Laurențiu Bobohalma, ai închis în ochii tăi atâtea vise când te-ai dus!

laurentiu-bobis

În ultimele zile, în cartierul Făgăraș, în Dacia și prin centrul municipiului, am auzit întâmplător la tot pasul oameni care vorbeau cu voce tare pe străzi despre moartea lui Laurențiu Bobohalma, toți îi compătimeau familia și vorbeau frumos la adresa lui. Asta m-a emoționat și m-a făcut să fiu și mai profund impresionat de drama acestui om care mi-a fost tovarăș de copilărie și apoi, mai târziu, coleg la o mulțime de evenimente publice, emisiuni tv și chiar partener de discuții de nenumărate ori, în casa fotografului Claudiu Cismaș.
Am fost în data de 26 octombrie la înmormântarea unui prieten din copilărie. Aș fi vrut să pot face mai mult, mi-aș fi dorit să merg să le transmit condoleanțe familiei, părinților, soției sau surorii, dar nu am făcut-o. Cred că sunt momente în viață când e mai bine să nu deranjăm. E o durere atât de personală când cineva din familie pleacă în lumea invizibilă ochilor noștri încât prefer să o respect.
Am privit înmormântarea ca un simplu spectator și, ca în atâtea alte dăți am simțit cât de neputincioși suntem în fața morții. Am vrut să merg la înmormântarea prietenului meu și Dumnezeu a făcut o minune să ajung. Am ascultat predica părintelui Cătălin Chiorean Vasile și am plâns cu lacrimi de neputință. Am văzut prietenii săi adevărați acolo, colegi de breaslă, vecinii din cartier, polițiști și colegi de clasă ai fiicei sale, Denisa.
E ciudat cum de fiecare dată moartea celor apropiați ne îndeamnă să nu ne mulțumim să trăim la suprafața lucrurilor și a ființei și ne îndeamnă să pătrundem în intimitatea și adâncul nostru în acele colțuri de suflet pe care nu le-am explorat niciodată. Îmi e imposibil să spun de ce ? la fiecare înmomântare începem să privim moartea dincolo de aparențe și ne dorim să înțelegem în profunzime legile Divine care acționează în acest Univers, indiferent dacă suntem de acord cu ele sau nu.
E complicat să înțelegem noi căile Domnului, dar știu că Dumnezeu nu greșește niciodată în deciziile sale, doar noi nu avem vibrația necesară pentru a percepe partea spirituală a lucrurilor așa cum este scrisă în ,,Cartea Vieții” din Împărăția Cerului. Mi-a plăcut că preotul Cătălin Chiorean a subliniat un lucru foarte important la slujba de înmormântare ,,Nu moare cel ce moare, ci cel care este uitat”. Cel mai important este să nu îl uităm. Așa e, mi-aș dori ca Laurențiu să rămână în sufletele a cât mai mulți oameni care l-au cunoscut, doar așa cum a fost. Chiar am făcut un exercițiu de imaginație și am încercat să îmi amintesc dacă vreodată acest om mi-a greșit cu ceva în momentul în care preotul citea iertăciunile. Și sincer, nu am găsit nici un moment în memoria mea, în care să îmi apară Laurențiu în imagine, decât așa cum l-au știut toți: un om frumos, cu o poftă de viață mai rar întâlnită la oameni. Un bărbat sincer, cu un simț al umorului foarte dezvoltat, dar cu bun simț și aceea doză de diplomație care îl recomandă pe orice bărbat să fie gentleman.
Mă rog la Dumnezeu să îi fie luminată calea până la stele, să treacă cu bine cele 24 de vămi ale văzduhului și să ajungă acolo în ceruri, unde sunt convins că sunt strămoșii săi. Îmi pare rău că în ultima perioadă nu m-am întâlnit prea des cu el, poate așa a fost destinul, timpul ne fură oamenii dragi, însă nicioadată amintirea lor! În multe emisiuni la televiziunea locală DAReghin tv m-a filmat și nu știu, dar de fiecare dată când se nimerea el de serviciu eram ok, nu aveam nici o emoție, aveam impresia că sunt printre prieteni și scăpam de trac. Pentru mine Laurențiu a rămas mereu același om de caracter cu principii și un familist convins și cu care îți era mai mare dragul să te întâlnești și să discuți. Niciodată, pe mine personal, nu m-a dezamăgit și nu m-a încărcat cu energii negative. Era jovial și plin de viață. De fiecare dată când i-am cerut sfaturi în materie de artă fotografică a fost extrem de deschis, nu l-am simțit niciodată egoist, parșiv sau duplicitar. În memoria mea rămâne un om sincer și natural care l-am așezat în galeria sufletelor frumoase, din galaxia valorilor umane pe care le-am cunoscut de-a lungul vieții. Sunt convins că Laurențiu a plecat într-o lume mai bună, chiar dacă a închis atâtea vise în ochii săi atunci când a plecat. Cred că avea o mie de planuri în legătură cu familia sa și își dorea tot ce e mai bun din lume pentru fiica lui, Denisa, căreia i-a spus atâtea povești, pe care a învățat-o atât de multe lucruri pentru a o pregăti pentru viață și, cu siguranță, ar fi urmat atâtea și atâtea sfaturi și cadouri, doar că din păcate nu noi stabilim regulile vieții și ale morții. Și ar mai fi atâtea de spus, dar e imposibil să descrii ce e în sufletul unui părinte care își pierde copilul, a unei soții care își înmormântează bărbatul, a unei surori care își i-a rămas bun de la un frate, prin moarte, sau a unei fiice care va crește fără tatăl ei, într-o lume ca a noastră, plină de neprevăzut.
Laurențiu și-a luat un ultim rămas bun de la părinții săi, de la soție, fiică, soră și cumnat, de la soacra sa, nașii de cununie, finii, nepoții (Raul și Maria), unchi, mătuși, verișori și verișoare. Și-a luat rămas bun de la toți prietenii săi din copilărie, de la colegii de muncă și nu, în ultimul rând, de la toți vecinii din cartierul Făgăraș și prin intermediul preotului ,,Le-a cerut iertare la fiecare, dacă le-a greșit cu ceva, cu știință sau neștiință”.
Eu nădăjduiesc că de acolo de sus din ceruri, îi va întări pe cei care l-au iubit să își găsească mângâierea și liniștea. Iar pe părinții săi îi va ajuta să își trăiască bătrânețea, cu speranța că fiul lor este acolo ,,pe mâini bune” în Împărăția lui Dumnezeu și într-o zi se vor reîntâlni. Până atunci însă important e să îl pomenim în rugăciunile noastre, în gânduri, pentru a-i păstra vie memoria. Haideți să ne rugăm pentru el, trimite-ții dragostea voastră și gândurile bune, pentru a-l ajuta să se ridice din ce în ce mai mult în lumină. La înmormântare lui Laurențiu am realizat că ,,în noi locuiesc toți oamenii cu care ne-am atins sufletul”. 

Îți mulțumim că ai existat și că ai fost prietenul nostru, atât cât a vrut Dumnezeu!

laurentiu-bobohalma
Gall Botond, Laurențiu Bobohalma și Vasile Cernea la o șuetă de 1 iulie la Zilele Reghinene ediția 2011

 

Matei Robert Mihai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *