Prelevare multi-organ şi ţesut la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tîrgu Mureş

 

 

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, în cursul după-amiezii de vineri, 18 martie 2022, mai multe echipe de medici de la Târgu Mureş, Bucureşti şi Cluj au prelevat ficatul, rinichii, cornee şi os de la un pacient aflat in moarte cerebrală la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. Este vorba despre un bărbat de 66 de ani, internat în Secţia Clinică ATI.

Ficatul prelevat a fost trimis la Bucureşti, la Institutul Clinic Fundeni, rinichii au fost trimişi la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, corneea a ajuns la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice, iar osul a fost trimis la Banca de ţesut Colentina. Intervenţiile de prelevare au fost realizate de echipele de prelevare ale: Institutului Clinic Fundeni pentru ficat, coordonată de Dr. Guenadiy Vatachki, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj pentru rinichi, coordonată de Dr. Pop Dan, echipa de prelevare de la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice pentru cornee a fost coordonată de Dr. Cristina Poroşanu, iar echipa medicală de la Banca de ţesut Colentina, pentru os, a fost coordonată de Dr. Ionuţ Teodoriu.”

 

 

Potrivit aceluiaşi comunicat echipa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – Dr. Bianca Grigorescu – kdp, As. Andrei Burghelea, As. Dorin Boca şi coordonatorul regional Dr. Oana Pitea – a făcut tot posibilul, prin profesionalism şi munca depusă, ca gestul familie să nu fie în zadar şi alţi pacienţi să primească şansa la o viaţă mai bună. Mobilizarea tuturor echipelor medicale a fost maximă în aceste momente dificile, făcând posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă unica şansă la viaţă, continuând lupta pentru viaţă şi pentru a reda speranţa acolo unde s-a instalat disperarea.”

Prelevarea de organe realizată în cursul zilei de 18 martie este a doua din anul 2022, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.” se mai precizează în cadrul comunicatului. (S.B.)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.