POVESTEA CENTENAREI EMA PETER DIN REGHIN SUBIECT DE CARTE !

Azi, administratorul site-ului “viselenuaulimita.ro” Matei R. Mihai a vizitat-o acasă în comuna Păsăreni (Bacicamădăraș) pe cea mai longevivă femeie născută în Reghin, în urmă cu 100 de ani. Numele distinsei doamne este Ema Peter care a fost de profesie soră medicală şi o redutabilă pianistă.

Femeia care a împlinit un secol de viaţă în acest an a fost felicitată de jurnalistul reghinean şi recompensată de “viselenuautermenlimita.ro” cu o “DIPLOMĂ DE LONGEVITATE” şi o carte despre viaţa Dr. Eugen Nicoară (Povestea omului care a îngrijit 250 de copii la foametea din 1946, care a construit un spital din banii proprii şi apoi la donat Bisericii care i-a plătit studiile), chirurg renumit pe care centenara l-a cunoscut personal. Ema Peter a primit totodată şi un tort cu fructe de pădure din partea Laboratorului de cofetărie “Dacia” din Reghin şi a acordat un interviu biografic jurnalistului Matei R. Mihai ca va fi publicat în viitoarea sa carte.

Centenara este cea mai vârstnică descendentă în viaţă al celebrului Nösner Ernst Friedrich care în anul 1888 s-a mutat din Mediaș, pe un post de funcționar în cadrul Primăriei din Reghinul Săsesc. Azi singurul reprezentant masculin al acestei familii care mai trăiește în municipiul Reghin este Nösner Helmut, fiul lui Nösner Emil Gustav (n. 1890 – d. 25 iulie 1979) născut pe 6 octombrie 1928 la Reghin şi care (dacă ajută Dumnezeu) peste 5 luni împlineşte vârsta de 93 de ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *