Înșelăciune prin intermediul unei rețele de socializare depistată cu ajutorul polițiștilor din Reghin

Cotidianul Cuvântul Libertății a publicat în 13 aprilie știrea ,,Dolj: Înșelăciune prin intermediul unei rețele de socializare depistată de polițiști,, din care reiese că un bărbat de 48 ani, din comuna Maglavit, în cursul lunii martie 2018, prin intermediul unei reţele de socializare, s-a împrietenit cu o femeie, cu care a corespondat mai mult timp şi care l-a indus în eroare sub pretextul unei eventuale căsătorii, determinându-l ca în repetate rânduri să îi trimită bani prin mandat poştal. Cu sprijinul Poliţiei Municipiului Reghin, a fost găsită persoana care a înșelat bărbatul și aştepta primirea sumei de 9400 lei.
Același ziar precizează că ,,Conform IPJ Dolj, ieri, 12 aprilie 2018, în jurul orei 14.30, polţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat au fost sesizaţi de un bărbat de 48 ani, din comuna Maglavit, despre faptul că, în cursul lunii martie 2018, prin intermediul unei reţele de socializare, s-a împrietenit cu o femeie, cu care a corespondat mai mult timp şi care l-a indus în eroare sub pretextul unei eventuale căsătorii, determinându-l ca în repetate rânduri să îi trimită bani prin mandat poştal, prejudiciul total fiind de 4370 lei. Joi, bărbatul a încercat să-i trimită femeii prin mandat poştal suma de 9400 lei, însă Oficiul Poştal Calafat a sesizat Poliţia Municipiului Calafat”.

Aceiași sursă mai precizează că prin intermediul Poliţiei Municipiului Reghin, a fost găsită persoana care aştepta primirea sumei de 9400 lei, stabilindu-se că este Crina M., de 29 ani, din oraşul Beclean, judeţul Bistriţa-Năsăud. ,,Aceasta a declarat faptul că suma respectivă urma să-i fie trimisă ca un ajutor financiar pe care bărbatul din Calafat a dorit să i-l ofere. Poliţiştii au întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune”.


viselenuautermenlimita.ro 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *