Monolog dramatic Omul din cerc

Dacă vreau să fiu singur mă opresc, scot creta neagră din buzunar și trag un cerc în jurul meu. În interiorul cercului sunt la adăpost. Când sunt în cerc, nimeni nu poate și nici nu are dreptul să îmi vorbească. Nimeni nu poate și nici nu are dreptul să intre în cercul meu, să mă atingă sau să mă privească insistent.
Când sunt în interiorul cercului nu mai aud nici zgomotele străzii, nici valurile mării și nici țipetele păsărilor. În interiorul cercului pot să stau nemișcat oricât vreau eu. Nimic din ceea ce se întâmplă în jurul meu nu mă interesează. Cercul mă izolează perfect de lumea exterioară și de mine însumi. Este spațiul fericirii totale, al calmului desăvârșit.
Când ești în interiorul cercului nu simți nici frica, nici foamea și nici durerea. Chiar și timpul se oprește.Te scufunzi pur și simplu în abstracție ca într-un vis protector. Devii centrul cercului.
Când vreau să ies din cerc întind pur și simplu mâna și întrerup linia cercului. Nimeni nu poate să o facă pentru mine în afară de mine însumi. Nimeni nu poate să taie cercul, din afară, pentru mine. Miracolul cercului stă în protecția totală pe care o oferă.
De când a fost inventat cercul, lumea o duce mult mai bine. Nu mai sunt războaie, nu mai e foamete, nu mai sunt catastrofe. A scăzut și criminalitatea. Oamenii, imediat ce sunt cuprinși de greață, se înconjoară de un cerc. Când cineva zgândărește pe cineva, cel zgândărit intră imediat în cerc. Dacă un hoț pătrunde în timpul nopții în casa noastră, ne închidem imediat într-un cerc.
Dacă ne aflăm într-o călătorie și suntem obosiți, cel mai bine e să ne odihnim în interiorul cercului. Dacă nu putem răspunde la o întrebare esențială, cercul este cel mai bun loc de refugiu și meditație. Dacă ni se apropie momentul morții și nu vrem să murim, putem vegeta la infinit în interiorul cercului.
E adevărat că două ființe umane nu pot intra niciodată împreună înăuntrul aceluiași cerc. Sunt unii care au încercat, dar degeaba. Un cerc pentru doi, așa ceva nu există și e sigur că nu va exista vreodată.

Sunt unii care au încercat să-și ia cu ei în cerc câte un animal: fie câine, fie pisic, fie șoarece. Dar nici așa nu merge. Imediat ce iei cu tine, în interiorul cercului, o altă ființă vie, cercul nu mai funcționează deloc.
De când oamenii s-au învățat să se închidă în interiorul cercurilor, orașul și-a schimbat total înfățișarea. Peste tot sunt numai cercuri. Unora le place să își instaleze cercul pur și simplu pe trotuar sau în mijlocul străzii. Sunt alții care nu mai ies din cerc timp de zile în șir. În marile săli de așteptare, în piețele publice, în gări nu vezi acum decât oameni ghemuiți, parcă uitați în cercul lor. Așa se face că în oraș e multă liniște și străzile sunt mult mai curate.
La început, ca să poți trasa un cerc, aveai nevoie de o cretă neagră magnetică. O cretă care costa destul de scump și majoritatea populației nu-și permitea să o cumpere. Încetul cu încetul însă prețurile au mai scăzut și au apărut chiar și crete colorate. Până la urmă primăriile au început să distribuie populației, în mod gratuit, crete pentru trasarea cercurilor.
Așa se face că de la o vreme orașul e mult mai curat și e mai multă liniște. Ceea ce mă neliniștește însă puțin sunt unele zvonuri care circulă de o vreme prin oraș, se spune că toate cercurile ascund totuși o capcană, se spune ca oamenii intră în cercuri și nu mai pot ieși, se vorbește chiar despre oameni care în pofida voinței lor au rămas blocați în cercuri. S-ar părea că de la o vreme cercurile nici nu mai ascultă de oameni. Se vehiculează ideea că cei care trăiesc în cercul lor de 10 ani, de 20 de ani sunt în realitate prizonieri ai cercului. S-ar părea că sunt nenumărați cei care odată intrați în cercul lor descoperă că nu mai pot să-și deschidă cușca în care au intrat și că nu vor mai putea ieși defapt, niciodată.


Matei Vișniec

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *