DAN LEORDA A FOST OMAGIAT LA CEA DE A XII-A EDIŢIE A MEMORIALULUI CARE ÎI POARTĂ NUMELE ! PE 2 MAI AR FI ÎMPLINIT 60 DE ANI !

     Când am primit invitaţia de a participa la ediția a XII-a, a Memorialului de Tenis de Masă ”Dan Leorda” mi-am amintit de un citat al poetei Emily Dickinson care suna aşa „Pentru cei iubiți e imposibil să moară, pentru că iubirea înseamnă eternitate” şi asta se pare că au reuşit să facă colegii şi familia regretatului sportiv Dan Leorda, să-l transforme într-o legendă după ce a trecut la ţărmul veşniciei. Am asistat cu emoţie şi respect la a XII-a competiţie organizată la Reghin în memoria celui care a fost Dan Leorda la care au participat concurenți din tot Ardealul după o pauză de trei ani din cauza pandemiei de COVID-19.

    Competiția dedicată amatorilor s-a disputat pe 22 de mese pe 4 categorii (hobby, open, avansaţi şi elite) în Sala de Sport din Parcul Tineretului la care s-au înscris 192 de concurenţi cu vârste cuprinse între 7 şi 75 de ani şi a fost un succes. Evenimentul a fost organizat cu multă măiestrie de trio-ul format din Rareş Leorda *(fiul regretatului sportiv Dan Leorda), Kántor Imre-Zoltán şi Florin Apian, începând de la invitaţii, logistică, diplome, medalii, cupe şi bineînţeles culminând cu gulaşul unguresc la ceaun cu castraveţi muraţi.         

    Vremea a fost excelentă semn că Dumnezeu îl iubeşte pe Dan Leorda oriunde s-ar afla…Anul acesta acesta pe 2 mai, omul căruia îi este dedicat acest memorial ar fi împlinit vârsta de 60 de ani şi nu pot să nu îmi pun întrebarea : oare câte lucruri minunate ar mai fi făcut Dan, dacă timpul ar mai fi avut răbdare cu el. Câte daruri ar mai fi oferit cu bucurie celor din jurul său ? … Nu ştiu, dar mi-ar fi plăcut să fie şi el azi, prezent, să vadă peste 200 de persoane care au venit să îşi testeze reflexele de dragul jocului în amintirea sa. Pentru cei care nu l-au cunoscut pe acest mare iubitor al tenisului de masă am să aştern câteva repere biografice pentru a-l cunoaşte puţin mai bine iar cu altă ocazie poate am să scriu şi câteva poveşti insolite despre Dan Leorda relate de oamenii care l-au cunoscut cel mai bine.          

   S-a născut pe data de 2 mai 1962, în Tecuci și a absolvit facultatea de Metalurgie și Știința Materialelor din Galați, promoția 1986. A primit repartiție la Intreprinderea I.M. Republica din Reghin unde în 1988 a devenit șef de secție și în 1989 a fost numit director peste 5000 de angajați. În 1998  s-a privatizat și a înființat firma “SC Porfacom SRL” care a devenit o firmă de prestigiu în Reghin. Un edificiu care ne v-a aminti mereu de Dan Leorda este Biserica Ortodoxă ,,Sfântul Gheorghe” din Reghin a cărui cupolă a proiectat-o cu mâna sa şi a cărui epitrop a fost mai mulţi ani.

   Ca sportiv Dan Leorda a jucat tenis de masă din copilărie și în 2006 a devenit inițiator al Mișcării “Amatur” la tenis de masă la Reghin împreună cu Kántor Imre-Zoltán, Sebi Vultur și regretatul Mircea Toncean. S-a stins din viață în 2008 în urma unui cancer pulmonar și a fost înmormântat în Cimitirul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din municipiu. Azi fiul său Rareș Leorda, în vârstă de 36 de ani duce mai departe tradiţia familiei Leorda în materie de tenis de masă care din 2005 s-a stabilit în București şi care la rândul său are un fiu Luca în vârstă de 7 ani care a jucat la memorialul organizat în memoria bunicului său.

    Ultimul turneu important la care a jucat Dan Leorda a fost în anul 2007 la Brașov. A fost pasionat trup și suflet de acest sport de masă și și-a folosit economiile proprii pentru a organiza primele turnee la Reghin și a fost totodată un mare filantrop care a sponsorizat mulți copiii care aveau potențial în tenis. A fost un model de admirație profesională care a rămas loial Reghinului, principiilor care i-au călăuzit viața și valorilor bazate pe muncă, cinste, onestitate și fair-play. Momentan memorialul de tenis de masă care poartă numele regretatului, Dan Leorda a ajuns la a XII-a ediție și este cotat ca fiind unul dintre cele mai puternice turnee de tenis de masă din România. Competiția a crescut de la an la an, tinde să devină un fenomen și a reunit în ”orașul viorilor” în toate ediţiile peste 1700 de iubitori ai tenisului de masă pentru un scop nobil. De la ediţia din acest an a Memorialului „Dan Leorda” nu a lipsit nici doamna Alina Leorda, soţia regretatului sportiv care ca în fiecare an a înmânat premiile finaliştilor. Felicitări organizatorilor pentru perseverenţa şi tactul diplomatic care îi însufleţesc să onoreze prin sport memoria unui om atât de preţios: Dan Leorda  

Dumnezeu să-l odihnească în pace şi memoria să-i fie binecuvântată ! 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.