DIPLOMATUL ECONOMIST VASILE POP, PREŞEDINTE AL CAMEREI DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A JUDEŢULUI MUREŞ A ÎMPLINIT 30 DE CÂND ESTE SALARIAT AL C.C.I. MUREŞ.

De curând diplomatul-economist Vasile Pop, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Mureş a împlinit 30 de când este salariat al C.C.I. Mureş. Întrebat cum au fost cele trei decenii în cadrul Camera de Comerţ a Judeţului Mureş, Vasile Pop a răspuns foarte ferm în stilul său caracteristic : Activitatea noastră este liberală, aşa că în toţi aceşti ani am încurajat activitatea economică, inițiativa, antreprenoriatul, și ne-am străduit să oferim cele mai bune servicii societăţilor comerciale din judeţ care ne-au cerut sprijinul.

 

“Am oferit consultanţă de specialitate, am facilitat întâlniri şi relaţii de afaceri, am organizat şi am participat la târguri, expoziţii şi misiuni economice. De-a lungul anilor  am organizat cursuri de perfecţionare profesională am oferit servicii de arbitraj comercial şi am premiat excelenţa în afaceri prin Gala <Topul Firmelor Mureșene>, eveniment pe care îl organizăm de 26 de ani. Am rezistat 30 de ani fiindcă întotdeauna am avut un parteneriat onest cu mediul de afaceri şi am militat pentru un parteneriat al bunei-credințe, al valorilor în spiritul performanței și al speranței într-un viitor mai bun pentru România” a precizat sărbătoritul.


Vasile Pop este președinte C.C.I. Mureş de 18 ani, dar ca angajat al Camerei de Comerț și Industrie Mureș figurează pe statele de plată a instituţiei de 30 de ani. Înainte de a fi președinte a deținut și funcțiile de vicepreședinte și prim-vicepreședinte. Per ansamblu diplomatul-economist are o activitate economică de  52 de ani în câmpul muncii. Stagiatura şi-a început-o la Reghin, în 1969 în cadrul fabricii IUPS, (actualul IRUM – producător de utilaje agricole şi forestiere), iar un an mai târziu a fost promovat  inspector financiar în Direcția de Control și Revizie a judeţelor Mureş şi Harghita, până în în 1972 când a fost numit şef birou în cadrul Intreprinderii de Reţele Electrice Mureş. Următorii 11 ani, până la Revoluţia Romană din1990 a muncit în cadrul Trustului de Construcţii Montaj Mureş ca şi contabil şef la Grupul de şantiere nr. 1 Tîrgu-Mureş şi ca director comercial la Grupul de şantiere instalaţii nr. 6 care aveau 8000 de angajați.


 

Viselenuautermenlimita.ro îl  felicită pe domnul Dr. Vasile Pop pentru cei 30 de ani lucraţi în cadrul Camerei de Comerț și Industrie a Judeţului Mureş pentru cele 4 mandate de preşedinte şi mandatul de vicepreşedinte în Camera de Comerţ a României, realizările obținute ne onorează și vă dorim mult succes în tot ce întreprindeți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *