O ŢĂRANCĂ DIN URISIU A FOST SLUJNICĂ ÎN CASA FOSTULUI PRIM-MINISTRU AL ROMÂNIEI VINTILĂ BRĂTIANU !

      Cine nu ştie că Vintilă Ion Constantin Brătianu a fost prim-ministru al României între 24 noiembrie 1927 și 9 noiembrie 1928. El și frații săi Ion IC Brătianu și Dinu Brătianu au fost liderii naționalului liberal Partidul României, fondat de tatăl lor, Ion C. Brătianu. Ce nu ştie opinia publică din judeţul Mureş este faptul că una din slujnicele care se ocupa de curăţenia casei sale din strada Aurel Vlaicu era o ţărancă din Ardeal, Rafila Neag din comuna Chiheru de Jos în timp ce soţul ei era grădinarul fostului ministru în captivantul Bucureşti interbelic.

     În casa politicianului Rafila a cunoscut foarte multe personalităţi politice şi istorice ale vremii. „Îi ştiam, că mai veneau câteodată sâmbăta şi duminica la noi la masă. Pe alţii îi mai văzusem înainte, când veneau la audienţă la domnul Vintilă. Ţinea audienţele la el în cabinet şi venea multă lume, dar eu nu-i ştiam după nume. L-am văzut şi pe Mihai, pe rege, când a venit de câteva ori la audienţe, cu aghiotanţii lui. Era copil atunci, era imediat după ce a plecat tată-său, Carol, din ţară şi l-a lăsat pe el rege. Tare era frumos… Odată l-am luat în braţe, aşe de drag mi-a fost de el. Şi el nu s-a supărat” declara uriseanca în urmă cu 20 de ani într-un interviu pentru o revistă din Bucureşti. 

    Într-o duminică, Rafila Neag mărturisea că s-a plimbat prin capitală şi a plătit un bilet de papagal *la un flaşnetar – comediant stradal moment în care pasărea colorată la semnalul stăpânului a scos cu ciocul un răvaş de noroc din cutia de carton şi-n el scria că tânăra din Ardeal o să trăiască până la 100 de ani. „Şi-mi aduc aminte că am zis către prietenele mele cu care eram: <<Doamne, dar io n-am omorât pe tata ori pă mama ca să-mi deie Dumnezeu aşa pedeapsă grea, să trăiesc ataţia ani…>>. Şi iată-mă că acolo am ajuns!” declara femeia în cadrul aceluiaşi interviu. Miracol sau întâmplare papagalul a avut dreptate fiindcă fosta slujnică a lui Brătianu născută la Urisiu în anul 1902 a trecut la cele veşnice la 100 de ani fără câteva luni pe 23 aprilie 2002. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *