La 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, un deputat din judeţul Mureş a reuşit ca proiectul său depus în Parlament pentru marcarea prin lege a zilei de 4 iunie să devină act juridic suprem al puterii de stat !

Lectorul universitar, Emil-Marius Paşcan a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în calitate de deputat din partea Partidului Mişcarea Populară prin care anunţa că în cele din urmă cauza pentru care a pledat încă din luna mai a acestui an: marcarea prin lege a Zilei Tratatului de la Trianon, a devenit pe data de 18 noiembrie 2020 un act juridic suprem al puterii de stat. Un decret ce va rămâne în istoria politică a României din secolul XXI, în primul rând parlamentarului târgumureşean care a fost iniţiatorul acestui proiect de lege prin care se urmărea marcarea cu demnitate, a simbolisticii naţionale a Zilei de 4 iunie. Într-o Republică semi-prezidenţială, cum este România, azi ar fi trebuit să fie un act de normalitate, acest decret nu un act de împiedicare a intrării în vigoare a unei legi, care să reglementeze sărbătorirea acestei zile memorabile când a fost recunoscută, după lungi tratative şi negoiceri cu toate puterile Europei de atunci, Unirea Transilvaniei și a părții răsăritene a Banatului cu România, respectiv voința românilor exprimată la 1 Decembrie 1918. 

Deputatul Emil-Marius Paşcan a transmis pe pagina de socializare pe care este urmărit de 5000 de internauţi următorul text: 

“În sfârşit! Preşedintele României Klaus Iohannis a promulgat legea pentru declararea datei de 4 iunie ca Ziua Tratatului de la Trianon. Legea prevede posibilitatea organizării, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei acestui Tratat.
În septembrie, preşedintele Iohannis a cerut reexaminarea actului normativ (adoptat de Parlament în luna iunie 2020), însă legea a fost readoptată în forma iniţială, Parlamentul respingând solicitarea şefului statului. De la tribuna Camerei Deputaților am întrebat retoric, la ședința de reexaminare a acestei legi, ce înţelegeri politice de culise cu politicenii supăraţi pe istorie ai UDMR pot prevala istoriei şi intereselor României? Cine are interesul să-şi bată joc de memoria şi faptele de glorie ale înaintaşilor noştri, aruncând la gunoi, prin trocuri politice prezente, chiar evenimentele care au condus la recunoaşterea internaţională a apartenenței Transilvaniei la statul român și a graniţelor României? Tratatul de la Trianon din 1920 s-a parafat în urma mişcărilor de emancipare naţională şi drept consecinţă a aplicării principiului autodeterminării naţionale, considerat pilon al doctrinei păcii la sfârşitul Primului Război Mondial.
Legea privind Ziua Tratatului de la Trianon este așadar adoptată și promulgată.

Mulțumesc bunului Dumnezeu! Să fie într-un ceas bun!”  

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *