REGHINEANUL GAVRILĂ OLTEANU CREDEA ÎN ÎNVIERE ŞI ÎN VIAŢA VEŞNICĂ ! OARE CHIAR S-A SINUCIS CU O FIOLĂ DE STRICINĂ SAU AŞA AU VRUT COMUNIŞTII SĂ RĂMÂNĂ SCRIS ÎN ISTORIE ?

De curând am descoperit un document în Arhivele Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Reghin că în anul 1939 celebrul vânător şi conducător al Organizaţiei anticomuniste „Sumanelor Negre” a dat Sfintele Paşti la Biserica Greco-Catolică din Reghinul Unguresc *(Magyar-Régen), actualmente Biserica monument istoric cu hramul Ortodoxă „Sf. Arhangheli”. Un gest care dovedeşte, încă odată că, Gavrilă Olteanu era un om credincios care făcea milostenii la biserică cu credinţă în înviere şi în viaţa veşnică care în mod normal nu se putea sinucide. Se ştie că Gavrilă Olteanu a fost arestat în vederea înscenării unui proces politic pentru discreditarea partidelor de opoziție în fața străinătății, înaintea alegerilor fixate pentru 19 noiembrie 1946 şi mai departe cineva a dat publicităţii ştirea că reghineanul Gavrilă Olteanu s-a sinucis într-o celulă din arestul Ministerului de Interne, luând o fiolă de stricină.

Am citit tot ce s-a scris de Gavrilă Olteanu de-a lungul timpului, i-am citit articolele din revista „Carpaţii” cunosc casa în care a locuit în Reghin, imobilul în care a avut renumitul magazin de arme şi muniţie, l-am cunoscut personal pe omul care l-a avertizat să fugă din Reghin prin pârâul Trandafirilor pentru a nu fi arestat, şi nu în ultimul rând l-am cunoscut pe unul dintre nepoţii săi care a ajuns om al străzii şi care mi-a povestit multe lucruri despre bunicul său… Aşa că personal nu am crezut niciodată informaţia dată publicităţii, că după arestare, Gavrilă Olteanu s-a sinucis într-o celulă din arestul Ministerului de Interne, luând o fiolă de stricină. Cred însă că a fost ucis … probabil fiindcă nu a vrut să colaboreze cu organele de Securitatee să depună mărturie mincionoasă în procesul politic înscenat pentru discreditarea partidelor de opoziție în fața străinătății, înaintea alegerilor fixate pentru 19 noiembrie 1946. Nu cred că acest om şi-a luat singur viaţa…şi am convingerea că în viitor se vor desecretiza o serie de documente care vor dovedi acest lucru. 

Istoria lui Gavril Olteanu a Gărzilor „Iuliu Maniu” este strâns legată de crimele săvârşite de maghiari împotriva românilor în Ardealul ocupat şi apoi de crimele românilor la eliberarea Transilvaniei de Nord însă din păcate „în perioada comunistă nu s-a vorbit despre acest subiect din raţiuni politice fiindcă atunci se încerca să se demonstreze că „oamenii muncii români şi maghiari stau strânşi şi uniţi în jurul partidului”. Nu s-a putut scrie cu onestitate nici după 1989, judecata fiind întunecată de diversiunea securistă ce a dus la conflictele interetnice de la Tîrgu-Mureş.” aşa cum scria în 2021 şi jurnalistul Marius Oprea de la Mediafax în articolul „Atunci când şi îngerii plâng: povestea lui Gavril Olteanu şi a Gărzilor „Iuliu Maniu” sau a „Sumanelor Negre”.

Chiar dacă este o istorie crudă şi sângeroasă despre care oricum ai scrie eşti bănuit că „ţi partea cuiva” va veni o zi în care cineva va despica firul în patru şi va trebui să scrie istoria aşa cum a fost să ne-a asumăm şi să învăţăm o lecţie a istoriei care să nască peste timp, un îndemn la raţiune, la o mai bună înţelegere între cele două etnii ale aceleiaşi naţiuni şi care să-i îndemne pe exponenţii unor curente de opinii radicale să găsească forţa şi înţelepciunea convieţuirii paşnice în România anului 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.