Moda Michael Jackson adoptată de o lume întreagă după ce Pandemia Coronavirusului a cuprins peste 90 de țări!

Vă amintiți cum îl critica lumea în anii 90 pe Michael Jackson, supranumit și ,,Regele Muzicii Pop”, pentru că apărea public purtând pe față o mască chirurgicală și pe mâna dreaptă o mănușă desperecheată din mătase ori din satin ? Cei mai mulți l-au acuzat atunci de extravaganță și totuși până la urmă s-a dovedit că nu era vorba de “fițe de vedetă” cum se credea ci de o serie de boli de care suferea artistul și de o măsură de precauție pe care și-o lua pentru a evita să se infecteze cu viruși fiindcă datorită popularității sale era nevoit să strângă mâna la sute de persoane cu care se întâlnea aproape zilnic. 

A Michael Jackson
Colaj foto viselenuautermenlimita.ro . Surse : Ziarul Financiar și https://www.realitatea.net/

Azi când aproape jumătate din planetă poartă măști chirurgicale pe străzi, în magazine, în mijloace de transport în comun ori în autoizolare, după izbucnirea pandemiei de coronavirus ne dăm seama cât de nedrepți am fost față acest star al muzicii pop care ani de zile a fost într-o permanentă luptă cu bolile și virușii. Dacă la început a fost diagnoisticat cu vitiligo o boală foarte rară de piele mai târziu a contactat o infecție (cu stafilococul auriu rezistent la meticilină) în urma unei operații estetice la nas. Michael Jackson s-a stins din viață, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii cu propofol, pe care îl folosea ca somnifer. 

 

La 10 ani de la moartea artistului pandemia de coronavirus răpune zi de zi sute de oameni care nu poartă măști și mănuși fără discriminare de la bogați la săraci nimeni nu face excepție de la o posibilă infecție. Ce este pandemia ? O epidemie care se extinde pe o zonă largă, pe un teritoriu foarte mare. Poate fi vorba despre o țară, un continent sau o întreagă planetă, cum este cazul în această perioadă.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), pandemiile sunt pornite de noi tipuri de virusuri și de agenți patogeni noi. În aceste condiții, nu există vaccin și foarte puține persoane sunt imune în fața bolii. Asta duce la o creștere rapidă a numărului de îmbolnăviri.

Odată ce pandemia este declarată, este de așteptat ca boala să atingă comunități numeroase. Totodată, reprezintă un semnal clar pentru guverne și pentru sistemele de sănătate naționale, care trebuie să fie pregătite să trateze mai multe cazuri.

 

 


12345

Dacă, până la apariția noilor date ale ultimului studiu, mulți medici și oameni de știință spuneau că masca nu este utilă, decât dacă e purtată în preajma persoanelor infectate sau suspecte de infectare, iată că acum comunitatea științifică s-a răzgândit. Virusul este mult mai contagios și rămâne 30 de minute în aer, motiv pentru care acum „SE IMPUNE PURTAREA MĂȘTII!”! conform Mesager.ro.

 

De asemenea, studiul chinez arată că distanța considerată sigură față de o persoană infectată este de 5 metri, nu de 1-2 metri cât se considera inițial. Totodată, cercetătorii au spus că ancheta lor a subliniat și importanța purtării măștilor de pe față, din cauza duratei de timp în care virusul persista în aer. Astfel, purtarea măștii de protecție chiar și în cazul în care nu există persoane în jur, este foarte importantă, subliniază cercetatorii chinezi.

Focarul coronavirusului, care a avut originea în Wuhan, China, a depășit 100.000, de cazuri fiind înregistrate 3.383 de decese și 55.441 de vindecări, potrivit centralizării făcute de Universitatea Johns Hopkins pe platforma Arcgis. În mai puțin de 40 de zile coronavirusul a lovit o serie de demnitari ai lumii, vedete de la Hollywood și fotbaliști fără discriminare.

Pe 13 februarie 2020 culturistul pensionar Qiu Jun, a fost primul nume cunoscut decedat în urma epidemiei de coronavirus. Qiu Jun trăia chiar în Wuhan, oraşul din care a pornit epidemia, şi a refuzat să poarte mască şi să stea în casă în această perioadă. Sportivul de 72 de ani a continuat să meargă la sală şi a contractat coronavirusul. Conform declaraţiilor date de membrii familiei, Qiu Jun a rezistat doar patru zile în spital, apoi şi-a pierdut viaţa.

Pe 27 februarie 2020 Mojtaba Zolnour, șeful comisiei pentru securitate națională și afaceri externe a parlamentului din Iran, a contractat virusul, apărând într-un videoclip postat de agenția de știri Fars,  în care a precizat că se afla în carantină.

 Pe 10 martie 2020, Ministrul francez al Culturii a fost testat pozitiv pentru coronavirus după ce a manifestat „simptome”, a precizat guvernul, menţionând că Franck Riester a petrecut câteva zile săptămâna trecută în Adunarea Naţională, unde au fost confirmate mai multe cazuri.

 

Franța a trecut la stadiul 3 al epidemiei  de coronavirus. Premierul francez, Edouard Philippe, a anunțat în această seară mai multe măsuri excepționale pentru a împiedica extinderea epidemiei și a făcut apel la mai multă disciplină și la distanțarea socială ca măsură preventivă de bază. În Franța, au fost confirmate 4480 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, 91 de decese. 12 persoane au fost declarate vindecate.

 

Pe 11 martie 2020 a fost depistat pozitiv virusul Covid 19 și fotbalistul Daniele Rugani, de la Juventus Torino, informația fiind transmisă printr-un comunicat oficial. Palmaresul fotbalistului până in prezent arată astfel: 94 de meciuri și 7 goluri pentru Juventus Torino și o cotă de piață de 15 milioane de euro și 7 selecții în naționala Italiei.

Tot pe 11 martie a fost depistat pozitiv și Ministrul Sănătăţii Mintale din Marea Britanie, conservatoaarea Nadine Dorres, care se pare că s-a infectat după ce săptămâna trecută s-a întâlnit cu sute de persoane în Parlamentul de la Londra şi chiar a participat la o recepţie alături de premierul Boris Johnson.

Aceiași soartă a avut-o și Ministrul de interne din Australia, Peter Dutton, a fost testat pozitiv pentru coronavirus, conform Agenției de Presă Internațională “Reuters”.

A urmat soția premierului canadian, Sophie Grégoire Trudeau, care a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus, după o călătorie la Londra iar anunțul a fost făcut chiar pe 12 martie 2020 de  Biroul premierului Justin Trudeau. Soțul acesteia până în prezent  este sănătos și nu are niciun fel de simptome, dar va sta și el la izolare timp de 14 zile.

Pe 12 martie 2020 a fost depisatată ca fiind inefctată de coronavirus Irene Montero, ministrul pentru egalitatea de șanse. Ea este partenera de viață a vicepremierului Pablo Iglesias, liderul partidului Podemos care la aflarea veștii a intrat în carantină. Până acum în Spania au fost înregistrate 2968 de persoane infectate și 98 de decese. Cel mai mare focar este în regiunea Madrid, cu 1388 de infecții și 38 de decese.

În aceiași zi de 12 martie dar în Brazilia a fost diagnosticat ca purtător  al același virus, Fabio Wajngarten, secretarul de presă al președintelui brazilian. Conform postului de televiziune CNN a fost testat pozitiv la coronavirus în timp ce Președintele Braziliei, 64 de ani, s-a autoizolat, iar starea lui de sănătate este monitorizată.

Printre cei infectați de COVID -19 se află unul dintre cei șapte vicepreședinți ai Iranului, Massoumeh Ebtekar, care supraveghează afacerile femeilor. Ea este tratată acasă, iar membrii echipei sale au fost testați, informează agenția de știri IRNA.

 

Pe 13 martie 2020 celebrul actor Tom Hanks și soția sa producătoarea Rita Wilson au fost primele celebrități de la Hollywood care au dezvăluit că au fost testați pozitiv pentru coronavirus. Ambii se aflau în Australia, unde Tom Hanks filmează pentru un film despre viața lui Elvis Presley, în regia lui Baz Luhrmann, în care actorul îl interpretează pe colonelul Tom Parker. Soții Hanks, amândoi în vârstă de 63 de ani, s-au prezentat la medic după ce au prezentat stări de răceală.

Primul parlamentar român infectat cu coronavirus este senatorul PNL, Vergil Chițac, testat pozitiv după participarea la o reuniune externă. Senatorul constănțean Vergil Chițac, 57 ani, și soția acestuia au fost depistați pozitiv cu coronavirus în cursul zilei de vineri. Sunt infectați și asistentul personal al senatorului, dar și fiul lui. Pe data de 13 martie Vergil Chițac, soția și asistntul său au fost transportați cu un echipaj S.M.U.R.D. la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa.

 

Azi România are 123 de cazuri confirmate de coronavirus și primul deces confirmat al unui un român decedat în Italia. Situația a impus de ieri după-amiază intrarea în scenariul al 3-lea care presupunea, în estimarea inițială, „transmiterea susținută pe scară largă, cu creșterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.

„Facem precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19)”, se arată într-un comunicat de presă al Grupului Strategic.

 

În scenariul 3, valabil pentru înregistrarea a 101 până la 2.000 de cazuri, se mărește capacitatea de răspuns la coronavirus și se începe un triaj la fiecare spital: vor fi prioritizate cazurile din epidemie și vor fi amânate cele care nu sunt urgențe medicale. Toate spitalele de boli infecțioase nu vor mai trata decât pentru Covid-19, bolnavii cu alte afecțiuni fiind transferați către alte centre medicale.

Vor fi mărite spațiile pentru tratarea bolnavilor și vor fi aduși medici suplimentari.

De asemenea, vor fi impuse noi restricții în ceea ce privește circulația.

Se vor căuta noi spații pentru carantină. Este posibilă și introducerea carantinei la domiciliu, cu măsuri speciale de pază.

Se restricționează activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive și de divertisment, care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spații închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetica, săli de jocuri de noroc și cazinouri, conform Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *