S-au împlinit 174 de ani de la moartea celui mai mare lingvist şi filolog reghinean, care a fost coleg de facultate cu filosoful Friedrich Wilhelm Nietzsche

                      La 31 iulie 1846 se năştea la Reghin poate cel mai inteligent om din istoria acestei comunităţi, Meltzl Hugo von Lomnitz, lingvist, estetician, filolog, arheolog şi poet. Deşi a fost un om multilateral dezvoltat, mereu cu un pas înaintea timpului lui şi poate cel mai bun exponent cultual din ultimul secol al saşilor din Reghin, nu am găsit prea multe articole despre această mare personalitate în istoria locală. Eu l-am descoperit, prima oară undeva prin 2008, într-un articol scris de regretatul Szabo Mihai, într-un volum prăfuit de studii şi articole “Reghinul Cultural”, editat prin 1990, de către Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Mureş. 

                    În urma cercetărilor mele intreprinse pe cont propriu, după ani de zile am reuşit să descopăr şi o fotografie a celui mai mare lingvist şi filolog al Reghinului, o somitate care, deşi s-a născut într-un mic burg săsesc, a forţat limitele şi a încercat să schimbe realitatea din jur în conformitate cu interesele sale care au fost legate cel mai mult de studii în domeniul filozofiei în diferite limbi şi de articole despre literatura universală comparată, un subiect tabu până atunci.


A fost un reformator în domeniul filozofiei, a studiat mult şi a reuşit să atingă succesul în carieră şi să se bucure de o autoritate mai rar întâlnită. Conflictele militare din secolul XIX  au răvășit Europa, dar au și încurajat cercetarea științifică și explorarea şi Hugo a fost unul dintre cei care au profitat de acest lucru, a călătorit mult şi şi-a făcut publice opiniile, convingerile şi revelaţiile. Datorită studiilor sale publicate în mai multe limbi şi-a câştigat un statut înalt în societate, la nivel academic, din România până în Germania şi din Italia până în Statele Unite ale Americii. S-a stins din viaţă în urmă cu 112 ani şi a lăsat în urma sa o moştenire scriptică extrem de valoroasă. A fost un lider al generaţiei sale, dar mă doare că pentru reghineni, istoria lui Meltzl Hugo von Lomnitz şi rolul pe care l-a avut în epocă este atât de puţin cunoscut. Am decis să scriu un articol în memoria unui intelectual local cu bontón, care a scris o pagină autentică în istoria filozofiei şi a literaturii universale comparate.


Mama natură a decis ca un reghinean să fie primul lingvist care a editat prima revistă de literatura universală comparată din lume. A colaborat cu laureatul premiului Nobel pentru literatură Frédéric Mistral și se spunea în epocă că Hugo Meltzl von Lomnitz stăpânea 36 de limbi străine ! 


S-a născut la 31 iulie 1846, la Reghin ca al doilea fiu al lui Samuel Meltzl von Lomnitz şi a soţiei sale, Mathilde Julie Bogner. (Fratele său mai mare a fost Oskar Meltzl von Lomnitz născut pe 18 octombrie 1843).  La 2 ani Hugo a scăpat cu viaţă ca prin minune, după ce în 1-3 noiembrie 1848, în vâltoarea Revoluţiei de la 1848, Reghinul a ars trei zile după ce a fost incendiat de secui. Aici, în Reghin, a învăţat, după ce menţiona mai târziu, frumoasele limbi ale Transilvaniei: germana, româna şi maghiara. La 1858 a fost trimis să înveţe, la Colegiul Unitarian din Cluj, construit la începutul secolului al XIX-lea ce se afla pe latura de nord al bulevardului de azi, fiind delimitat dinspre est de strada Dávid Ferenc. Acolo a intrat în contact cu literatura şi cultura maghiară şi unde a descoperit poeziile lui Petőfi Sándor, de care va rămâne fascinat până la moarte. A fost perseverent încă din adolescenţă şi intuitiv şi a studiat filosofia la universitatea din Leipzig, unde a fost coleg de facultate cu Friedrich Nietzsche şi a făcut cunoştinţă cu filozofia lui Arthur Schopenhauer. Din 1866 şi-a continuat studiile la Haidelberg, unde a studiat teologia, fiind coleg printre alţii şi cu Eötvös Lorand, fiul renumitului scriitor şi savant maghiar, József Eötvös, care va avea o influenţă desosebită asupra evoluţiei sale ulterioare.

La 26 de ani a obţinut titlul de doctor în pedagogie şi filozofie şi a devenit cel mai tânăr profesor universitar de la catedra de Limba Germană a Universităţii din Cluj. La 31 de ani, Meltzl Hugo a fost primul lingvist care s-a ocupat de literatura universală comparată.
S-a căsătorit la Bistriţa, cu Hermine Berger, însă nu am găsit date concrete dacă filozoful reghinean ar fi avut urmaşi. Ştim însă că la 36 de ani a început un periplu de doi ani de călătorii de studii în Europa şi chiar în nordul Africii, reuşind să intre în relaţii cu mai multe instituţii ştiinţifice să îşi facă o mulţime de prieteni în sfera literaţilor şi oamenilor de ştiinţă.

Cu ajutorul lui Brassai Samuel, reghineanul nostru a fondat publicaţiile: “ACTA COMPRATIONES LITTERARUM”, şi ,,FONTES COMPARAŢIONIS LITTERARUM UNIVERSARUM”, sub conducerea reghineanului s-au tipărit 20 de volume din revista pentru istoria comparată a literaturii şi la a doua publicaţie a fost co-editor. Conform regretatului istoric literar, critic literar și traducător, Horst Fassel „Acta comparationis litterarum universarum” (A.C.), a fost prima revistă de literatură comparată din lume, a apărut de la 15 ianuarie 1877 şi până la 15–31 ianuarie 1888, editorii fiind Hugo von Meltzl şi Szamuel Brassai (acesta din urmă numai până în anul 1884), amândoi profesori universitari la Cluj.

“Redacţia a fost exclusiv în mâinile lui Meltzl, care a şi stabilit, prin călătorii şi printr-o corespondenţă de vaste proporţii, relaţiile cu colaboratorii. Revista purta pe frontispiciu titlul în 12 limbi (printre altele în engleză, franceză, spaniolă, portugheză, italiană, germană, suedeză), dintre care Összehasonlitóirodalomtörténeti Lapok (1877– 1878) şi Acta comparationis litterarum universarum (1879–1888) au fost titlurile principale.

 

 

Cei peste 120 de colaboratori au fost recrutaţi din toate cele cinci continente, printre ei aflându-se celebrităţi ştiinţifice, traducători şi autori ai epocii: poetul francez de limbă provensală, Frédéric Mistral, (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1904, n.a.) Frédéric Mistral, profesorul de filozofie din Geneva Frédéric Amiel, folcloristul parizian Eugène Rolland, orientalistul şi lingvistul Emilio Teza din Pisa, poetul şi traducătorul bilingv Tommaso Canizzarro din Messina, profesorii universitari Romualdo Espino Alvarez (Cadiz), Antonio Luis Carrion (Malaga), editorul lui Cervantes Ramón León Mainez (Cadiz), Edmond Thiaudière (Paris), Jean Monné (Marseille), Johannes Minckwitz (Leipzig), Wilhelm Schott (Berlin), Wilhelm Storck (Münster), Johannes Scherr (Zürich), Vilhelm Thomsen (Kopenhaga), Heinrich Hart (Berlin) – cel din urmă unul din iniţiatorii naturalismului german”. 

 

 

Același critic Horst Fassel scria în„Acta comparationis litterarum universarum”: prima revistă de literatură universală din lume, că în revista editată de reghineanul nostru se sublinia importanţa folclorului şi a mitologiei pentru înţelegerea unui popor. “Meltzl propagă şi ideea conform căreia doar prin schimbul continuu de informaţii se poate ajunge la o cunoaştere adecvată a literaturilor globului. Acest schimb de idei urma să fie impulsionat de revista clujeană, care, şi din această cauză, şi-a mărit progresiv spectrul ei de preocupări. Faptul că A.C. s-a preocupat de literaturile africane, de cea chineză şi japoneză, de literatura din Brazilia, a făcut din revistă un for într-adevăr global, care nu s-a limitat, cum se întâmpla în secolul al 19-lea, exclusiv la scrisul european. Altfel decât Goethe, care credea într-o Weltliteratur (‘literatură universală’) antologată prin traduceri în limba germană, Meltzl era de părere că cercetările trebuie publicate atât în limba maternă a autorului, cât şi în cea a literaturii de care se ocupa. Consecvent principiilor sale, Meltzl a scris despre Dante în italiană, despre Shakespeare în engleză, despre Goethe în germană, despre Petőfi şi Lenau (ultimul considerat de el poet din Ungaria) în maghiară, iar, despre reforma literaturii contemporane în limba franceză, fiind de părere că literatura franceză este cea mai novatoare.

Accesul la literatura propriu-zisă prin „metoda directă” (i.e. lectura nemijlocită a originalului) l-a dus pe Meltzl la ideea că fiecare comparatist trebuie să stăpânească mai multe limbi şi să abordeze literaturile din perspectiva „poliglotismului”, mai precis a „decaglotismului”. Opinia că Meltzl însuşi ar fi stăpânit 36 de limbi a fost infirmată, dar revista sa a publicat texte în 21 de limbi.


A militat pentru recunoaşterea, la nivel mondial, a poetului Petőfi Sándor şi filozofului Arthur Schopenhauer


Totodată reghineanul a activat ca şi scriitor în perioada 1877-1888, cu succes în mod special, remarcându-se pentru recunoaşterea, la nivel mondial, a două mari personalităţi, poetul Petőfi Sándor (1823-1849), şi filozoful Arthur Schopenhauer (1788- 1809) despre care reghineanul a scris mai multe studii, dintre care amintim: “Predecesorii filozfiei lui Schopenhauer” în 1875 şi “Petőfi în Austria şi Australia” în 1878. În memoria lui Petőfi Sándor, reghineanul chiar a iniţiat o rubrică specială intitulată “Petőfiana”, unde s-au publicat nenumărate studii despre poet şi creaţia sa, precum şi o serie de ştiri despre manifestările organizate în memoria sa în diferite ţări ale lumii.

La 48 de ani, în 1894, Meltzl Hugo von Lomnitz a fost ales rector al Universităţii “Franz Josef I din Cluj”. A scris peste 120 de studii şi articole în diferite limbi, însă în ultimii treisprezece ani din viaţă a publicat foarte rar şi a dus o viaţă foarte retrasă de microscopul opiniei publice. S-a stins din viaţă la 20 ianuarie 1908, la vârsta de 61 de ani şi a fost înmormântat la Cluj-Napoca, fără a se preciza exact unde se află locul de veci.

Nu ar strica dacă autorităţile administraţiei publice locale ar ajunge la concluzia că ar fi timpul să ofere șansa şi unui cetăţean sas chiar şi post-mortem de a primi titlul de ,,Cetăţean de Onoare al Municipiului Reghin”, pentru că momentan din cei 34 de cetăţeni merituoşi, distinşi ai municipiului 33 dintre ei sânt de etnie română şi maghiară în condiţiile în care Reghinul de la 1507 şi până în 1924 a avut la cârma urbei numai primari saşi. Oricât de mare român aş fi  nu am cum să nu remarc dezechilibrul balanței valorilor recunoscute de autorități. Nu știu dacă este o discriminare, voluntară sau involuntară, în sens istoric şi cultural dar știu că actualul Consiliul Local Reghin sau viitorul CL va trebui să găsească o soluție să remedieze cât de curând posibil acest dezechilibru între valorile etniilor majoritare și cele ale minorităților.  (Până când nu se trezește un cetățean să facă o plângere către Consiliul Minorităților Naționale că există o discriminare vis-a-vis de etnia cetățenilor de onoare desemnați de Consiliul Local Reghin).
Pe o parte pentru că în Reghin comunitatea săsească a avut un rol extrem de important în dezvoltarea acestui mic burg săsesc din punct de vedere economic, politic, social şi cultural şi pe altă parte pentru că Meltzl Hugo von Lomnitz a fost o mare personalitate născută în Reghin şi care ar merita această distincţie fără nici cea mai mică urmă de îndoială pentru contribuţia adusă filozofiei şi literaturii universale comparate.

Acest mare om de cultură şi-a scris numele nu doar în cartea de aur a valorilor din Reghin şi a României ci chiar a Europei şi a occidentului, prin activitatea sa incontestabilă, motiv pentru care fost ales de-a lungul anilor membru de onoare al “Societăţii Filozofice Americane”, “Societăţii Academice-Filozofice din Leipzig”, al “Academiei Regale de Ştiinţe”, al “Societăţii Petőfi” din Palermo şi nu în ultimul rând al “Societăţii de Antichităţi şi Numismatică” din Filadelphia. 


Bibliografie: 

 


Sigla VNATL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *