ROMÂNIA ÎNCOTRO ? CU GEORGE TRIPON

Dragii mei prieteni, vă propun o nouă întâlnire cu o carte şi o nouă rubrică săptămânală pe site-ul „viselenuautermenlimita.ro”. De această dată, este vorba de o carte care s-a născut cu 11 ani în urmă intitulată pur şi simplu „ROMÂNIA ÎNCOTRO ?”semnată de distinsul profesor reghinean George Tripon, motiv pentru care rubirca se va intitula pur şi simplu „ROMÂNIA ÎNCOTRO ? CU PROF. GEORGE TRIPON”  

Înainte de toate, aş dori să-l felicit pe autor un analist social media desăvârşit pentru viziunea sa asupra României şi să îi spun că lucrarea domniei sale a trecut proba timpului cu brio. Cartea din păcate la data lansării nu a beneficiat de o promovare pe măsura valorii studiului şi nimeni atunci nu a putut anticipa viziunea autorului, care s-a dovedit un adevărat „crainic al înţelepciunii”. 

Site-ul „viselenuautermenlimita.ro” vă propune un serial – foileton menit să readucă în atenţia opiniei publice viziunea autorului despre viitorul României care a urmat firul gândirii profesorului D.D. Roşca (membru titular al Academiei Române) în mai multe lucrări ale sale şi în final a realizat că acestea funcţionează în cadrul a trei planuri distincte şi în acelaşi timp strâns legate între ele. Citind cartea lui George Tripon ajungi să înţelegi revelaţiile autorului care au la bază un plan al exegezei, al interpretării şi explicării istorice, un plan al creaţiei filosofice încununate de planul pe care se construieşte o antropologie filosofică. Toate aceste planuri interferează în cadrul unei concepţii generale despre lume şi viaţă, promovate de un raţionalism sănătos, cu multă libertate şi supleţe în gândire. 

Inspirat din lucrarea filosofului D.D. Roşca „Existenţa tragică”, George Tripon meditează îndelung asupra existenţei omului şi al destinului său, în vederea găsirii unui stil de viaţă şi gândire pentru înfruntarea eroică a acestui destin. Autorul reghinean prin analize adânci de ordin ştiinţific reuşeşte să aducă critici pertinente şi soluţii viabile pentru: Industria, Agricultura, Silvicultura, Construcţiile, Transportul, Comerţul, Turismul, Prestaţiile de servicii, Învăţământul, Sănătatea, Cultura, Sportul, Justiţia şi Armata din România, şi să-şi susţină punctul de vedere raţionalist şi dialectic despre Administraţia locală, Administraţia centrală, Parlamentul României sau Preşedinţia României.  

George Tripon nu este un „nostalgic”, după cum autorul însuşi susţine iar cartea sa reprezintă o răbufinire a dezamăgirii pe care o trăieşte românul „de rând”, care s-a aşteptat la o schimbare imediată în bine şi nicidecum la o înrăutăţire (şi în ce măsură!) a situaţiei lui. Este o răbufnire a sentimentului de revoltă a românului pentru nedreptăţile pe care le suportă, uitănd că el însuşi nedreptăţeşte dacă o poate face.

În această carte, scrisă pe parcursul a doi ani de către scriitorul George Tripon, cititorul îşi va regăsi propriile-i sentimente şi se va simţi, oarecum răzbunat că cineva „le-a zis-o”. Şi cam atât, deocamdată. Dar el, cititorul aşteaptă mai mult. Aşteaptă răspunsuri la întrebările: „ce-i de făcut ?” şi încotro?”.

Soluţia propusă de autor pentru depăşirea situaţiei dezastruase în care se găseşte societatea românească este un partid de stânga. 

În primul episod din cartea „România încotro ?” din 13 decembrie 2021 vom publica eseul scriitorului George Tripon intitulat „Existenţa tragică la români”. Va urma !

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *