilaje, terenuri sau imobiliare, decât să îi strâng în conturi. În schimb din 1980, de când am avut primul ucenic în atelierul meu și până acum, nu am amânat cu nici o zi, salarizarea pentru munca depusă de angajații mei, chiar dacă, poate și eu, la rândul meu, nu am avut bani și am luat cu împrumut, dar nu am amânat salariile.


Rep: Ce nu poate ierta, Tiberiu Oltean, unui prieten?


T.O.: Eu dorm liniștit, fiindcă am ajuns la performanța (dacă pot să o numesc așa) de a ierta tot ce mi se întâmplă rău, în viață. Chiar îi mulțumesc lui Dumnezeu, că îmi dă atâta putere de a ierta și de a merge mai departe. Puțini înțeleg că iertarea vindecă. Vindecă suflete rănite, vindecă minți obosite, vindecă trupuri slabe. Dacă înveți să ierți, primești sănătate, iubire, armonie, și tot ce este frumos și ți-a fost pregătit să primești, în timpul petrecut pe acest Pământ. Napoleon Bonaparte, spunea că ,,Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei ce te-au insultat”, iar eu chiar am ajuns la o stare spirituală care îmi permite să pun în aplicare asta.


Rep.: Ce personaj istoric admiră cel mai mult Oltean Tiberiu?


T.O.: Eu consider că cea mai mare realizare a poporului român este formarea României Mari și marea Unire de la Alba-Iulia și unul dintre pioni principali în realizarea acestui deziderat a fost  Regina Maria pe care o admir pentru tăria de care a dat dovadă în timpul Primului Război Mondial îngrijind soldații români răniți  și în timpul negocierilor tratatului de la Versailles. Regina Maria este de fapt cea care ne-a unit prin grijă și curaj la 1918.  Ea a călătorit singură la Paris, s-a instalat la Hotelul Crillon, în Place de la Concorde, și de acolo a pledat pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaților occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române. Practic, serviciul adus României de Regina Maria a fost crucial. Când negociatorul șef al delegației românești, primul ministru, Ionel Brătianu, a început să piardă teren, regele a rugat-o pe regină să intervină, iar aceasta a plecat într-o misiune neoficială la Paris, Londra și S.U.A. Voiajele ei diplomatice au fost extraordinare și au produs rezultate extrem de importante pentru istoria României.


Rep.: Ce secret al lumii aţi vrea să-l aflaţi?


T.O.: Am vizitat Egiptul de mai multe ori, și de atunci continuă să mă fascineze monumentele arhitecturale ale acestui ținut, Templul Luxor, piramidele de pe platoul Gizeh ori Muzeul Egiptean din Cairo care este cel mai reprezentativ obiectiv al trecutului acestei culturi impresionante și fascinante. Aș vrea să aflu modul în care au fost realizate aceste monumente istorice, construite în urmă cu 5.000 de ani, și  metodele de aliniere perfecta a acestora, care se pare că au fost atent alese înainte de începerea construcțiilor, cu scopul de a satisface un număr de criterii care includ linii dinastice, religie și astronomie.


Rep: Ce v-a atras cel mai mult la soția dvs.? Când v-ați dat seama că, ea este femeia alături de care veți vrea să îmbătrâniți?


 

Tiberiu Oltean alaturi de sotia Florina si fiul David

 

T.O.: Pe actuala mea soție, am cunoscut-o la un an după ce am divorțat, și culmea, într-un moment în care afirmasem, că eu nu am să mă mai recăsătoresc niciodată. Destinul mi-a arătat că, nu e întotdeauna cum vrem noi. Eu mi-am întâlnit femeia visurilor mele, prima dată, în magazinul unei prietene comune, care ne-a făcut cunoștință, iar de atunci, această femeie, mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Ce m-a atras la soția mea cel mai mult? : felul ei de a fi, frumusețea, inteligența și faptul că este o bună gospodină. Azi, privind în urmă la cei 19 ani care au trecut de când ne cunoaștem, cred că, în sfârșit mi-am găsit sufletul pereche, și că, viața mea este împlinită, fiindcă soția mea a reușit să mă facă să văd totul altfel, să deschid ochii la lucruri noi și mai bune din această lume, și să îmi fie totodată un partener de cea mai mare încredere, în firmă. Anul acesta, sărbătorim 16 ani de căsnicie, și pot să vă spun că, nașul nostru de cununie, este unul dintre cei mai vechi colaboratori ai mei, din Austria căruia îi livrez marfă, de 25 de ani.


Rep.: Știu, că sunteți tatăl a două fete și a unui unui băiat. Ca părinte, ce sfaturi le-ați dat, legate de cum ar trebui să se comporte în viață ?


 

T.O.: Eu, am încercat să îmi educ copii, în spiritul valorilor morale naționale, să fie serioși și de cuvânt, să pună suflet în meseria pe care și-o aleg. Acum, fetele mele din prima căsnicie, sunt majore și la casele lor. dar fiului meu, care anul acesta va împlini 14 ani, încerc să îi insuflu curajul, stima de sine și dragostea față de muncă. Îi cultiv respectul, și încerc să îl fac să înțeleagă, că respectul nu se cumpără. Respectul se câștigă cu fiecare faptă bună, cu fiecare gest frumos, cu fiecare cuvânt de alinare, și cu fiecare zâmbet adus pe chipul celuilalt. ,,Respectă dacă vrei să fi respectat”.


Rep: De ce nu v-ați putea lipsi în viaţa de zi cu zi?


T.O.: De familia mea. În acest moment, în familia mea există armonie, respect și înțelegere cea ce, mă ajută foarte mult să conduc afacerea, în parametrii optimi. Dacă ne certăm, eu și soția mea, când ajung la firmă, nu mai pot să mă concentrez și să dau randament, și asta m-a învățat să nu amân niciodată rezolvarea aminozităților care apar între noi și să nu ne culcăm nici, măcar o zi supăraţi unul pe celălalt.


Rep: Care este cheia succesului, din punctul dumneavoastră de vedere?


T.O.: Curaj, perseverență, cinste, corectitudine, muncă, seriozitate, sacrificii și bineînțeles, destinul.


Rep.: La început întrevedeați succesul de acum?


T.O.: Nu în vremea comunismului.  Visam cel mult, să am un atelier ca al tatălui meu, și să am o viață în care să practic o meserie care mă reprezintă. Însă, visul meu a crescut odată cu anii, am riscat când am început prima dată să lucrez pe cont propriu și am început să angajez tot mai mulți muncitori peste 250 și la care trebuia să le asigur comenzi, desfacerea produselor și nu în ultimul rând salariile la fiecare sfârșit de lună. Tot ceea ce există în firmă acum mă refer la mijloace fixe, au fost clădite de la zero, toate construcțiile și utilajele. Am accesat multe fonduri europene dar am luat și credite bancare. Am avut curajul să risc deoarece eram sigur că dacă voi valorifica lemnul la maxim voi avea succes.


 Rep: Aţi avut parte de vreo experienţă nefastă de-a lungul timpului, care v-a determinat să vă depășiți limitele?


T.O.: De-a lungul timpului, am avut parte de multe experiențe nefaste, pe care întotdeauna le-am depășit cu ambiție și curaj. Totdeauna mă gândeam că așa trebuie să fie, și trebuie neapărat să merg mai departe. În decursul anilor, de când administrez firme, am promovat mai mulți șefi din rândul muncitorilor, care mi-au înșelat așteptările, tocmai atunci când credeam că totul merge bine. Am suferit multe pierderi materiale, datorate unor incendii, unele provocate de oameni răi (invidioși). Firmele mele au fost supuse mai multor controale tendențioase, urmate de amenzi foarte mari. Unii consăteni de ai mei, când au constatat că îmi merge bine, au înființat și ei firme cu obiect de activitate identic cu al meu, folosindu-se de muncitori formați de mine, au abordat clienții și furnizorii mei, încercând să îmi ia locul, dar, în timp au falimentat fiindcă nu au reușit să supraviețuiască în această industrie … Recunosc că, trecând prin atâtea încercări, și fiind asaltat de o grămadă de vești proaste, am avut și eu momente în viață când îi invidiam pe muncitorii mei, adică tânjeam după perioada când lucram în atelier, singur, nu aveam stres, și noaptea dormeam liniștit.

Poate cea mai neplăcută experiență, am avut-o cu ocazia divorțului, când au fost lansate niște minciuni grosolane, îndreptate împotriva mea. Pe baza acestora, am fost agresat în casa mea, de fratele unuia dintre cei doi îndrăgostiți de atunci. Am suferit o perioadă, dar am mers mai departe, și prin faptele mele am încercat să dovedesc că am fost acuzat pe nedrept, și am reușit să îmi recâștig încrederea celor din jurul meu. Anii au trecut, cu bune și rele, însă după 20 de ani, în vara anului trecut, s-a disputat un meci de fotbal de ”Old Boys”, la Jabenița, în care jucam și eu și înainte de fluierul de începere a partidei cel care m-a agresat în 1998, mi-a cerut iertare în public, deși eu nu i-am cerut aceasta. Am trăit atunci un moment impresionant la centrul terenului de fotbal, când în fata tuturor celor prezenți, fără să fie vorba de o ceremonie de premiere, agresorul a ținut să îmi înmâneze un cadou, și m-a rugat să-l iert pentru suferințele care mi le-a cauzat, deoarece a descoperit adevărul. Nu vreau să pară o laudă dar todeauna am fost convins că adevarul va ieși la suprafață, ori cât de târziu.


Rep.: Ce înseamnă pentru D-voastă renumele și popularitatea? Cât de greu se câștigă și cât de ușor se pierd?


T.O.: Un mare învățat, spunea la un momentdat așa “Popularitatea e ca şi vântul, te ridică în sus, dar nu te menţine la înălţime”, și așa este: un renume bun se construiește greu, prin seriozitate pe toate planurile și chiar și așa, se poate să fi destabilizat, dacă nu ești atent la ce se întâmplă în jurul tău. Au fost mulți oameni de afaceri, care au cunoscut mărirea (în afaceri) și tot afacerile le-au adus și decăderea. Dacă afacerile devin un mod de viață, atunci, nu ai cum să nu ai respect față de salariați, de furnizori, față de Stat, și să nu respecți regulile. Renumele se câștigă ușor, dacă crezi în tine și în potențialul tău, mai mult decât oricine din lumea asta. Succesul ajunge în mâinile fiecăruia care are ambiţie, vise, tenacitate și anduranţă.


Rep: Dacă aţi avea puteri supreme pentru scurt timp, care ar fi primele trei schimbări radicale pe care le-ați aplica în Reghin sau în județul Mureș?


T.O.: Aș construi o centură a orașului legată cu autostrada pentru a devia traficul greu din Reghin, pentru a descongestiona circulația mașinilor, aș face o lege pentru ca fiecare magazin, înainte de sărbători, să ofere gratis oamenilor nevoiași, tot ce au nevoie, și aș anula concurența neloială.


Rep.: Dați-mi trei motive, pentru care credeți în Dumnezeu?


T.O.: Dumnezeu este prezent în toate. M-a ajutat să trec peste multe faze grele din viață. Nimic nu este întâmplător în lumea aceasta, totul a fost făcut și este coordonat de Dumnezeu, într-un mod în care mintea omenească nu poate să îl cuprindă.


 

LOGO 2019

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *