Mesajul Dlui Ambasador David Saranga de Yom HaShoah

¨În seara aceasta, la apus, a început în Israel ¨Ziua de Amintire a Holocaustului și a Eroismului¨. În urmă cu doar 8 decenii, 6 milioane de copii, femei și bărbați evrei piereau în chinurile de nedescris ale Holocaustului.
Lor le-au spus povestea supraviețuitorii acestor orori, dintre care zi de zi rămân tot mai puțini. În prezent, în Israel mai trăiesc aproximativ 180.000 de supraviețuitori ai Holocaustului. Printre aceștia, evrei de origine română.
Evrei care au îndurat umilințele și torturile legionarilor în timpul Pogromul de la București, din 1941. Evrei care au supraviețuit jafurilor, bătăilor și gloanțelor soldaților și civililor români în urma ordinului Mareșalului Antonescu de «a se curăța Iașiul de populația sa evreiască». Evrei care i-au privit pe cei dragi murind sufocați în vagoanele sigilate ale Trenurilor Morții, plimbate prin arșița verii către nicăieri. Evrei supraviețuitori din rândul celor 150.000 deportați în Transnistria, lăsați fără mâncare sau apă. Evrei forțați să meargă fără oprire, prin frigul cumplit al iernii, condamnați să fie secerați de ger și foame pe marginea drumurilor.
Victimele și supraviețuitorii Holocaustului sunt raza noastră de lumină și speranță. Este de datoria noastră să le purtăm povestea mai departe și să ne asigurăm că aceasta nu va fi uitată.
Din păcate, chiar și 80 de ani mai târziu de la tragedia Holocaustului, antisemitismul continuă să se propage prin social media, în spațiul public, chiar și la nivel politic. Antisemitismul nu se măsoară doar prin numărul de evenimente antisemite care au loc într-o țară, ci și prin modul în care societatea răspunde la astfel de evenimente, prin modul în care autoritățile și liderii de opinie reacționează. Doar atunci putem vedea adevărata imagine a unei societăți.
Doar prin asumarea trecutului, putem construi un viitor bazat pe valorile libertății, toleranței și respectului.”
Foto: Shahar Azran
Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, persoane în picioare şi în aer liber
David Saranga (n. Tel AvivIsrael) este un politician și diplomat israelian, care îndeplinește în prezent funcția de ambasador al Israelului în România. Pe lângă ebraică, el mai vorbește fluent limbile engleză și română

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *