MACARIE ALEXANDRU a împlinit 91 de ani. Și primarii îmbătrânesc câteodată!

Alexandru Macarie este un om mai rar a cărui bunătate i se citește pe față. În 25 iulie a împlinit 91 de ani în ciuda faptului că nu a fost un om pe care destinul l-a ținut mereu la suprafața vieții sociale, care nu a fost străin nici de muncă și de greutăți, dar nici de politică și de administrația publică. A văzut cu ochi de copil ce înseamnă ororile războiului și cu ochi de om mare, ce înseamna “tropăiala nebună după globalizare”. A fost slugă, brigadier la CAP, pomicultor la IAS, achiziționator în industria cărnii, viceprimar și primar. În cei 17 ani munciți în administrația publică a consolidat Dedradul și Batoșul prin loialitate, curaj, respect, seriozitate și modestie motiv pentru care a rămas în galeria sufletelor frumoase din această comunitate.


Împarte cu drag fărâme din filosofia sa de viață, oamenilor care îi calcă pragul casei în care locuiește de aproape 60 de ani “Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru”, spune bătrânul înțelept care crede că lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără omenie. A fost un primar iubit de consătenii săi pentru că pentru Alexandru Macarie palma bătută a însemnat întotdeauna cuvântul ținut. În 1971 Alexandru a fost felicitat la București chiar de șeful statului de atunci Nicolae Ceaușescu pe care a avut ocazia să îl întâlnească personal. S-a pensionat la 11 noiembrie 1989 la limită de vârstă, este pensionar de peste 27 de ani și văduv de 20. A avut o viață grea dar nu se plânge. Te impresionează lucrurile frumoase pe care le rostește despre satul care l-a adoptat și modul în care depănează amintiri din anii de aur ai Dedradului cu o luciditate ieșită din comun ca dintr-o carte a înțelepciunii.


Alexandru Macarie ars ca o lumânare la ambele capete pentru Dedrad și Batoș


S-a născut la 25 iulie 1926, în localitatea Sânmihaiul de Pădure din părinții Simion și Saveta într-o familie cu 7 frați din care azi mai trăiesc trei. În 1942 a fost slugă la Goreni la bancherul Szilaghy Iozsef, unde a lucrat ca vizitiu.
A cunoscut ororile celui de Al Doilea Război Mondial în 1944 după ce satul în care s-a născut a fost incendiat pe jumătate de către armata maghiară în retragere. Câteva zile a locuit în grajdiul bunicilor în partea de sus a satului care nu a fost cuprinsă de flăcări. Iar apoi au fost colonizați cu familia în Dedrad pe ulița Reghinului.


1În 1945 s-a căsătorit cu Carolina Oprea refugiată la Dedrad și ea cu părinții din Șerbeni. După nuntă s-a mutat într-o casă veche în care a locuit o soră de-a mamei.
În 1946 s-a născut Alexandru Macarie jr. (care azi are 71 de ani și este căsătorit cu Livia Pop).
În 1947 soția lui Alexandru a rămas din nou însărcinată însă fiind supusă la o serie de investigații radiologice cu raze X, efectele radiaților au fost devastatoare i-au atacat un nerv pe coloana vertebrală care i-a generat femeii o scădere de 25 de cm din înălțime și mai multe efecte nocive asupra funcției reproductive. La începutul sarcinii Alexandru și-a dus soția la tratamente la Reghin la doctorii Veisz și Winkler Maximilian și mai târziu a ajuns și la Târgu-Mureș unde i s-a cerut 4.000 de lei pentru o intervenție chirurgicală. Medicii au vrut totodată să îi realizeze o întrerupere de sarcină însă soția primarului s-a opus avortului spunând că dacă trebuie să moară își asumă asta dar nu lasă pe nimeni să îi i-a viața copilului ei. Până la urmă nereușind să facă rost de o sumă de bani atât de mare Carolina Macarie a născut acasă cu moașă comunală, un băiețel care a fost botezat cu numele de Aurel. Însă pruncul a decedat 4 luni mai târziu și soția lui Alexandru a rămas cu picioarele anchilozate. A rămas cu o semipareză și Alexandru și-a îngrijit-o ca pe un bebeluș. E imposibil de descris în cuvinte ce a fost în sufletul acestui om când a trebuit să își înmormânteze propriul copil și cât a suspinat în fața încercărilor vieții dar și-a dus crucea cu demnitate. După mai bine de doi ani de chinuri și efort Alexandru a auzit că există o soră medicală în comuna Ulieș care face minuni și vindecă pacienții cu ajutorul unor plante medicinale ale căror efecte terapeutice pe atunci știința încă nu le recunoștea. Și-a dus soția acolo. Tămăduitoarea i-a aplicat o cură cu plante, infuzii și tincturi timp de 2 săptămâni după care Alexandru și a adus soția la spitalul din Reghin la dr. Mircea Sireteanu (directorul spitalului) care a tratat-o și el o perioadă. Până la urmă Carolina a ajuns pe mâna soției doctorului Sireteanu care s-a încăpățânat să îi mai facă un ultim tratament care a și salvat-o într-un final. După o injecție aplicată în coloana vertebrală la o săptămână au început să se vadă primele efecte, femeia a început să miște degetele de la picioare. A stat în spital internată 3 săptămâni timp în care i se administrau injecții cu penicilină din 6 în 6 ore până când a început să își recapete simțurile și mobilitatea pas cu pas. Era soția mea și nu puteam să o las dar nu mi-am pierdut niciodată speranța că nu va mai pășii vreodată cu picioarele ei pe pământ.  Nu am simțit povoara unui sacrificiu să am grijă de soția mea bolnavă dar mă durea că suferea foarte mult și în fața problemelor sale de sănătate eram neputincios însă Dumnezeu până la urmă mi-a ascultat rugăciunile și a vindecat-o declară fostul primar cu lacrimi în ochi. Și așa încet și-a învățat soția din nou să meargă pe picioarele ei și să redevină o femeie normală.
În 1948, la 25 de ani a fost încorporat în armată la Târgu-Jiu însă până la urmă a fost trimis acasă cu un lot de 200 de militari ca surplus de contingent.


2    În 1950 Dumnezeu a făcut un miracol pentru familia Macarie și în  ciuda faptului că soția lui Alexandru, a zăcut 2 ani în pat ca o legumă a  rămas însărcinată și a mai născut o fată perfect sănătoasă pe care au  botezat-o Elena (azi căsătorită și stabilită în Brașov, care a activat mai  mulți ani în învățământ).
În 1952 a fost rechemat în armată și a fost detașat la Unitatea Militară 01577  Reghin, la Depozitul de  Muniție situat în Pădurea Mociar.
Din 1954 până în 1960 gospodarul Alexandru a muncit 3,5 hectare în  proprietate personală prin întovărășire pentru a-și putea întreține  familia.

 


În 1972 a devenit primarul pe care îngerul păzitor l-a salvat din ghearele morții! 


În 1960 Alexandru a intrat în Partidul Muncitoresc Român și s-a înscris în cadrul Colectivului Dedrad unde a ajuns șef de coloană. A prins cei mai frumoși ani de înflorire agricolă a comunei, când ţara era ţară şi când prima interesul naţional, nu doar interesul personal. Își amintește cu nostalgie de vremea când Dedradul avea peste 4.000 de hectare de teren agricol și era renumit pentru producția de grâu, porumb, cartofi, orz, ovăz, lucernă sau floarea soarelui. Dedrățeanul își amintește că numai sfecla de zahăr se cultiva pe circa 200 de hectare în comună.

În anul 1961 a demolat casa și a început să proiectarea unei locuințe extinse pentru noile cerințe ale familiei care și-a mărit numărul de la 2 la 4 membri. Lucrările de tâmplărie l-au costat 2.100 de lei, au fost executate de Niculae a lu Matei cel mai valoros tâmplar din Dedrad în acea perioadă și sunt funcționale și astăzi.

În același an după ce fostul primar al comunei Buțiu Teodor a fost acuzat de luare de mită, Alexandru care fusese ales de consăteni deputat comunal a fost promovat de partid în funcția de primar al comunei Dedrad.
“În perioada cât am fost eu primar am realizat primele trotuare din beton pe o lungime de circa 5 km, am împrejmuit cu stâlpi de beton și fier curtea școlii 210 m și a bisericii. În curtea școlii am ridicat o sală de sport. În 1968 am fost chemat la Târgu-Mureș și am fost lăudat de prim-secertarul de atunci Vasile Vereș care le-a spus tuturor primarilor de comune că Dedradul s-a atașat la Batoș și era singura localitate din județ cu 3.000 de locuitori la acea dată care avea dispensar uman și veterinar și personal medical” își amintește fostul primar.
În 1965 sub mandatul său s-a introdus curentul electric
În 1969 după desființarea raioanelor Alexandru a fost propus în Adunarea Generală a Sfatului Popular ca noul primar al comunei Batoș.

În iarna anului 1971 Alexandru Macarie s-a întâlnit la București cu șeful Statului Nicolae Ceaușescu.
În 1972 a fost repartizat la Școala interjudețeană de partid din Cluj a Academiei “Ștefan Gheorghiu” pe trei luni. După absolvire îngerul său păzitor l-a scăpat de la o moarte sigură pentru că a fost cumpătat. Alexandru nu s-a lăsat convins de colegii săi să participe la un chef în județul Alba. Colegii săi au petrecut până în zori de zi și apoi au pornit la drum la bordul unei Dacii, încă mahmuri de băutură către casă. A fost ultimul lor drum în care trei edili, și-au încheiat socotelile cu viața într-o curbă sub roțile unui tir. Au murit atunci primarul din Gurghiu, primarul din Hodac și un primar din județul Alba, primarul din Batoș ar fi trebuit să fie al patrulea pasager al autoturismului însă a preferat să se întoarcă acasă cu autobusul și a avut zile.
Din 1973 i s-a schimbat funcția în vicepreședinte al Comitetului Executiv al Primăriei Batoș, timp în care a lucrat cu primarii Nözner Helmuth Emil și Zaharie Hârșan până în 1977.
Din 1978 până în 1980 a lucrat în domeniul prelucrării cărnii la achiziții la Târgu-Mureș însă nu i-a plăcut deloc acest domeniu.
În 1981 s-a angajat în cadrul IAS Batoș unde a mai muncit aproape 9 ani.
În 1989, la 63 de ani s-a pensionat la limită de vârstă din cadrul IAS Batoș.
În 1997 Alexandru și-a înmormântat soția alături de care a împărțit timp de 52 de ani toate bucuriile și necazurile vieții. Carolina Macarie s-a stins din viață din cauza hemoragii la stomac și a fost înmormântată în cimitirul ortodox din Dedrad.

DSCF3753        În 4 iulie anul 2012 cu ocazia lansării primei Monografii a comunei Batoș, Alexandru Macarie a fost premiat de către actualul primar Dinu Cotoi cu o distincție de onoare pentru contribuția adusă la dezvoltarea comunității.
În 25 iulie 2017 a împlinit 91 de ani și este mândru că și-a îndeplinit cerințele de bază ale societății. “Sunt fericit și împăcat cu mine. Am locul meu și pensia mea, care până la urmă cu greu mi-au urcat-o guvernanții la 1.000 de lei. Am 2 copii care mă apreciază (Alexandru și Elena), 3 nepoți (Claudia, Ciprian și Olguța) de care sunt mândru și 5 strănepoți (Remus, Andrei, Bianca, Jesica și Diana) frumoși și educați la care le doresc un viitor strălucit” a declarat în încheiere sărbătoritul nonagenar.


viselenuautermenlimita.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *