RAFILA MĂRCUŞ O SUPER CENTENARĂ DE POVESTE CARE ÎŞI ÎMPARTE VIAŢA ÎNTRE CĂCUCI ŞI BRAŞOV !

 

      Scriitorul brazilian Paulo Coelho a scris la un moment dat că “Miracolele nu au o explicaţie, dar apar în viaţa celor care cred în ele”. Un astfel de miracol este centenara Rafila Mărcuş din judeţul Mureş, pe care am cunoscut-o zilele trecute, la impresionanta vârstă 100 de ani şi 171 de zile. O femeie de o bunătate rară şi o înţelepciune populară mai rar întâlnită, a cărei mărturisiri despre nădejde, credință, dragoste, strămoși, limbă română, Dumnezeu, adevăr și iubire mi-au încântat sufletul.

      Vă prezentăm în exclusivitate povestea unei centenare care nu a făcut nici o zi de şcoală, nu a ţinut niciodată o dietă şi care totuşi a reuşit să o depăşească în longevitate pe cercetătoarea Ana Aslan medic specialist în gerontologie, academician şi director al Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie care a căutat ani în şir să afle seceretul “TIINEREŢII FĂRĂ BĂTRÂNEŢE”.

   Ana Aslan a fost medicul care a preparat în 1952 vitamina H3-Gerovital, produs geriatric, brevetat în peste 30 de țări şi, a inventat în 1980 aslavitalul. Toată cariera ei a studiat cum să ajungă să trăiască 100 de ani, şi totuşi a trăit doar 91 de ani şi 138 de zile. În schimb, Rafila Mărcuş care nu a avut posibilităţi financiare să frecventeze şcoala nici măcar o zi, a muncit o jumătate de viaţa ca slujnică, ulterior ca salariată la stat, în cadrul Colectivului şi, a cărei viaţă a fost o continuă luptă pentru supravieţuire, de 43 de ani este pensionară şi, de aproape 6 luni a depăşit pragul vârstei de 100 de ani.

 


     S-a născut în satul Căcuci, comuna Beica de Jos, în 19 noiembrie 1920, într-o familie de ţărani agricultori cu 5 copii: tatăl Ioan şi mama Maria Rafiluca Buţ. Şcoală nu a făcut fiindcă părinţii nu au avut posibilităţi financiare să înveţe carte şi, a fost trimisă ca slujnică, de tânără, în diverse comune, şi oraşe, pentru a contribui şi ea la bunăstarea familiei.

     La 17 ani s-a luat laolaltă prima oară cu Ioan Bod, pe 8 noiembrie 1937 fără să facă nuntă şi cu care a convieţuit doar trei ani, din care propriu-zis împreună au convieţuit 1 an şi 6 luni, fiindcă soţul i-a fost încorpoat în armată şi, apoi în 1940 a fost trimis pe front, de unde bărbatul care s-a dus să apere graniţele ţării, nu s-a mai întors niciodată. Rămasă acasă în comună, pe timp de război, Rafila s-a rugat neîncetat şi a sperat că într-o zi soţul ei se va întoarce de pe front.

    Din cauza luptelor ce s-au dat pe teritoriul comunei în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a dormit săptămâni întregi în tranşee săpate în pământ de bătrânii care au mai rămas în sat şi a fost la un pas de moarte de multe ori. Se cunoaşte faptul că, în 1944 chiar şi primarul comunei Beica de Jos a fost ucis prin împuşcare, de armata sovietică şi, este de notorietate accidentul din 14 septembrie 1944 când Maria Buţiu viitoarea naşa de cununie la cea de a doua căsătorie a centenarei, se afla la înmormântarea unui consătean împuşcat de armata hortystă, când trei din cei patru copii ai săi au găsit pe un teren din faţa casei o grenadă ofensivă neexplodată, pierdută probabil de trupele de infanterie care, au tranzitat satul. Neştiind ce este acel obiect colorat, cu mâner de lemn, prevăzut cu crestături longitudinale şi transversale, cei trei copii au început să se joace cu el.

    Fratele mai mare a adus un ciocan şi un cui să îl fărmiţeze, fiindcă auzsise când a scuturat-o, că producea un zornăit curios. După prima lovitură de ciocan, proiectilul metalic a explodat între ei, fratele mai mare al lui Ioan, în vârstă de 9 ani, a decedat pe loc, iar cel mai mic, în vârstă de 5 ani, a decedat o lună mai târziu. În urma exploziei, a suflului și al schijelor fragmentate, Ioan a fost proiectat câţiva metri, până într-o râpă, de unde s-a târât pe coate şi genunchi, prin noroi până în faţa porţii. Acolo a leşinat şi a fost găsit plin de sânge, de cetăţeanul Alexandru Matei, care şi-a rupt cămaşa de pe el, l-a bandajat şi i-a acordat primul ajutor medical, fiindcă abia după amiază s-a găsit un car, în tot satul, cu care să fie transportat copilul rănit până la Habic, unde era cantonat Spitalul de Campanie Militară Sovietic.

      Este incredibil faptul că, un copil în vârstă de doar 6 ani a supravieţuit în urma unei astfel de explozii, în condiţiile în care, se ştie că, efectul omorâtor al celor 1500 de fragmente produse de o grenadă și împrăștierea acestora, poate ajunge la 100 de metri. *(şi cum nimic nu este întâmplător în viaţă, vă vine să credeţi sau nu copilul, care a supravieţuit exploziei după 76 de ani de la nefericitul eveniment, a intermediat întâlnirea mea cu centenara Rafila Mărcuş, în 9 iunie 2021 prin Casa de Ajutor a Pensionarilor din Reghin când aceasta avea 100 de ani şi 171 de zile).

      Revenind la cronologia vieţii centenarei din Căcuci, vă spunem că în anul 1947 şi-a unit destinul cu un alt consătean, Dănilă Mărcuş *(1920-2004 ) însă oficial s-au cununat pe 20 ianuarie 1948, fiind naşiţi de Maria şi Teodor Buţiu, *(părinţii învăţătorului-pensionar Ioan Buţiu din Reghin, care pe 22 februarie 2021 a împlinit 84 de ani). Din căsnicia lor s-au născut două fiice: Maria căsătorită Burdulea şi stabilită în Braşov şi Valeria – Firuca, căsătorită Mănoiu în comuna Sânpetru din judeţul Braşov.

      Rafila a muncit în adolescenţă ca slujnică în Beica de Sus, în zona Reghinului şi chiar în Braşov, iar după venirea comuniştilor la putere şi, după finalizarea procesului de colectivizare, a ajuns municitoare. *(Se ştie că Partidul Comunist Român a desfășurat, în perioada 1949–1962, procesul de colectivizare, proces care a dus la confiscarea aproape în totalitate a proprietăților agricole private din țară, și comasarea lor în ferme agricole administrate de stat, țăranii români fiind transformaţi în muncitori la stat). Cel mai mult a muncit la udat, la plivit şi la cules de tabac, la sortat împachetat, şi a răspuns de predare lui la Baza de Recepţie. A muncit la cules de cucuruzi, de cartofi şi sfeclă de zahăr. Acasă a avut gospodărie cu animale şi, toate ţoalele, lipideele şi peretarele care, îi împodobesc pereţii modestei case din Căcuci, spune că le-a ţesut la război, în serile când se întorcea de la munca de la Colectiv.

      De 17 ani Rafila Mărcuş este văduvă şi, momentan vara locuieşte acasă la Căcuci, în comuna Beica de Jos iar, în lunile de iarnă, în oraşul Braşov, la fiicele sale prin rotaţie. Femeia are 2 fete, 3 nepoţi și 2 strănepoți, care o vizitează ori de câte ori pot și o ajuta la nevoie. Nu îi place politica, în schimb îi face o deosebită plăcere să urmărească slujbele religioase la televizor să asculte muzică populară la radio şi să se roage. 

    Centenara declară că nu a suferit nici o operaţie de-a lungul a 100 de ani din cauza vreunei boli, însă a fost la un pas de moarte în urmă cu câţiva ani după ce un vecin bolnav psihic, i-a rupt mâna. Rafila a fost martoră, din întâmplare, la scena în care vecinul ei şi-a maltratat soţia şi fiica motiv pentru care agresorul a sărit gardul în curtea familiei Mărcuş, pentru a o intimida să declare cuiva ce a văzut. A împins-o pe scării iar în urma căzăturii, femeia şi-a fracturat mâna dreaptă, după care, vecinul a intrat în casă şi l-a luat la pumni pe soţul acesteia. În urma acestui incident, Rafila Mărcuş a fost transportată de urgenţă la un spital din Braşov, unde i-a fost introdusă o tijă în braţ, iar după vindecarea braţului, tija a fost înlăturată.  A avut zile şi a supravieţuit şi, azi la aproape 101 ani împliniţi, centenara Rafila Mărcuş spune că se roagă zilnic la Dumnezeu şi ziua şi seara să îi dea sănătate şi să nu îşi piardă minţile.

      Pe 19 noiembrie 2020, când a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, Rafila Mărcuş a fost sărbătorită la biserică de tot satul iar la final preotul paroh din Căcuci i-a dedicat o priceasnă emoţionantă. Întrebată care este secretul longevităţii sale, centenara a mărturisit că nu ştie nici ea cum a ajuns la o asemenea vârstă : de lucrat am lucrat şi de trăit am trăit îş cam mulţi ani, da ce să fac ? poate Dumnezeu ţine cu mine. Câţi îmi dă am să îi duc”.

      În schimb, recunoaşte că toată viaţa s-a hrănit cu pâine făcută în cuptor, de mama ei, şi apoi dospită chiar de ea, a consumat multe zarzavaturi, brânză de oi, ouă proaspete şi carne de porc, doar de la animale pe care le-a crescut în gospodăria proprie. Totodată mărturiseşte că, i-a plăcut în tinereţe să participe la toate nunţile din sat, la sărbători să gătească sarmale şi, iarna să pună la borcan carne prăjită în untură şi oase cu carne de porc – coaste pentru ciorbe.

      Secretul centenarei cu privire la împlinirea unui secol de viaţă spune că se datorează faptului că nu a fumat niciodată, nu a consumat alcool, a ţinut sărbătorile din calendar şi când a fost de muncit a muncit cu drag. Nu a făcut excese alimentare şi a ridicat totdeauna rugăciuni la cer de mulţumire pentru toate câte i le-a dat Dumnezeu, pentru că ziua de mâine nu e promisă nimănui”

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *