Ioan Oancea sau povestea reghineanului care a supravieţuit miraculos în cea mai sângeroasă și mai mare bătălie din istoria omenirii

Sub clopotul de sticlă a vremurilor, există un timp ce mi-aș dori să încremenească, iar anii unei vieți să poată fi văzuți cu încetinitorul, asemenea unui film. Acest lucru este posibil, doar atunci când gândul străbate spațiul ce ne desparte de amintirea celor dragi, care din păcate nu mai sunt printre noi.

Filmul unei astfel de vieţi pe care mi-aş fi dorit să îl văd este cel al lui Ioan Oancea un fost un veteran de război din satul Deleni, comuna Ideciu de Jos, stabilit în Reghin încă din anul 1938 care a locuit în „oraşul viorilor”,  pe strada Crişan nr. 37 (azi strada Pictor Grigorescu).  A fost un sergent major T.R. în cel de Al Doilea Război Mondial, care a văzut pe viu ororile războiului ce l-au prins în vârtejul de sânge, moarte, suferinţă şi eroism. A fost un om de onoare şi de o loialitate exemplară care pentru curajul și devotamentul față de patrie dovedite pe câmpul de luptă a fost decorat de Ministerul Apărării Naţionale cu distincția militară: „Bărbăţie şi Credinţă” cu spade Clasa a-III-a pentru fapte de arme săvârşite în războiul contra Rusiei Sovietice în anul 1942 şi a fost decorat de Preşedenţia Romaniei prin Decretul nr. 110/1995 cu Medalia „Crucea Comemorativă a celui de Al Doilea Război Mondial” (1941-1945).


Reghineanul  a participat cu Armata Romană la campania de est, unde a luat parte la celebra bătălie de la Stalingrad din 1942–1943, care a reprezentat un important punct de cotitură în desfășurarea celui de-al Doilea Război Mondial, și care, este considerată cea mai sângeroasă și mai mare bătălie din istoria omenirii. Bătălia a fost marcată de neglijare și brutalitate față de populația civilă. Numărul total al pierderilor de vieți umane este estimat aproximativ la 3 milioane. Lipsa unor date mai exacte, se explică prin refuzul guvernului sovietic de a oferi cifre exacte, din cauza temerilor că sacrificiile ar fi părut prea mari, și ar fi demobilizat eforturile de război.

Forțele Axei au pierdut atunci aproximativ un sfert din efectivul total de pe frontul de răsărit, și nu și-au mai revenit niciodată de pe urma acestei înfrângeri. Sergentul Major din Deleni a  supravieţuit, ajungând ulterior să facă istorie la Reghin, în cadrul Sindicatelor, fiind responsabi cu organizarea Asigurărilor Sociale în întreprinderile din oraş. A înfinţat apoi Cantina de Ajutor Popular din Reghin, a înfiinţat Căminul de Bătrani din Reghin, Căminul de Bătrani din satul Mureş –Mort  şi nu în ultimul rând, a ajuns în 1952 să organizeze şi să înfiinţeze Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Reghin, o unitate care funcţionează şi azi cu peste 11.000 de membri.


Cine a fost Ioan Oancea  ?


S-a născut la 19 august 1914 în satul Deleni, comuna Ideciu de Jos, fiind al treilea din cei 7 copii ai lui Mihail şi Frăsina Oancea la trei săptămâni după ce a izbucnit Primul Război Mondial.

Între anii 1922-1926 a urmat cursurile şcolii primare din satul natal.

Între anii 1926-1934 şi-a continuat studiile secundare în judeţul Harghita la Gimnaziul ”Sfântu Nicolae”din Gheorgheni.

A fost în serviciu sub arme, din 25 noiembrie 1935, când a fost încorporat în Armata Română la Compania I,  Regimentul 82 Infanterie, sub comanda căpitan locotenentului Simionescu, şi a fost lăsat la vatră pe 21 octombrie  1936.  

În anul 1937 a intrat ca diurnist la Casa Asigurărilor Sociale Tîrgu-Mureş, iar pe 29 martie 1938 a depus jurământul ca impegat stagiar în cadrul C.A.S. Tîrgu-Mureş. În luna mai a aceluiaşi an a fost detaşat la fostul Oficiul de Asigurări Sociale din Reghin, unde a funcţionat până în luna septembrie a anului 1940 când Reghinul a trecut, odată cu Ardealul de Nord, în administrația maghiară prin odiosul Dictat de la Viena din 30 august. Mihai Oancea, s-a refugiat la Sighişoara, unde a primit aceeaşi funcţie, la fosta Casă de Asigurări Sociale din oraş, unde a muncit până în luna martie a anului 1942, când a fost trimis în război, încadrat în Regimentul 82 Infanterie. Într-o „Autocarcterizare”  bătută la maşina de scris de Ioan Oancea în 1974, acesta sublinia faptul că  ”în perioada de la Martie 1939 la Martie 1942 am fost aproape în permanenţă concentrat în armată, îndeplinind serviciul în instituţiile civile, în perioade scurte, la diferite intervale de timp, când eram lăsat la vatră”.

În perioada 21 martie 1942 şi 29 ianuarie 1943, a luat parte la luptele din  cel de Al Doilea Război Mondial, făcand parte din Regimentul 82 infanterie din Tîrgu-Mureş, Compania Pionieri. A luat parte la luptele de la Harkov, Doneţ, Don şi Stalingrad. După încercuirea de la Stalingrad Mihai Oancea a fost dat dispărut, cu întreg efectivul ce a mai rămas în viaţă din Regimentul 82 Infanterie şi alte unităţi militare ale Armatei Romane, ce au luptat la Stalingrad.

Din toate punctele de vedere, bătălia de la Stalingrad a fost cea mai sângeroasă, cu cele mai multe pierderi într-o singură bătălie. A durat 199 de zile. Pierderile în rândurile militarilor Axei au fost de circa 850.000 de oameni. Printre aceștia, 400.000 de germani, 200.000 de români, 130.000 de italieni și 120.000 de unguri. Mai mult de 40.000 de civili sovietici au murit în oraș și în suburbii. Numărul de civili uciși în zonele din raionul înconjurător nu a putut fi estimat nici pană azi.

În perioada 29 ianuarie 1943 pană în 18 mai 1948, Ioan Oancea a fost timp de 5 ani prizonier de război în U.R.S.S. într-un lagăr de la Stalingrad. Despre această perioadă din viaţa remarcabilă a veteranului de război, fiica acestuia  Cristina B. ne-a mărturisit următoarele “Ororile războiului şi anii de prizonierat, a reprezentat o perioadă de coşmar pentru tata, ne-a povestit foarte puţin, evita subiectul fiindcă era prea dureros. Îmi amintesc totuşi povestea firului de iarbă, scormonit cu mâinile încătuşate pe sub zăpada groasă, care era o speranţă de viaţă sau de cojile de cartofi aproape putrezite de la groapa de gunoi care reprezentau o sursă de hrană pentru cei care se încăpăţanau să supravieţuiască în prizonierat. Gerul cumplit, munca istovitoare la săparea de tuneluri, bolile, condiţile inumane, decimau vieţile prizonierilor. Tata avea o amintire, al unui camarad de baracă, pe care îl venera şi îl pomenea în rugăciunile sale. În perioada când s-a îmbolnăvit de tifos exantematic, acest prizonier fiind medic de profesie, s-a îngrijit de el cât timp a fost inconştient şi i-a salvat viaţa”. 


Pe 19 mai 1948 sergentul major Oancea a fost eliberat din lagărul de la Stalingrad. Nu a mai contat cât de mult a suferit de sete în vagonul trenului cu care a fost repatriat în România, nu i-a păsat că avea doar 48 de kg la eliberare, era fericit că supravieţuit miraculos printr-o intervenţie divină şi că a putut să calce din nou pe pământ românesc. A revenit acasă, împreună cu un alt reghinean, camarad de arme, Pop Galaftion pe care îl cunoştea  din 1936 de când era salariat la M.A.T. Reghin.

La întoarcere a constatat că autorităţiile nu i-au ridicat un “Arc de Triumf” pentru faptele sale de vitejie sau pentru că a supravieţuit în prizonieratul rusesc din contră din aceeaşi lună a anului 1948 a fost reangajat şi trimis la muncă în cadrul Oficiului de Asigurări Sociale din oraş, până în 31 martie 1949 când s-a desfiinţat unitatea.

Din luna aprilie a anului 1949, Ioan Oancea a activat ca referent în cadrul Oficiului de Prevederi Sociale, şi a fost desemnat la Repartizarea Braţelor de Muncă în cadrul Comitetul Exeutiv al Sfatului Popular al Oraşului Reghin. Din această postură a fost desemnat responsabil cu organizarea Asigurărilor Sociale de Stat în instituţii şi întreprinderi, prin intermediul Sindicatelor.

Pe 28 mai 1949 Mihai s-a căsătorit cu Olivia Maria, fiica lui Petru Demian, profesor de istorie şi Maria Demian casnică din a căror mariaj s-au născut trei copii. 

Pe data de 15 noiembrie 1950 s-a născut primul copil al familiei Oancea, botezat Petru. 

Pe 16 septembrie 1950, Ioan Oancea a fost numit prin transfer, şeful Oficiului de Prevederi Sociale, în cadrul Sfatului Popular al Raionului Reghin. În anul 1950-1951 a reorganizat pe principii noi asistenţa bătranilor lipsiţi de mijloace de trai, înfiinţand Căminul de Batrani din Reghin, şi care în anul 1959 avea o capacitate de 120 de paturi şi tot atâţia vârstnici, care beneficiau de de condiţii normale de viaţă.

La 1 noiembrie 1952 Ioan Oancea a organizat şi înfiinţat Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Reghin, care în 7 ani a ajuns să numere 3.546 de membri, şi care azi, la 68 de ani de la înfiinţare, numără peste 11.000 de membrii.

Pe 1 martie 1953 s-a născut al doilea copil al familiei Oancea, botezat Ioan dar care a avut un destin crud la vârsta de doar 3 ani s-a stins din viaţă răpus în timpul epidemiei de poliomelită. 

În anii 1956-1957 a organizat şi înfiinţat Căminul de Bătrâni din Mureş-Mort (Lunca Mureşului), care în anul 1959 avea 130 de asistaţi, azi Centrul de Îngrijire și Asistență Lunca Mureșului, care în anul 2014 avea 100 de beneficari şi 52 de angajaţi. 

În anii 1958-1959, din funcţia de preşedinte în cadrul Comisiei de Prevederi Sociale al Raionului Reghin, a contribuit la construirea Căminului de Pensionari din comuna Ideciu de Jos, şi la refacerea staţiunii balneare din localitate.

Pe data de 29 ianuarie 1959 s-a născut al treilea copil în familia Oancea şi singura fată, Cristina Gabriela.  

În acelaşi an pentru munca depusă de Ioan Oancea, a fost recompensat de Ministerul Sănătăţii şi Prevederilor Sociale la distins cu insigna „Evidenţiat în munca medico-sanitară” cu nr. 7179 şi i-a acordat certificatul cu nr. 395/1958.

Din 1 noiembrie 1968 a muncit ca administrator la Căminul Spital de Neuropshiatrie din Brâncovenești, până în anul 1970, cunoscut azi ca Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Brâncovenești.

Din 1 noiembrie 1970 Ioan Oancea a fost numit merciolog principal la Căminul Căminul Spital de Neuropshiatrie din Brâncovenești funcţie care a deţinut-o un an de zile.

Din 1 februarie  1972 până în 31 august 1974 a îndeplinit funcţia de Şef Centru de Primirea Minorilor în cadrul Căminul Căminul Spital de Neuropshiatrie din Brâncovenești când s-a pensionat. 

În luna decembrie a anului 1989, fostul veteran de război şi pensionar Ioan Oancea Ioan a fost ales preşedinte al Casei de Ajutor Reciproc Reghin.  

Prin Brevetul 110 din 1995 i s-a conferit veteranului de război Ioan Oancea medalia „Crucea Comemorativă a celui de Al Doilea Război Mondial 1941-1945 pentru serviciile militare şi acte de eroism aduse statului şi poporului român în timpul conflagraţiei mondiale.

Veteranul de război, fostul preşedinte al Comisiei de Prevederi Sociale al Raionului Reghin, şi preşedinte al C.A.R.P. Reghin s-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani, la data de 13 septembrie a 1998, şi a fost înmormantat în cimitirul „Cuviosul Lazăr” de preotul ortodox Teodor Roşca.

După decesul preşedintelui şi întemeietorului asociaţiei C.A.R.P. Reghin, Ioan Oancea a fost suucedat de Emil Maior (director al Căminului Pensionarilor din Ideciu de Jos), care a fost împuternicit de consiliul de conducere a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din data de 18 septembrie în funcţia de preşedinte.

În anul 2014, conducerea C.A.R.P. Reghin sub conducerea preşedintelui Leon Stoica, a amplasat pe frontispiciul clădirii din Strada Sării nr. 13,  sediul Casei de Ajutor Reciproc Reghin, o placă comemorativă în memoria distinsului Ioan Oancea, care a înfiinţat instituţia în anul 1952.

Pe 30 septembrie 2017 regretatul Ioan Oancea a primit o „Diplomă de Excelenţă” Post-Mortem, la prima ediţie a “Galei Vârstnicilor de Succes”,  organizată de Liga Pensionarilor Reghin şi Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor  Reghin, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Reghin, pentru modul exemplar în care și-a pus amprenta, de-a lungul  vremii asupra dezvoltării orașului. Instituţiile ce le-a creat pentru binele public de-a lungul vieţii Ioan Mihai Oancea sunt o moștenire demnă de aprecierea și amintirea multor generații următoare.

Amintirea sa va rămâne veșnică în sufletul celor dragi: copiii, Cristina (funcţionar C.A.R.P. Reghin), Petru (geolog- în prezent pensionar) cu familiile şi nepoții, prietenii și vecinii! Memoria să îi fie binecuvântată 


A consemnat Mihai R. Matei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *