Ipoteză incredibilă ! În urmă cu 242 de ani strămoşii fondatorului arheologiei românești au fost iobagi în Săcalu de Pădure pe moşia Baronului Kemény din Brâncoveneşti ?

Siteul “viselenuautermenlimita.ro” emite o ipoteză cu adevarat uluitoare legată strămoşii fondatorului arheologiei româneşti, Vasile Pârvan care în urma unor cercetări minuţioase ar putea demonstra că strămoşii savantului care a scris monumentala lucrare “Getica. O protoistorie a Daciei”, au fost iobagi  în satul Săcalu de Pădure pe moşia Baronului Kemény din Brâncoveneşti. Vorbim de părintele școlii arheologice românești, căruia i se datorează nu numai primul plan de efectuare a unor cercetări arheologice pe plan național, ci și punerea lui în practică, prin săpături realizate într-o serie de cetăți și așezări din Muntenia și Dobrogea. A fost profesor la Universitatea din Bucreşti, membru titular al Academiei Române, profesor de istorie antică și la Universitatea din Cluj-Napoca. De asemenea, a fost membru al mai multor academii și societăți științifice din străinătate, profesor agregat la Sorbona și nu în ultimul rând membru al Comitetului Internațional al Științelor Istorice din Geneva. În 1913 a descoperit ruinele cetății Histria, în 1914 a început campania de săpături pentru dezvelirea ei şi în anul 1924 a venit pe Valea Mureşului să vadă cu ochii lui unde s-a descoperit accidental celebra “Fibulă de la Suseni” unică în lume. 


Sursa foto: http://www.romania-actualitati.ro/ Portretul fostului Principe al Transilvaniei, baronul Kemény János, apărut în ziarul Vasarnapi Ujsag din 1857

Această afirmaţie a fost făcută prima oară de către preotul Romulus Sever Todea (1903-1989) în manuscrisul primei monografii a satului “Săcalul de Pădure”, tipărită la 12 ani de la moartea autorului, la Editura ATT din Bucureşti de profesorul, publicitsul şi scriitorul Ilie Şandru şi apoi în a II-a ediție, revăzută și completată de Ilie Șandru, Valer Cengher și prof. Ioan Torpan în anul 2014. O carte-monografie scrisă, sub semnul unei înalte conștiințe, dar și al îndemnului lui Nicolae Iorga, venind de peste vremi: „Dacă evenimentele mari se întâmplă, iar vremea se închide asupra lor, datoria noastră este să nu le uităm.” Să nu lăsăm să se aștearnă uitarea peste trăirile, zbuciumul, bucuriile, tristețile noastre. Omul care a fost în slujba Bisericii străbune 60 de ani a lăsat moştenire “Dosarul cu lucrări de interes obştesc, lucrate de preotul Todea S. Romulus” care pomeneşte în manuscrisul său (în capitolul IV, “Întâmplări din trecut” la pagina 55), de un iobag Flore Pârvan, care împreună cu familia, soţia şi doi feciori, precum şi cu alţi feciori a lui Petru Pârvan din satul Săcal, au plecat peste munţi în Moldova, pentru că nu au mai putut suferi batjocurile administratorului moşiei baronului Kemeny, Mihail Albert. 

De aceste nume s-a ocupat istoricul clujan Ştefan Meteş, în lucrarea sa “Emigrări româneşti din Transilvania între 1764-1851” şi cercetătorul Carol Gollner în lucrarea “Regimentele grănicereşti din Transilvania 1764-1851″. În aceste lucrări Flore Pârvan şi Ioan Lazurea, sunt amintiţi că au plecat în bejenie şi despre care spunea părintele Romulus Sever Todea ” În primul rând se pare că au fost oameni cu vederi largi, din moment ce au ales libertatea, refugiindu-se în Moldova, unde puteau să îşi refacă firul vieţii în libertate, spre a asigura un viitor fericit pentru familiile lor. În al doilea rând, din rădăcina acelei familii – aşa cred eu- au răsărit vlăstare cu renume mondial: profesori universitari etc. Acest lucru trebuie să constituie un motiv de mândrie pentru satul nostru. Cu atât mai mult cu cât, ştiind că acel Flore Pârvan şi familia sa s-a stabilit în Moldova, la scrisoarea mea, trimisă academicianului C. C. Giurescu, acesta mi-a răspuns că prof. Vasile Pârvan s-a născut în cătunul Perchiu, comuna Huruieşti, judeţul Bacău (în regiunea Moldovei). Avem tot dreptul să credem că Flore Pârvan s-a stabilit în acea localitate, unde s-au născut apoi urmaşii săi, între care şi prof. Vasile Pârvan”. 


Conform monografiei preotului Romulus Todea în timpul stăpânirii feudale din multe sate din Ardeal au plecat în bejenie un număr mare de locuitori trecând munţii în Moldova, Bucovina şi Muntenia la fraţii lor. Acest fenomen al emigrării s-a petrecut şi în satul Săcalu de Pădure din cauza suferinţelor provocate de grofii şi baronii locali, pe care oamenii nu le-au mai putut îndura. În acest sens autorul monografiei îl citează pe istoricul Şrtefan Meteş” Aceleaşi cauze dezastroase produc emigrări în direcţia unde se poate trăi ceva mai liniştit. La ancheta din 1779 din satul Ieciu (Brâncoveneşti) s-au ascultat 51 de martori din judeţul Mureş, care la întrebările : pentru ce fug oamenii în bejenie în Moldova ? şi cine este tiranul din pricina căruia fug aşa de mulţi oameni în Modova?, au răspuns: cei mai mulţi iobagi pleacă în bejenie din pricina sărăciei, ce bântuie între ţărănimea din ţara noastră. Robotele, dăjdiile, cărăuşiile la mari depărtări sunt mai multe decât pot fi suportate. Fiindcă domnii au cuprins în timpul din urmă tot pământul cel bun pe seama lor şi iobagii nu au unde să producă cereale suficiente pentru casele lor, nici nutreţ îndestulător pentru vite. Apoi mai pleacă unii iobagi din pricina tratamentului rău din partea slujbaşilor administratorilor, logofeţilor şi primarilor care îi bat şi îi chinuiesc fără milă. Astfel au plecat în curând Ioan Lazurea cu toată familia lui şi cu trei feciori, din pricina stăruinţei femeii sale cuprinsă de un acces de epilepsie, când administratorul Mihail Albert a pedepsit-o ca să fie legată la stâlpul ruşinii. Şi Flore Pârvan din Săcal, împreună cu doi feciori ai săi şi cu alţi doi ai lui Petru Pârvan au plecat în bejenie fiindcă i-a bătut administratorul Mihail Albert…”


Cercetătorul Carol Gollner scrie în “Regimentele grănicereşti din Transilvania: 1764-1851 la pagina 117 un pasaj extrem de concludent “Edificatoare pentru fuga grănicerilor în Bucovina este o listă de recensământ întocmită în 1778. Lista enumeră 1200 de familii, care însumează 2623 de bărbaţi şi 2395 de femei. Între aceştia se găseau 410, deci o treime, din familiile grănicereşti: 308 din Regimentul 2 românesc şi 101 din Regimentul 1 secuiesc. Erau toţi foşti grăniceri din Săcalu de Pădure, cedaţi contelui Kemeny. Flore Pârvan, din Săcalul de Pădure, declară că a fugit în 1779, cu doi feciori ai săi şi cu încă doi tineri, fiind crunt bătuţi de administratorul moşiei” am încheiat citatul.

Se ştie că Vasile Pârvan s-a născut la 28 septembrie 1882 la Huruieşti în judeţul Bacău şi că s-a stins din viaţă la 26 iunie 1927 la Bucureşti, absorbit de munca sa pe şantier, arheologul a neglijat apendicita de care suferea, fapt care avea să-i fie fatal. Practic Vasile Pârvan s-a născut la o distanţă de 148 de ani de la plecarea în bejenie a lui Flore Pârvan împreună cu fiii săi şi ai lui Petru Pârvan care ar putea fi oricare dintre aceştia un strămoş al istoricului, arheologului, epigrafistului şi eseistului Vasile Pârvan.

Până în acest moment nu există nici un studiu realizat în România cu privire la arborele genealogic al fondatorului arheologiei Româneşti, aşa că în concluzie, nimeni nu poate susţine la ora actuală că n-ar fi posibilă o legătură de rudenie între săcăleanul Flore Pârvan, copii lui Petru Pârvan şi academicianul Vasile Pârvan. Se cunoaşte doar faptul că Vasile Pârvan provenea dintr-o familie modestă, fiind primul copil al învățătorului Andrei Pârvan (cu înaintași ţărani liberi în Basarabia) și al Aristiței Chiriac (din Dobrenii Neamțului).Acesta a primit prenumele Vasile, la fel ca unchiului său, Vasile Conta,(mama sa fiind verișoara filozofului).

Ipoteza că Vasile Pârvan îşi are obârşia în Săcalul de Pădure nu a putut fi dovedită încă în mod oficial, dar există izvoare şi fonduri documentare prin care să fie probată. Noi am deschis “cutia pandorei” iar acum specialiștii în istorie în baza metodelor științifice pot să aprofundeze cercetarea.


IN MEMORIAM

Institutul de Arheologie din București și Muzeul Judeţean din Bârlad au fost numite astfel în onoarea savantului, ca recunoaștere a meritelor acestuia în domeniu.

Casa Macca – Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, Henri Coandă 11

Unul din premiile anuale ale Secției de științe istorice și arheologie a Academiei Române îi poartă numele.

Bursele de cercetare şi formare postuniversitară și postdoctorală „Vasile Pârvan” la Academia di Romania din Roma, Italia, au fost instituite prin H.G. nr. 101/2002, modificată și completată prin H.G. nr. 918/2011.

Simpozionul Național „Vasile Pârvan” este organizat anual de către Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhivele Naționale Bacău.

Figura sa apare pe un timbru din 1962 (cu valoare nominală de 35 de bani) și pe o carte poștală din 1963.

Marele scriitor Nichita Stănescu i-a dedicat elegia a doua –Getica.

Numeroase școli (de exemplu în Bârlad) și licee (de exemplu în Constanța, Gotești/Moldova), străzi/bulevarde (de exemplu în București, Tecuci, Timișoara etc.), piețe (de exemplu în Suceava), amfiteatre (Universitatea din București) amintesc de marele savant.

Există un bust al arheologului Vasile Pârvan în Constanţa şi o statuie realizată de sculptorii Geta Caragiu și Alexandru Gheorghiță, amplasată în fața Muzeului Județean de Istorie din Bacău.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *