MIRCEA MARIŞ, REALES PENTRU A TREIA OARĂ PRIMAR AL COMUNEI SUSENI

Mircea Mariş a câştigat pentru a treia oară funcția de primar al Suseniului şi este al 25-lea primar din ultimii 100 de ani ales la cârma comunei, declarată neoficial şi “Patria Cepei”. Pentru fotoliul de primar al comunei la alegerile locale din data de 27 septembrie 2020 au candidat Mircea Mariș din partea Partidului Naţional Liberal și Mihai Morar din partea Partidului Social Democrat.

Prezență la vot la Circumscripţia Electorală Nr. 90 din comuna Suseni a fost de 61,67 %, numărul voturilor exprimate fiind de 1182 din totalul de 1983, împărțite astfel: 655 de voturi a obţinut  liberalul Mircea Mariș, respectiv 527 de voturi a obţinut social-democratul Mihai Morar. „Mulțumesc mult cetățenilor comunei Suseni care mi-au dat votul de încredere pentru încă un mandat, precum și acelor oameni care sunt alături de mine și doresc binele comunei noastre. Multumesc consilierilor pentru implicare și pentru cele cinci mandate obținute în Consiliul Local Suseni”, a declarat pentru siteul “viselenuautermenlimita.ro”, ec. Mircea Mariş, singurul primar care a adus fonduri europene în comuna Suseni.  

Reamintim cititorilor noştri faptul că Mircea Mariş are 49 de ani, este economist de profesie, familist convins, tată a trei copii şi deţine funcţia de primar al comunei Suseni de 8 ani. Are orgoliul profesionistului redutabil şi înţelepciunea economistului pragmatic realist în observaţii şi idealist în aspiraţii. A fost ales primar al comunei Suseni la alegerile locale din 10 iunie 2012 cu 722 de voturi şi un procent de 56,80% din totalul de 1271 de voturi liber exprimate. A doua oară a fost ales primar la alegerile locale din 5 iunie 2016 cu 739 de voturi şi un procent de 58,18% din cele 1270 de voturi liber exprimate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *