Marius Paşcan nu face o tragedie dacă nu a ajuns în Parlamentul României “Există … viață și în afara funcțiilor de demnitate publică. Sunt cadru didactic universitar, am o familie frumoasă și multe alte cărți de citit și scris”

Politicianul Marius Paşcan a anunţat azi, 9 decembrie, pe reţeaua de socializare Facebook, rezultatul obţinut la nivel de judeţ al Partidului Mişcarea Populară la Senat şi Camera Deputaţilor în urma votului din 6 decembrie, la alegerile parlamentare printr-un mesaj intitulat “Concluzii nedormite, la cald” pe care îl reproducem în rândurile de mai jos:

“Spre informarea tuturor, la finalul numărării voturilor, conform informațiilor oficiale, PMP a obținut în județul Mureș 7.974 de voturi la Camera Deputaților, reprezentând 5,45% din totalul voturilor valabil exprimate (151.439). La Senat – 6.513 voturi, reprezentând 4,41%. Este un rezultat bun care, prin redistribuirea voturilor de la nivel național, poate asigura un mandat de deputat în județul Mureș. Din păcate, nu se va realiza dacă PMP nu atinge pragul electoral, adică 5%, la nivel național… Există însă viață și în afara funcțiilor de demnitate publică. Sunt cadru didactic universitar, am o familie frumoasă și multe alte cărți de citit și scris, iar politic nu mi-am spus încă ultimul cuvânt. Mulțumesc bunului Dumnezeu pentru binecuvântare, pentru tot ce mi-a hărăzit! Vă mulțumesc tuturor pentru vot, încredere, susținere și sprijin!

Doamne-ajută!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *