DIVA VIRGINIA ZEANI ŞI-A PROPUS SĂ TRĂIASCĂ 105 ANI

M-am bucurat să citesc declaraţia distinsei doamne Virginia Zehan alias Virginia Zeani, *(născută pe 21 octombrie 1925, la Solovăstru, în județul Mureș) dintr-un ziar în care declară că şi-a propus să trăiască 105 ani. Atunci cu siguranţă celebra soprană va fi inclusă şi într-unul din volumele studiului meu „Pe Urmele Celor Mai Longevivi Oameni Care Au Trăit În Transilvania”, un studiu bogat în învăţături şi sfaturi preţioase pentru o viaţă lungă şi fericită. Îmi doresc ca Dumnezeu să-i îndeplinească dorinţa celebrei soliste de operă fiindcă nu auzi asemenea deziderat făcut public, în fiecare zi. Personal am apreciat-o cel mai mult pentru modul în care a reuşit să îşi depăşească condiţia umană şi pentru inteligenţa cu care şi-a înmulţit talantul talentului oferit de Dumnezeu în această viaţă.
O merită cu prisosinţă fiindcă ea a înţeles la timp cât de important este ca acea candelă a vieţii noastre să aibă mereu uleiul iubirii, al credinţei, al speranţei, al curajului.
Credinţa, curajul şi talentul au făcut-o una din cele mai prestigioase soprane lirice din anii ’50, ’60 și ’70 ai secolului XX, timp de 25 de ani „prima donna assoluta” a teatrului de Operă din Roma, unde a cântat balade cu cei mai renumiți tenori, de la Beniamino Gigli și Ferruccio Tagliavini până la Luciano Pavarotti și Plácido Domingo.
Cine ? O fată născută la ţară într-un sătuc de lângă Reghin, la Solovăstru pe 21 octombrie 1925 botezată Virginia din familia Zehan a reuşit să ajungă să fie considerată de criticii de operă cea mai distinsă şi mai fermecătoare soprană din toate timpurile, cu ţinuta imperială şi alura hollywoodiană.
Se pare că da. Cum a reuşit ? A trăit 22 de ani în România, apoi 30 de ani în Italia unde a trăit cei mai importanţi ani din cariera sa de soprană şi apoi alţi 44 de ani trăiţi în America unde dacă o ajută Divinitatea pe 21 octombrie anul acesta va împlini 97 de ani.
Mi-a plăcut enorm o frază a îndrăgitei soprane dintr-un interviu acordat înainte să împlinească 90 de ani în care spunea aşa „Sunt fericită, dar mă doare și: am artrită… după ce am murit de atâtea ori și am căzut pe scenă în „La Traviata” și așa mai departe, până la sfârșitul unei vieți există durere peste tot. Dar încă pot să respir, să gândesc și să iubesc, nu iubirea fizică, ci iubirea spirituală”.
Să fiu mai exact soprana noastră din Transilvania a interpretat „La Traviata” (operă în trei acte compusă de Giuseppe Verdi) de peste 640 de ori record mondial absolut.
Am să închei apoteotic cu o frază scrisă de Răzvan Moceanu într-un articol dedicat sopranei în 2021 intitulat „PORTRET: Virginia Zeani – una dintre cele mai mari soprane din secolul al XX-lea” în care spunea aşa „Şi-a păstrat reputaţia în epoca marilor dive în arta lirică mondială – Callas, Tebaldi, Caballé, Birgit Nilsson -, impresionând prin vocea sa flexibilă, care îmbina fericit notele calde de piept cu supraacute pline de strălucire, cu o impecabilă frazare şi un joc actoricesc comparabil cu cel al unei artiste de teatru”.
Să ne vedem sănătoşi la 97 de ani şi apoi şi la 105 !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.