Ignorantul nu ştie. Prostul a aflat, dar a înţeles greşit. Răcniţi în surdină. Să nu treziţi din somn leii adevăraţi.

Anul acesta pe 23 ianuarie am citit pentru prima oară un aforism scris de Valeriu Butulescu. Mi-a plăcut și l-am folosit într-un editorial de al meu intitulat Din dragoste nu murim. Ne naștem. Cum a fost ziua în care m-am născut …?” Am avut o revelație și am început să caut mai multe date despre acest om. Era un autor de care nu mai auzisem vreodată și care în opt luni mi-a schimbat modul de a gândi.

L-am descoperit pe acest mare scriitor de aforisme și dramaturg când se pregătea să împlinească 65 de ani, vârstă care la noi se asociază cu începutul bătrâneții și cu pensionarea dar care nu există după părerea mea decât pentru cei care nu au crezut în ceea ce au făcut toată viața până în momentul pensionării. Valeriu Butulescu este modelul care vine să contrazică politica salarială a vârstelor și care continuă să ne uimească cu o serie de cugetări enunțate în forme concise din propria viață care întrec orice închipuiri.
Dincolo de faptul că e un poet, prozator, traducător și membru al Uniunii Scriitorilor din România incontestabil „genul în care a atins cel mai înalt nivel (nemaiatins de alți scriitori români înaintea lui) rămâne aforistica.” A spus-o criticul literar Alex Ștefânescu comentând creația literară a acestui inginer și doctor în științe tehnice din Petroșani și la care subscriu.
Citindu-i aforismele publicate înainte de 1989 înțelegi de ce a fost persecutat de autorităţile comuniste pentru publicarea peste hotare a unei literaturi “ostile” regimului politic al vremii la fel cum realizezi de ce după Revoluția din Decembrie 1989 a înfiinţat publicaţia de umor politic “Papagalul” și de ce a primit premii pentru libertatea spiritului creator, pentru Excelență în Cultură și o sumedenie de distincții pentru propozițiile sale de aur.
Acest om conform Wikipedia a publicat treizeci de volume de eseuri, poezie, teatru, traduceri. O largă popularitate au câștigat aforismele sale, fiind traduse și publicate în cincizeci de limbi și apreciate de mari personalități și președinți de state.
Aforismele sale au fost traduse până în prezent în peste 50 de limbi și în 2016 chiar s-a publicat cartea “Monthly Poetry” (selecţie de aforisme) de Valeriu Butulescu, în China la Beijing după ce a fost tradusă de Chen Xiao Ying, la Editura China Translation Publishing House.

Și dacă nu v-am convins încă să citiți aforismele lui Vasile Butulescu mi-am îngăduit să alcătuiesc pentru cititori un set de aforisme, ”Jos Pălăria” care nu mai au nevoie de niciun comentariu:
Averea unora depășește valoarea pînă la care pot să numere.

Chiar dacă a greși este omenesc, nu faceți din greșeală dovada omeniei voastre.

Dresura. Animalele trebuie bătute sau cumpărate cu zahăr pentru a le convinge să facă gesturi umane.

Ce vremuri! Știi mai multe decât Pitagora și totuși pici la bacalaureat.

De când mă știu m-am gândit la moarte. Când voi muri vor spune că am avut o presimțire.

În egoismul meu, îmi place să râd de mine. Nu pot să râd de aproapele meu, ca de mine însumi.

Din prime îmi achit sancțiunile.

Cînd judecătorii vor face treaba călăului, pedepsele vor fi mai blânde.

Vrei adevărul? Care din ele? Al meu sau al tău?

Orice revoluţie adevărată înseamnă o lovitură de stat scuzabilă.

Vreţi sufletul meu? În costum de gală sau în haine de lucru?

Din contradicţia palmelor se nasc aplauzele.

Uneori, pacea e mai stresantă decât războiul. Nu trage nimeni, toată lumea ţinteşte.

Unii sunt primii în ordine analfabetică.

După beţia unei revoluţii, poporul e mahmur câteva decenii.

Decesul său a creat un gol imens în partid. Şi un loc liber pe lista electorală.

Scrie opinii. Există mulţi oameni fără opinie, dispuşi să i le cumpere.

Conciliere naţională. Să-nvârtim Hora Unirii în devălmăşie: victime şi călăi.

N-are rost să cerneţi prostia. În sită sau sub sită, tot se va face auzită.

Fericire dublă. Un zgârcit îşi numără banii în faţa oglinzii.

Când şeful îi dă o sarcină idioată, măgarul, spre deosebire de om, refuză să o execute.

O singură frontieră merită cucerită: cea a cunoaşterii. Din păcate, sunt puţini agresori.

Unii au nevoie de sufleor, pentru a spune exact cine sunt.

Răcniţi în surdină. Să nu treziţi din somn leii adevăraţi.

Ignorantul nu ştie. Prostul a aflat, dar a înţeles greşit.

Acest tablou l-a costat prea mult ca să poate spune că nu-i place.

Diavolul nu mai cumpără suflete. Sunt prea mulţi donatori onorifici.

Doamne, venim în faţa ta să cerşim timp, cu clepsidrele goale în palme.

În calea valorilor există filtre care lasă să treacă ce e mai mic.

Eu cu stima, voi cu prima.

Omul. Maimuţa care şi-a vândut blana, încrezătoare în viitorul industriei textile.

Cei ce trăiesc degeaba se îngroapă cu cheltuială.

A te naște. Nefericire mai mare nu există, decât poate aceea de a nu te naște.

Ca să primesc aripi a trebuit să jur că nu voi zbura.

Și sperietorile au fost făcute după chipul și asemănarea omului.

Orice rufă pusă la uscat crede că luptă cu vântul.

De ce e necesară politica? Dacă vreţi să vâsliţi în grup, cineva trebuie să bată ritmul.

Istoria. Ce a fost a fost, ba chiar și ce nu a fost a fost.

Viaţa e o ştafetă. Poţi câştiga cursa în altă generaţie.

Centenarii. Spaima caselor de pensii.

Și va veni o vreme când nici măcar bătrâni nu vom mai fi.

În faza superioară a existenţei sale, fluturele renunţă la aripi. Îl împiedică să se târască.

O provocare pentru chirurgia politică: extirparea corupţiei, fără a altera specificul naţional.

Iubirea are forma de încadrare labilă. De la “sentimente nobile” trece aşa uşor la “prestări servicii”.

Politicieni! Jucaţi-vă cu zmeul! Să vedeţi ce sus poate zbura o cârpă, dacă e legată cum trebuie.

Am trimis atâtea atîtea solii pe lumea cealaltă. Niciuna nu s-a întors. Trebuie să fie tare bine acolo.

 Ne întoarcem triști de la fiecare înmormântare, cu excepția uneia, de la care nu ne mai întoarcem deloc.


Matei Robert Mihai 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *