M-am întrebat de atâtea ori de unde apar? De ce trebuie să îşi ducă zilele pe străzi? Cine e de vină pentru că aceşti oameni există?

Cine, plimbându-se pe străzile Municipiului Reghin, nu s-a izbit de ei, cerşetorii? Hărtăniți, murdari, nefericiţi, implorându-ne să le mai prelungim agonia cu încă 1 leu, din acela cu Nicolae Iorga, mă rog nu ştiu cine a decis ca cel mai mare istoric şi savant al României din toate timpurile să ajungă pe o bancnotă atât de lipsită de valoare în zilele noastre. Dar în fine, asta este o altă poveste

M-am întrebat de atâtea ori de unde apar? De ce trebuie să îşi ducă zilele pe străzi? Cine e de vină pentru că aceşti oameni există? Sunt ei oare singurii vinovaţi sau suntem de vină şi noi ceilalţi? Biserica îi tolerează în timp ce Legea îi condamnă în schimb cetăţenii au liberul arbitru să le ofere ajutor, să îi persifleze ori să treacă indiferenţi fără ca măcar să le acorde o fracţiune de secundă din timpul lor.

Am văzut mulţii cerşetori la viaţa mea care azi nu mai sunt printre noi, unii au fost doctori, alţii ingineri, ziarişti, constructori, informatori, fotografi, valutari ori chiar profesori toţi au fost oameni onorabili până într-o zi când viaţa lor a luat o întorsătură dramatică când au cedat psihic şi au început să îşi înece durerea în alcool iar alţii să îşi pună capăt zilelor neputând să suporte umilirea că au ajuns să locuiască pe străzi şi să trăiască din mila oamenilor. Alţii au trecut şi peste asta şi au făcut eforturi mari să supravieţuiască dar din păcate nu au primit la timp ajutorul pe care îl aşteptau şi au murit pe sub poduri, prin păduri sau chiar în cimitirele din Reghin.

Niciodată nu e târziu să facem un apel la umanitate şi să fim mai buni şi în manifestările vieţii noastre în spaţiul public nu doar în postările de pe facebook cu emojiuri de feţe îngrijorate la diverse postări legate de cazuri umanitare să părem cât mai sufletişti şi filantropi în mediul online.

Fenomenul cerșetoriei e strâns legat de fenomenul de sărăcie, acesta din urmă fiind, probabil,unul din factorii majori care duc la actul cerșitului. Individul care cerșește poate fi adeseori individul care nu are un acoperiș deasupra capului, care poate nu are ce mânca într-o anumită zi sau care poate nu are ce îmbrăca/încălța pe timp de iarna (de exemplu), și care poate nu are condiții de îngrijire igienică. Într-un cuvânt, el este sărac. În încercarea de a ieși din această sărăcie, el tinde să recurgă la cerșit ca ultimă soluție sau pentru că consideră că este cel mai facil mod de a câștiga bani.

În urmă cu 5 ani Campania “Make Them Visible” a lansat un videoclip în care câteva persoane, care au fost deghizate, au acceptat să “pozeze” în oameni ai străzii, în timp ce rude şi oameni dragi lor urmau să treacă pe lângă ei, fără să ştie scenariul pus la punct. Nici un participant nu a fost recunoscut de vreun membru al familiei şi nici unul nu s-a oprit să le acorde atenţie. A fost un experiment social inedit, care şi-a propus să vadă cât de obtuzi au devenit oamenii în faţa nevoilor celorlalţi şi cât de preocupaţi sunt doar de interesele lor. Nu ştiu câţi dintre cei care citesc acest editorial şi-ar recunoaşte bunica, mama, soţia ori iubita dacă ar întâlni-o pe stradă îmbrăcată în haine zdrenţuroase şi ar cerşi aşezată pe nişte cartoane sau pe scările unei case de schimb valutar cum este persoana din imagine surprinsă în Reghin. Probabilitatea cea mai mare este că nu. Pe cât punem pariu ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *