Tătar Ilie Chirilă “Săptămâna trecută, primul investitor din comuna Solovăstru, a bătut primul țăruș în pământ, pentru construcția unei Fabrici de Bere, artizanală o investiție estimată la circa 2 milioane de euro!”

Carismaticul Ilie Chirilă Tătar este cel de-al 25 lea primar cunoscut, din ultima sută de ani, din comuna Solovăstru, și al doilea primar din satul Jabenița, ales prin vot democratic, după Revoluția din 1989 din România. Este un primar modern, are pagină de facebook, dar totodată este și gospodarul de serviciu al comunei Solovăstru care ia pulsul străzii și îi place să i se spună părerea cetățenilor, chiar dacă doare câteodată. Este un om fără orgolii prostești, a cărui fapte nu îi contrazic vorbele, care de luni până vineri, de la 08.00 la 16.00, este la muncă în folosul celor peste 2.900 de locuitori care îi are comuna la ora actuală.

Este cunoscut pentru modul exemplar în care asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, și pentru corectitudinea cu care ascultă doleanțele tuturor locuitorilor din Solovăstru motiv care Ilie Chirilă Tătar nu a fixat o singură zi de audiențe pe săptămână, ușa acestuia fiind deschisă de luni până vineri pentru toți cetățenii care se confruntă cu probleme care intră în atribuțiile primarului.


 

VNATL TATAR CHIRILA ILIE

Ilie Chirilă Tătar este un primar realist în observații și idealist în aspirații din partea Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), care în ciuda faptului că administrează o primărie de gradul III, în perioada 2016 – 2019, s-a străduit să aducă cât mai mulţi bani europeni în comună. Un obiectiv îndeplinit cu brio de edilul din Solovăstru dacă luăm în considerare că sub mandatul său s-au realizat investiţii de aproape trei milioane de euro, iar de curând a adus primul investitor în comună, care va construi pe raza comunei, o fabrică de bere, a cărei valoare de investiție este estimată la circa 2 milioane de euro.

Anul trecut, sub mandatul primarului Tătar Ilie-Chirilă, s-a organizat prima ediție a ,,Fiiilor Satului Solovăstru”, pe data de 8 septembrie, pentru a depăna amintiri, pentru a-i revedea pe cei dragi, și pentru a se reconecta cu rădăcinile lor. Anul acesta, primarul plănuiește să reînvie tradițiile și în Jabenița, și să transforme data de 15 august în prima ediție a „Fiiilor satului Jabenița”, cărora administrația locală le pregătește un spectacol, diplome de merit și o serie de suprize.

Chirilă – Ilie Tătar este născut la Jabenița, unde a absolvit primele 8 clase iar liceul l-a absolvit la Reghin. Și-a început activitatea la IM Republica Reghin ca electrician, a continuat la magazia tehnică a IFET-ului Reghin, iar ulterior a ajuns gestionar la o firmă care ambala și comercializa produse de uz fitosanitar din Brașov. Dând dovadă de abilităţi în vânzări și în gestionarea bugetelor, a fost cooptat în departamentul de vânzări, și a ajuns să răspundă de un departament de vânzări pe trei județe, unde a muncit până în anul 2016, când a preluat funcția de primar al comunei Solovăstru.


Rep: Peste mai puțin de un an de zile, se încheie mandatul de primar pe care l-ați obținut la alegerile din 5 iunie 2016. Cum caracterizați, până în prezent, mandatul de primar al lui Ilie Chirilă Tătar?


Ilie-Chirilă Tătar : În anul 2016, când am candidat la funcția de primar, am avut patru promisiuni electorale, cu care am venit în fața alegătorilor. Am promis să continui investițiile în infrastructură și extindere apă și canal, acolo unde erau inexistente, și momentan pot să vă spun că avem la nivel de administrație locală un proiect în acest sens, în derulare, de 9 km de canalizare și 4 km de conductă de apă, pe Măsura 7.2., prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. (AFIR). Este vorba de un proiect finanțat din fonduri europene 100%, care este finalizat în prezent, într-un procent de circa 60%.
Al doilea obiectiv al meu, a fost investiția în infrastructura rutieră, un domeniu în care nu stăm foarte bine la nivelul comunei, și unde avem un proiect în valoare de 1.260.000 de euro, inițial pentru 9,5 km de asfalt în comuna Solovăstru, și un pod peste râul Gurghiu din localitatea Jabenița, care va face legătura între drumul judeţean 153C şi 154E. Podul din Jabenița ne-a creat foarte multe probleme de-a lungul timpului, în special în timpul iernilor și primăverilor fiindcă îl rupea apa, și rămâneam luni bune fără a avea legătura între localități, și în aceste condiții am intervenit cu mașina Primăriei, pentru a putea transporta școlarii și preșcolarii la școală, pe perioda cât timp podul a fost avariat.

Datorită Ordonanței de Urgență a Guvernului Nr. 114 din 22 decembrie 2018, privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene noi, au trebuit recalculați indicatorii financiari, care astfel nu s-au mai încadrat în manoperă. Dar repet, proiectul, NU este pierdut. La prima licitație nu am avut nici o ofertă financiară tocmai din acest motiv. Dacă Ordonanța de Urgență ar fi venit după trei-patru luni, poate că aveam acum proiectul în lucru, dar asta nu este o problemă, fiindcă am semnat atâtea documente și declarații peste declarații, pe proprie răspundere că până în luna octombrie a anului 2020, acest proiect va fi finalizat.
Al treilea obiectiv promis de mine, a fost reabilitarea celor două Cămine Culturale din satele Solovăstru și Jabenița. Aceste obiective au fost respectate, fiindcă am rezolvat problema Căminului Cultural din Jabenița, care de zece ani era nefuncțional. Era depus un proiect de către fosta conducere, la CNI, de circa 200. 000 de euro, pe care, până la urmă eu l-am finalizat, și azi Căminul din Jabenița este reabilitat la standarde europene.
În ceea ce privește Căminul Cultural din Solovăstru, în acest moment se află în faza de proiect tehnic, și a fost predat constuctorului. E vorba de un proiect în valoare de 460. 000 de euro pe Măsura 7.6. din fonduri europene, care cuprinde : reabilitare, modernizare, dotare, care cuprinde inclusiv izolarea termică a edificiului, încălzire centrală pe două circuite și nu în ultimul rând dotarea căminului de la scaune la videoproiectoare și aparatură de sonorizare etc. Din aceste considerente, până la recepția finală a lucrărilor, evenimentele cultural-artistice care se vor desfășura pe raza localității Solovăstru, se vor organiza în aer liber dacă permite vremea, iar în caz contrar, se vor desfășura în Căminul Cultural din Jabenița. Cred că nu este o problemă dacă un an vom apela la locația din Jabenița, fiindcă așa cum locuitorii de acolo nu avut atâția ani Căminul funcțional și nu a fost o tragedie, cred că locuitorii înțeleg acest aspect.

Al patrulea obiectiv promis de mine, în campanie a fost întreținerea drumurilor din comună până la faza de asfaltare, și de a fi practicabile drumurile de piatră. Cred că am și reușit, pentru că, în fiecare an am intervenit de trei, patru, cinci ori pentru a fi practicabil, și am făcut față cu brio situațiilor neplăcute, apărute datorită condițiilor hidrografice, fiindcă localitatea Solovăstru este așezată în lunca râului Gurghiu. Din acest motiv, iarna, pe râul Gurghiu, afluent al Mureșului, se formează poduri de gheață, care la topirea bruscă produc distrugeri, așa cum s-a întâmplat și în 5 februarie 2017, când am avut două poduri rupte, în localitățile Jabenița și Solovăstru.

64393471_844790232565572_2047982845028204544_n

 

Din fericire, atunci, am reușit cu personalul din Primărie să le readucem la forma inițială, din surse proprii, pe puterile nostre. Dar, așa cum v-am mai spus, pentru ambele poduri am depus proiecte, cel din Jabenița este inclus în proiectul de modernizarea și reabilitarea străzilor pe submăsura 7.2 (Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – infrastructură rutieră de interes local, restul teritoriului).

POD DIN COMUNA SOLOVASTRU VNATL
Momentan suntem în ultima fază de obținere a avizelor și trimiterea actelor către Compania Națională de Investiții pentru podul de la Solovăstru a căror lucrări se realizează din fondul de rezervă bugeatară a Guvernului României destinat pentru situații de urgență fiind încadrat la lucrări de intervenție în primă urgență.

Am intervenit și pe drumurile de câmp, care în momentul acesta sunt practicabile dar din păcate, și anul acesta am avut inundații, care ne-au distrus tot ce am muncit noi în ambele localități. A fost la fața locului și o Comisie din partea Inspectoratului de Situații de Urgență Mureș, numită prin ordinul prefectului județului, care a estimat valoarea pagubelor la suma de 80.000 lei și așteptăm alocarea banilor pentru repararea podețelor, drumurilor de câmp și a drumrilor laterale.


Rep: Spuneți-mi o problemă cu care vă confruntați în comună și care vă frământă foarte mult?


I.C.T.: Avem o problemă foarte mare în localitatea Jabenița, și nu numai, aici ci în întreaga comună Solovăstru, legată de drumul de la Biserica Ortodoxă din Jabenița și până ,,sub pădure”, cât ține UAT-ul Solovăstru, drumul județean are un covor asfaltic foarte îngust, și după fiecare ploaie, acostamentul care ar trebui să servească pentru siguranța circulației, se umple de găuri și rămâne o dungă foarte incomodă pentru conducătorii auto și când se întâlnesc două autoturisme din sensuri opuse, una trebuie să coboare de pe asfalt. Intervențiile noastre, la Consiliul Județean Mureș, au fost în ultima vreme destul de dese fiindcă ne confruntăm cu o altă problemă de infrastructură și în zona fostei fabrici de prelucrare a laptelui, unde este o tasare de teren foarte puternică, care a produs o denivelare de circa 3-4 metri, pe o lățime de circa 70-80 de cm.

Am sesizat conducerea județului, respectiv pe cei care se ocupă de întreținerea drumurilor, ne-au promis că vor interveni, s-au montat câteva semne de avertizare pentru conducătorii auto, însă nu cred că asta este rezolvarea.
Pe data de 11 iunie, au început lucrările de plombare a drumului DJ 154 E, și mi s-a promis că, odată cu aceste lucrări de plombare, se va rezolva și situața de acolo. Cu toate că eu personal, nu văd o rezolvare atât de simplă, și cred că acolo ar trebui realizată o lucrare de amploare foarte bine calculată, iar această lucrare o văd ca o rezolvare de avarie, până la implementarea proiectului de lărgirea de tronson a Drumului Județean 154 E, de modernizare a șoselei care prevede montarea de rigole, și podul peste râul Gurghiu. Proiectul pentru această lucrare de anvergură este predat de câtre proiectant către Consiliul Județean și toți cetățenii comunei, așteptăm de la o zi la alta, să primim un răspuns din partea autoritățiilor județene, cum că s-au aprobat indicatorii financiari, și că putem să scoatem proiectul la licitație.


Rep. : Cine este cel mai longeviv locuitori al comunei Solovăstru, la ora actuală?


I.C.T.: La ora actuală, cel mai vârstnic locuitor este Ioan Ciorba, cetățean din satul Jabenița, născut în anul 1922, care pe 22 iunie va împlini respectabila vârstă de 97 de ani.


Rep: La fel cum Târgu-Mureșul se mai numeste și ,,Orașul Florilor”, iar Reghinul ,,Orașul Viorilor”, cum am putea numi Solovăstru ? Care este în opinia dumneavoastra, specificul cunoscut de cei mai mulți vizitatorii comunei pe care o conduceți?


I.C.T.: Interesantă întrebare. Ce să spun? Cred că Solovăstru ar putea fi numită ,,Comuna Viitorului”, fiindcă avem un potențial turistic, care din păcate, nu este exploatat în prezent, din cauza Legislației în vigoare și lacunelor ei.


Rep.: La ce vă referiți mai concret?


I.C.T.: Oriunde mă deplasez, oamenii cu care mă întâlnesc în primul rând mă întreabă : Ce mai faci, cum ești ? și a doua întrebare: Ce e cu ,,Băile din Jabenița?”. Ăsta este adevărul, că majoritatea celor care aud de comuna Solovăstru, asociază numele cu Băile Sărate de la Jabenița, care era o zonă de turism de agrement cu tradiție, dacă ne gândim că bazinele de apă sărată sunt menționate încă de pe la 1870. Aceste băi au fost o atracție turistică foarte căutată în epocă, și în urmă cu peste 100 de ani, băile aveau o vilă pentru oaspeți, un restaurant și un hotel care găzduia sute de turiști.

Din păcate, în urmă cu 8 ani, terenul cu băile au fost obținute prin revendicare de vechii proprietari și istoria acestei stațiuni s-a oprit. Proprietarii actuali sunt din București, și am înțeles că au căutat investitori cărora să le vândă ,,Băile Sărate de la Jabenița”, dar nu au găsit, și momentan, această stațiune cândva renumită în Ținutul Reghinului rămâne în continuare în paragină. Bineînțeles că noi, ca administrație locală, într-un timp am dorit foarte mult să cumpărăm terenul, iar băile să le readucem în patrimoniul comunei, dar sumele cerute sunt mult peste posibilitățile noastre financiare, iar în momentul de față nu există nici cea mai mică șansă să o achiziționăm.

Părerea mea este că, a fost o greșeală imensă în momentul în care ,,Băile Jabenița” au fost retrocedate, și am avut o întreagă aventură cu proprietarul în instanțele de judecată, și în loc să fie o sursă de venit pentru comună, au devenit o povoară în plus. Dar, vă spun un lucru în premieră, pentru viitorul meu mandat de primar, dacă va fi să fie, ținta mea principală va fi recuperarea acestor băi în patrimoniul comunei, și mă voi lupta ca acest simbol al comunității noastre să redevină ce a fost odată, chiar dacă asta ar însemna să apelez la cele mai urâte căi.

VNATL Tatar Ilie Chirila 2019


Rep.: Cum stați la capitolul investitori ?


I.C.T.: La acest capitol avem o veste bună. În urmă cu o săptămână, primul investitor din comuna noastră, a bătut primul țăruș pe amplasamentul unde se va construi o fabrică de bere. Fabrica se va edifica pe raza localității Solovăstru, și va fi o investiție estimată la o valoare de aproximativ 2 milioane de euro. Va fi vorba de o bere artizanală, cu berărie proprie ceea ce duce implicit la crearea de noi locuri de muncă în comună. Sperăm să fie de bun augur această investiție, având în vedere că consumul de bere artizanală este în creștere, și chiar poate fi considerat un adevărat fenomen. Deocamdată, pot să vă spun doar că investitorul este un român din municipiul Reghin.


Rep.: Am citit în mai multe interviuri în care se discuta despe problema presiunii apei potabile scăzute din comuna Solovăstru, care apare în fiecare vară și că în sfârșit această problemă ar putea fi fi rezolvată odată pentru totdeauna. Despre ce este vorba mai concret ?


I.C.T.: Da, aș putea spune asta. Noi avem un proiect de extindere rețea apă – canal, însă, pe timp de vară întâmpinăm și acum dificultăți. În unele gospodării situate la o altitudine mai mare apa nu are presiune. Noi alimentăm comuna prin intermediul Uzinei de apă din Reghin iar stația de pompare din Solovăstru, se pare că nu mai face față cerințelor în momentul de față fiind depășită din punct de vedere tehnic. Spun asta, pentru că în momentul în care a fost concepută, ea a fost realizată să facă față la un număr de consumatori, și sistemul de distribuție era calculat pentru un număr de km de rețea.

Din acest motiv, am adus la fața locului un proiectant, care împreună cu mai mulți specialiști din cadrul Companiei Aquaserv, reprezentanții firmei de proiectare și execuție au ajuns la concluzia că, cea mai eficientă soluție, este de a modifica parametri stației, și de a-i mări capacitatea de pompare și de a mai face o conexiune între conducta principală, care merge spre Jabenița, și rețeaua de distribuție de pe Mociar. Din punct de vedere tehnic nu pot să dau mai multe detalii, pot doar să afirm că acest proiect este fezabil, este în curs de proiectare, și odată pus în aplicare acest plan, care este separat de proiectul ,,extindere rețea apă – canal”, problema presiunii apei potabile din comuna Solovăstru, va fi rezolvată odată pentru totdeauna.
Am comndat proiectul tehnic și stația de pompare a cărui proprietari suntem noi, iar după ce aceasta va fi modernizată problemele legate de presiunea apei vor dispărea. Odată cu mărirea capacității de pompare vor fi racordați și un număr de 9 hidranți subterani la rețeaua de distribuție a apei pe raza comunei care vor asigura alimentarea cu apă a utilajelor speciale pentru acționarea împotriva incendiilor și pentru alte aplicații autorizate necesare in anumite situatii. Valoarea proiectului de modernizare statiei de pompare va fi de 2 milioane de lei și va fi realizată din fonduri guvernamentale. Astfel că în cel mai scurt timp voi depune două proiecte la Ministerul Dezoltării Regionale și Administrației Publice pentru modrnizarea statiei de pompare și un proiect de modernizarea rigolelor de scurgerea apelor pluviale și construire de trotuare a acolo unde spațiul permite.


Rep.: Ce îl mai ține român pe Chirilă-Ilie Tătar, într-o eopcă a globalizării mondiale?


I.C.T. : Țara în care m-am născut și comuna în care locuiesc. Nu ai cum să uiți statutul care îl ai azi, fără să îți respecți istoria și eroii neamului, care și-au sacrificat viețiile ca să fim liberi, să putem purta portul național și să ne promovăm datnilie și obiceiurile.


Rep. : Cu sărbători cu tot, anul are 365 de zile, și-n fiecare dimineață credem că am putea realiza ce ne-am pus în gând. Ce s-a realizat până acum în Solovăstru, cetățenii au văzut. Ce credeți că încă nu s-a făcut ?


I.C.T.: Nu am reușit să construiesc în mandatul meu, niște locuri de recreere o zonă de agrement, și spații de joacă pentru copii astea sunt în momentul de față singurele lucruri care îmi stau în coaste.


Rep.: Încă nu ați identificat locațiile potrivite atât în Solovăstru cât și în Jabenița?


I.C.T.: Am identificat o locație în Jabenița, și am și încercat să implementăm prin Grupul de Acțiune Locală GAL Prietenia Mureș-Harghita, un proiect în valoare de 37.000 de euro plus TVA. Am făcut proiectul, și apoi l-am refăcut, cu indicatorii financiari noi pentru că suma era fixă și bugetul local nu îmi permitea cofinanțarea. Dar încă nu sunt convins că voi investi acești bani, probabil voi schimba prioritatea lor, dar cert este că, în curtea Căminului din Jabenița vom amenaja un loc de joacă, și în curtea Căminului de la Solovăstru la fel, și cele două parcuri vor mai fi dotate cu bănci, lumini și alte elemente decorative. Totodată, în această vară ne-am propus să amenajăm două spații de joacă, în cadrul ambelor grădinițe cu circuit închis.


Rep.: În urmă cu doi ani, declarați că aveți un proiect de creștere a populației în comuna Solovăstru, prin vânzarea de loturi de terenuri pentru construcții de locuințe. Mai există aceast deziderat pe agenda primarului Ilie-Chirilă Tătar?


I.C.T.: Da, am rămas credincios acestui deziderat de a depăși cifra de 3000 de locuitori în comuna Solovăstru, prin vânzarea de ,,loturi de locuințe” în zona Mociar, pentru construcții de locuințe. Primele loturi de locuințe au fost vândute acolo în anul 2006, apoi s-au mai făcut câteva licitații de vânzare, dar abia în acest an am reușit să ducem în zonă utilitățile de apă-canal, și mai avem disponibile 80 de loturi.

În cel mai scurt timp începem un parteneriat și cu Sociaetatea Electrica, ceea ce va crește nivelul de facilități pentru cumpărători interesați să își construiască case pe raza comunei Solovăstru, și urmează ca în această vară să scoatem la licitație circa 40-50 de loturi de teren, pentru că avem foarte multe solicitări. Avem în prezent un număr de peste 2900 de locuitori după ultima statistică, și pe baza proiectului meu, prin vânzarea acestor loturi de terenuri, vom depăși cifra de 3.000 de locuitori, astfel că, vom fi o comună mai mare, ceea ce atrage și o sumă mai mare de bani la bugetul local, și va crește și viteza pe calea dezvoltării și modernizării comunei.


Rep.: Care sunt, sau ar trebui să fie în opinia dvs., calitațile unui bun primar?


I.C.T.L.: Sunt la primul mandat, și pot să spun că după trei ani la conducerea acestei comune, din afară, lucrurile par mult mai ușoare. Dacă vrei să ai realizări e greu să fi primar, dacă vrei doar să îți intre bani pe card și să nu te implici, e cea mai frumoasă funcție. Calități? Onestitatea, în sensul că un bun primar rebuie să promită doar acele lucruri pe care le poate controla, competenţa, corectitudinea, şi bineînțeles interesul pentru binele public.


Rep.: Știm că, pe lângă atribuțiile de primar al comunei Solovăstru, sunteți și președintele a trei asociații. Explicați-ne mai exact despre ce este vorba ?


festivalul vaii gurghiului 2018 12I.C.T.: Este adevărat, că pe lângă funcția de primar, îneplinesc și funcția de președinte al Asociației Comunității ,,Văii Gurghiului”, președinte la Asociația ,,Natura 2017”, și președinte la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Valea Regilor”.

Asociația Comunității ,,Văii Gurghiului” este constituită din primăriile : Reghin, Solovăstru, Gurghiu, Hodac, Ibănești, care organizează în fiecare an Festivalul Văii Gurgiului de pe Platoul Fâncel, în colaborare cu Consiliul Județean Mureș și Instituția Prefectului Mureș. Scopul Festivalului Văii Gurghiului este să readucă la viață tradițiile, să evidențieze tot ceea ce înseamnă patrimoniul etnografic al zonei: de la gustoasa și variata mâncare tradițională, la meșteșuguri, costume populare, tradiții, cântece, dansuri. În cadrul acestei asociații, am fost ales președinte în anul 2016, pentru un mandat pe patru ani, și țin să le transmit cititorilor dumneavoastră că anul acesta vom organiza a XIV-a ediție a Festivalului Văii Gurghiului în perioada 16-18 august 2019.


Asociația ,,Natura 2017”, este o asociație de proprietari de terenuri agricole, pășuni și fânațe care în momentul de față nu are un obiect de activitate, din cauza programului de cadastrare, care încă nu este finalizat, dar este un proiect cu perspective de viitor.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Valea Regilor” a fost înființată pentru a putea avea un audit public intern, pe cele patru UAT-urilor de pe Valea Gurghiului.


Rep.: Vi s-a întâmplat, ca în calitate de primar, să va cereți scuze că ați greșit în fața cuiva, la un momentdat ?


I.C.T. : Să îți ceri scuze, este un lucru firesc, însă până în prezent, nu consider că am greșit cuiva, în mod voluntar, dar asta nu înseamnă că nu știu să îmi recunosc greșelile, și să bat pasul înapoi, dacă e cazul.


Rep. : Ce înseamnă onoarea pentru dumneavoastră? Cât de greu se câștigă popularitatea și cât de ușor se pierde ?


I.C.T.: Bună întrebare. Popularitatea se câștigă prin fapte, prin comportament și cuvântul dat și respectat, dar uneori se pierde tot așa de ușor, prin intermediul unor zvonuri și bârfe, care foarte greu le combați după ce au fost lansate în spațiul public de răspândaci plătiți să îți facă anti-reclamă.


Rep.: Dar apropo de bârfe, vi s-a întâmplat vreodată să auziți o bârfă exagerată despre dumneavoastră ?


I.C.T.: Eu am trăit pe pielea mea în campania electrorală din anul 2016, ce înseamnă această mașinărie de zvonuri contrafăcute, la adresa mea. Au fost tot felul de aberații lansate, menite să mă denigreze. Ba că vreau să devin primar și să îi dau concesionarului de la Băile Sărate de la Jabenița, 13 milioane de lei, că m-am înscris în lupta electorală ca să îi concediez pe toți bugetarii din instituție, sau mai nou, că vreau să desfințez cele două ansambluri folclorice din comuna Solovăstru. Fals, eu sunt un om optimist, și cred că oamenii serioși au înțeles mesajul meu și ce fel de om sunt. Se pare că numărul lor este în creștere, și mulți cetățeni îmi transmit aprecierea pe care o au față de mine, și că mă vor sprijinii și pentru un nou mandat de primar.

TATAR ILIE CHIRILA VNATL


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *