Reghineanul care l-a ajutat pe viitorul cardinal Alexandru Todea să fie consacrat episcop în calandestinitate a împlinit 90 de ani ! Trăieste modest, dar se bucura de fiecare zi pe care Dumnezeu i-o oferă !

Instantaneu cu Emil Maior la cumpărături prin centrul Reghinului, omul care i-a schimbat traiectoria vieţii viitorului cardinal Alexandru Todea în medalion

   

 

     Azi, distinsul învăţător pensionar, Emil Maior, nepotul fizicianului Augustin Maior, fost director al Căminului pentru Persoane Vârstnice Ideciu de Jos şi preşedinte al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin a împlinit vârsta de 90 de ani. O vârstă de aur depăşită în familia sa doar de o soră a bunicii sale din Maioreşti, Gaftea Maior căsătorită în Filea care a trăit 94 de ani.

     Omul care la 19 ani şi-a riscat libertatea ajutându-l pe protopopul greco-catolic al Reghinului, Alexandru Todea să fugă din Reghin cu o căruţă până la Deda să prindă acceleratul de Bucureşti pentru a putea fi consacrat episcop în clandestinitate a atins pragul vârstei de 90 de ani.

    Nonagenarul a fost sărbătorit în cursul zilei de azi la sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor de foşti săi colegi în frunte cu preşedintele Leon Stoica, fiind aclamat, aplaudat şi răsfăţat cu cadouri, atenţii şi o sumă de bani din partea CARP conform tradiţiei asociaţiei. 


      Emil Maior s-a născut în familia preotului Beniamin Maior pe 7 iunie 1931 în localitatea Merişor din comuna Glodeni şi a fost crescut în spiritul onoarei, datoriei și dreptății şi asta l-a făcut de-a lungul anilor să remarce pentru calităţile sale în şcoală şi în colectivele de muncă în care a activat. Clasele I-III le-a absolvit la Şcoala primară din Ghimeş-Făget unde bunicul său era preot iar clasa a IV-a absolvit-o la Reghin. Gimnaziul clasele I şi a II-a le-a absolvit în limba maghiară fiind după cedarea Ardealului, iar clasele III-a şi a IV-a le-a absolvit în cadrul Liceului “Petru Maior” din Reghin. Şi-a continuat studiile în cadrul Şcolii Pedagogice din oraş fiind absolvent al promoţiei de învăţători din anul 1951.

     După absolvire a fost repartizat în învăţământ în cadrul Şcolii Primare din Monor de unde a fost încorporat în anul 1952 în cadrul Detaşamentului de muncă din Ghimbav în judeţul Braşov datorită originii sociale nesănătoase (tatăl său a fost preot greco-catolic cult interzis de autorităţile comuniste în anul 1948 şi în aceste condiţii un astfel de recrut nu prezenta încredere pentru a fi încorporat sub armă). Ulterior a fost trasferat la Fântânele şi a eliberat din Ialomiţa. 

  După ce a fost lăsat la vatră a fost detaşat din nou în învăţământul de Stat devenind un model de admiraţie profesională cu 54 de ani lucraţi pe cartea de muncă din care 47 pe funcţii de conducere în calitate de director sau preşedinte. Dar să lăsăm faptele să vorbească şi bilanţul vieţii sale :

  • Director responsabil de centru la Şcoala de 7 ani din Chiherul de Jos (3 ani)

  • Referent transport la Baza de Recepţie şi Gostat Reghin (2 ani)

  • Director al Căminului de Bătrâni din Lunca Mureşului, (azi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Lunca Mureşului )  (11 ani)

  • Director al Căminului pentru Persoane Vârstnice de Bătrâni Ideciu de Jos (22 de ani)

  • Preşedinte al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin (14 ani)

     Întrebat cum a ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani, Emil Maior a răspuns că a căutat toată viaţa în familie să asigure mereu un climat de linişte şi înţelegere, un climat de bună convieţuire reuşind să nu aibă nici măcar o ceartă adevărată cu soţia sa Viorica în cei aproape 67 de ani căsnicie. La fel şi în societate, s-a ghidat după aceleaşi principii şi în colectivele de muncă pe care le-a condus, salariaţii săi considerându-i colaboratori sau colegi niciodată subalterni.

   Despre longevitatea sărbătoritului, Leon Stoica care i-a succedat în funcţia de preşedinte al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin, a mai adăugat o remarcă personală, “Cred cu tărie că această frumoasă “vârstă de aur” atinsă azi, de fostul preşedinte al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin se datorează şi faptului că a fost binecuvântat de Dumnezeu cu un suflet curat şi a fost ferit de bolile care distrug sufletul: gelozia, invidia şi orgoliu…Domnule Emil Ioan Maior la împlinirea frumoasei vârste de 90 de ani, eu, împreună cu Colectivul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin vă dorim o zi de pace, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de sănătate, un veac plin cu bani şi un tradiţional : LA MULŢI ANI !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *