PREOTUL PROTOPOP (PENSIONAR ) TEODOR BELDEAN A ÎMPLINIT 69 DE ANI

Ne face o deosebită plăcere să îi transmitem preotului protopop (pensionar) Teodor Beldean urări călduroase de sănătate, linişte sufletească şi bucurie cu ocazia împlinirii vârstei de 69 de ani. Un om tăcut dar fascinant care niciodată nu s-a temut să spună  ce a crezut, dar, care a făcut-o întotdeauna cu discreţie şi delicateţe. Într-o lume în care binele se întâmplă numai planificat şi în care răul vine de la sine sărbătoritul a dovedit că este un crainic al înţelepciunii care chiar şi în momentele sale de triumf a ştiut să fie detaşat de orgolile lumeşti şi a muncit cu râvnă pe tărâm duhovnicesc promovând în cel mai sincer mod tot ce e mai valoros şi mai frumos în istoria, cultura, credinţa şi spiritualitatea creştină românească.

Site-ul ,,viselenuautermenlimita.ro”, îi mulţumește pentru răbdarea, dragostea şi înţelegerea pe care a manifestat-o faţă de reghineni timp de trei decenii și îi urează cu ocazia împlinirii a 69 de ani de viață pământească și 42 de ani de slujire lui Dumnezeu în Alba-Iulia, Chiheru de Jos și la Reghin. ,,La mulți ani binecuvântați, sănătate, oameni sinceri şi buni în jur şi cât mai multe motive de bucurie!”.

În cei 28 de ani de conducere a părintelui Teodor Beldean și administrare a Protopopiatului Reghin s-au edificat 35 de biserici noi și patru așezăminte sociale de care beneficiază zeci de tineri și vârstnici. În semn de recunoaștere și apreciere a meritelor, Patriarhia Ortodoxă Română i-a acordat înalta distincție „Crucea Patriarhală”. Prefectura Mureș i-a conferit sărbătoritului Teodor Beldean „Fibula de la Suseni” simbolul judeţului, care reprezintă replica unei comori unice în lume, ce datează din Hallstattul timpuriu, prima Epocă a Fierului, distincţie care în anul 2019 i-a fost conferită şi Excelenţei Sale, Papa Francisc. Totodată cu ocazia predării ștafetei părintelui Valentin Ștefan Vârva, la conducerea Protopopiatului Reghin şi pensioanrea părintelui Teodor Beldean, în anul 2017, i-a fost oferită şi distincţia de ,,Cetățean de onoare” din partea Primăriei Municipiului Reghin ca o recunoaștere pentru întreaga activitate în slujba credinţei şi a binelui public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *