IN MEMÓRIAM – PĂRINTELE ARHIMANDRIT GHELASIE ŢEPEŞ ÎN DIALOG CU JURNALISTUL MATEI ROBERT MIHAI !

 

 

 

Astăzi, am aflat cu tristeţe că părintele Arhimandrit Ghelasie Ţepes, staretul mănăstirii ,,Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din Sighişoara şi unul din cei mai prolifici ucenici ai Părintelui Arsenie Boca a plecat la ţărmul veşniciei (răpus de coronavirus conform mai multor articole de presă apărute în mass-media din România). A fost omul primordial care a pus bazele aşezământului monahal de la Sighişoara şi care pentru meritele sale aduse pe “altarul credinţei” a fost distins cu “Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincţie acordată în Patriarhia Română.

Era un om impresionant şi de fiecare dată când mergeam la dânsul eram fericit că am şansa să discut despre renaşterea neamului românesc prin credinţă cu unul din cei mai morali duhovnici ai Bisericii Ortodoxe Române pe care i-am întâlnit vreodată. L-am căutat de mai multe ori la Mănăstirea din Sighişoara pentru a-l intervieva şi de fiecare dată am meditat la cuvintele părintelui fiindcă de multe ori îţi răspundea în vorbe cu tâlc ori în pilde creştin-ortodoxe şi te lăsa singur să descoperi răspunsul corect prin filtrul conştiinţei tale proprii.

Părintele era unul dintre cei mai căutaţi şi mai iubiţi duhovnici ai zilelor noastre. Era un om simplu la prima vedere, dar care avea nişte capacităţi extrasenzoriale extraordinare pe care unii le numesc “har” de la Dumnezeu fiindcă te cunoştea dinainte să-i vorbeşti ştia cine este crdincios şi cine este ateu şi multe alte detalii despre cei care îl abordau. Eu personal am fost martor la un astfel miracol în timp ce realizam un interviu cu părintele Ghelasie Ţepeş în anul 2015. O personaă care pretindea că este jurnalist însoţit de o doamnă foarte ciudată pe care o prezentase ca fiind soţia, sa au încercat să înregistreze şi ei conversaţia mea cu părintele fără aprobarea domniei sale. La final pe reportofonul “jurnalistului mincinos” nu s-a înregistrat nici un cuvânt iar după ce au încercat “ambii soţi” să îl fotografieze pe stareţul Ghelasie nici o fotografie cu părintele nu a apărut pe ecranele digitale ale aparatului şi al telefonului celor doi “pelerini”. La despărţire părintele mi-a spus discret că domnul nu este ceea ce pretinde că e şi mi-a sugerat să evit să îi ofer vreo informaţie, ulterior s-a dovedit afirmaţia arhimandritului reală, fiindcă nu l-am descoperit în nici o bază de date după cartea de vizită pe care mi-a lăsat-o misteriosul domn cu scopul de a mai ţine legătura. 

Regretatul Arhimandrit Ghelasie Ţepes s-a numărat printre cei care au avut fericirea să-l cunoască în viață pe părintele Arsenie Boca pentru care avea o stimă deosebită. De nenumărate ori el a povestit despre întâlnirea cu acesta și despre impresia puternică pe care Sfântul Ardealului a lăsat-o asupra sa. În rândurile de mai jos vă prezentă un interviu care mi l-a acordat în urmă cu 4 ani chiar pe această temă, un interviu plin de cuvinte ziditoare de suflet, fără exagerări având la bază doar fapte reale care s-au petrecut în urma profeţiilor Părintelui Arsenie Boca, învăţătorul său iubit pe care azi l-a reîntâlnit cu siguranţă în ceruri.



 

Ghelasie Ţepeş în adolescenţă a fost unul dintre ucenicii Părintelui Arsenie Boca, a cărui personalitate l-a marcat pe viaţă pe duhovnicul care avea să ajungă mai târziu, stareţul Mănăstirii Sighişoara. Învăţăturile primite de la “Sfântul Ardelului” i-au devenit etalon şi model în tot ceea ce face. În ochii stareţului de un albastru infinit poţi citii o vieţuire desăvârşită, har şi frumuseţi care depăşesc sfera imaginaţiei. Te impresionează prin înţelepciunea cu care vorbeşte de sensul existenţei omului pe pământ şi despre şansa întoarcerii la Dumnezeu a celor care s-au lepădat benevol de slava harului. Nu caută să placă oamenilor, ci lui Dumnezeu, mustră spre îndreptare, nu să rănească, pofta şi-o îndreaptă spre virtuţi, nu către patimi, găseşte desfătări în amărăciune, învaţă pe cei neştiutori şi îi cheamă pe toţi la ascultarea credinţei.

L-am rugat pe Părintele Arhimandrit Ghelasie Țepeș să ne împărtăşească din savoarea bucuriei, de a-l fi cunoscut şi simţit, pe “Sfântul Ardealului!”.


Reporter: Cum v-aţi întâlnit cu Părintele Arsenie Boca?
Ghelasie Ţepeş: Eram unul dintre tinerii care intrasem la 18 ani în Mănăstirea Brâncoveanu la Sâmbăta de Sus, care îşi căuta sensul în viaţa aceasta. Încă nu eram bine închegat, în mintea mea oscilam între ideea de a mă călugări sau de a face şcoală, pentru că profesorii mă îndemnau să îmi continui studiile pentru că am minte deschisă pentru a îmbrăţişa o carieră de inginer sau să devin chiar director. L-am întâlnit pe Părintele Arsenie Boca, în 1982, când am ajuns la Biserica din Drăgănescu, împreună cu părintele Modest, unde deşi ma văzut prima dată, mi-a spus pe nume. Am încremenit! Apoi m-a întrebat ,,Mă, tu câtă şcoală ai făcut? Eu eram mai fălos un pic, că făcusem doisprezece clase şi i-am spus. Se uită Părintele la mine şi zice: „O, e puţin, mă! Îi puţin! Vine vremea când cu două-trei facultăţi nu ai unde să te angajezi! Eu nu mai prind vremea aia, dar tu o prinzi!”. Mă gândeam eu atunci că, cine avea facultate pe timpul lui Ceauşescu era om mare! Dar nici prin minte nu mi-a trecut să fac facultate. Şi mai stă Părintele, se mai uită aşa la mine şi zice: „Uite care-i problema: tu să te duci mai departe la şcoală, să faci şcoală! Eu m-am gândit în mintea mea, că n-aveam curaj să zic şi din gură! Şcoală e mai greu să fac! E uşor să zici din gură, dar e mai greu să faci lucrul ăsta! Poate mintea m-ar duce, dar cine să mă poarte? Mama, bolnavă, ştiind cum am lăsat-o, cu opt copii…Săraci! Necăjiţi! Aveam noi strictul necesar, dar nu eram de facultate, că acolo era cheltuială multă. În momentul când am gândit, am plecat capul jos. Ştiţi cum e, eram tânăr, aveam nouăsprezece ani. Am plecat eu capul în jos, dar mintea îmi umbla! Şi Părintele mă bate pe umăr: „Ai dreptate, mă! Aşa-i, mă! Cine să te poarte? El o vorbit cu gândul meu!. Şi a mai zis: „Să fii cuminte şi ascultător acolo, la mănăstire. Şi când te va da Părintele stareţ la şcoală, să te duci, să nu te împotriveşti! Că, dacă te vei împotrivi, te împotriveşti voii lui Dumnezeu şi nu se mai întoarce înapoi voia lui Dumnezeu”.

Rep: Cine v-a îndrumat să mergeţi la Drăgănescu?
G.Ţ.: Părintele stareţ Veniamin Tohăneanu de la Mănăstirea Brâncoveanu ne-a trimis la părintele Arsenie Boca după ce ne-a povestit cum i-a profeţit şi lui că va deveni mare prelat bisericesc. Stareţul ne-a povestit cum se afla militar în armată şi cum a venit într-o permisie acasă şi a plecat la mănăstire să se închine la Dumnezeu! Părintele Veniamin era un om mic de statură, dar când a ajuns la altar, Arsenie Boca l-a observat şi a zis în biserică către credincioşii aflaţi la slujbă: „Vedeţi cătănuţa aia? Are să ţie mănăstirea uite aşa, pe palmă”. Avea darul înaintea vederii, îl avea clar. Eu nu povestesc lucruri imaginare, ci doar lucruri care s-au împlinit.

Rep: V-a vorbit vreodată părintele Arsenie de sfinţi din România?
G.Ţ.: Nouă ne spunea să fim atenţi pe unde călcăm că locul pe unde păşim la Mănăstirea Brâncoveanu e plin de moaşte, plin de sfinţi. Şi la vreo lună- două după ce a spus aceste cuvinte, era într-o iarnă, prin luna februarie şi o zăpadă mare. Cum era curăţată cărăruşa, mergeam noi, călugării de la chilii spre biserică, deodată a început să plouă cu stele printre noi şi cerul era senin, nu am înţeles nimic atunci, ne-am făcut o cruce şi ne-am văzut de rânduiala noastră şi de slujbă, dar apoi mi-am amintit cuvintele Părintelui şi mi-am dat seama că avea dreptate. Sub noi se aflau o mulţime de călugări martiri care au fost ucişi nevinovaţi de Generalul Adolf Bucov în 1875.
Rep: Era un om impunător?
G.Ţ.: Da, era un om înalt, impunător, cu ochii albaştrii de om, dar cu o privire fără sfârşit de o dimensiune infinită. Avea o dicţie clară în vorbire. Era extrem de precis şi de calm pentru că oamenii uneori se intimidau şi se pierdeau şi le explica de două ori dacă nu înţelegeau, iar în cazul femeilor în vârstă care uitau motivul pentru care veneau la mănăstire, li-l spunea părintele. Era un duhovnic extrem de inteligent, fapt care îl ajuta să se coboare la nivelul fiecărui om pentru a se face înţeles şi îndruma orice credincios, de aceea mergeam la Părintele cu atâta nădejde. ,,În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă!” aşa obişnuia să spună Părintele Arsenie, care urmărea pentru oameni o minte dreaptă, lucruri drepte şi îndreptare spre mintea cea bună.
Rep: L-aţi văzut la spovedit?

G.Ţ.: Spovedea foarte rar şi doar pe cunoscuţi pentru că ştia că este urmărit de Securitate pas cu pas. Noi ştiam de la Mănăstire că Mitropolitul Mladin este foarte apropiat şi chiar mergea la spovedit la părintele Boca.
Rep: Apropo de spovedit, mi-aţi mărturisit în urmă cu cinci ani când v-am întâlnit prima oară, o întâmplare din viaţa Sfântului Ardealului cu trei femei care vroiau să le fie iertate păcatele? Puteţi să o relataţi şi cititorilor noştrii?
G.Ţ.: Pe vremea când Părintele slujea la Mănăstirea Brâncoveanu, la Sâmbăta de Sus şi săpa o chilie în Munţii Făgăraşului, l-au vizitat trei femei de la ţară cu desagii în spinare plini cu merinde pentru duhovnic, veniseră la spovedit. Fiecare dintre acestea se simţeau vinoavate înaintea lui Dumnezeu din cauza păcatelor pe care le aveau pe suflet. Părintele era foarte ocupat, dar s-a oprit din lucru şi le-a zis, „Ia da-ţi voi jos desagii goliţi-i de tot ce aveţi în ei şi coboraţi în vale. (Era o distanţă de circa 1 km de coastă abruptă) şi cam câte păcate credeţi că aveţi atâtea pietre adunaţi şi băgaţi-le în traistă şi aduceţi-le la mine”. Se zise că una din ele avea păcate mai multe şi a pus în sac vreo 40-50 de pietricele, cea de-a doua a pus şi ea mai multe, dar cea de-a treia a luat un singur bolovan pentru că avea un singur păcat care o apăsa şi toate au urcat cu greu în munte la Părintele. Când au ajuns sus, acesta le-a zis „Nu vă iartă Dumnezeu doar dacă vă duceţi înapoi şi aşezaţi pietrele din locul de unde le-aţi luat”. Femeia care avea doar un bolovan în traistă a găsit locul, dar celelalte doar au încercat să le potrivească fără a le nimeri. Ce a vrut să dovedească Părintele cu această pildă? Oamenii au impresia că păcatele mici sunt mai uşoare înaintea lui Dumnezeu, dar defapt sunt mai grele…păcatele mărunte te aduc la desfigurare aşa cum picătură cu picătură de apă face gaură în piatră.

Rep: De ce credeţi că merg oamenii la mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop?
G.Ţ.: Merg pentru că îi ajută. Părintele e un om trăitor, dar un om practic. Eu aşa îi îndemn pe credincioşi să nu ceară multe, numai un lucru, scurt „Părinte ajută-mă să mă vindec”! şi ajunge să facă o cruce Părintele şi să spună ,,Să te vindeci”. Rugăciuni scurte şi practice. Tot darul care îl are Părintele Arsenie Boca îl are de la Dumnezeu, de la Mântuitorul, Maica Sfântă şi toţi Sfinţii care au trăit înaintea părintelui şi la care se ruga şi el. Unele feţe bisericeşti greşesc cu privire la Părintele Arsenie Boca şi îmi pare rău să spun asta, greşesc când spun că „Părintele este ridicat în rang mai sus decât Hristos” şi e greşit pentru că eu l-am auzit cu urechile mele când a spus Părintele Arsenie Boca la modul cel mai serios cu putinţă „Bă să nu confundaţi cioata cu stăpânul!”. Păi dacă Părintele era cioata, noi ce suntem? Dacă cioata ştia gândurile, dacă cioata vindeca şi ridica din toate neputinţele şi necazurile oamenii, atunci noi, slujitorii de astăzi ce suntem? Putregaiul, pentru că nu avem darul nici înaintea vederii, nu aveam nici darul rugăciunii pe care îl avea Părintele, nici atâta iertare şi dragoste.

Rep: Un alt argument că Părintele Arsenie Boca nu se considera mai presus decât Iisus Hristos este şi întâlnirea sa pe peronul gării din Chişinău pentru câteva clipe cu „Un om al durerilor” care avea palmele stigmatizate de la răstignire de care Părintele era convins că a fost Iisus Hristos?
G.Ţ.: Aşa este, l-a întâlnit pentru o clipă şi l-a numit „Omul durerilor” pentru că toate durerile lumii sunt durerile Domnului Hristos. Oricare durere o are omul, să se ducă la Mântuitorul şi îl ajută să o rezolve. Am mai declarat într-un interviu, eu am văzut în dânsul numai harul Lui Dumnezeu. Eu când vedeam faţa Părintelui vedeam faţa lui Hristos sau auzeam glasul lui Hristos pentru că simţeai dragostea aceea despre care scrie în Biblie, dar rar ţi-e dat să o întâlneşti şi în trăirea umană.

Rep: Spuneaţi la un moment dat într-un interviu la o televiziune că Părintele Arsenie Boca era aspru-bun. Explicaţi-ne cum se traduce acest aspru-bun?
G.Ţ.: Aşa este, Părintele Arsenie Boca era aspru-bun, dar mulţi oameni nu înţeleg cum se traduce această metaforă. Era aspru cu duhurile necurate, cu păcatele şi cu toate bolile de pe om. Era aspru Părintele cu ele. Da era bun cu omul, că-l ridica din păcat. Că dacă era bolnav omul, Părintele îl vindeca şi dacă avea patimi, îl ridica din ele.
Rep: Cum v-a rămas întipărit în minte chipul Părintelui Arsenie Boca de fiecare dată când vă gândiţi la ,,Sfântul Ardealului”?
G.Ţ.: Eu nu îl văd pe Părintele aşa cum este prezentat în fotografiile mediatizate pe cele mai importante canale de televiziune. Eu îl am în imagine aşa cum l-am cunoscut la Mănăstirea Drăgănescu, era în vârstă, un bătrân frumos, cu un fes alb pe creştet şi costumat într-un sorţ alb imaculat de aveai impresia că este bucătar. Dar ştiţi ce curate erau veşmintele sale? Deşi Părintele picta şi lucra cu vopsele de fiecare dată când am fost la dânsul, niciodată nu am văzut o pată de culoare pe hainele sale care erau albe ca ale unui doctor. Asta e o observaţie personală, eu l-am tot studiat bine pe Părintele să văd dacă are o pată de vopsea de la culorile cu care picta Biserica, însă niciodată nu am văzut o pată cât de mică, ceea ce cred că este un lucru imposibil de explicat.

Rep: V-aţi gândit vreodată oare cum gândea părintele?
G.Ţ.: Nu ştiu dacă pot să vă dau un răspuns foarte obiectiv, dar pot să vă dau un exemplu personal. Odată am plecat la Părintele pregătit după ce mi-am făcut canoanele şi rânduielile bisericeşti şi mă gândeam că mă va lăuda, în schimb nici măcar nu s-a uitat la mine şi era mai să nu îmi vorbească. Şi m-am dus altădată la dânsul, fără să îmi fac nici canon, nici rânduială, plin de patimi şi de păcate ca duhurile necurate şi atunci aproape că m-a luat în braţe şi numai cu mine a vorbit. Părintele nu gândea cum gândim, noi oamenii, în ziua de astăzi. Vedeţi şi atunci staţi şi gândiţi-vă cum gândea Părintele şi cum gândeam noi, parcă tot pe dos…Adică când aveai nevoie te lua în braţe.

Rep: V-aţi pus vreodată întrebarea care ar fi fost soarta Părintelui Arsenie Boca dacă nu ar fi fost contemporan cu sistemul comunist?
G.Ţ.: Să ştiţi că sunt multe lucruri care încă nu se ştiu despre Părintele în perioada în care a fost întemniţat în închisorile comuniste. Să dea Dumnezeu să le descopere pentru că sunt mulţi foşti angajaţi ai penitenciarelor care l-au cunoscut ca deţinut pe Arsenie Boca şi se ascund. Poate că le e frică. Dar cred că ar trebui să iasă în public şi să mărturisească adevărul. Începând de la coloneii din Securitatea comunistă care l-au arestat, la gardienii care l-au păzit şi până la torţionarii care l-au anchetat ar trebui să îşi facă demascarea şi să recunoască un adevăr şi să spună ce minuni a mai făcut Părintele dincolo de gratii. Să nu vorbească ceea nu au văzut sau nu au ştiut, numai ce au văzut şi ce au trăit lângă Părintele Arsenie Boca, cred că ar fi o uşurare şi pentru aceştia că eu am impresia că şi ei sunt botezaţi. M-aş bucura tare, ne-am mângâia noi, cei care am umblat la Părintele şi l-am cunoscut. De ce? Pentru că Părintele oricum e sfânt în mintea şi în trăirea noastră, dar s-ar face sfânt şi în mintea şi trăirea unor atei, pentru că au avut şansa să stea lângă un om atât de curat la suflet care i-a ajutat şi pe gardienii care îl băteau şi îl jigneau şi el le vorbea frumos şi îi binecuvânta şi le spunea ce greutăţi au în casele lor. Asta e diferenţa dintre un sfânt şi un om plin de patimi, orgolii şi de păcate.

Rep: Care dintre toate minunile săvârşite de Părinte v-a marcat şi pe dumneavoastră ca şi preot?
G.Ţ.: Dar există vreo minune făcută de Părinte care să nu te marcheze? Minunea cea mai mare era că ne puteam duce la dânsul, îl vedeam, îl ascultam dar gândiţi-vă că noi nu am remarcat lucrul acesta de la început, atunci mergeam la dânsul ca la un deţinut politic. Dacă ştiam noi atunci că are o misiune de la Dumnezeu şi că avem de-a face cu un sfânt, câte nu îl întrebam, dar atunci eram un nepriceput. Minunea cea mai mare, care m-a impresionat pe mine, era precizia cu care vorbea, nu se încurca niciodată, ştia numele oamenilor care îl căutau fără să îi fi văzut niciodată. De multe ori era în biserică cocoţat pe turlă, cu spatele la oamenii care veneau să îl caute, pentru că dânsul picta şi totuşi le spunea la cei care îl căutau pe nume, de ce au venit şi ce să facă pentru a-şi rezolva problemele. Am văzut lucrurile astea cu ochii mei, dar în momentele acelea noi, ca şi tineri intraţi în mănăstire, credeam că aşa trebuie să fie şi că aşa vom ajunge şi noi.

Rep: Vi s-a întâmplat să cunoaşteţi credincioşi care să vă spună la rândul lor experienţe paranormale de vindecare?
G.Ţ.: Venea o femeie la Sâmbăta de Sus cât am fost acolo la mănăstire, Gica îi spuneam noi şi care poate mai trăieşte şi astăzi. Doctorii au diagnosticat-o cu o formă de cancer şi nu îi mai dădeau şanse de viaţă. Femeia, foarte necăjită, s-a dus la Drăgănescu la Părintele Arsenie să îi ceară ajutorul, la care acesta i-a spus „Du-te Gica înapoi la doctori şi spunele că este cancer care nu omoară oamenii şi tu nu ai să mori de cancer, ci de bătrâneţe”. Zis şi făcut. Femeia a făcut întocmai şi s-au enervat la culme doctorii. spunând „Cine-i popa ăla care îmi dă lecţii, ce ştie el mai multe ca mine?” Femeia i-a răspuns „Da ştie mai multe decât dumneavoastră” şi aşa a fost, femeia a trăit exact cum i-a prezis Părintele, pentru că venea la mănăstire şi îmi spunea „Cum a zis Părintele Arsenie aşa se întâmplă cu mine!”. Să ştiţi că Părintele nu dădea greş niciodată, nici un milimetru înainte sau înapoi, spunea cu atâta precizie tot ce urma să se întâmple.

Rep: Şi totuşi ce le spuneţi scepticilor care se îndoiesc de puterile şi miracolele săvărşite în viaţă şi după trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie Boca?
G.Ţ.: Eu le spun cuvântul Părintelui „Pentru cei care mă ascultă am să le spun multe, dar pentru cei care nu mă ascultă nu am să le spun nimic”.


 

 

DSCF1353
Jurnalistul Matei Robert Mihai într-o discuție cu părintele stareț al Mănăstirii Sighișoara, Gelasie Țepeș 

 

5 thoughts on “IN MEMÓRIAM – PĂRINTELE ARHIMANDRIT GHELASIE ŢEPEŞ ÎN DIALOG CU JURNALISTUL MATEI ROBERT MIHAI !

  1. In 1989 aveam 21 de ani și îmi pare nespus de rău ca nu am auzit de parintele Arsenie Boca pt ca locuiam departe iar in timpul comunismului nu arătau la tv numai ce vroiau ei , îmi pare foarte rău și de parintele Ghelasie Țepeș pt ca nu m-as fi saturat ore in șir sa îl ascult . Odihna veșnica părinte și ma voi ruga la parintele Arsenie Boca sa facă o minune ca adevarul sa iasă la suprafața . Ii mulțumesc părintelui Arsenie Boca ca prin rugăciunile mele mi-a îndeplinit dorințele ce i le ceream . Amin

    1. Bună seara, doamna Ana vă rog măsuraţi-vă cuvintele. Deocamdată acest diagnostic apare în toate buletinele de presă din România. În momentul în care Biserica Ortodoxă Română va infirma acest diagnostic îl voi comunica deocamadată se fac o sumedenie de presupuneri. În altă ordine de idei Părintele Arhimandrit Ghelasie Ţepeş a fost unul dintre oamenii pe care i-am respectat cel mai mult din cadrul B.O.R. ne cunoşteam din anul 2008. Dacă citeaţi articolul meu realizaţi că ce am scris nu aduce nici un prejudiciu de imagine acestei somităţi a Bisericii Ortodoxe Române din contră îi oglindeşte valoarea, moralitatea şi credinţa ! Ruşine să vă fie dumneavoastră că postaţi asemenea comentarii. Fotografia cu Arhimandritul Ghelaşie Ţepeş care a făcut înconjorul României în ultimele 72 de ore a fost realizată de mine personal, nimeni nu a citat sursa dar nu am făcut un caz din asta m-am bucurat că milioane de oameni i-au adus un ultim omagiu pe reţelele de socializare, au aprins lumânări şi s-au rugat pentru sufletul acestui mare duhovnic care şi-a consacrat viaţa lui Dumnezeu la superlativ.

  2. Rog pe Bunul Dumnezeu cu umilinta si smerenie sa-l odihneasca in pace pe parintele Ghelasie ! In aceasta noapte abia am aflat ,acum in aceasta dimineata am citit articolul si din cand in cand l am recitit si nu am vazut randurile de plans !DL reporter Robert Mihai eu personal va multumesc din suflet pentru acest articol minunat ! Traim vremuri grele de rastriste ,oamenii ,UNII ,,sunt plini de ura pentru ca nu au carte ! Tot ceea ce patiti sunt incercari de la Bunul Dumnezeu ,luati aminte zambetul parintelui Ghelasie si mergeti cu Bunul Dumnezeu mai departe !

    1. Vă mulţumesc, doamnă Ileana Micsa pentru cuvintele frumoase pentru sfaturi, pentru gândurile curate şi pentru ultimul îndemn din mesajul dumneavoastră. Să ştiţi că acel surâs unic al Părintelui Stareţ Ghelasie Ţepeş personal nu îl voi uita niciodată mai ales că am avut ocazia de câteva ori să îl imortalizez pe pelicula foto, imagini care le voi folosi la momentul optim divin în zile de comemorare şi de aducere aminte ale acestui slujitor al lui Dumnezeu mi-a marcat existenţa mea şi a familiei mele prin trăirea sa spirituală şi prin valoarea sa morală atât de distinctă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *