Rămas-bun domnule profesor Alexandru N. Ceuşianu

Cu regret. am aflat că pe 20 decembrie 2020 s-a stins din viaţă în apartamentul său din Sibiu, în urma unui infarct distinsul profesor Alexandru – Nicolae Ceușianu. A fost ultimul descendent, pe linie masculină, al avocatului, scriitorului, regizorului şi parlamentarului Dr. Alexandru Ceuşianu din Reghin şi s-a străduit toată viaţa sa să ajungă la dimensiunea măiestriei bunicului său care este unul din cei 34 de “Cetăţeni de Onoare”  ai Municipiului Reghin şi patronul spiritual al fostei Şcoli Generale Nr. 2 din Reghin care îi poartă numele din 15 aprilie 2003. 

Alexandru s-a născut pe data de 12 martie 1956 la Sibiu, în familia Mariei Ceuşianu şi a funcționarului Liviu Homorozeanu, originar din Rupea. În 1974 a absolvit studiile preuniversitare la Liceul “Gheorghe Lazăr” din Sibiu. În anul 1979 a devenit licenţiat al Facultăţii de Fizică din Craiova şi zece ani mai târziu devenea absolvent al Institutului Politehnic din Cluj şi inginer mecanic cu diplomă iar în anul 1999 ajungea doctorand în inginerie.

Prof. Alexandru Ceușianu a predat timp de trei decenii fizica la mai multe licee din Sibiu, deţinea două masterate în inginerie şi un master în informatică – matematică. Era preot minor și student anul VI la Facultatea de Teologie Greco-Catolică Pastorală din Blaj. Ultimul său loc de muncă a fost la catedra Școlii Gimnaziale ,,Nicolae Iorga” din Sibiu, unde a fost coleg cu prof. Klaus Iohannis înainte de a fi ales primar al Sibiului şi preşedinte al Românei.

Pe data de 22 decembrie 2020, trupul neînsufleţit al lui Alexandru Ceuşianu a fost înmormântat în Cimitirul Ortodox “Sfânta Treime” din Reghin, slujba de înmormântare fiind oficiată de către preotul greco-catolic Florin Boitoş. Alexandru Ceuşianu a fost întotdeauna un om care şi-a trăit viaţa cu demnitate. A fost un om cutezător, vizionar şi un intelectual foarte respectat în sfera didactică. Avea o cultură generală extrem de vastă, şi o puternică capacitate de gândire, cu înclinaţii spirituale şi principii extrem de clare despre tipul de persoană care şi-a dorit să fie.

A fost un om de aleasă ținută morală și profesională, calități ce vor rămâne neșterse în memoria foștilor colaboratori și prietenilor săi adevărați.

Fie ca Bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul în lumea celor drepți și să-i dea odihnă veșnică. Rămas bun şi veşnică pomenire !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *