SFÂNTA ICOANĂ A MAICII DOMNULUI DE LA NICULA CARE A LĂCRIMAT ÎNCONTINUU TIMP DE 26 DE ZILE ÎMPLINEŞTE 340 DE ANI !

      Mănăstirea Nicula este unul dintre cele mai vizitate lăcașuri de cult din România, renumit pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul. Biserica mănăstirii a adăpostit de-a lungul timpului renumita icoană pictată în anul 1681 de meşterul Luca din Iclod. Potrivit datelor existente icoana ar fi fost dăruită sătenilor de la Nicula de către nobilul român Ioan Cupșa.

Sursa foto: https://www.trecator.ro/europa/romania/transilvania/manastirea-nicula/

     Conform unui proces-verbal întocmit de ofițeri austrieci, icoana ar fi lăcrimat după unele surse între 15 februarie şi 12 martie 1694 iar în alte izvoare între 15 februarie şi 12 martie 1699. Cert este că guvernatorul Transilvaniei Sigismund Korniş a dus icoana la reședința nobiliară de la Castelul Korniş din satul Benediugu Dejeului, de unde aceasta a ajuns la Cluj. Sătenii s-au plâns autorităţilor austriece şi au deschis un proces. Mai mult, au ajuns până la Viena, unde a fost dusă şi examinată icoana făcătoare de minuni. Ea a fost expusă cu cinste în catedrala Sfântul Ştefan din capitala imperiului. Împăratul austriac a decis ca icoana să fie expusă într-o biserică la marginea satului, unde să poată fi venerată de toţi ardelenii, indiferent de credinţă ori de naţie.


Papa Clement al XIII-lea;  Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Clement_al_XIII-lea

     

         În anul 1767 însuşi Papa Clement al XIII-lea (1693-1769) a acordat indulgență plenară pelerinilor greco-catolici care călătoreau la Mănăstirea din satul clujean Nicula în sărbătorile mariane 15 august (Adormirea Maicii Domnului – Sfântă Mărie Mare) și 8 septembrie (Nașterea Maicii Domnului – Sfântă Mărie Mică). În anul 1928 al doilea Suveran Pontif care a acordat indulgență plenară pelerinilor la Nicula, atestând că este un loc de pelerinaj catolic a fost Papa Pius al IX-lea (1792-1878).

     Conform Wikipedia, în anul 1936 episcopul Iuliu Hosu al Episcopiei de Cluj-Gherla a încredințat icoana și așezământul monahal spre îngrijire călugărilor din Ordinul Sfântul Vasile cel Mare (bazilieni). Aceștia au încadrat-o în iconostasul din lemn de tei al bisericii mănăstirii.

     Oficiosul Episcopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, săptămânalul Renașterea”, nega în anul 1938 faptul că la Nicula, în mănăstirea “uniaților” (expresia peiorativă la adresa greco-catolicilor), s-ar afla icoana Maicii Domnului care a lăcrimat în 1699. Concluzia articolului intitulat “Baza pelerinajului de la Nicula” era aceea că “cercetările istorice dovedesc că la Nicula e numai o pseudo-icoană”, iar originalul s-ar afla la Biserica Piariştilor din Cluj.

     Vasile Chezan, tatăl unuia din călugării arestați în 1948 (anul interzicerii Bisericii greco-catolice din România) a salvat icoana primită de la episcopul de Cluj-Gherla, dr. Iuliu Hosu, zidind-o într-unul din pereții casei sale, adăpostindu-o de prigoana ateistă a anilor care au urmat o dată cu ocupația sovietică. În 1964, aflat în pragul morții, acesta a refuzat să-și părăsească domiciliul. În clipa trecerii spre viața veșnică, bătrânul și-a îndreptat privirea spre peretele unde era ascunsă faimoasa icoană, într-un ultim gest de rugăciune. Aflat în casă atunci și urmărind acest fapt, l-a făcut pe călugărul Serafim Măciucă, starețul ortodox al mănăstirii Nicula preluată deja de Biserica Ortodoxă Română, să cerceteze ulterior zidul casei și să descopere acolo, cu uimire, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și o ladă cu obiecte de cult. Icoana a fost adusă imediat la mănăstire și după câteva zile a fost confiscată de autoritățile comuniste. La rugămintea arhiepiscopului ortodox de atunci al Clujului, Teofil Herineanu, (fost preot greco-catolic), icoana a fost adusă în capela Palatului Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului. În anul 1991 după o restaurare defectuoasă la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, care a schimbat în totalitate imaginea din icoană, aceasta a fost dusă, în final, la mănăstirea Nicula.


      Anul acesta sfânta icoană a Maicii Domnului cu Pruncul împlineşte 340 de ani de când a fost pictată şi care a fost realizată în cea de-a treia fază a Şcolii de la Nicula, în cursul anului 1681 de meşterul Luca pe o scândură de brad cleită din două bucăţi, întărită în dos cu două cingători, tot de brad. Icoana are o lungime de 86 cm şi 65 cm, lăţime şi de-a lungul celor peste 327 de ani de când s-a descoperit că lăcrimează, Maica Domnului şi-a arătat milostivirea faţă de o mulţime de credincioşi care veneau, se închinau şi erau izbăviţi de bolile şi nevoile lor. Există până astazi nenumărate mărturii venite de la oameni tămăduiţi de boli declarate de medici incurabile, venind la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. O parte din vindecările miraculoase au fost relatate într-o carte editată sub îngrijirea stareţului Mănastirii Nicula, pr. arhim. Andrei Coroian, intitulată “Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Nicula şi minunile ei”. 


     Mănăstirea de la Nicula face parte din clasamentul celor mai frumoase mănăstiri din România. Este lăcașul de cult aflat la câțiva kilometri distanță de orașul Gherla, localitate Nicula, județul Cluj. Mănăstirea este cunoscută și ca unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din spațiul românesc. Prima mărturie istorică ce atestă acest așezământ este legată de prezența unei biserici din lemn, cu hramul Sfânta Treime, ce datează din anul 1552. Între timp, biserica se reînnoiește între anii 1712-1714, însă are loc un incendiu în anul 1973, iar biserica este înlocuită cu o biserică din lemn. În anul 1659 nu mai este decât chinovie monahală, ci devine și școală împărătească, acolo unde copiii din satele vecine învățau lecții de la călugării care aveau misiunea de dascăli.

     Mănăstirea Nicula iese din anonimat și devine unul dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului. Icoana Maicii Domnului pictată de preotul ortodox Luca din Iclod avea să plângă pentru 26 de zile. Aceste eveniment a prevestit evenimentele ce au avut loc în jurul anului 1700, pentru întreaga Ortodoxie românească din Transilvania, dar și pentru viața monahală.

 

      În anul 2021, la 340 de ani de la realizarea picturii cu icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, reproducem un articol publicat în revista “Gazeta Ilustrată” din Cluj, Anul III, Nr.8-9 August-Septembrie 1934 intitulat “COMOARA MĂNĂSTIRII DE LA NICULA”.

      Atras de cele auzite dela pelerini şi din informaţiile ziarelor privitoare la mulţimile cari aleargă an de an la praznicile mănăstirei Nicula, pentru a mă convinge dc sinceritatea lor, am participat şi eu la pelerinajul din anul acesta. M-am convins cu aceasta ocazie că aceste informaţii corespund întru toate adevărului. Dăm un crâmpaiu despre pelerinajul din 15 August 1934.

      De la Gherla până la Nicula cei 5—6 km. îi parcurgem în 15 minute cu autobusul. Drumurile şi potecile dealurilor din jur, sunt pline de mulţimea îmbrăcată în haine de sărbătoare, care se îndreaptă spre Nicula venind pe jos din cele mai mari depărtări: Sălaj, Bihor, Someş, Câmpie, Maramureş. Nicula este un sat românesc foarte vechiu, din judeţul Someş aşezat într-o vale, înconjurată de dealuri pline cu păduri şi vii. Daspr e acest sat se găsesc urme încă pe la anul 1326. Numele de Nicula — spune tradiţia — se trage dela un pustnic Niculae. Azi Nicula număr ă 200 de case cu peste 900 locuitori de religie gr. cat. cari se ocupă cu agricultura, dar cea mai mare parte fac comerţ cu icoane sfinte, cărţi religioase, lumini etc. Sunt oameni credincioşi şi buni români aşa cum au fost şi părinţii, moşii şi strămoşii lor, la cari găsim biserică încă din anul 1552. Niculenii în vremile de demult erau nobili şi în revoluţiile de sub principii Ardeleni au luat parte ca „darabanţi ” din miliţia teritorială pe acele vremuri. Dealungul veacurilor, s-a măcinat aceasta nobilime. Niculenii pe la mijlocul secolului trecut erau vestiţi pictori de icoane pe sticlă, hârtie, pânză ori scânduri din care mai găsim şi azi prin bisericile vechi din Ardeal.

      O astfel de icoană se află şi în biserica parohială din comuna Nicula deasupra chivotului din altar „Icoana Preasfintei Treimi” pictată de un locuitor din comună. Locuitorii Niculei au învăţat pictatul dela călugării cari trăiau la mănăstire. Aproape în fiecare casă era câte un atelier de pictat icoane, pe care apoi le duceau la târguri şi prin sate, unde le vindeau. Azi dintre pictori nu au mai rămas decât doi cari pictează prapori şi icoane.


Spre Mănăstirea de pe deal


   Nu intrăm bine în sat şi în faţa noastră pe o lăture de deal zărim sfânta Mănăstire. întreg satul e plin de lumea sosită la aceste mari serbări religioase cari se repetă în fiecare an în ziua de Si. Adormire a Maicii Domnului. Grupuri mari înaintează pe jos cântând melodii bisericeşti şi preamărind pe Dumnezeu şi Maica Domnului. Eşim din sat şi apucăm pe un drumuleţ de pe panta coastei dinspre mănăstire ce înconjoară o parte a dealului. Pe drumul tinos din cauza ploilor din ultimile zile carul cu bivoli care ne duce la mănăstire, merge anevoios. Pe altă potecă din faţa comunei, pe coasta piezişă asemenea unui acoperiş — urcă din greu mulţimea obosită. Dealungul drumului mulţimea mişună; unii merg, alţii vin, iar prin sat pare a curge un alt râu alb de oameni cu numeroase ramuri de pe coastele dealurilor înverzite, azi întunecate de negura care se lăsa ca o umbră peste întreg ţinutul.

Vom avea ploaie, spune căruţaşul nostru care cunoaşte mersul timpului din partea locului. După ce trecem cotitura periculoasă, ajungem pe culmea dealului de unde se observă şi mai bine printre arborii bătrâni în mijlocul unei poeni frumoase mănăstirea nouă cu două turnuri înalte, zidită între anii 1875—1878 de către italianul Laurenţiu Zottich. Printre zecile de mii de vizitatori ne strecurăm în faţa mănăstirei care este înconjurată de o mulţime imensă şi colorată.

    De la această înălţime ni se deschide o privelişte frumoasă asupra satului Nicula în mijloc cu frumoasa biserică gr. cat. Intrarea în mănăstire se face anevoios deoarece toată lumea vrea să intre deodată. După oare-care aşteptare, jandarmul — păzitor al ordinei — face loc. Se deschide poarta bisericii dinspre apus pe unde se găseşte intrarea. În faţa iconostasului vedem mulţimea înghesuindu-se pentru a putea să se apropie de icoana „făcătoare de minuni ” care este aşezată deasupra uşei împărăteşti. Timp de trei zile cât au durat serbările, vre-o 20 preoţi au făcut serviciul divin, au ţinut câte 3 predici la zi, au mărturisit şi cuminecat zecile de mii de pelerini; au făcut masluri, deslegări, paraclise etc. Icoanele de pe iconostas sunt lucrate de vestitul canonic de pe vremuri din Gherla, Mihail Şerban. Jur împrejur sunt scaune pe care se odihnesc bolnavii obosiţi. În apropierea noastră vedem câteva scaune pentru mărturisirea credincioşilor pe timpul marilor pelerinaje. Ici-colo câte un credincios cu ochii plini de lacrimi stă aşezat în genunchi într’un colţ făcând rugăciunile. La eşirea din biserică stă un al treilea jandarm însărcinat cu ţinerea ordinei care se face tot atât de anevoios ca şi la intrare. În preajma eşirei, spre partea de lângă peretele de miazăzi al Mănăstirei este aşezat un altar pentru mulţime. Se începe liturghia. În faţa altarului zecile de mii de credincioşi ascultă cu evlavie sfânta slujbă.


Episcopul Iuliu Hosu la Mănăstirea Nicula Sursa foto: http://www.thelightcone.com/teodor/images/PS_IULIU_HOSSU_NICULA_1942_B.jpg

Pe podiul altarului i-au loc episcopul Hossu, înconjurat de numeroşi preoţi îmbrăcaţi în odăjdii printre cari observăm pe canonicul Victor Bojor, preşedintele Comisiei administratoare a Sfintei Mănăstiri, protopopul Dumitru Rusu din Sânicoară, profesorul Dr. Emilian Lemeni, Silviu Popa, protopop Iosif Demian şi preotul din Nicula Ioan Rusu, precum şi 8 diaconi cari s-au ridicat la treapta preoţiei în acest mar e praznic al Maicii Domnului: Horgoş Izidor, Motoc Mihail, Silaghi Adrian, Pop Vasile, Paul Romul, Floca Nicolae, Avram Teodor şi Rusu Dumitru, apoi un numeros public intelectual. După sf. Liturgie ia cuvântul Pre a Sfinţia Sa Episcopul Hossu, care prin cuvintele frumoase şi însufleţite a stors lacrimi din ochii miilor de credincioşi. Pelerinajele au luat un deosebit avânt pe urma participării în fiecare an a P. S. Sale Episcopului Iuliu Hossu al Clujului şi Gherlei, care oficiază în sobor de preoţi şi cu mare solemnitate liturghia arhierească, cuminecă personal miile de creştini şi rosteşte puternice cuvântări prin cari fascinează cu adevărat mulţimile.

Episcopul Hosu la Nicula Sursa foto_ http://www.thelightcone.com/teodor/images/PS_IULIU_HOSSU_NICULA_1942_D.jpg

Mănăstirea veche


La stânga, spre nord găsim adevărata Mănăstire. O bisericuţă din lemn cu un turnuleţ ascuţit cum se făceau turnurile la bisericile din lemn pe la anul 1700. Mănăstirea este aşezată pe un fundament de piatră cu păreţi de stejar. Altarul are trei uşi pe care e zugrăvit chipul Tatălui Ceresc iar de cele aouă părţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Biserica ar e o lungime de cea 11 m. şi o lăţime de cea 4 m. şi este una dintre cele mai vechi monumente de artă naţională. Doi preoţi fac serviciul divin şi citesc rugăciuni pe când vizitatorii, rând pe rând intră şi ies pe uşa mică dinspre apus în timp ce alţi credincioşi înconjoară de mai multe ori mănăstirea sărutând icoanele şi pereţii. In jurul mănăstirei aflăm o casă pentru preoţi cu 4 odăi apoi mai sus de Mănăstirea cea mare se află un restaurant pe urmă vila episcopală. Pentru pelerini se găseşte un mare şi frumos pavilion în care în timp de ploaie se adăpostesc câteva mii de pelerini. Aceste două mănăstiri şi casele din jur sunt înconjurate cu pădure de stejar, fag şi carpen pe o întindere de cea 12 jugăre. Toate acestea, împreună cu pădurea sunt proprietatea Mănăstirii.


Comoara Mănăstirii


Despre minunile Maicii Domnului s-ar putea scrie mai multe volume. Comoara Mănăstirei de la Nicula este “Icoana preasfintei Fecioare Măria” aşezată în mijlocul Iconostasului din Mănăstirea cea Mare. Singur numai Dumnezeu ştie câte lacrimi s’au şters în faţa acestei icoane, câte dureri şi suspine s’au alinat, câte inimi şi suflete amărâte s’au mângâiat şi liniştit. Dovada sunt zecile de mii de oameni cari la fiecare prasnic al Maicii Domnului aleargă din toate unghiurile ţării la aceasta icoană ca săi-şi afle mângăerea sufletească. Icoana a fost zugrăvită de preotul român Luca din Iclodul Mare pe la anul 1681 pe care a vândut-o lui Ioan Cupşa, nobil român din Nicula, care a dăruit această icoană bisericii parohiale de pe dealul „Vergheleu”. Icoana este pictată pe o scândură de brad cleită din două bucăţi, întărită în dos cu două cingători, tot de brad. Icoana are o lungime de 86 cm. 65 cm. lăţime. Chipul Preasfintei Fecioare şi a domnului Isus, pe care II ţine în braţul stâng, cuprinde tabla întreagă. Partea din dos este jiluită simplu în faţă are o săpătură în afunzime de vre-o 6—7 milimetri pe toată suprafaţa.

La 15 Februarie 1694 câţiva ofiţeri şi soldaţi din regimentul de călăraşi Hohenzollern, cari din cauza vremilor tulbure erau aşezaţi în Gherla, întâmplător s-au dus la Nicula unde au vizitat şi biserica românească. Unul dintre ei, le atrase atenţia, arătându-le icoana sfântă. Spre marea lor mirare văd că din ochii ei curgeau lacrimi adevărate. Aceşti soldaţi fac cunoscut preotului „popa Mihaiu” despre cele văzutre. Pleacă şi dânsul împreună cu toţi soldaţii şi ia act — cu mare mirare că icoana cu adevărat lăcrimează. Vestea acestei minuni a atras lumea din toate satele din jur aşa că totdeauna era plină de credincioşi. Lăcrămarea a ţinut cu mici întreruperi din 15 Februarie 1694 până în 12 Martie acelaş an.

După câteva zile a ieşit la faţa locului şi căpitanul garnizoanei din Dej, Ioan Vanner care de mai multe ori a şters lacrimile Preacuratei Fecioare, împreună cu căpitanul Goncz Ruszkay şi chiar contele Sigismund Korniş ( Guvernatorul Transilvaniei) din Benediug ca să se convingă de cele spuse de ofiţerii şi soldaţii din Gherla.

Groful Korniş dându-şi seamă de însemnătatea icoanei, cu pompă mare a dus icoana la Benediug (Benediugu Dejeului la reşedinţa nobiliară de la Castelul Korniş n.a.) unde la 12 Aprilie 1694 a fost aşezată în capela Castelului dar în faţa autorităţilor civile şi militare o singură lacrimă s-a văzut în ochii Icoanei Maicii Domnului.

Locuitorii din Nicula nu s-au lăsat până ce groful Corniş nu le-a dat înapoi icoana sfântă; în ziua de Duminecă după Crăciunul anului 1695, iar de atunci poporul în fiecare an cercetează această comoară dela mănăstirea Nicula. Nu înţelegem pentru ce guvernele de până acum nu au luat măsuri pentru refacerea drumurilor şi declararea acestui colţ pitoresc de staţiune climaterică, pentru că este vizitat în fiecare an de zeci de mii de oameni din diferite părţi ale ţării. Declararea de Staţiune climaterică a Niculei ar însemna un venit pentru locuitorii destul de săraci ai acestei comune şi refacerea complectă a edificiilor mănăstireşti cari nu sunt în stare prea bună. “

Amintiri de la Nicula 1947 Sursa foto : https://clujtoday.ro/aminitiri-de-la-nicula-1942-foto-de-arhiva/

Plângerea icoanei a dat naștere picturii pe sticlă, meșteșug învățat de săteni, iar astfel, Nicula, a devenit prima școală din țara noastră unde aveau loc asemenea activități. Tradiția este păstrată și astăzi cu sfințenie în zonă și i s-a adăugat și tradiția picturii bizantine pe lemn În anul 2001, Arhiepiscopul Bartolomeu al Clujului a reorganizat așezământul monahal și, împreună cu obștea călugărească, a demarat construcția unor noi edificii: Biserica, Casa de creație, Centru de studii patristice, Corp administrativ, Arhondaric și Clopotniță. 

Foto Dronă Mănăstirea Nicula Sursa foto: Cristina Beligăr 2019
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula Sursa foto: Ştefan Cojocariu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *