Procese de vrăjitorie în Turda, Ghiriș şi Tg. Mureşul Evului Mediu

Unul dintre cele mai înfiorătoare mituri este cel al copilului schimbat. Oamenii credeau că nou-născuții, înainte să fie botezați, puteau fi preschimbați de către duhurile rele- diavoli, iele, vârcolaci. Copiii diferiți, născuți cu o malformație, cu un defect genetic nu erau acceptați de către comunitate, fiind proclamați schimbați. Conform crezului popular copilul schimbat trebuia convins să vorbească: acesta trebuia pus pe lopată și trecut prin gura căldării. Se presupunea că atunci mama adevărată își va revendica copilul și îl va aduce înapoi pe cel schimbat.

În 1803 a avut loc în comitatul Turda procesul în care inculpata Bean Ilia încercând să ”lecuiască” un copil schimbat, i-a cauzat acestuia moartea. Conform mărturiilor pârâtului și a părinților copilului, evenimentele s-au petrecut astfel: În 1802, proaspăt căsătoriții Nagy Julianna, originară din fostul Scaun Odorhei și Farkas Samuel, originar din Câmpia Turzii, au avut un copil. Deoarece acesta era plângăcios și bolnăvicios, ofta tot timpul și slăbea văzând cu ochii, părinții au apelat la Bean Ilia, renumită ca înțeleapta satului. Fata a examinat pruncul și a ajuns la concluzia că acesta este cu siguranță copil schimbat. A rugat-o pe mama copilului ca dimineața să pună focul în cuptor, pentru a coace pâine. Altceva nu a zis, s-a dus acasă iar a doua zi dimineața a venit din nou. Cei doi au făcut foc în cuptor, și deși tatăl avea o presimțire rea, la cererea fetei a părăsit curtea împreună cu nevasta. Între timp Bean Ilia a luat copilul din leagăn, l-a legat pe lopată și l-a vârât în cuptorul aprins. Fata susținea că vroia doar să verifice dacă copilul era într-adevăr schimbat, și era convinsă că proba a eșuat din cauză că ajunsese la familie după răsărit, și nu înainte, cum obișnuia să facă în astfel de situații. În mărturia ei fata mai declara că avea harul de a vindeca de la Dumnezeu și că acesta îi fusese prevestit de un înger care i-a apărut în somn.

Acuzații au fost audiați, iar când judecătorul nu mai avea niciun dubiu vizavi de cele întâmplate, părinții au fost lăsați liber. După ce medicul a constatat că pârâta era în deplinătatea capacităților sale mentale și era conștientă de faptele sale precum și de consecințele acestora, s-a dat următorul verdict: ”[Bean Ilia] a comis o faptă îngrozitoare, și trebuie să piară într-un mod îngrozitor, nu doar pentru că a comis acest lucru nemaipomenit ci și ca să nu se mai pomenească de un astfel de impostor. De vreme ce nici pârâta nu neagă acuzațiile ce-i sunt aduse, reclamanta solicită ca pârâtul să fie pedepsit cu moarte cum exacerbatione”. Acest proces, având în vedere verdictul și argumentele care au stat la baza lui, nu poate fi considerat un proces de văjitorie, ci ilustrează mai degrabă cum credința în vrăjitoare este înlocuită treptat cu argumente științifice. Nu se mai recurge la tortură, părțile implicate sunt ascultate, iar pedeaspa aplicată este proporțională cu gravitatea faptei comise.

Seria proceselor de vrăjitoare din Transilvania se încheie cu execuţiile din Târgu-Mureş din anii 1752-1753. De altfel, pentru că acuzele nu mai conteneau să vină, la 1768 s-a emis un decret care a interzis pedeapsa capitală, iar acuzele de vrăjitorie dacă nu puteau fi probate, erau urmate de pedepsirea celui care le aducea. Practic, acest decret interzicea investigarea cazurilor de vrăjitorie. Interesant este ca nu doar vrăjitoarele sau presupusele vrăjitoare erau arse pe rug, ci şi incendiatorii. „În pofida interdicţiilor de investigare a cazurilor de vrăjitorie, oprirea cercetărilor nu s-a făcut imediat pentru că la Dej in 1771, în scaunul Arieşului în 1792, iar la Câmpia Turzii în 1802 se mai fac audieri de martori cu privire la unele persoane bănuite de activităţi malefice. Conform lui Nagy László, autorul cărții ”Procese de vrăjitorie în Transilvania”, modul în care aceste femei au fost trimise la moarte încalcă chiar și prevederile legale din vremea respectivă. În afară de ele, acuzatele sunt din toate păturile sociale: neveste de nobili și de meșteșugari, de primari și edili din provincie, dar și femei sărace, servitoare, multe fiind moașe care ajutau la nașteri sau vraci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *