De ce a refuzat de două ori prințul Dimitrie Sturdza funcția de prim-ministru al României?

O nouă exclusivitate pe site-ul ,,viselenuautermenlimita.ro”, un interviu cu Alteța Sa Regală, prințul Dimitrie Sturdza cu ocazia împlinirii a 76 de ani de viață a suveranului. Interviul a fost acordat de Alteța Sa Regală, jurnalistului Robert Matei și a fost publicat în volumul II ,,Gospodari și Oameni de Valoare din județul Mureș” unde a fost invitat special. Însă convorbirea nu a fost publicată niciodată în mediul online.

Din interviul realizat de Robert Matei veți afla când a fugit din România, în Norvegia, Dimitrie Sturdza?, care au fost job-urile sale până să ajungă miliardar ? cum a ajuns campion al Elveției la tenis de 32 de ori ? ce fel de vânător este ? și nu în ultimul rând de ce a refuzat de două ori funcția de Prim-ministru al României?
O poveste halucinantă, povestită de un prinț care a avut la început doar titlul de nobil dar fără privilegii, astăzi este un om care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Donează bani pentru cauze nobile: burse pentru studenți, ajutor medical pentru bolnavi de cancer, construiește și reabilitează Centre de Recuperare pentru vârstnici și nu în ultimul rând donează bani pentru salvarea animalelor. Averea prințului a fost estimată de revista Forbes Romania în 2010 la 220 de milioane de euro. 
Departe de agitație și aglomerație, într-un decor de vis, la 45 de km de Reghin, pe „Valea Regilor” la Fâncel, am stat de vorbă cu Alteța Sa, Prințul Dimitrie Sturza, proaspăt ajuns din Elveția la o partidă de vânătoare în România, într-o frumoasă zi de august. Ne-a primit (pe mine, pe Ștefan și pe Dalma, cu care eram colegi, pe atunci în Asociația Culturală Plus Valoare) cu multă căldură, cu ospitalitate de ardelean, la ora stabilită, cu o precizie de ceas elvețian, în cabana sa de vânătoare amplasată aproape de inima munților Gurghiu, nu departe de Castelul Lăpușna. Agreabil, entuziast și optimist, Alteța Sa, Prințul Sturdza, mi-a dat senzația că în străinătate a învățat să echilibreze speranțele și dorințele cu realitatea. Am gustat umorul Alteței Sale, mi-a plăcut tonul vocii, m-a fascinat magnetismul său și carisma oficială a prințului Sturdza cu care mi-a vorbit despre titlurile de multiplu campion la tenis, despre Compania Deesse Cosmetics of Switzerland, unde este proprietar majoritar, despre cele trei patrii ale Domniei Sale: România, Elveția și Franța, despre plecare sa din țară în 1948, despre vânat, acte de caritate și nu în ultimul rând despre cât de greu a fost să realizeze o carieră într-o țară precum Elveția.

DIMITRIE STURDZA


Robert Matei: Alteța Voastră, Prințe Dimitrie Sturdza, bine ați revenit pe meleagurile noastre. Știu că iubiți mult această așa zisă „Vale a Regilor”,, și că ați sprijinit în ultimii ani această zonă a Mureșului. Cum a ajuns prințul Dimitrie Sturdza să se îndrăgostească de pădurile Văii Gurghiului?


Prințul Dimitrie Sturdza: Întâmplarea sau destinul a făcut că l-am întâlnit pe Toni Dogaru, pe atunci directorul Romsilvei de aici, care a reușit ani de zile să protejeze vânatul din această zonă mirifică. Am venit aici, am luat pulsul locului, el mi-a făcut cadou atunci terenul acesta în urmă cu 13 ani, pe care am început să construiesc în mai multe etape o cabană frumoasă, unde să îmi pot invita prietenii. Apoi, încet-încet, am ajuns să întâlnesc foarte mulți oameni de onoare aici. Mi-au plăcut și m-am simțit foarte confortabil de fiecare dată în preajma oamenilor simpli, pentru că au o naturalețe care nu compromite bucuria. Mă simt extraordinar de bine la Fâncel. Cum am ajuns să mă îndrăgostesc de „Valea Regilor”? Sunt mai multe argumente care m-au convins să mă întorc de fiecare dată cu mare drag. Se știe foarte bine că, nu departe de Fâncel, la Lăpușna, Regele Ferdinand a construit acel conac pentru iubita lui, Denway, o româncă scriitoare care fusese căsătorită în Paris cu un francez și au făcut acest conac unde au fost invitate capetele încoronate din toată Europa. Înainte de Ferdinand, pe Valea Regilor a fost și împăratul Germaniei, ultimul Kaiser și Prințul Konrad de Bavaria la vânătoare în Munții Carpați, în special pe Valea Gurghiului, iar un colonel, pe nume Streb, a scris în memoriile sale de aici, din peregrinările cu aceste somități pe Valea Gurghiului care merită citite. Regele Ferdinand venea de fiecare dată la Lăpușna, din Reghin cu Mocănița și îi plăcea să se oprească în fiecare sat să dea binețe locuitorilor de pe vale. Venea împreună uneori cu Regina Maria pe care o admir foarte mult. Există și acum ceva în Ibănești care a fost clădit de pe vremea regelui Ferdinand și a Mariei, câțiva km de drum cu paveuri de piatră. (Momentan paveurile au fost înlocuite cu un covor asfaltic, însă la data interviului încă exista piatra cubică).


Rep.: De ce aveți o slăbiciune pentru Regina Maria?


Prințul Dimitrie Sturdza: O admir pe Regina Maria pentru tăria de care a dat dovadă pe timpul negocierilor tratatului de la Versailles. A călătorit singură la Paris, s-a instalat la Hotelul Crillon, în Place de la Concorde, și de acolo a pledat pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaților occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române. Practic, serviciul adus României de Regina Maria a fost crucial, ea a înfăptuit singură România Mare. Când negociatorul șef al delegației românești, primul ministru, Ionel Brătianu, a început să piardă teren, regele a rugat-o pe regină să intervină, iar aceasta a plecat într-o misiune neoficială la Paris și Londra. Voiajele ei diplomatice au fost extraordinare și au produs rezultate extrem de importante pentru istoria României. Regina Maria este cu siguranță primul personaj politic feminin care a jucat un rol crucial în istoria modernă a României. Sosită în anii adolescenței în țară ca soție a Principelui Moștenitor Ferdinand, viitoarea Regină s-a integrat rapid în viața de la Curtea Regală a României Mici, condusă cu o mână de fier de bătrânul Rege Carol I. Tânăra Principesă, în egală măsură englezoaică după tată și rusoaică după mamă, a devenit o româncă prin adopțiune. Trebuie să recunoaștem că la marile momente care au marcat istoria națională, Regina a jucat un rol activ și salutar.

Regina Maria


Rep.: Cine a fost cel mai proaspăt musafir cu „sânge albastru”,, al dumneavoastră la cabana de vânătoare de la Fâncel?


Prințul Dimitrie Sturdza: Prințul Habsburg a fost la mine pe Valea Gurghiului, mi-a povestit că bunicul său cu bunicul meu au fost de mai multe ori invitații Regelui Ferdinand și au vânat împreună în aceste păduri până în 1927. Anul acesta, noi, ca și nepoți, am dus mai departe tradiția. Am vânat, la Lăpușna, cerbi și lupi împreună, am rămas buni prieteni și chiar m-a invitat la palatul lui, la Bruxelles. Prin Valea Gurghiului și casa mea de vânătoare am putut să invit foarte multe personalități să cunoască bogățiile Românie și peisajele județului Mureș. Așa au ajuns la Fâncel acum doi ani vărul reginei Marii Britanii, prințul Michael de Kent, prințul de Liechtenstein, domnul Swarovski, patronul firmei Wolkswagen, Peter Sauber sau domnul Margot numărul 2 la firma Mercedes Benz, un consilier prezidențial al președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cu care am vânat aici și împreună avem niște amintiri extraordinare. Au fost foarte multe personalități marcante de pe planeta aceasta care au vânat aici, pe Valea Gurghiului și vor să se reîntoarcă, am deja programări la partide de vânătoare pentru următorii cinci ani. Bineînțeles a fost de multe ori la cabana mea și prietenul meu Ion Țiriac, împreună cu care am o serie de povești de viață foarte drăguțe.


R.M.: Spuneți-ne două povestioare cu Ioan Țiriac?


Prințul Dimitrie Sturdza: Da, sunt multe, dacă vreți să vă spun două care îmi vin acum în minte…Una este legată de o vânătoare făcută pe Valea Gurghiului la cocoși de munte unde nu a avut deloc noroc, a ratat de 11 ori pasărea. Apoi, când în sfârșit l-a împușcat, cocoșul nu a fost găsit imediat de gonaci, ci pe când se pregătea de plecare și era gata să decoleze cu elicopterul când a ajuns domnul Herșan, profesionistul său, cu care vine la vânătoare, i-a spus că i-a găsit cocoșul. Atunci Țiriac a răspuns iritat: Ăsta e probabil cocoșul împușcat de tine ieri, nu cred că este al meu! O să verific eu dacă e cald și moale! ,,Atunci eu i-am spus că are o singură variantă de a afla: dacă e cocoșul pe care l-ai împușcat acum o oră, trebuie să îi bagi un deget în fund să constați dacă mai e cald sau nu”. Bineînțeles că nu a făcut asta, dar dincolo de micile noastre glume, Ion Țiriac a împușcat pe Valea Gurghiului urși frumoși.
A doua întâmplare cu Ion Țiriac a avut loc la București, cu ocazia legendarei ,,Cupe Davis” din octombrie 1971, când eu făceam parte din lotul Elveției, eram campionul nr.1, dar nu am jucat împotriva României, din spirit naționalist. Țiriac era atunci un erou național și un expert pe zgură în România și mi-a spus: ,,Stai liniștit că o să am grijă de tine. Nu e niciun pericol dacă vii în România pentru că tu vii ca membru al delegației de Cupa Davis și nu are ce să îți facă Securitatea, deoarece dacă ți se întâmplă ceva, România va fi ștearsă de pe harta Europei”. Când am coborât din avion, Ion Țiriac mă aștepta cu mașina sa. Avea pe vremea aceea un Mustang de culoare roșie. Eu l-am salutat în limba română și l-am întrebat: ,,Ce faci Johny?”, iar el, speriat, mi-a spus ,,Nu vorbi românește, vorbește în limba engleză”. Am plecat la vama aeroportului, unde erau câțiva ofițeri cu epoleți înarmați până în dinți. Când am ajuns în dreptul lor, Țiriac li se adresează acestora ,,Vi-l prezint pe prințul Sturdza care a venit din Elveția să facă spionaj în România”. Într-o secundă ofițerii au scos armele și le-au îndreptat spre mine. Eu aveam în mână doar o rachetă de tenis pe care am scăpat-o din mână. Toți au început să râdă, în timp ce eu eram să fac în pantaloni de frică. Așa era Johnny, un mare miștocar. Totuși, s-a ocupat de mine, m-a dus la Snagov și mai țin minte că m-am plimbat în magazinele din București, unde nu era aproape nimic de mâncare pe rafturile magazinelor și lumina se stingea la ora 21.00. Era o diferență foarte mare între cum trăiam eu în Elveția și nivelul de trai al regimului comunist din România.

 


Rep.: O altă prezență amară pentru autoritățile partidului comunist a fost și cea a vărului dvs., ca traducător în delegația franceză a generalului De Gaulle, la București în 1968, nu?


Prințul Dimitrie Sturdza: Da, așa e. Îmi amintesc că la vizita generalului De Gaulle în Republica Socialistă România, din mai 1968, însoțit de Bernard Tricot, secretarul general al administraţiei prezidenţiale de la Élysée și ministrului francez de Externe Maurice Couve de Murville, vărul meu Mihai Dimitrie Sturdza, a fost traducătorul președintelui Republicii franceze. (Mihai Dimitrie Sturdza a emigrat în 1964 în Franța și a lucrat la Paris mulţi ani de zile ca funcţionar, nu ca diplomat, la departamentul de schimburi culturale şi ştiinţifice al Ministerului francez de Externe. A fost interpretul personal al președintelui Charles de Gaulle şi, mai apoi, al administraţiilor conduse de George Pompidou şi Valéry Giscard d’Estaing. Iar în calitate de interpret de limbă română pentru Guvernul francez, a făcut parte din două delegaţii oficiale în România – n.a). Elena Ceaușescu, când a aflat că traducător va fi vărul meu, nu l-a acceptat, însă generalul De Gaulle le-a explicat comuniștilor că fără vărul meu nu vine în RSR. Autoritățile comuniste nu puteau să îl refuze pe argumentul originii nesănătoase care nu avea efect în Franța, deși s-a cerut ca numele vărului meu să nu apară în comunicatele de presă. Francezii și, în general, toate țările occidentale țineau foarte mult ca delegațiile lor în țările comuniste să fie însoțite de un interpret ales de ei, pentru că atunci când autoritățile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia să audă populația locală.


Rep.: Alteță, știm din presă și din emisiunile de televiziune că pe lângă calități și abilități prcatice aveți și o pasiune față de vânătoare. Sunt vânători de carne și de supraviețuire, dacă suntem sinceri cu noi înșine în România. Văd că aveți și un mic muzeu cu trofee în această cabană, sunteți un vânător de recorduri?


 

Prințul Dimitrie Sturdza: Vânătoarea este un sport care s-a practicat de când există omul și vânătoarea a început pentru carne, numai că în zilele noastre cei care vânează sunt de multe feluri. Eu, personal, înțeleg foarte bine criticile astea, deoarece sunt așa ziși vânători care trag la femele și la pui, dar eu disociez, complect asemenea practici. Nici nu prea îmi place să vânez la țarcuri mici, unde poți să comanzi 50 de mistreți și tragi la țintă; este o mare porcărie.
Eu nu sunt un colecționar de recorduri, am în această cabană multe trofee împușcate aici pe Valea Gurghiului, singurul trofeu care nu este de aici este un cerb carpatin, trofeu mondial, împușcat în Noua Zeelandă, după care am umblat patru zile. Să nu mă întrebați la care trofeu țin cel mai mult pentru că la toate țin și le respect, de aceea le țin aici lângă mine și nu le arunc la gunoi, chiar dacă sunt trofee mai mici.
Există însă și câteva trofee incredibile, precum este și acest urs din această cameră, care eu cred că este mai mare decât exemplarul vânat în 1984 la Ivo, Harghita, de fostul președinte al României, Nicolae Ceaușescu, care se află expus la Muzeul Cinegetic din Posada. Ursul împușcat de Nicolae Ceaușescu are un gât lung de girafă pentru că a fost întins-întins de comuniști pentru a acumula acele 673.56 de puncte. Ursul carpatin împușcat de mine în 2010, în Pădurile din Răstolița, are un luciu mai pronunțat al blănii și o densitate mult mai mare de păr pe cm pătrat, părerea mea. Mie îmi place să studiez animalele și când văd că există un animal bolnav sau bătrân care trebuie scos din ecosistem trag, dar nu trag cu mitraliera, nu trag în orice animal și nu trag niciodată la femele și la pui. Toții pădurarii de pe această Vale mă cunosc și vă pot confirma dacă mi-am însușit regulile de etică privitoare la o partidă de vânătoare, la colegii de vânătoare și la regulile de etică de după încheierea zilei de vânătoare.


Rep.: În copilărie erați prieten cu Regele Mihai. Ce amintiri vă leagă?


Prințul Dimitrie Sturdza: În 1946 am schiat cu Regele Mihai la Predeal și ne jucam foarte mult la Palatul Regal în perioada 1945-1946, pentru că părinții mei erau tot timpul în preajma lor, dar de când s-a căsătorit nu prea ne-am întâlnit. Regele e un tip senzațional, e impecabil, nu poți să îi reproșezi nimic, e un diplomat de carieră. Va rămâne în istorie discursul Regelui Mihai rostit în 25 octombrie 2011 în fața forului legislativ după mai bine de 60 de ani de la ultima sa apariție în Parlamentul țării. Discursul prilejuit de aniversarea a 90 de ani de viață a Majestății Sale, a fost aplaudat în plen minute în șir. Regele a avut un mesaj demn de reținut, un discurs în care a argumentat o dată în plus celebrul proverb că ,,o cale de mijloc,, este calea regală,, , datorie, lege, respect, demnitate și valori morale.


Rep.: Ați plecat în 1948 din România. Vă mai amintiți cum a fost acea zi?


Prințul Dimitrie Sturdza: Da, îmi amintesc perfect.Noi am plecat în luna martie a anului 1948. În luna septembrie a anului 1947, eu aveam 10 ani când tata, Gheorghe Sturdza, mi-a spus : ,,Uite Tim, trebuie să plecăm din România, pentru că regimul se schimbă foarte rău, Regele Mihai va trebui să plece și atunci va trebui să plecăm în Norvegia. Tata era foarte bun prieten cu Regele și mama la fel, mai ales că fusesem botezat de Regina Elena. Noi aveam după cel de Al Doilea Război Mondial foarte multe mașini și îmi amintesc foarte clar că aveam un Fiat cu niște cauciucuri de avion mic, că pe vremea aceea nu prea se găseau roți.Ne-a urcat pe toți cei trei frați în mașină și mi-a spus că vom face înconjurul României pentru a nu ne uita niciodată țara. Am plecat din București la Brașov, apoi la Suceava, la Piatra-Neamț și acolo m-a făcut să desenez Masivul Ceahlăul, care este situat pe teritoriul județului Neamț, la mică distanță de orașul Bicaz și de Lacul Izvorul Muntelui. Mai țin minte cum arată Ceahlăul și în ziua de azi.La o lună deja făceam un concurs cu ceilalți frați ai mei, care desenează mai bine Masivul Ceahlăul și harta României cu tot cu Basarabia.


Rep.: Ce amintire îi purtați mamei?


Prințul Dimitrie Sturdza: Mama mea deși era norvegiancă nu a vorbit cu noi decât românește, să nu ne uităm limba. Mama mea a fost fără doar și poate o eroină, care după război, în 1945-46, când a fost acea foamete mare în Moldova, a plecat în Suedia și în Norvegia, a adus 7 garnituri de tren cu provizii și alimente și a făcut cantine în toată Moldova până la Botoșani, pentru copiii care mureau de foame. Rușii luaseră tot, era o secetă mai mare decât cea din 2012 din România, îmi amintesc copii care mâncau iarbă și pământ să nu le mai fie foame, aveau niște burți deformate cum se mai vede acum la tv la copiii din Somalia. Nici nu vă puteți imagina. Ana Pauker, care era pe atunci Prim Ministru al României, o detesta pe mama cu toată ființa ei, pentru că ea era o principesă iubită căreia țiganii din Moldova când o vedeau că vine cu hrana la cantine, îi sărutau picioarele în semn de respect, în timp ce pe Ana Pauker o înjurau. Însă Ana Pauker nu avea ce să îi facă mamei pentru că exista o misiune americană și suedeză în România. În luna iulie a anului 1941, în perioada Pogromului de la Iași, când nemții au luat toți evreii și i-au băgat în garnituri de tren la 35 de grade și i-au plimbat cu trenul trei zile fără apă și mâncare să se deshidrateze și să moară, au decedat jumătate dintre aceștia. Mama, imediat ce a aflat, a telefonat Mareșalului Antonescu care a trimis niște vânători de munte și i-a scos de acolo pentru că soldații nemți i-au lăsat să moară. Atunci toată lumea știa că mama i-a salvat pe acei evrei, iar în ianuarie 1948, când tata a trebuit să părăsească România, nu știa cum să facă și evreii l-au ajutat pentru că exista o rețea până la Salsburg care l-a ajutat să plece din țară. A plecat pe jos 2.000 de km, pe care i-a parcurs în două luni. Noi nu avem sânge evreiesc, din contră suntem ortodocși pur sânge, dar mama a scăpat cu viață câteva sute de evrei din trenurile morții și ei au vrut să se revanșeze într-un fel față de gestul mamei. Noi, restul familiei, am plecat din țară, din București după 60 de zile de la plecarea tatei cu un avion la Praga pentru că mama avea pașaport suedez și, apoi am ajuns la Stockholm în aceeași zi cu tata. Acolo în aeroport ne-a recunoscut o doamnă, o comunistă roșcată foarte grasă care i-a spus mamei ,,Principesă eu știu cine sunteți, dar nu vă reclam pentru că mi-ați salvat copiii cu câțiva ani în urmă,,. Dacă fac o analiză a actelor de întrajutorare a familiei Sturdza vă pot spune că sunt foarte mândru și de bunic mea, Olga Sturdza, care a fost o mare personalitate a Iașului.


Rep.: Vă referiți la “sculptorița” Olga Sturdza care a fost ucenica celebrului Auguste Rodin?


Prințul Dimitrie Sturdza: Da, bunica mea, Prințesa Olga Mavrocordat s-a născut la 27 septembrie 1884, în satul Popești, în județul Iași, moșie primită ca zestre de femeile din familie.Era fiica principelui Alexandru Mavrocordat și a Luciei Cantacuzino Pașcanu. Bunica mea, în 1908 s-a căsătorit cu prințul Mihail Sturdza, nepotul domnului Moldovei Mihail Sturdza în perioada 1834-1849.Bunica a studiat pictura și sculptura la Berlin, în Dresda și Paris, mai întâi ca elevă a sculptorului Paul Du Bois și apoi ucenică a celebrului Auguste Rodin. În anul în care s-a căsătorit, ea și-a expus sculpturi la Salonul de la Paris. Primul salon l-a avut la Dieppe, apoi a deschis un atelier la Iași, în Copou, unde lucra cu dalta și ciocanul busturi și statui de marmură. Bunica mea rămâne în istoria României pe mai multe planuri. În primul rând, pentru că în perioada Primului Război Mondial, Olga Sturdza a fondat ,,Societatea pentru octotirea orfanilor de război”, al cărei președinte a fost, pentru că după terminarea Primului Război Mondial în România erau 400.000 de orfani de care s-a ocupat personal. Apoi în anul 1918 bunica a înființat în Palatul familiei de la Miroslava, Orfelinatul ,,Principesa Olga M. Sturdza”, transformat în anul 1919 în Școala Superioară de Agricultură, înzestrată cu 100 de hectare teren arabil. De asemenea, s-a ocupat și de Școala Normală ,,Mihai Sturdza” și de Liceul Internat. În cadrul acelei asociații bunica organiza cămine și școli profesionale pentru orfanii de război. Ea a întins o mână de ajutor celor mai săraci care nu-și permiteau să facă agricultură, a făcut mii de cereri, a promovat o sumedenie de elevi și studenți buni la învățătură să poată merge la liceu și la universitate.
Când m-am întors în România, în 3 ianuarie 1990 , la câteva zile de la împușcarea dictatorului Nicolae Ceaușescu, am venit prin vama Nădlag cu un camion încărcat cu pudră de lapte pentru copii, pentru că atunci circula un zvon că mor foarte mulți bebeluși de foame. Am ajuns la Timișoara, la vamă și am fost opriți la graniță de un căpitan de poliție care mi-a cerut pașaportul, iar după ce a sesizat că aveam un pașaport francez m-a întrebat: ,,Dumneavoastră ce sunteți de fapt, cetățean român sau francez?”. Eu i-am răspuns că în pașaport sunt francez, dar în inimă sunt român. ,,A, da? Ce vreți să faceți în România?,,. I-am explicat, a verificat încărcătura camionului, după care, foarte impresionat, a strâns toți cei 15 grăniceri care erau de serviciu să îmi dea onorul. A fost impresionant. De acolo m-am îndreptat cu convoiul direct spre Spitalul Județean  din Timișoara, unde am întâlnit o doamnă doctor comunistă căreia i-am spus că am venit să facem o donație de lapte praf, însă cadrul medical a zis ,,Noi aici avem de toate,,. Bine că între timp a apărut directorul spitalului care s-a bucurat enorm de mult pentru că îmi spunea că nu mai avea ce să le ofere micuților de mâncare. Ca să vedeți că nimic nu e întâmplător în viață, m-a condus în biroul lui care era ciuruit de gloanțe de la Revoluția, care încetase de curând. Mi-a explicat că au fost unii care au încercat să tragă și în el, să îl ucidă în spital, dar a scăpat printr-o minune, cu viață, ascunzându-se de furia gloanțelor și printre altele m-a întrebat la un moment dat: Cunoașteți pe cineva cu numele de Olga Sturdza? Eu l-am privit în ochi și i-am răspuns foarte mândru că da, a fost bunica mea, iar doctorul mi-a răspuns: ,,Ea mi-a dat șansa să devin profesor. Eu am fost orfan de război și ea m-a ajutat să îmi continui studiile până la masterat, dacă nu era Olga Sturdza eu astăzi nu eram medic”. Acestea sunt momente unice în viață pentru care merită să trăiești.


Rep.: Acum înțeleg de ce investiți în realizarea de dispensare noi în România și pe Valea Gurghiului? E un fel de datorie morală moștenită din urmași în urmași? Nu?


Prințul Dimitrie Sturdza: Da, cam așa ceva. Am construit până în prezent 35 de cămine pentru bătrâni și trei dispensare: unul la Micloșet, unul la Ibănești pe care l-am refăcut complet, a fost o investiție de 80.000 de euro și 50.000 de euro la Hodac. Vreau să mai construiesc un dispensar în Gurghiu, dar mai necesită puțină așteptate pentru că am avut o problemă în Moldova cu niște bani. (Când se rezolvă problema acolo, o să îl construiesc și în Gurghiu, atunci va fi unul la PSD, unul la PDL și celălalt la PNL, să nu am discuții, a glumit Alteța Sa făcând referire la coloratura politică a celor trei primari). Eu o consider o datorie morală de a duce mai departe această tradiție în familia noastră. Când am constatat starea dispenasarelor din comunele Gurghiu, Hodac și din Ibănești, mi-am zis în gând că nu am venit aici numai să îmi satisfac plăcerea de a merge la vânătoare și că trebuie să fac ceva mai mult pentru sănătatea oamenilor de pe Valea Gurghiului. Împreună cu fratele meu, care are și el o parte din cabana aceasta, am renovat și am construit și am construit cât am putut pe această ,,Vale a Regilor”. Restul sunt cămine de bătrâni pe care le-am construit sau reabilitat. Penultimul centru inauguarat a fost cel de la Răchitoasa, construit pe două nivele, amenajat în incinta unei mănăstiri care funcționează din 1872, pe care l-am transformat într-un Centru de Îngrijire și Asistență Socială de 5 stele și care a fost inaugurat în luna decembrie a anului 2006. Aveam la parter 50 de femei într-o sală și un grup sanitar comun. Când am venit la Răchitoasa, în incinta fostei mănăstiri și am văzut în ce aglomerație, mizerie și mirosuri trăiesc acei oameni, mi-am amintit că pe vremuri tatăl meu avea o fermă; vă spun sincer că porcii aceia o duceau mai bine decât acești bătrâni, pentru că erau spălați zilnic cu furtunul și aveau hrană la discreție, în timp ce la acest cămin nu erau dușuri și nici măcar mașină de spălat nu exista. În prezent, noul azil este dotat cu camere cu două paturi, salon de recuperare medicală și kinetoterapie, băi dotate cu dușuri și aparatură de ultimă generație. Am ridicat acest azil din fondurile donate de mine și de investițiile Consiliului Județean de acolo, eu am donat 325.000 de euro și Consiliul Județean în jur de 32 de miliarde de lei vechi. Așadar, o investiție de peste 50 miliarde de lei, care se întinde pe câteva sute de metri pătrați și care acum se vede de la șosea asemeni unui complex turistic, nu mai este un focar de infecție. Am mai făcut o investiție foarte serioasă în Transilvania în Casa de Bătrâni și Centrul de Recuperare din Zalău, la Jibău, Oradea. În Banat am mai făcut donații lângă Timișoara. Acum vi le spun pe cele care îmi vin în minte…În Muntenia am făcut un Centru de Bătrâni la Poarta Albă, unde pe vremuri era pușcăria cea mai groaznică. Acolo s-au făcut presiuni asupra noastră să dăm lucrările de licitație unei persoane responsabile de acolo, care oferea comision de 32%. E incredibil. Am mai făcut în Muntenia și în Iași un Centru de Bătrâni. Am susținut financiar Centrul de Îngrijire de la Slobozia, care adăpostește 141 de persoane, care funcționa la aceea dată la capacitate maximă. În curând vom inaugura la Văratec, Căminul de Bătrâni ,,Monahia Nazaria” a mănăstirii care are o capacitate de 400 de locuri.


Rep.: Cred că dacă ar fi trăit astăzi bunica dvs. ar fi fost mândră de faptele de întrajutorare pe care le realizați în România…


Prințul Dimitrie Sturdza: Da, așa cred și eu, dar vreau să precizez că în aceste investiții nu au fost toți banii mei. Era un evreu român senzațional care atunci când a decedat a lăsat 5 milioane de euro într-o fundație făcută de el în Franța. El s-a dus la fratele meu înainte să moară și i-a spus: ,,Uite, eu nu mă simt prea bine. Cred că o să mor curând. Aș vrea  să te rog ceva: poți să investești banii aceștia pentru vârstnicii din România, în spitale și Cămine de Bătrâni”?. El i-a răspuns: ,,Eu, personal, nu, dar fratele meu este mai tot timpul în România și vom face asta împreună”. A băgat el 5 milioane, eu m-am pus diferența și timpul meu, care nu a fost puțin, și am refăcut 28 de spitale. Însă dincolo de greutățile birocrației este o plăcere când vezi acești vârstnici care au fost lăsați să trăiască 50 de persoane înghesuite la un etaj cu o toaletă, cu o bucătărie ruginită, fără spălătorie și să reușești să faci pentru ei un hotel de trei-patru stele…Foarte mulți bătrâni au fost abandonați de cei tineri ca să nu aibă de plătit și este foarte dureros.


Rep.: Mi se pare impresionant și la fel de uluitor faptul că dvs. ați participat la fiecare recepție finală a acestor așezăminte?


Prințul Dimitrie: Da, am participat la toate recepțiile finale. Am investit mulți bani și mi se pare normal să verificăm dacă sumele au fost folosite judicios. Am avut o șansă, zic eu, să pot pleca din România în 1948 și că părinții mei au avut suficienți bani să mă trimită la o școală de prestigiu. Ceea ce încerc să fac și eu cu tinerii talentați din România. Acum, de exemplu, ajut un tânăr din Ibănești, Ciprian Feier să își realizeze o carieră în silvicultură și un masterat în străinătate. Vreau să le ofer aceleași șanse de a reuși în viață ca tinerii din occident celor care văd că au înclinații spre un domeniu sau altul. Într-un an am circa 19 studenți din România și din străinătate pe care îi ajut cu burse de studii cu valori cuprinse între 1.000 și 1.500 de euro. Am avut o satisfacție foarte mare de curând că am reușit să ajut un tânăr din Brăila care a avut cancer de coloană vertebrală. A plecat în S.U.A., unde a fost operat, noi am suportat costurile operației.Tânărul român a făcut apoi un doctorat în America și a ieșit numărul 1 din toate facultățile și acum lucrează în domeniul cercetării.


Rep.: Care sunt criteriile de selecție pentru tinerii pe care îi sponsorizați?


Prințul Dimitrie Sturdza: Primesc referințe, dar bineînțeles că nu am reușit să îi ajut pe toți care mi-au fost recomandați, am făcut o selecție și cred că pe cei mai buni dintre cei mai buni i-am ajutat să se evidențieze în țări mult mai dezvoltate ca România și unde să le poată fi recompensată inteligența și profesionalismul, de la caz la caz. Totodată, din anul 2010 acordăm și bursă ,,Dimitrie Sturdza” în baza unei donații anuale, în valoare de 60.000 de franci elvețieni, care va fi acordată timp de 5 ani. Acordul de donație a fost semnat de ministrul de Externe al României, Teodor Baconschi, alături de rectorul universității elvețiene, prof.dr. Andreas Fischer și de mine. În fiecare an, bursa oferă posibilitatea unui profesor invitat să susțină, timp de un semestru universitar, cursuri în cadrul Institutului de Romanistică al Universității din Zürich.


Rep.: V-ați întrebat vreodată ce s-ar fi întâmplat cu dvs. dacă nu ați fi părăsit România în 1948?


Prințul Dimitrie Sturdza: Pe tata îl terminau la penitenciarul ,,Poarta Albă” în județul Constanța, unde în anul 2006 am ținut un discurs la inaugurarea Centrului de Bătrâni, pe care l-am supus unei reparații capitale prin fundația pe care o patronez, FAPAR. Mi s-a acordat titlul de ,,Cetățean de Onoare” al comunei pentru ,,merite deosebite” și le-am transmis atunci celor prezenți la eveniment: ,,Aici au fost închiși de ai mei și de ai voștri, elita României.Aici au fost exterminați, dar vedeți că până la urmă tot Dumnezeu câștigă și satan întotdeauna pierde, chiar dacă au murit ei atunci, bătrânii care trăiesc azi aici vor duce o viață mult mai bună și o să moară frumos. Mie îmi place enorm viața și toate bucuriile sănătoase le am: vânătoarea, schiatul, golful. Am jucat tenis, am călătorit în toată lumea, dar niciodată nu mi-am căutat fericirea în paradisuri artificiale. Dar cum se spune ,,Timpul fiecărui moment are propria sa importanță” și m-am gândit că dacă eu am avut o șansă să am tot ce mi-am dorit în viață, trebuie să dau și eu ceva la schimb, pentru că eu cred foarte mult în legea compensației.


Rep.: Care a fost cel mai frumos lucru pe care l-ați învățat de la tatăl dumneavoastră?


Prințul Dimitrie Sturdza: Tata a fost un model pentru mine, eu eram mai mare dintre frați și el vorbea mai mult cu mine. Țin minte cea mai frumoasă lecție de viață primită de la tata a fost următoarea: ,,Uite, Tim, noi am plecat din România, de unde a plecat eram una dintre cele mai bogate familii din Europa și am pierdut aproape toți banii. Mai avem ceva bani în Franța, dar, în comparație cu ce am avut în România nu însemnă aproape nimic. Pot oamenii să îți fure tot ce ai pe tine: hainele, bijuteriile, sau mașinile pe care le conduci, casa în care locuiești dar ce rămâne este în mintea ta. Trebuie să mergi la o școală bună să înveți și ce o să înveți acolo nu o să poată să îți fure nimeni niciodată.”
A doua lecție de viață care mi-a dat-o a fost legată de statutul nostru regal. Mi-a spus odată: ,,Uite, Tim, noi suntem prinți, facem parte dintr-o familie nobilă, dar tu trebuie să știi că ăsta nu este niciun privilegiu, ci din contră, e o datorie în plus. Alții, care sunt nobili, nu gândesc chiar așa și cred că dacă sunt nobili sunt superiori să meargă ca politicienii cu girofarul în fața tuturor”.


Rep.: Dintre toate sporturile pe care le-ați practicat, care v-a adus cea mai mare satisfacție?


10644878_1475752479370784_3956448877967749098_nPrințul Dimitrie Sturdza: Cel mai frumos sport pe care l-am practicat a fost tenisul, care mi-a adus niște satisfacții extraordinare. Am putut să intru în circuit numai la 25 de ani pentru că am avut ocazia să fac Politehnica la Laussane, unde am făcut studii de fizică atomică. O facultate grea. Am început 54 și am terminat 8 studenți. Poate că a fost prea târziu să îi ajung pe cei mai buni jucători ai tuturor timpurilor. Oricum, sunt mândru că și de la această vârstă am intrat în clasamentul celor mai buni jucători din lume și am bătut primii zece jucători ai lumii, dar nu în același an. Însă din tenis am câștigat primii mei bani pe care i-am strâns. Trebuie să recunosc că am fost unul dintre cei mai bine plătiți jucători din cauza imaginii. Am fost de 32 de ori campion, la simplu, la dublu și dublu mixt. Ei au avut nevoie de imaginea mea, iar eu din banii strânși am început apoi afacerea mea.


Rep.: Apropo de sport, din tenisul din România pe cine apreciați cel mai mult?


Prințul Dimitrie Sturdza: Ilie Năstase și singurul cu care poate fi comparat în zilele noastre este Roger Federer, deținătorul recordului pentru cele mai multe victorii în turneele de Mare șlem cu 17 astfel de succese și 6 trofee în Turneul Campionilor. Chiar dacă Ilie Năstase nu a fost peste cinci ani lider al clasamentului mondial al tensimenilor profesioniști, Ilie Năstase era puțin ,,nebun la cap”, era un genial imprevizibil.Năstase era mult mai amuzant de văzut, chiar și ca suedezul Bjorn Borg care a câștigat mai multe titluri ca și Năstase. Însă părerea mea este că Ilie al nostru, când juca el bine, era mult mai bun decât Bjorn.


Rep.: Cum s-a născut de fapt povestea afacerii dvs. în sfera industriei de cosmetice? Cum ați reușit să ajungeți în vârf și să vă mențineți sus 40 de ani?


Prințul Dimitrie Sturdza: A fost o întâmplare sau poate destinul. Fratele meu mi-a telefonat în timp ce eu mă aflam într-un turneu în Caraibe. (Am fost în lumea întreagă de vreo trei ori, turneele sunt extrem de obositoare. La un moment dat intervine monotonia: antrenament, avion, turneu…o viață care nu prea mai îmi convenea.) Încercam să fac ceva. Și așa am fost angajat pentru imaginea mea din sport în cadrul unei firme foarte populare de vânzări directe de produse cosmetice. Marele avantaj la firmele acestea de vânzări este că se pot încerca produsele înainte de a le cumpăra. De 40 de ani suntem pe piață, suntem pe val și acum, dar am împrumutat bani să încep afacerea în sfera produselor cosmetice. (a început în 1971, cu 30.000 de franci elveţieni,  afacerea proprie de cosmetice – Déesse of Switzerland). Nu a fost deloc ușor, dar m-am luptat să îmi împlinesc acest vis și am reușit. Deși, credeți-mă, că este extrem de greu să faci o carieră într-o țară străină, eu nefiind de origine elvețian, a trebuit să pornesc aproape de la zero într-o țară în care este totul rezervat pentru ei. În Elveția poți reuși doar dacă ești cel mai bun în domeniul tău. Cel mai mult m-a ajutat în viață tenisul. După ce mi-am făcut o imagine foarte bună nu a mai fost nici o ușă, de la Guvern și până la președinte, să nu mi se deschidă.


Rep.: Privind în urmă, aveți un regret că nu ați făcut ceva în viață?


Prințul Dimitrie Sturdza: Mi s-a propus să devin Prim-ministru al (României) de către fostul președinte, Ion Iliescu, prin domnul Virgil Măgureanu care a îndeplinit funcția de director al Serviciului Român de Informații în perioada 1990-1997. A doua oară mi s-a propus aceeași funcție în 1996 de către președintele României, Emil Constantinescu, pe care eu l-am ajutat să devină președinte, finanțându-l. Eu le-am răspuns amândorur președinți ai României: ,,Chiar dacă sunt în inimă român, nu pot să devin Prim-ministru aici pentru că eu gândesc ca un elvețian și așa nu merge. Sunt anumite lucruri care trebuie făcute în România și, în primul rând, mă refer aici la democrația directă. Aici este o democrație parlamentară care pentru mine nu este democrație. În Elveția există o democrație 100% pentru că acolo poporul decide totul, nu ca în România, 496 de parlamentari din care mulți sunt vânduți și necinstiți. De exemplu, nu înțeleg cum se poate ca realizarea unei autostrăzi în România să coste de trei ori mai mult decât în vest, de ce oportuniștii care au cumpărat terenuri intravilane în zona autostrăzii și care apoi le-au supraevaluat prețul nu sunt acum la închisoare. Există o mafie care are o serie de practici nocive pe spatele poporului. În Elveția nu se pot face asemenea șmecherii pentru că se votează la trei nivele, întâi în comună, apoi în județ și la sfârșit la nivel de stat, fiecare are buget propriu. Aici în România banii se trimit direct din Centrală de la București. În România, îmi pare rău să o spun, nu este o democrație populară, ci este o democrație parlamentară și asta s-a dovedit că nu funcționează nicăieri.


Rep.: Pe final, Alteța Voastră, v-aș ruga să transmiteți un mesaj locuitorilor acestui județ, pentru că sunteți un om scump la vorbă și nu sunteți foarte ușor de găsit, fiind foarte ocupat


Prințul Dimitrie Sturdza: Eu iubesc mult această zonă și nu pot să le spun decât că au noroc incredibil dacă locuiesc în județul Mureș, unde există o pace etnică și religioasă rar întâlnită, să nu uite că au, poate, unele din cele mai frumoase peisaje din lume, dar ar fi timpul să se ocupe și de ecologizarea zonei, pentru că această zonă are un potențial turistic foarte mare și neexploatat . Le doresc curaj și sănătate, să rămână curați la minte și în inimă.
Rep.: Vă mulțumesc, a fost o onoare să vă cunosc!
Robert Matei


Conținutul website-ului www.viselenuautermenlimita.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către ROBERT MATEI sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea materialelor noastre, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing pe adresa de e-mail: roberto_zizi@yahoo.com.


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *