PRIMUL MAGAZIN CE COMERCAIALIZEAZĂ SCUTECE DIN REGHIN, A ÎMPLINIT 5 ANI !

Primul magazin ce comercializează scutece pe piaţa din Reghin, a împlinit 5 ani, mai exact după 1825 de zile de la inaugurare, şi aici, continuaţi să găsiţi produsele de care aveți nevoie, la cel mai bun raport calitate-preț. Firma “Krisanet Expert SRL” este o afacere de familie, pusă de picioare de Arpad şi Zsuzsanna Pentek, doi tineri ambiţioşi, soţ şi soţie, el din Iara de Mureş, ea din Sângeorgiu de Mureş, ce s-au stabilit în satul Periş, comuna Gorneşti, şi care au cucerit Reghinul cu afacerea lor.

În anul 2015, un mecanic de motoare termice şi o vânzătoare, au ales calea antreprenorială, lansând o idee de afaceri, la 12 km de casă, care nu exista în municipiul Reghin, cu program standard de la 9.00 la 17.00. Prin asocierea celor două nume a copiilor lor s-a născut “Krisanet Expert SRL”, o societate cu răspundere limitată, cu sediul în Periș nr. 70, şi punct de lucru în municipiul Reghin, pe strada Gării, nr. 8.

Un magazin care oferă produse, servicii variate și de calitate.Vorbim de singurul magazin de profil din municipiu, care are pe stoc articole pentru nou-născuți și adulţi, la prețuri “de criză”. Krisanet Expert SRL, are o gamă largă de scutece, cu prețuri care variază între 60 de bani și 1,20 lei/ bucată.


Au avut curaj, urmţându-şi visul, au reuşit să ajungă azi un nume cunoscut pe piaţa de profil din “Ţinutul Reghinului”. Cine nu a auzit de magazinul de pampersuri şi detergenţi din strada Gării ? Ştiu aproape toţi părinţii de bebeluşi, de adulţii care au părinţi şi bunici bolnavi şi sunt dependenţi de scutece de adulţi şi de Fundaţiile Creştine care realizează servicii de caritate pentru persoane bolnave. Cu ocazia realizării acestui reportaj, am aflat că magazinul a obţinut Locul I în “Top Profit România 2020” din comuna Gorneşti în sfera comerţului cu amănuntul conform bilanţului contabil depus la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş. Magazinul are clienţi de la Tîrgu-Mureş până la Reghin, şi de la Reghin până în Ibăneşti pe Vlaea Gurghiului şi pe Valea Mureşului până la Lunca-Bradului. Mai sunt şi excepţii. La un moment dat a venit un client din Sovata altul din Timişoara, până la Reghin (pentru un produs) ceea ce spune multe despre calitatea produselor.

 

Ideea de a deveni propriul său stăpân i-a dat-o chiar un client din Oradea, deţinător a mai multor magazine de profil, căruia Arpad Pentek îi livra marfă lunar, şi care are l-a ajutat să facă primii paşi în realizarea unui S.R.L. Arpad recunoaşte că această idee s-a dovedit una salvatoare pentru familia Pentek, care între timp contractase un credit bancar pentru construcţia unei locuinţe, iar datorită efectelor crizei economice din 2008, firma la care muncea ajunsese să i se diminueze comenzile şi încasările, şi era deja hotărât să demisioneze. Planul său era să plece la muncă în străinătate, ca să îşi poată plăti ratele.

Practic această idee a fost o necesitate pentru Arpad şi Zsusanna şi nu un moft şi uite aşa s-au împletit cele două nevoi la momentul potrivit. Colac peste pupăză, clientul din Oradea a fost atât de generos cu Arpad, încât, văzând că nu are curaj foarte mare, l-a stimulat şi chiar i-a oferit primul stoc de marfă “pe aşteptate”. Acesta a fost imboldul care a determinat familia Pentek să îşi găsească în primul rând un spaţiu, pentru a deschide un magazin de prezentare. Aşa au ajuns la Reghin să închirieze o locaţie şi încet, încet, să îşi formeze o clientelă şi să îşi diversifice produsele. În 8 luni de zile şi-a plătit datoria, după care şi-a continuat ascensiunea, în acest domeniu împreună cu soţia sa. Dacă la deschiderea magazinului comercializau 5-10 produse, după primi 5 ani de activitate au depăsit cifra de 500 de produse de raft.

Cele mai căutate produse de la “Krisanet Expert SRL”, sunt scutecele de adulţi, din care au permanent pe stoc 10 mărci pentru toate buzunarele, începând de la 16 lei/10 bucăţi şi terminând cu cele mai scumpe, la 93 de lei/3o de bucăţi. Pe locul doi, în preferinţele clienţilor, sunt scutecele de copii, a căror preţuri, variză la fel, în funcţie de marcă şi de calitatea materialului, de la 14 lei până la 100 de lei. Pe locul trei în clasamentul vânzărilor, de când a început pandemia de coronavirus în România, se clasează dezinfectantele şi produsele biocide generale, care au preţuri pentru toate buzunarele.

Arpad Pentek are 42 de ani, este de profesie mecanic de motoare termice. Personal îl cunosc din anul 2015 şi pot spune că este un om jovial, cu un farmec aparte, e foarte amabil şi amuzant, dar care devine extrem de serios atunci când vine vorba de afaceri. Este genul de om care pune pe primul plan munca şi pe cel de-al doilea plan plăcerea. În ciuda imaginii de om sobru, la prima vedere pe care o afişează, are mai mulţi clienţi decât prieteni pe pagina de Facebook. De obicei, nu pune pret pe discuţiile de complezenţă, dar în schimb oferă consultanţă la magazin oricărui client, gratuit, vis-avis de orice produs, cu recomandările necesare. Are o răbdare de fier şi un tact diplomatic mai rar întâlnit, atunci când vine vorba de clienţii, care vor să se informeze cu privire la noi produse, prețuri sau cele mai bune mărci în raport calitate-preţ. După o conversaţie de 5-10 minute cu administratorul magazinului, orice client care nu este hotărât asupra unui produs sau a unei mărci anume, când pleacă din magazin, are în mână cel puţin un produs pe care l-a cumpărat cu încredere, de la Krisanet Expert SRL”.


Administratorul magazinului spune că secretul reuşitei “Krisanet Expert SRL” este experienţa, preţul cel mai bun din piaţă, şi produsele originale, venite direct de la producători. Trei elemente care stau la baza oricărui progres şi crede la o creştere a valorii afacerii în anul viitor. Însă pentru a putea obţine preţuri bune, trebuie să îţi permiţi să faci achiziţii mari şi cu plata cash, la livrare, spune Arpad Pentek. Administratorul ne spune şi un secret: după 5 ani a ajuns la performanţa de a-şi permite luxul să plătească 90 % din produsele ce le comercializează furnizorilor, cu plata pe loc. Dincolo de aceste aspecte, Arpad are totodată şi o experienţă de aproape 20 de ani în acest domeniu, fiindcă a muncit mulţi ani în domeniul distribuţiei articolelor de nou-născuţi, în trei etape din viaţa sa. Am făcut această precizare fiindcă, ca orice cetăţean modest al acestei ţări, nefiind fiul vreunui milionar de carton, nici Arpad Pentek nu a fost scutit de probleme şi neajunsuri, motiv pentru care, în adolescenţă a muncit o perioadă şi în străinătate, pentru a putea să aprecieze mai valoarea banului muncit printre străini.

 

Revenind însă la distribuţia de scutece de copii şi de adulţi, în două decenii de activitate Arpad a învăţat extrem de multe secrete ale aceste afaceri. Poate unul dintre cele mai importante atuuri care le are faţă de supermarketurile şi hypermarketurile care îl concurează, este faptul că el intră în conversaţie cu fiecare client al său, şi în funcţie de necesităţiile fiecăruia în parte, îi convinge să aleagă produsele sale în funcție de bugetul care îl au alocat pentru cumpărături.

Marea majoritate a clienţilor ştiu ce vor să achiziţioneze, însă mai există şi un segment de clienţi cu bugetul limitat, care trec pragul magazinului timoraţi, însă care pleacă fericiţi din magazinul său, fiindcă nu de puţine ori am asistat personal la recomandările făcute de acesta unor clienţi, fapt care i-a scos din impas, atunci când aceştia chiar nu ştiau ce să aleagă. Asul din mânecă al firmei “Krisanet Expert SRL”, rămâne faptul că sunt singurii din piaţa de profil din judeţul Mureş, care aduc scutece de adulţi şi pe bază de comandă pentru mărimi XXL, o chestiune inteligentă, pe care magazinele mari nu o practică, şi în cazuri speciale dacă situaţia o impune, duc şi la domiciliu scutecele pentru bolnavi care nu se pot deplasa, pe raza municipiului şi în împrejurimi. Dacă Arpi a învăţat să vândă scutece şi dezinfectanţi prin prisma fostului său loc de muncă, soţia sa nu se poate lăuda cu acelaşi lucru, fiindcă aceasta a învăţat totul din zbor, ea lucrând înainte să deschidă firma, în cadrul unui magazin alimentar în sat. Zsuzsana Pentek are 38 de ani şi un simţ practic foarte dezvoltat. Pas cu pas a învăţat tainele acestei afaceri, punându-şi în joc şi experienţa de mamă şi măiestria de femeie de afaceri, iar următorul pas va fi inevitabil deschidere unui al doilea magazin marca “Krisanet Expert SRL” pentru a putea satisface cererea de piaţă şi popularitatea de care se bucură scutecele comercializate de Arpad şi Zsuzsanna Pentek.


Până atunci însă, vă invităm să vizitaţi magazinul “Krisanet Expert SRL”, pentru a vă convinge de profesionalismul, calitatea sericiillor şi preţurile accesibile pe care le practică. Azi, magazinul are pe stoc o serie de produse din toată gama de :articole igienico-sanitare, dezinfectant de mâini, șampon, pudră, loțiuni de corp, o gamă largă de șervețele umede etc, jucării, biberoane, sticluțe, pieriuțe de dinți și multe altele;

-detergenti, detergenti lichizi și cosmetice, produse de menaj.

În magazinul din strada Gării nr.8, găsiți totodată și o gamă variată de scutece pentru adulți, vârstnici sau persone bolnave.

-mănuși, absorbante, incontinențe femei și bărbați, traverse de pat pe diverse mărimi, începând de la 1,20 până la 1,60 ron/bucata.

 

Orar: de luni până vineri între 9.00 și17.00 și sâmbăta de la 9.00 la 13.00.

Relații suplimentare la telefon: 0740-754-370 sau 0745-190-956

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *