Portretul unui pădurar desprins din fila de poveste !

Ioan Danciu este un pădurar, pensionar, împlinit care locuieşte bot în bot cu Pădurea Rotundă, într-o casă ce seamănă cu o pensiune cochetă ce îşi aşteaptă turiştii. Are 81 de ani din care 39 de ani s-a preumblat prin împărăția pădurilor falnice din județul Mureș încărcate de verdeață. Nu îi place să filozofeze dar este convins că nu va putea niciodată să mulțumească pentru șansa care i-a oferit-o, aproape patru decenii, divinitatea, de a inspira mirosul pământului și al verdeții care l-au încărcat cu o energie cât pentru două vieți. De mic îşi dorea să ajungă să îngrijească pădurea, să aibă cal şi puşcă. A fost un vis din copilărie să fie mereu liber şi numai pădurea i-a îndeplinit de fiecare dată această dorinţă. Azi îşi aminteşte cu nostalgie. ,,Cine mai era ca mine! Aveam pălărie verde de pădurar, care avea în dreptul urechii stângi o frunză de stejar, mergeam vara prin umbra pădurii şi ascultam păsările cântând! Am fost din tot sufletul omul pădurii”. A lucrat la Lăpuşna în comuna Ibăneşti, pe cel mai mare canton al Ocolului Silvic Gurghiu, ce deţinea 2378 de hectare de pădure, a ,,mâncat pe pâine” meseria, ajungând să cunoască fiecare colţişor, fiecare potecă a muntelui şi să înveţe în teren toate secretele pădurii. Nivelul de pregătire al silvicultorului îl dovedeşte puzderia de diplome obţinute la faza judeţeană a concursului ,,Cel mai bun pădurar”, unde a obţinut locul I şase ani consecutiv, fiind dat ca model în profesia sa, în mai multe rânduri de conducerea Ocolului Silvic. Astăzi, Danciu e un pensionar fericit, care nu scapă nici-o ocazie de a depăna poveşti vânătoreşti celor care îi caută compania şi recomandă oricui să se plimbe prin pădure, să respire aerul proaspăt şi să îşi încânte privirile cu frumuseţiile oferite de natură. Acasă l-am găsit greu pentru a realiza un interviu cu înțeleptul pădurar pentru că acum călătorește, citește, face politică, pozează pentru machete electorale în presă, este invitat la emisiuni pe teme silvice, participă la baluri și de curând este membru într-un cor înființat de directoarea bibliotecii municipale Sorina Bloj, intitulat sugestiv ,,Crenguță verde de brad”. Cu acest cor pădurarul pensionar a fost la Iași în parcul Copou la Bustul şi Teiul lui Eminescu unde a cântat la 167 de ani de la nașterea poetului ,,Mai am un singur dor” și apoi a susținut un recital în Salina din Turda cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Dar bineînțeles că dincolo de repertoriul care îl abordează cu grupul, cântecul său preferat va rămâne toată viața: ,,Pușca și cureaua lată”! ,,Ce bărbat eram odată! ” pe care îl cântă cu patos ori de câte ori i se cere. Făcând un bilanț al vieții pădurarul se declară un om de onoare care și-a îndeplinit cerințele de bază ale societății. Este împlinit atât ca tată cât și ca bunic și este mândru de copiii lui pentru că reușit să îi educe și să îi poarte în școli și ei la rândul lor să se realizeze profesional. E o mare realizare în condițiile în care Ioan Danciu a rămas văduv în urmă cu mulți ani după ce și-a pierdut soția, Codruța și Dorin, copiii săi au rămas fără mamă în seama și-n bunătatea tatălui lor. ,,Azi copiii mei sunt stabiliți în Tîrgu-Mureş, mă vizitează sau îi vizitez când mi se face dor de ei și mă bucur nespus de mult că m-a binecuvântat Dumnezeu cu trei nepoței: David, Cezar și Maria care sunt lumina ochilor mei,, declară Ioan Danciu.


DANCIU IOAN JPG

A administrat cantonul Bătrâna-Lăpușna de 2378 de hectare de pădure


S-a născut în comuna Beica de Jos, sat Nadăşa, în 21 septembrie 1936, într-o familie cu 11 fraţi, (patru băieţi şi şapte fete) în casa ţăranilor agricultori Nicolae și Floarea. Şcoala primară a urmat-o în satul natal şi gimnaziul la centrul de comună, apoi o perioadă a lucrat în agricultură, după care a trecut în domeniul exploatărilor forestiere, în zona Odorheiului Secuiesc şi pe Valea Gurghiului. La 20 de ani, a fost recrutat în armată, la Bucureşti, la o unitate de securitate, lângă aeroportul Băneasa. După doi ani a fost lăsat la vatră şi şi-a reluat munca în domeniul exploatărilor forestiere în comuna natală şi cu părinţii. În 1963 s-a înscris la Şcoala Silvică din Gurghiu, o instituţie şcolară neegalată în Ardeal, poate nici în ţară, unde predau cadre didactice de renume, mai toţi ingineri cu doctorate, unde se face carte şi educaţie civică, unde dragostea pentru pădure şi viaţă ţi se strecoară în suflet picătură cu picătură. Acolo l-a avut ca director pe Gliga Cosma, un om de mare valoare, care i-a devenit şi mentor spiritual. În 1965, după absolvirea şcolii, s-a angajat în cadrul Ocolului Silvic Gurghiu, devenind pădurar de canton la Lăpuşna, pe Bătrâna, unde avea în dotare o puşcă cu glonț ZB calibru 7,92 mm și o armă cu alice de 12 mm. A trebuit să fie necruțător cu hoții pentru că avea în administrație 2378 de hectare şi 51 de arii de teren care însemna parcelele de la 1 la 68. Nu i-a fost uşor să asigure de unul singur paza pădurii în vârful Bătrâna şi să realizeze cu brio combaterea dăunătorilor şi lucrările silvice, dar a iubit meseria de pădurar şi a ţinut sub control atacurile de gândacul mic şi mare de molid, depistându-i în faza incipientă. Pădurarul avea, totodată specii protejate în canton, precum căpriorul, cocoşul de munte, cerbul carpatin, râsul şi ursul brun, dar niciodată nu a dat greş în atribuţile de serviciu ce le a avea în fişa postului. A fost un pădurar exemplar, cu frică de Dumnezeu, care a păzit cinstit averea statului şi nu a lăsat pe nimeni să taie arbori ilegal. Ani la rând a stat în genunchi, arcuit peste sămânța ascunsă în strat, să îngrijească răsărirea firavului fir din care avea să întruchipeze, apoi, arborele, a făcut ridicări în plan și a respectat rolul categoriilor trofice în ecosistemul pădurii. Dar numai cine și-a petrecut viața în tainele pădurii îl poate înțelege cu adevărat. El a știut să-i asculte arborii, să îi prețuiască și, mai ales să-i ocrotească. Bineînțeles că a avut parte și de primejdii și a fost martor la multe întâmplări cu sălbăticiunile dezlănțuite dar a încercat de fiecare dată să fie tare.


Danciu a vânat chiar şi cu Nicolae Ceauşescu


IOAN DANCIU SI CEAUSESCU
Pădurarul Ioan Danciu a avut ocazia să vâneze chiar cu președintele Nicolae Ceaușescu la Lăpușna și în Luduș

În Ibăneşti, a cunoscut-o pe Maria Pop, din Socolul de Câmpie în 1965 care era angajată a Ocolului Silvic, pe care avea să o ceară în căsătorie un an mai târziu. După ce au închegat o familie s-au stabilit în Lăpuşna, au primit o locuinţă de serviciu în munte unde pădurarul a început să crească căprioare. Era perioada în care „tovarăşii cu munci de răspundere” au introdus vânătorile în programul vizitelor din teritoriu ca divertisment pentru înalţi oaspeţi străini. Aşa se face că şi Danciu a avut ocazia de câteva ori să participe la partidele de vânătoare ale tovarăşului preşedinte Nicolae Ceauşescu, care a venit de multe ori să vâneze în judeţul Mureş, la Lăpuşna ori la Luduş. ,, L-am văzut pe preşedintele Nicolae Ceauşescu trăgând la vânătoare, dar aici la noi veneau la sigur, pentru că alimentam o poieniţă cu carne unde veneau urşii să se aprovizioneze şi tovarăşul Ceauşescu trăgea dintr-un foişor de la distanţă mică. Cei mai mari urşi el îi împuşca, nu ne dădea voie să recoltăm noi. La noi era vânat mare, cerb carpatin, împuşcau urşi foarte mulţi şi mistreţi”, îşi aminteşte pădurarul. Toată viaţa a studiat plantele şi animalele din pădurile Văii Gurghiului, şi a avut chiar mai multe întâlniri cu ursul prin pădurile de pe Valea Gurghiului, dar nu s-a panicat, fiindcă a ştiut să stea în umbră şi să fie un fin observator al naturii.


A venit la Reghin pentru a-şi şcolariza copiii


Danciu Ioan alaturi de cei doi copii ai sai

În 1968 şi 1969 s-au născut copiii Codruţa *(absolventă de Studii Economice) şi Dorin (absolvent de Liceu Economic). În 1972, a început să lucreze ca brigadier la Pepiniera Silvică din Voievodeni cinci ani unde a fost şef de formaţie. În 1977 s-a mutat cu familia la Reghin la Ocolul Silvic, într-un apartament de serviciu pe strada pădurii şi a primit post cantonul 13 Suseni, care cuprindea pădurile din zona Săcal, Suseni, Dedrad şi Luier. A primit cal de serviciu, a efectuat multe controale în pădure şi a trecut prin multe peripeţii prin pădurile de care a răspuns din cauza celor cunoscuți ca delicvenți și infractori. Danciu a fost un om incomod pentru hoţi, pentru că a sesizat tot timpul neregulile pe care le-a văzut, iar dacă a trebuit să facă sancţiuni contravenţionale sau procese verbale pentru infracţiuni le-a făcut. Pentru că Dumnezeu i-a dat acest privilegiu de a sta o viaţă în sânul naturii, Danciu Ioan, ca pădurar, a fost ,,ochiul din umbră”, care vedea acolo unde alţii se prefăceau nevăzători. După revoluţia din 1989, pădurarul Danciu a primit un teren în urma unui schimb (cu 14 arii de pădure de la Nadășa proprietate personală) în spatele apartamentului silvic unde, împreună cu copiii a ridicat o casă, bineînţeles, în apropierea Pădurii Rotunde. În 1997, pădurarul s-a pensionat de la Ocolul Silvic Reghin dar momentul nu a trecut neobservat şi a fost consemnat de gazetarul Petre Giurgiu într-un articol de suflet intitulat ,,Rămas Bun, Pădure Dragă” apărut în cotidianul județean ,,Cuvântul Liber” care i-a adus o mulțime de aprecieri. În acel articol memorabil Petre Giurgiu îl ruga pe pădurarul parcă desprins din fila de poveste să îi spună un gând la pensionare unui om care se despărțea după aproape 40 de ani de Pădurea lui iubită. Ioan Danciu l-a privit adânc în ochii și i-a răspuns: Vedeți pălăria asta de pădurar? Nu știu dacă ați observat: o țin mereu la piept. O voi purta toată viața, cu mândrie și cu mare satisfacție. Ori de câte ori o duc la piept parcă aud simfonia Pădurii și, de fiecare dată, cu ochii minți revăd saltul de vis al căprioarei. Așa suntem noi, pădurarii adevărați, nu ne putem despărți niciodată de leagănul de aur al codrilor în lumina și-n nemurire.


La mormântul lui Isus s-a umplut de Duh Sfânt și a crescut în smerenie


Prin Mitropolia de la București Ioan Danciu a ajuns pelerin în Țara Sfântă – Israel și crede că a ajuns acolo doar în 2014 pentru că atunci a rânduit Dumnezeu să descopere ochii și mai ales sufletul său, frumuseţile fizice şi spirituale ale locurilor sfinte. Dar odată ajuns în Ierusalim și la râul Iordan spune că s-a umplut de Duh Sfânt și a crescut în semerenie. A călcat pe urmele ,,mântuitorului”, a fost în Capernaum în orașul în care a locuit Iisus dupa ce a plecat din Nazaret. Acolo se păstrează, destul de bine conservate, unele clădiri care datează din vremea Domnului, inclusiv sinagoga în care El a predicat. A mers prin acele locuri, gândind, umil, că pe acele pietre a călcat şi Isus Hristos acum două mii de ani. Iar el pădurarul din Beica de Jos, a avut o șansă incredibilă ca în această viață să calce, pe urma paşilor Mîntuitorului. A fost pe Muntele Măslinilor, în Grădina Getsimani, pe Golgota, a fost pe Muntele Fericirilor, locul în care Iisus a ținut o predica despre fericiri acolo pădurarul s-a accidentat dar a mers mai departe până a ajuns la mormântul sfânt. În Țara Sfântă a trăit revelații greu de explicat în cuvinte însă pădurarul Danciu mărturisește că acestă experiență i-a schimbat definitiv percepția despre creația lui Dumnezeu.

IOAN DANCIUPădurarul Ioan Danciu chiar dacă i-a spus pădurii: rămas bun acum 30 de ani, a rămas tare și acum la 80 de ani plus 1. Este un om extrem de activ care mă fascinează de fiecare dată când îl întâlnesc la evenimentele culturale din municipiu. Îmi amintesc că în anul 2010 după Inundațiile din Republica Moldova care au afectat în special nordul și centrul țării, și mai ales localitățile de-a lungul principalelor cursuri de apă Prut și Nistru, în perioada mai-iulie, Danciu Ioan s-a implicat foarte serios în Campania umanitară “Reghinul ajută Moldova” care s-a ocupat de strângerea de ajutoare pentru sinistrați care au rămas fără case în urma furiei apelor. Este un om de cuvânt care nu stă indiferent în fața problemelor semenilor săi și radiază de parcă ar fi posesorului celei de-a 74 energii din univers. În ultimele luni l-am întâlnit la colindat la Primăria Reghin, la adunarea ASTREI Reghin și chiar la un simpozion științific susținut de academicianul Ovidiu Bojor la Biblioteca ,,Petru Maior”. Dar poate cea mai mare încununare profesională ca pensionar a trăit-o în 2013 în momentul în care numele său a fost evidențiat printre cei mai buni silvicultori pe care i-a dat Liceul Silvic în cartea “Școala noastră- Omagiu- Colegiul Silvic Gurghiu 120 de ani, scrisă de prof. drd. ing. Mihai Gherghel . Cartea a fost scrisă ca un omagiu adus școlii, dascălilor și elevilor absolvenți, cu următoarea dedicație: “Cartea aceasta a fost scrisă pentru TINE, absolvent al Școlii Silvice Gurghiu. În felul acesta îți vei aduce aminte că ești un INEL al unui BÂTRÂN STEJAR, adică ȘCOALA, care ține mereu vie legătura cu locurile și oamenii de altădată. Când a citit dedicația la lansarea cărții l-am văzut pe absolventul promoției 1965, Ioan Danciu lăcrimând. Acum vă vine sau nu să credeți pădurarul pensionar studiază la 81 de ani ,,Viața și opera lui Cuza Vodă” pe care a împrumutat-o de la Biblioteca ,,Petru Maior” de Ziua Internațională a Vârstnicilor a primit o ,,Diplomă de Execelență” pentru întreaga sa activitate și acum mai are de gând să scrie o carte de memorii de care să fie mândrii nepoții săi.


Conținutul website-ului www.viselenuautermenlimita.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către ROBERT MATEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea materialelor noastre, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing pe adresa de e-mail: roberto_zizi@yahoo.com.


Matei Robert Mihai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *