Primul director român de spital din istoria Reghinului a fost coleg de orchestră cu Ciprian Porumbescu în studenție la Viena

 

Site-ul “viselenuautermenlimita.ro” evocă azi personalitatea doctorului Aurel Moldovean, membru al Romaniei June din Universitatea vieneză, prieten cu Ciprian Porumbescu și violonist II la reprezentarea operetei “Crai nou” în capitala imperiului austro-ungar. S-a născut la Monor, a făcut liceul la Năsăud, facultatea în Austria, ajungând un medic respectat într-o circumscripție în apropiere de Viena, unde a profesat cu succes peste 30 de ani și în timpul liber cânta marșuri înflăcărate și cântece patriotice românești într-un quintet format din prieteni români stabiliți în Austria. Deși era pensionar după 1918 s-a întors în țară și împreună cu dr. Eugen Nicoară și cu sprijinul dr. Tit Liviu Țilea și aportul prof. univ. Iuliu Moldovan din Cluj, au început să amenajeze primul spital oficial din Reghin. A venit pentru a-și aduce contribuția la consolidarea și dezvoltarea țării însă din păcate nu s-a putut aclimatiza în Reghin și s-a întors cu familia în Austria unde s-a și stins din viață la 80 de ani. 

Primul spital din Reghin
Aceasta este clădirea în care acum 100 de ani funcționa un spital improvizat în Reghin într-o clădire orfelinat închiriată de la Biserica Evanghelică

A fost un om iubit de Dumnezeu, care i-a pus în faţă atâtea daruri şi apoi i-a dat putinţa de a le înţelege, de a le respecta şi, până la urmă, de a le înmulţi. Dr. Aurel Moldovan vorbea mai multe limbi străine și a avut mai multe talente nebănuite: opera, cânta la vioară, scria satiră ridiculizând viciile şi ştrengăriile oamenilor și nu în ultimul rând a rămas în istorie ca unul din membrii de seamă ai României June printre care s-au numărat Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Virgil Onițiu, Vasile Goldiș și nu în ultimul rând prietenul său de suflet Ciprian Porumbescu.
După 71 de la trecerea sa în veșnicie pe 26 noiembrie 2010 pe frontispiciul casei în care s-a născut a fost dezvelită o placă memoriala în amintirea dr. Aurel Moldovan (1859-1939) la inițiativa prof. Teodor Tanco. Aurel Moldovan a fost cel de-al treilea medic care l-a dat Monorul și a cărui fotografie apare și în Muzeul Literar și Memorial “Teodor Tanco” la secțiunea Monorenii Doctori în Ștințe.


Aurel Moldovan și Eugen Nicoară și-au dat mâna după Unire pentru a-și aduce contribuția la consolidarea și dezvoltarea țării


S-a născut la Monor în 1859, un sat grăniceresc din apropierea Reghinului și după absolvirea liceului de la Năsăud, făcuse studii de Medicină la Viena, unde a rămas după luarea doctoratului, ca medic dentist într-o localitate din apropiere: Urlikirchen (Urlichirchin)Studenția lui a coincis ce cea a lui Ciprian Porumbescu (1879-1881), autorul nemuritoarei “Balade”, a lui Andrei Bârseanu, Vasile Goldiș, Dimitrie Onciul, Pompiliu Pipoș și altor fruntași ardeleni și bucovineni, fiind toți membri ai renumitei societăți “România Jună”, în sânul căreia se păstra entuziasta tradiție a lui Mihai Eminescu și Ion Slavici.
Ideea unității studenților români veniți la Viena, din diferite provincii, se impunea ca o necesitate, deoarece ei aparțineau la două asociații ce nu se prea înțelegeau între ele. În aceste condiții, Ioan Slavici și Mihai Eminescu, au militat pentru a le unifica, iar în primăvara lui 1871, ambele s-au contopit în România jună, sub deviza: Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă în simţiri!

În vederea transpunerii devizei în realitate, noul comitet a instituit un premiu pentru acela care va realiza cel mai potrivit text literar, iar muzica urma să fie compusă de studentul de la Stupca, ce avea experienţă în acest domeniu, deoarece făcuse acelaşi lucru şi pentru Arboroasa.

La concurs s-a prezentat însă numai o singură poezie, scrisă de Andrei Bârseanu. Versurile fuseseră alcătuite în înţelegere cu Ciprian Porumbescu, care i-a recomandat să folosească metrul şi ritmul Cântecului gintei latine
Graţie melodiei solemne, încărcată de viaţă şi de semnificaţii simbolice Imnul Unirii, cum l-a intitulat Ciprian Porumbescu în Colecţiunea de cântece sociale pentru studenţii români, compuse şi dedicate Junimei academice române, s-a impus peste veacuri șI milenii.

Încă de la începutul secolului al XX-lea, imnul României june a devenit un bun al românilor de pretutindeni, un cântec de masă, cunoscut, mai apoi, sub numele de Pe-al nostru steag, titlul dat de primul vers a primei strofe creată de Andrei Bârsean, în colaborare cu Ciprian Porumbescu.

Aurel Moldovan a urmat cursurile Facultății de Medicină din Viena și Ciprian Porumbescu, a urmat în capitala Austriei “Conservatoruum für Musik und darstellende Kunst” și facultatea de filosofie, însă amândoi dincolo de faptul că aveau o pasiunea comună pentru muzică au fost elementele de orientare patriotică ale societății și totodată de ridicare a prestigiului ei științific și artistic.
Datorită lui Porumbescu s-a înființat în cadrul societății un cor și o orchestră care aveau printre cele mai active înjghebări artistice studențești din Viena. Unul din cei mai apropiați colaboratori ai lui Porumbescu în aceste acțiuni a fost Aurel Moldovean, care avea și un remarcabil talent de viorist. În orchestra înființată de dirijorul și compozitorul bucovinean, care cânta la cello, un alt bucovinean, Vasile Halip, cânta la flaut, Pompiliu Pipoș la violă, iar năsăudenii Aurel Moldovan, Iuliu Moisil, Sever Mureșian, Victor Mihăilaș la vioară. Cu ajutorul acestor tineri amatori de muzică corală și instrumentală, Ciprian Porumbescu a reprezentat la Viena, cu un emoționant succes, chiar și opereta sa intitulată “Crai nou”.

 

Reprezentativă pentru acest aspect al activităţii grupului condus de Ciprian sunt următoarele versuri, scrise în limba germană şi semnate cu Mephisto (= porecla lui Ciprian Porumbescu) în limba germană, intitulată „Zur Erinnerung an die Alte Garde” – “Vechea noastră gardă”, din care făcea parte și talentatul student Aurel Moldovan.


Ce scânteie odată; Din noaptea înstelată; Atât de viu, Cu luciu roşu auriu?
Ce trece-n fundul zării, Ca negura-nserării, Semeţ păşind; Cu vers voios cântând?
E vechea noastră gardă!


Cine-ntârzie adese; La încărcate mese,
La chef şi vin,  Golind pocalul plin?  Şi-nfruntă vijelie;  Şi-a zeilor urgie,
Mereu voioşi, Cu foc şi curajoşi

E vechea noastră gardă!


A cântecului culme; Cine-o atinse-n lume; Şi-al cui cuvânt; E sfânt pân-la mormânt?
Cine pentru onoare; Şi pentru ţară moare, Purtând cu drag; Al gărzii mândru steag;

A noastră veche gardă!


Chiar din primele luni de studii la Viena, Ciprian s-a bucurat de o mare popularitate şi simpatie din partea studenţilor şi studentelor de la Conservator şi de la Universitate, datorită caracterului său deschis, prietenos, amabil, glumeţ, cât şi pentru compoziţiilor sale care circulau printre junii români şi de alte naţionalităţi.
În 1881, Ciprian Porumbescu a părăsit Viena îndreptându-se spre Brașov, unde avea să funcționeze ca profesor de muzică la liceul românesc și ca dirijor al Reuniunii locale de cântări.
În schimb Aurel Moldovan s-a îndrăgostit de o vieneză și a rămas în orașul lui Strauss unde a jucat un rol din ce în ce mai activ în cadrele “României june” unde va deveni unul din principalii colaboratori ai medicului Sterie Ciurcu de la Brașov, animatorul patriot al studențimii române și totodată conducătorul coloniei din Viena.
Vasile Netea a scris în memoriile sale și despre anul 1892 când Ioan Rațiu, președintele Partidului Național Român, a plecat la Viena urmat de o delegație de 300 de intelectuali și țărani din Ardeal pentru a prezenta împăratului Francisc Iosif I cunoscutul Memorand și depre primirea grandioasă realizată de studențimea și colonia română din capitala Austriei, care a impresionat puternic populația din capitala imperiului. Cu acest prilej, Ruxandra, fetița lui Aurel Moldovan, care între timp se căsătorise i-a oferit, președintelui Rațiu, un imens buchet de flori în numele copiilor din Viena, iar fericitul tată, împreună cu ceilalți fruntași ai coloniei, a fost mereu în preajma președintelui.
Același istoric scrie și de evenimentul din 1896 de la serbarea jubileului de treizeci de ani ai “României june”, unde Aurel Moldovan a venit de la Urlikirchen însoțit de un quintet format din prieteni cari au cântat la serbările jubiliare înflăcăratele marșuri și cântece românești: Deșteaptă-te române, Marșul lui Mihai Viteazul, Lacrimi și suspine, Doina lui Lucaciu și altele cari au entuziasmat asistența până la delir.
Însă un alt amânunt demn de remarcat din viața dr. Aurel Moldovan este legat de anul 1914 când după atacarea Serbiei de către Austro-Ungaria, se știa că nici România nu va rămâne neutră în Primul Război Mondial și comitetul “României june” a luat hotărârea de a-și pune arhiva, care conținea atâtea lucruri valoroase, la adăpost pentru a nu cădea în mâiile autorităților austriece.
Doctorul deși nu avea soție româncă a riscat și a fost de accord să fie ascunsă în grădina sa de la Urlikirchen, unde a rămas îngropată până la sfârșitul războiului.

Așa se face că cea mai bogată arhivă studențească aflată peste hotare a fost sub paza doctorului Aurel Moldovan, care la momentul oportun a restituit-o comitetului.
După proclamarea României Mari și încheierea păcii și doctorul Moldovan, deși era acum pensionar, ca și atâția alți profesori, medici, ingineri români, aflați în Austria și Ungaria, și-a făcut cerere de întoarcere în țară pentru a-și aduce contribuția la consolidarea și dezvoltarea țării unite.

Consiliul Dirigent Român, i-a atribuit direcția noului spital din Reghin, dr. Aurel Moldovan ( fost medic de circumscripție  în comuna Purkersdorf  o localitate din raionul Sankt Pölten – Austria)  când sistemul medical din Reghinul Săsesc se raporta la câteva farmacii și un spital improvizat. Locuia în centrul comunei urbane Reghin pe Strada Piața Mare (Piața Petru Maior de azi a municipiului) la nr.50 clădire în care azi funcționează o Agenție bancară aprținând OTP Bank România.
Vasile Netea îl descrie detaliat în Memoriile sale raportându-se la propriile sale întâlniri pe care le-a avut cu Aurel Moldovan de-a lungul anilor la Filea unde era înrudit cu familia preotului Gheorge Cazan,(socrul istoricului) cât și la Reghin unde a avut ocazia să îi asculte istoria vieții de mai multe ori fiindcă bătrânul doctor se repeta cu o inocentă dezinvoltură: “doctorul Moldovan era un om elegant, îmbrăcat după moda vieneză, înalt ca statură, cu ochi albaștri, spălăciți, cu figura ovală, cu părul și mustățile albe. Fără a afișa în mod demonstrativ, doctorul avea totuși o ușoară morgă vieneză care îi da un aer de agreabilă distincție. Când râdea, și râdea uneori de propriile sale glume, râdea cu hohot zgomotos privind în jur cu o învederată satisfacție”.
Iată ce scria despre aceea perioadă tânărul și energicul chirurg Eugen Nicoară, colaborator al dr. Aurel Moldovan, din 1920 până în 1923.
“În lipsa unui spital, bolnavii din aceste regiuni, erau nevoiți să plece la spitalele din Sighișoara sau Sibiu, unde s-au construit spitale moderne de către medicii sași, care au făcut studii medicale la Viena. Primul spital din Reghin a fost amplasat într-o clădire orfelinat închiriată de la Biserica Evanghelică Săsească, la care s-au făcut ceva schimbări în prealalbil. Clădirea era situată în loc nepotrivit, la marginea orașului, aproape de obor, între două cimitire. Capacitatea spitalului la început, a fost de 40 de paturi. Avea două saloane mai mari și două mai mici, precum și două rezerve cu 2-3 paturi. Zestrea spitalului a fost redusă și rudimentară. Saltelele eu cu mâna mea le-am umplut cu paie”.

Tot din însemnările doctorului am aflat că în acest an, neajungându-se la o înțelegere cu administratorii Fundației Fritsch, pentru ca spitalul orașului să funcționeze în clădirea acesteia, conducerea spitalului a închiriat o clădire particulară pe Calea Mihai Viteazu (azi strada Mihai Viteazu). Acolo, dr. Aurel Moldovan, ajutat de tânărul chirurg Eugen Nicoară, cu sprijinul dr. Tit Liviu Țilea (care după 1918 a fost numit medic primar județean) și nu în ultimul rând, cu aportul prof. universitar Iuliu Moldovan din Cluj, au început să amenajeze un nou spital cu ajutorul instrumentarului medical pe care îl procuraseră până atunci.

Lucrările de instalare a spitalului au fost finalizate în 28 decembrie 1922, iar inaugurarea s-a făcut sub conducerea dr. Aurel Moldovan la 1 ianuarie 1923 în prezența prefectului Simion Popescu originar din Toplița, a medicului șef al județului dr. Tit Liviu Țilea, a primarului orașului, dr. Hugo Schiffbäumer, ultimul primar de naţionalitate germană al Reghinului, a dr. Petre Muscă, directorul spitalului din Târgu-Mureș, a prim-pretorilor dr. Eugen Truția și dr. Simion Sbârcea, a farmacistului Anton Mera și a protopopului greco-catolic Ariton Popa.

Doctorul Aurel Moldovan având o remarcabilă experiență practică, bazată pe știința medicală vienează, a fost numit director al spitalului, Ioan Chinezu a fost numit administrator și într-un timp relativ scurt, spitalul Reghinului a pornit pe calea unei strălucite dezvoltări care a permis succesorului său, dr. Eugen Nicoară, să inițieze ridicarea unui nou spital doi ani mai târziu pe strada Nouă, (azi str. Spitalului ) și care a fost dat în folosință în 1933.
Astfel că dr. Aurel Moldovan în anul 1923 la 64 de ani a părăsit Reghinul, reclamat de interesele familiei sale, s-a reîntors în Austria unde avea și o proprietate și unde avea să-și dea și obștescul sfârșit la 80 de ani în anul 1939.
Așa s-a încheiat viața unui medic, care a făcut cinste generației sale dar care a fost uitat prea repede de cei mai mulți istoricii care au scris istoria de ieri ajungând un mare necunoscut pentru generația de azi.

Prin acest articol site-ul viselenuautermenlimita.ro și-a propus să aducă în actualitate un alt mit-urban legat de îmrejurările enigmatice prin care Reghinul a avut o perioadă ca cetățean un fost membru al societății România Jună, din Viena și un colaborator și prieten a celebrului compozitor, dirijor și muzicolog, Ciprian Porumbescu care, a compus muzica pentru celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire” și care a scris și melodia fostului imn al României, “Trei culori”.

 


Biografie:
Vasile Netea – Memorii, ediție îngrijită de Dmitrie Poptămaș , pg. 59,60,61;
Eugen Nicoară Doctorul Ancestronic din loja regelui Carol al- II- lea (Povestea omului care a îngrijit 250 de copii la foametea din 1946, care a construit un spital din banii proprii și apoi l-a donat bisericii ortodoxe care i-a plătit studiile) – autor Robert Mihai Matei, pg. 105, 108, 109;
Vechia noastră gardă, traducere în limba română de N. Dracinschi, în Junimea română, anul IX, [1912], nr. 2-3, p. 36.
(Vezi Monografia istorică a societîţii academice social-literare România Jună din Viena (1871-1911) de I. Grămadă, Arad, 1912, p. 78.)
https://no14plusminus.ro/tag/ciprian-porumbescu/page/6/


viselenuautermenlimita.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *