SCRIITORUL ALEXANDRU CEUŞIANU ÎNCEPE SĂ FIE APRECIAT LA ADEVĂRATA VALOARE DUPĂ 52 DE ANI DE LA MOARTEA SA ?

M-am bucurat să aflu că fotografia avocatului-scriitor Alexandru Ceuşianu de pe pagina de gardă a cărţii mele „OMAGIU UNUI CETĂŢEAN DE ONOARE, TATĂ MODEL ŞI BUNIC CU PĂR DE ARGINT ŞI INIMĂ DE AUR !” şi citatul său preferat, au ajuns să fie expuse la loc de cinste în biblioteca şcolii care îi poartă numele.

De „Ziua Națională a Lecturii”, regretatul scriitor Alexandru Ceuşianu a fost la înălţime la propriu şi la figurat aşa cum a fost şi în viaţă. Felicitări doamnei bibliotecar, Daniela Uţă pentru această frumoasă iniţiativă, eu mi-am dat acordul pentru tipărirea portretului cu mare drag şi mă bucur că în sfârşit patronul spiritual al acestei instituţii de învăţământ începe să fie apreciat la adevărata valoare.

Aştept ca în viitorul apropiat şcoala să organizeze un festival concurs literar care să poarte numele patronului spiritual, Dr. Alexandru Ceuşianu, care să fie inclus în calendarul concursurilor şcolare aprobate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş.

În anul 2003 conducerea Școlii Generale Nr. 2 Reghin, cu adeziunea colectivului didactic și al organelor locale, ca semn de recunoștință și aleasă prețuire față de cel care a fost Alexandru Ceușianu a hotărât ca unitatea școlară să-i poarte numele. În primă fază şcoala a purtat numele Gimnaziul „Alexandru Ceuşianu” și ulterior Școala Gimnazială ,,Alexandru Ceușianu” însă nu am putut înţelege nici până azi, de ce ? această personalitate marcantă a Reghinului, pentru activitatea strălucită de scriitor, publicist, animator cultural și apărător al intereselor vitale ale neamului românesc, nu are un concurs literar care să-i poarte numele ?

Cred că este imperios necesar ca să existe un Concurs Literar „Alexandru Ceuşianu” pentru că scrierile sale au respect pentru istorie și adevăr, vorbesc despre datoria de a aparține pământului în care te-ai născut și nu în ultimul rând au trăirile, emoţiile, aspirațiile și noblețea moraliștilor umaniști care îi îndeamnă pe oameni să trăiască frumos și să se bucure de viețile lor.

Acest concurs ar trebui să aibă ca obiectiv principal încurajarea afirmării tinerelor talente în domeniul creaţiei literare, dezvoltarea capacităţii de interpretare a textelor literare, precum şi promovarea şi stimularea receptării operelor lui Alexandru Ceuşianu şi care să fie structurat pe trei secţiuni: poezie, proză şi eseu.

Cred că ar trebui să facem mai mult pentru recuprarea memoriei celui care a fost Alexandru Ceușianu, un exponent al inteligenței cuvântului scris atât de necunoscut pentru generația de azi dar totuși încă viu în spiritele generației de ieri care l-a cunoscut, care i-au citit opera și i-au perceput valoarea și măiestria talentului.


Matei Robert Mihai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.