OMAGIU CĂRTURARULUI VASILE NETEA LA 32 DE ANI DE LA PLECAREA SA LA ŢĂRMUL VEŞNICIEI !

Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Reghin, condusă de prereşedintele Leon Stoica împreună cu membrii din Consiliul Director Septimiu Branea, Marcel Ccrişan şi jurnalistul Matei R. Mihai au adus un omagiu istoricului şi cărturarului Vasile Netea cu ocazia comemorării a 32 de ani de la plecarea sa la “ţărmul veşniciei”. Un dedean care figurează în Enciclopedia României ca un scriitor, istoric român, cercetător al istoriei Transilvaniei care a publicat 40 de cărţi, în mare parte din ele abordând subiectul său preferat, Ardealul. Vorbim de un român autentic care şi-a afirmat dragostea pentru ţară în scris ori de câte ori a avut ocazia şi a cărui viaţă “a fost un amestec confuz de fericire şi durere, speranţă şi amărăciune, pisc şi prăpastie” să-l citez pe Gelu Netea, fiul marelui dispărut.  

Vasile Netea s-a născut pe 1 februarie 1912 pe Valea Mureşului la Deda, vatră de istorie românească care a dat multe nume de rezonanţă judeţului Mureş şi României începând de la preotul Teodor Matei şi dascălul bisericesc Constantin Morăreanu figuri marcante ale Revoluţiei de la 1848 la profesorul Teodor Ceontea, colegul lui Mihai Eminescu şi episcopul cărturar Andrei Ghidiu deputat în Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia continuând cu oboistul şi pedagogul Pavel Tornea, chirurgul Eugen Nicoară şi doctorul Aurelian Borşianu şi terminând cu scriitorul Vasile Netea, gazetarul Gelu Netea şi artistul plastic Radu Ceontea.

Vasile Netea în calitate de scriitor, publicist şi cercetător al istoriei Transilvaniei este cu siguranţă cel mai renumit “ambasador” al comunei Deda în România în timp ce viaţa sa rămâne un model de admiraţie de simţire şi trăire românească. Chiar dacă au trecut 32 de ani de când regretatul om de cultură nu mai este printre noi, Vasile Netea continuă să fie iubit şi să strălucească prin cele 40 de cărţi ce le-a lăsat moştenire posterităţii şi în care a lăsat o parte din sufletul său. 

Regretatul Vasile Netea scria despre cărţi într-un articol în 1934 în revista “Progres şi cultură”, următoarele “sunt cărţi pe care le citeşti, cu veghe mare, din pricina seducţiei subiectului lor, a curbelor şi a tendinţelor ce ademenesc, a senzaţiei ce o provoacă, sau, exprimat printr-un cuvânt banal, din cauza atracţiei lor materiale. Altele te farmecă în schimb prin sprinteneala şi jovialitatea formei, prin jocul sprinţar al expresiilor, prin dialogul viu şi noutatea întocmirii frazei. Aici e marele meşteşug al unui scriitor: întocmirea frazei, viul ce-l pune în ea, puterea ei de seducţie. În definitiv, spunea cineva, nici Shakespeare nici Ibsen n-au întrebuinţat alte cuvinte decât noi, dar le-au combinat altfel.” Genială frază scrisă de gânditorul din Deda în publicistica judeţului Mureş care spune multe despre simetria ascunsă a adevăratului său spirit.

Citindu-i opera lui Vasile Netea de la un capăt la altul începând de la “Horia, crăişorul ţăranilor” şi “Constantin Romanu Vivu prefectul Legiunii XII în anii 1848-1849” până la monumentala operă “De la Petru Maior la Octavian Goga. Studii şi evocări istorice” şi “Spre unitatea statală a poporului român” am ajuns la concluzia că opera sa este de un patriotism inatacabil. Cărturarul din Deda a fost un spirit liber precum sabia a cărei chemare este să lupte nu să ruginească în teacă. A fost un om care emana prin toţi porii acea sevă miraculoasă a neamului românesc care au avut-o toţi patrioţii şi eroii neamului românesc. Prin condeiul său Vasile Netea a luptat să zidească în cititorii săi iubirea de neam, credinţa străbună şi demnitatea românilor.

Vasile Netea în opinia mea reprezintă un reper solid pentru studiul istoriei Transilvaniei şi o valoare de înalt prestigiu în istoriografia românească din trei motive incontestabile: a fost un fervent apărător al limbii şi culturii române care a militat toată viaţa pentru ideea unității naționale. Iată ce scria Vasile Netea într-o pagină dn jurnalul  său personal intitulat “Faţă în faţă cu mine însumi” înainte să fie trimis în război pe data de 16 martie 1939 “Sosesc mereu trenuri cu soldaţi. La poarta regimentului staţionează o lume imensă. Îi plânge pe cei chemaţi sub arme. Soldaţii fără a fi prea pesimişti, sunt totuşi prea îngrijoraţi, prea surprinşi. 

17 martie 1939 – Mâine plecăm spre Maramureş. Au avut loc foarte multe ruperi de trenuri şi branşamente de cale ferată. Locotenentul îmi spune că acestea sunt consecinţele trecutului regim politic, ai cărui aşi  au recepţionat atâta material prost pentru armată, dar ei s-au ales  în schimb cu blocuri construite în Bucureşti. La ieşirea din cazarmă ne aşteaptă lumea de ieri, cu mult sporită ale cărei plânsete te impresionează fără să vrei. Seara mi-am pus la punct echipamentul şi afacerile privind diferite ziare şi reviste unde am trimis articole spre publicare. I-am scris o scrisoare liniştitoare mamei. Separat, am trimis şi o scrisoare-testament, pentru cazul că voi muri în luptele ce se prevăd la frontieră prin care las 500 de volume din biblioteca mea pe seama Bibliotecii din Reghin. Scriind despre eventuala mea moarte n-am simţit nici o tresărire sufletească nici o emoţie. Parcă aş fi vorbit despre moartea altuia. A muri pentru ţară este o onoare. Umanitatea se manifestă numai prin naţionalism. Pentru ca Anglia şi Franţa să ajungă unde au ajuns, a trebuit ca milioane de francezi şi de englezi să moară timp de sute de ani pe atâtea câmpuri de bătălie din lumea întreagă. Vreau pentru România acelaşi destin”. 

  

 Prin cărţile sale ani la rând a menținut trează, conștiința poporului în lupta pentru libertate, dreptate, independență și unitate românească. Multă lume nu ştie că în tinereţe Vasile Netea a fost fascinat de opera lui George Coşbuc şi în special de balada istorică “Moartea lui Gelu” în care eroul realiza că se afla în pragul morţii este singur pe câmpul de luptă şi îşi ruga calul să îi sape o groapă cu copita să îl îngroape după ce a fost rănit cu trei suliţe de ungurii lui Tuhutum. Poate acesta este motivul pentru care şi-a botezat pe singurul său fiu Gelu ca pe cel dintâi martir pentru libertatea Transilvaniei.

 

În anul 1948, la Facultatea de Istorie din Bucureşti, Vasile Netea şi-a susţinut doctoratul cu lucrarea: “George Bariţiu: Viaţa şi opera” în faţa unei comisii de examinare compusă din: prof. Constantin C. Giurescu, prof. Ioan Lupaş, prof. Emil Condurachi şi prof. Iorgu Iordan. Iar la primirea în Academia Română a lui Vasile Netea, Liviu Rebreanu, şi-a intitulat discursul de recepţie “Laudă ţăranului român”. Ar fi multe de povestit despre acest mare om de cultură despre care s-a scris atât de mult şi totuşi despre care îndrăznesc să afirm că încă nu se cunosc o sumedenie de lucruri măreţe.

 

Vasile Netea a fost un mare patriot şi un om de excepţie care în concepţia lui de viaţă nu accepta noţiunile de rasism, xenofobie, antisemitism, şovinism sau iredentism fapt ce reiese şi dintr-un interviu dat de Gelu Netea, fiul scriitorului pentru Toader Buculei în cartea “Clio încarcerată” din care redăm un pasaj edificator “Ca locotenent al Regimentului 82 Infanterie din Târgu-Mureş, Vasile Netea a fost pe frontul unguresc în zona Oradea şi a suferit apoi retragerea dezastruoasă a armatei române, ca urmare a Diktatului de la Viena. “Dar niciodată nu s-a manifestat împotriva naţiunii maghiare luate în totalitate. Mi-a vorbit despre Ady Endre aşa cum mi-a vorbit şi despre Octavian Goga… Şi despre Lajos Kossuth aşa cum mi-a vorbit şi despre Avram Iancu… Fireşte, cu diferenţa de rigoare. Am asistat astfel, de multe ori, la noi în casă, la discuţii aprinse pe teme de românism şi ungarofobie, întotdeauna tata potolind spiritele prin apel la măsură şi respectare a proporţiilor”.

 

În vara anului 1952 Vasile Netea a fost arestat şi brusc, din acel moment, soţia şi fiul său s-au pomenit lipsiţi de orice sprijin material iar casa ocolită de prieteni pe care îi considera până atunci apropiaţi. Familia nu a ştiut nimic de Vasile Netea care în timpul detenţiei sa îmbolnăvit de diabet, soţia lui din pricina plânsului de zi cu zi şi a mizeriei, s-a îmbolnăvit de tuberculoză, iar fiul său abia intrat la liceu…

Vasile Netea a făcut închisoare în două rânduri. Mai întâi din vara anului 1952, după ce a fost ţinut luni de zile la anchetă în sediul Securităţii din Bucureşti, a fost dus la închisoarea Malmaison. Iar apoi la Jilava şi colonia de muncă de la Bragadiru până în anul 1955. În a doua perioadă a fost închis la Botoşani din 29 iunie 1959 şi a fost judecat într-un simulacru de proces înscenat în anul 1961, la Tribunalul Militar Bucureşti, pentru „motive” cuprinse într-un rechizitoriu de o aberantă strigătoare la cer: „înaltă trădare”, „trădare de patrie”, „propagandă şi agitaţie împotriva ţării”, „crimă”, pentru care, de această dată, a fost judecat şi condamnat la opt ani de temniţă grea. A supravieţuit torturilor şi umilinţelor prin rugăciune şi prin credinţa în Dumnezeu fiind eliberat pe 19 septembrie 1963 prin Decretul de graţiaere 551/63 însă nu a fost amnistiat.

 

După ce a fost eliberat cărturarul de la Deda s-a dedicat scrisului în totalitate după cum scria şi fiul său Gelu Netea în cartea “1912 CENTENAR VASILE NETEA 2012 GELU NETEA DESPRE VASILE NETEA “, “Ani în şir, seară de seară, până noaptea târziu, l-am văzut nedezlipit de masa de scris. Deşi suferea de diabet, pe care îl contractase în închisoare, nu voia să ţină seama de nici un fel de regim – nici alimentar şi nici, mai ales, de odihnă, care în cazul bolii sale era absolut obligatoriu…Mă aflu într-un permanent contratimp cu vârsta mea. Vreau să scriu, să scriu, să scriu. Să recuperez anii pierduţi”. Şi da, i-a recuperat. Dar cu ce preţ? Diabetul i-a măcinat organismul, rezistenţa, apoi i-a atins ochii, vederea. După un chin, care a durat aproape doi ani de stat în pat, a murit orb şi pe jumătate paralizat. Merită preţul, nu merită? Numai Dumnezeu ştie… Pe patul de moarte s-a declarat totuşi împăcat cu opera pe care a reuşit să o scrie. Dar trist, până la sfârşit, pentru a nu-şi fi văzut publicată cartea rămasă în manuscris: Valea Mureşului – monografie”.

 

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească-n pace şi memoria să îi fei binecuvântată din neam în neam ! 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *