Oamenii buni şi dragi nu mor niciodată doar se transformă în amintiri frumoase ! Dacă timpul ar fi avut răbdare anul acesta László Vasile Kalabér ar împlinit 83 de ani

Pe regretatul Kalabér Laszló l-am întâlnit prima dată pe 15 decembrie 1994 pe când aveam 12 ani în ziua în care a înfiinţat Fundaţia “Darurile Carpaţilor” (Karpatok kincse) cu sediul în Reghin, eveniment la care au luat parte circa 400 de participanţi. Eu şi colegul meu de clasă Marius Boţog eram membri ai Clubului de Ornitologie din Reghin şi cei mai tineri spectatori din sala Casei de Cultură „Dr. Eugen Nicoară”. Pentru acest gest de implicare civică amfitrionul evenimentului, Kalabér Laszló a rugat asistenţa să ne aplaude. Acolo am cunoscut o sumedenie de personalităţi cu autoritate științifică în domeniul ornitologic, cinegetic şi protecţiei mediului şi a fost prima mea experienţă legată de un eveniment public care mi-a marcat copilăria.

După conferinţă ornitologul ne-a felicitat personal că la o vârstă atât de fragedă am ales din proprie iniţiativă să participăm la un astfel de eveniment şi ne-a făcut o invitaţie să îi vizităm impresionantă colecție de 5000 de ouă care pe vremea aceea ştiu că era cea mai complexă colecție de acest tip din sud-estul Europei. Aşa am ajuns să descopăr şi eu colecţia oologică din dulapul special al ornitologului reghinean prevăzut cu zeci de sertare în care fiecare ou era etichetat cu denumirea ştiinţifică latină, denumirea română, a speciei de pasăre şi familia căreia îi aparţinea.  

Vizita aceea mi-a trezit un interes deosebit, transformat în admiraţie şi hotărârea de a-i cunoaşte, cât mai temeinic, inte et ente, viaţa şi scrisul. Citindu-i studiile, articolele şi cărţile am aflat că pe lângă munca din cadrul farmaciei spitalului din Reghin, Kalabér Laszló a desfăşurat în paralel o prolifică activitate științifică având chiar o descoperire importantă, care i-a adus o faimă mondială. A depistat în cojile de ou compuşi organici ai clorului, care se depun din cauza poluării. Aceştia produc grave mutaţii genetice şi pot conduce la dispariţia unor specii de păsări. Pentru această descoperire, Asociaţia americană pentru pace şi mediu “Earth Action”, care lucrează cu Organizaţia Naţiunilor Unite, l-a desemnat ca mediator în România între societatea civilă, Parlament şi Guvernul României, pentru salvarea speciilor ameninţate cu dispariţia.

De atunci am ajuns să îl admir într-un mod cu totul şi cu totul deosebit pe reghineanul László Vasile Kalabér, pentru modul în care iubea toate viețuitoarele, păsări și animale şi pentru determinarea cu care le studia din punct de vedere morfologic, anatomic, fiziologic, ecologic, etologic şi taxonomic. Acest om a fost un fenomen care mie personal mi-a marcat copilăria. Am spus-o şi o mai spun László Vasile Kalabér în opinia mea, a fost cel mai renumit „ambasador” al Reghinului în studiul naturii sub diversele ei forme de existenţă. S-a ocupat de oologie, a studiat dezvoltarea post embrionară a păsărilor, depistarea bolilor la răpitoare, a militat pentru oprirea experimentelor nucleare arătând efectele nocive provocate asupra mediului înconjurător şi nu în ultimul rând a studiat ecologia, autoecologia şi etologia ursului bun. În anul 2004 i s-a acordat titlul de „Cetăţean de Onoare” al Reghinului pentru merite deosebite în domeniul ornitologiei şi avifaunei iar 4 ani mai târziu pe data de  8 martie a anului 2008 se stingea din viaţă în Reghin un om de mare valoare de care se naşte unul la 100 de ani. Un om care a avut o viaţă unică şi insolită, excepţie între excepţii. Dacă timpul ar fi avut răbdare… anul acesta László Vasile Kalabér ar fi împlinit 83 de ani! Numai Dumnezeu ştie de ce a trebuit să plece atât de repede dintre noi. László Vasile Kalabér a fost un model de admiraţie profesională şi un om de mare caracter de care îmi voi aminti întotdeauna cu drag. Sper să ne vegheze din cer alături de ceilalți reghineni care şi au pus cei mai frumoşi ani din viaţă în slujba unor cauze nobile şi care au plecat la “ţărmul veşniciei” în ultimii ani…

 


CONFLICTUL OM-URS ŞI URS-OM

De curând am descoperit un articol de ziar într-o publicaţie de acum 23 de ani ” Jurnal de Reghin” ( Săptămânal de informaţii şi dialog social ) scris către Dragoş Bardoşi şi intitulat “Conflictul om-urs şi urs om” dedicat marelui ornitolog Kalabér Laszló pe atunci în viaţă. Mi-a plăcut foarte mult şi m-am descis să îl readuc în actualitate.

“Prima mea incursiune în lumea molatică, aproape levantină a Reghinului s-a încheiat, inevitabil, la Primărie. Aici, rien ne va plus : primarul e în delegaţie taman în Luxenburg. Pe când să mă las cotropit de lentoarea târgului patriarhal, peisajul se însufleţeşte brusc, până la trepidaţie. Personajul ce a invadat Primăria e de un pitoresc halucinant se agită permanent pe nişte coordonate imprevizibile, vorbeşte la “foc automat”, alternativ în trei limbi, debordează de energie şi mesaje către exterior. Într-o pauză de tir, secretarul primăriei apucă să facă introducerile: mă aflu în “epicentrul” fenomenului…energetic local numit Laszló Vasile Kalabér – ornitolog, mamologist, avibiochimist, farmacist, reprezentantul României în comitete şi comisii de ornitologie, ursologie, fondator de fundaţii naturaliste, om al naturii. După înfăptuirea unei adevărate revoluţii de palat (al Primăriei), electrizantul personaj părăseşte în trombă scena lăsând în urmă o carte de vizită multicoloră, o invitaţie imperioasă de a-i vizita “domeniul” şi guri căscate surpriză.

Am urmat cu prima ocazie îndemnul domnului Kalaber şi am pătruns cu o curiozitate greu disimulată în casa situată pe strada Mihai Eminescu. Aici am întâlnit un adevărat muzeu al naturii: tot mobilierul făcut din coarne de cerb, blănurile unor necuvântătoare demult împuşcate acoperă pardoseala proaspăt lăcuită, trofee ce acoperă fiecare centimetru pătrat de tencuială. Se înfiripă iute o conversaţie în care trece cu dezinvoltură de la un subiect la altul: de la conflictul om-urs la seminarii şi congrese susţinute în diferite colţuri ale lumii, de la lucrări publicate, la soluţii de viitor pentru conservarea florei şi faunei locale. Vă întrebaţi probabil ce poate fi conflictul om-urs. Nu este altceva decât decimarea speciei de către om prin vânătoare iraţională şi reacţia normală a sălbăticiunii la agresiune. “Domnule coleg, dă-ţi seama că vine un “very rich” american şi pune “one thousand dollars” (o mie de dolari) în buzunarul pădurarului şi împuşcă urşi pentru medaliile de aur, cu cod genetic perfect. Este inadmisibil. ” şi…numai eu ştiu 27 de cazuri de oameni ucişi de urşi. Am un munte de dosare. Fiind ursolog, domnul Kalaber cunoaşte îndeaproape viaţa urşilor şi m-a asigurat că totuşi ursul nu atacă omul decât în cazuri extreme: “dacă-l vezi la vreo 50 de metri, strigi: Bună domnule bade! Şi el pleacă”.

Brusc discuţia ne-a fost întreruptă de zarva din curte făcută de un grup de tineri francezi veniţi într-o vizită. Gazda îi întâmpină cu calmul şi nonşalanţa unui ghid experimentat. E şi normal, zilnic are de înfruntat curiozitatea unor grupuri de turişti străini care ştiu mai multe despre domnul Kalaber şi colecţiile sale decât proprii compatrioţi. După o oră, timp în care franţujii şi-au etalat repertoriul de “ola-la-uri”, în faţa celor văzute, am reluat discuţia în faţa unui pahar de “ţuică ecologică” (licoarea conţine plante medicinale pentru a nu face rău la ficat).

“Deşi nu sunt recompensat la fel cum sunt colegii mei din străinătate, fac munca pentru oraşul acesta şi pentru România. Călătoresc mult în străinătate pe banii organizatorilor de congrese, fiindcă ei cunosc situaţia mea financiară. Şi am alte satisfacţii: am fost aclamat la un congres din Canada unde am ţinut o dizertaţie despre alimentaţia urşilor. Eu am crezut că mă ironizează, dar am primit şi o diplomă de onoare însoţită de un”speech” în care s-a spus colegul român is the best”.

La final am ajuns şi la impresionanta colecţie de ouă care mi-a fost prezentată mai mult în limba latină decât în română, denumirile latineşti ale diferitelor specii de păsări fiindu-i mult mai la îndemână domnului Kalaber, decât cele româneşti, care nu-i veneau în minte. Aşa sunt oamenii de ştiinţă. În acest domeniu, ornitologul nostru concurează cu instituţii de talia British Museum-ului sau a Muzeului din Bruxelles, colecţia sa de ouă, evaluată la câteva sute de mii de dolari, fiind clasată pe locul 4 în lume.

Deconectantă şi derutantă în acelaşi timp întâlnirea cu această legendă vie a Reghinului. Un personaj ciudat dar reconfortant, care, ca de obicei, este dispus să dea mult dar care nu primeşte de la comunitate decât, eventual, priviri amuzante peste umăr,. Un entuziast cu renume câştigat prin străinătăţuri, dar ignorat de vecinii de stradă. Un conflict mai subtil: om-om…”. Dragoş Bardoşi

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *