Duşmanul numărul 1 al neîmplinirii viselor noastre NU este ţara în care ne-am născut

Sunt suflet din sufletul neamului meu şi nu aş putea niciodată să îmi trădez naţia şi să îmi reneg ţara. Chiar dacă poate o să supăr pe mulţi, vreau să fiu patriot, sunt mândru că sunt născut în România şi că pot trăi aici făcând ceea ce ştiu mai bine. Mă bucur în suferinţele mele şi nu e un clişeu, s-a demonstrat ştiinţific că suferinţa este fructul înţelepciunii. Aici m-am născut, am învăţat să vorbesc, să scriu, să mă rog la Dumnezeu, aici m-am maturizat şi aici mi-am desăvârşit profesia.

Aici am prietenii cei mai buni de pe pământ. Cele mai frumoase momente din viaţa mea, le-am trăit cu oamenii de aici. Au fost şi dezamăgiri, şi minuni, şi ani mai răi, şi mai buni, dar aici îmi sunt înmormântaţi bunicii, trăiesc părinţii mei, aici mi-am găsit sufletul pereche şi nu în ultimul rând, aici mi s-au născut copiii. (sunt convins că nu sunt singurul care poate spune asta). Dacă ai aici rădăcini poţi să îţi construieşti şi aripi, să te înalţi şi să lupţi pentru fiecare vis.

E o realitate faptul că, cu cât înaintăm mai mult în viaţă, cresc şi numărul provocărilor şi responsabilităţilor, dar poate că acesta e testul pe care ni-l dă Dumnezu fiecăruia dintre noi. Să ne trăim viaţa aşa cum vrem, avem liberul arbitru de a face alegeri în viaţă, în politică în materie de confesiune religioasă sau orientare sexuală şi apoi să plătim pentru tot ce nu era, defapt negociabil. Cei mai mulţi din cei pe care îi cunosc, au în capul listei de priorităţi, banii care le pot ridica nivelul de confort financiar, însă poate ţelul e greşit şi în momentul când vor ajunge la capătul vieţii vor realiza că au omis ce era mai important, să conştientizeze, că au pierdut acea sevă miraculoasă a neamului românesc cu care au fost înzestraţi la naştere.

Duşmanul numărul 1 al neîmplinirii viselor noastre nu este ţara în care ne-am născut, e o aparenţă înşelătoare şi o scuză perfectă pentru cei care îşi trăiesc viaţa între două ţări şi au inima împărţită. Sunt convins că oricât de bogat ai ajunge într-o ţară străină, dacă sfârşitul vieţii te prinde departe de obârşie, suferi ca un câine că nu te poţi întoarce în ţărîna din care te-ai născut. Nu ştiu de ce am presimţirea că în viitor, patriotismul va cântări mult mai mult la bursa de valori a românilor ca oameni, dar din păcate avortonii politici au modificat conceptul democraţiei la noi pentru a ne distruge ca naţie.

Îmi amintesc o scenă din urmă cu câțiva ani când un prieten m-a rugat să merg la o nuntă la care se afla prezent un pilot de avion din trupele NATO, născut la Reghin, pentru a face cunoştinţă cu el şi a-i propune să realizez un interviu despre viaţa şi realizările sale. La început am fost foarte emoţionat că voi cunoaşte un erou al zilelor noastre care luptă de-a adevăratelea cu cele mai sofisticate arme aeriene pentru a restabili pacea la nivel mondial prin misiuni de gradul 0. Apoi, după ce am făcut cunoştinţă şi i-am explicat cine sunt şi ce vreau, nu a avut curajul să vorbească şi nu pentru că l-am provocat eu să dezbatem subiecte strict-secrete, ci pentru faptul că a fost sincer şi mi-a spus franc în faţă ceva de genul “Apreciez că v-aţi gândit la mine că aş putea să fiu un exemplu de a reuşi în viaţă, da sunt un pilot de succes, am o mulţime de satisfacţii profesionale dar nu am făcut nimic pentru Reghin de care să fiu mândru, înafară de faptul că mi-am cumpărat aici o casă şi un pământ pentru a reveni în oraş la bătrâneţe şi atunci când voi face ceva pentru comunitate aş avea ce să spun”.

Pe moment m-am simţit prost, apoi am analizat fiecare cuvânt al pilotului şi i-am dat dreptate, într-adevăr, el poate fi un model pentru familia lui şi pentru ţara care îl plăteşte, dar mai puţin un model pentru comunitatea din care a plecat şi pentru care nu a făcut nimic. Într-o secundă, toată admiraţia mea parcă s-a transformat în compătimire pentru acel ,,erou” care nu a avut curaj să îşi asume public un interviu în care să recunoască faptul că într-adevăr, banii nu înseamnă totul şi că mai sunt şi alte chestiuni legate de conştiinţă, care deşi nu vor să o recunoască mulţi, e o ancoră de care nu te poţi debarasa când vrei şi cum vrei.

Nu mă înţelegeţi greşit, mă fascinează întâlnirile cu oamenii care fac performanţă, apreciez oamenii care reuşesc să îşi facă un viitor atât în ţară cât şi în străinătate, dar nu pot fi de acord ca toţi tinerii inteligenţi să plece din ţară, după ce au fost şcoliţi aici, pentru a-şi pune pe tavă toată energia tinereţii, elanul spiritual şi ideile valoroase, în slujba altei naţii, iar la bătrâneţe, când vor fi nişte bătrâni neputincioşi şi bolnavi, să revină în ţară pentru a fi înmormântaţi creştineşte în pământ românesc sau și mai grav apraținătorii le aduc cenușa în urne funerare. Nu mi se pare că fac un act de patriotism, ci mai degrabă o blasfemie.

Matei R. Mihai 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *