MARŞUL PENTRU VIAŢĂ, A AJUNS LA CEA DE-A XII-A EDIŢIE ÎN MUNICIPIUL REGHIN

Potrivit preotului Ioan-Emanuel Mera, corespondent Radio Reîntregirea Alba-Iulia, vineri, 25 martie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a desfășurat Marșul pentru Viață în municipiul Reghin. Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Ortodox Reghin, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș și cu autoritatea locală a municipiului Reghin.


„Întâlnirea a debutat la ora 13.00 la Biserica Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și a reunit preoți din parohiile protopopiatului, reprezentanți ai autorităților locale și un număr considerabil de profesori și elevi ai instituțiilor de învățământ reghinene, în fruntea cărora s-au aflat părintele protopop Valentin Vârva și părintele Claudiu Chiorean, inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Mureș.

Marșul a avut ca destinație finală Casa de Cultură „Dr. Eugen Nicoară”, unde s-a desfășurat un concert de pricesne în încheierea manifestației. În cadrul acestuia, au interpretat pricesne corul de tineri „Bucuria Comuniunii” al parohiei Reghin – Apalina dirijat de părintele Vasile Farcaș, și părintele Marius Ciprian Pop, invitat special la această întâlnire de suflet.

Tema Marșului pentru Viață din anul acesta este „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață”, iar ziua Praznicului Bunei Vestiri, ca prilej de bucurie creștină pentru Darul Vieții, reprezintă momentul optim pentru a sublinia încă o dată că „viața are prioritate” a mai precizat preotul Ioan-Emanuel Mera, într-un articol pentru Radio Reîntregirea Alba Iulia. 

 


Sursă foto: Cristian Petras, https://www.facebook.com/reintregirea; 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.