Cum comenta profesorul universitar Augustin Maior ,,TEORIA RELATIVITĂȚII” a fizicianului Albert Einstein

 

Faimoasa ecuație a celebrului fizician Albert Einstein “E= mc²” afirma că energia (E) și masa (m) sunt echivalente și pot fi convertite una din cealaltă de proporția vitezei luminii (c), care are o viteză constantă. Iată cum explica această ecuație profesorul universitar Augustin Maior (originar din Reghin) pe atunci cadru didactic la Universitatea Clujeană în articolul ,,DISCUȚII ÎN JURUL TEORIEI RELATIVITĂŢII” publicat în revista ,,Societatea de Mâine” din 19 aprilie 1924.  


Discuţiile în jurul teoriei lui Einstein au avut între altele şi acest rezultat: s-a pus pe tapet iarăş chestia existenţei eterului. Einstein cu teoria relativităţii ne-a creat cea mai frumoasă construcţie fenomenologică a fizicei teoretice de astăzi. Fără de a intră în domeniul cauzalităţii, ne-a pus la dispoziţie un aparat ştiinţific admirabil, cu ajutorul căruia am aflat relaţii noui între agenţii naturei. Este prima dată în ştiinţă, că fenomenul gravitaţiunii a putut fi coordinat în mod organic cu alte fenomene, şi tot în baza acestei noui concepţii, am avut în fine curajul a ne da seamă, deocamdată într’un mod numai aproximativ, şi de construcţia universului. Teoria relativităţii lui Einstein fiind numai o teorie fenomenologică, coordonează numai fenomenele, dar nu explică şi cauzele lor.

În această ordine de idei, Einstein, dacă nu neagă “expresis verbis” existenţa eterului, cel puţin nu are lipsă de el. Dar nu-i aşa la ceilalţi fiziciani! Sunt mulţi şi distinşi fiziciani, cari nu-şi jertfesc eterul cosmic de dragul lui Einstein. Alţii iarăş discută chiar bazele matematice ale concepţiei lui Einstein;este adevărat că nu au mult rezultat. Iar alţii s’au ambiţionat şi au ajuns aproape la toate rezultatele lui Einstein, obţinute în baza teoriei relativităţii, – fără ca să admită cât de puţin ideia relativităţii.

În şirele următoare vom analizaa ceste idei şi concepţii, fireşte, numai în mod sumar. Concepţia relativităţii îşi are originea în rezultatul negativ al experimentului lui Michelson, experiment prin care trebuia să se arate mişcarea pământului faţă de eter; şi dacă această mişcare a pământului fată de eter ar exista, experimentul lui Michelson ar trebui să ne arate anumite franze de interferenţă. Rezultatul lui Michelson obţinut în laborator, notaţi bine! a fost negativ. Încercările ulterioare ale lui Michelson şi Moriey, apoi ale lui Michelson şi Miller au dat aeelaş rezultat negativ, în laborator. Iar rezultatul acesta a avut ca alt rezultat celebra transformaţie a lui Lorenz, iar şi mai târziu interpretarea şi preluarea acestei transformaţiuni prin Einstein, cu teoria relativităţii.

Mulţi susţin deci că numai cu rezultatul negativ a lui Michelson, este admisibil principiul relativităţii. Faţă de aceşti mulţi în ultimii ani, s-au ivit însă alţi fizicieni, cari susţin că teoria relativităţii este aşa de elastică, încât şi atunci când experimentul ar da un rezultat mult-puţin pozitiv, totuşi aceste experimente s-ar putea interpretă în baza postulatelor relativităţii, fireşte cu mici concesii şi corecturi. Acest curent de idei este foarte bine reprezentat prin N. Reschevsky din Praga.Faţă de această apărare, cu mult succes alui Reschevsky, de fapt inimicilor lui Einstein nu le rămâne altă armă, decât metoda savantului german During care atacă concepţia lui Einstein din punct de vedere metafizic, şi al teoriei cunoştinţei; aci, de fapt, teoria relativităţii este atacabilă.

 

Autorul acestor rânduri a avut ocaziunea să arate în o conferinţă ţinută înaintea societăţii filozofice universitare din Cluj, că teoria lui Einstein duce: de fapt la un absolut superior şi puternic. Şi în adevăr, Einstein, ca să-şi salveze principiul fizic al relativităţii, trebue să admită anumite forme invariante ale legilor naturii, invariante faţă de orice transformare matematică, şi invarianta acestor forme este un principiu pentru teoria relativităţii; mai bine zis această invariantă este un postulat efectiv al lui Einstein.


 

augustin-major

Şi acum vă întreb: nu este acest, postulat al invariantei legilor naturei un ( postulat mai formidabil al absolutului decât toate postulatele şi teoriile filozofice ale lui Spencer și notaţi bine, postulatul invariantei se bazează pe cea mai reală ştiinţă, pe fizică şi pe un instrument puternic al fizicei: pe matematică! Nu vi se pare curios că admiţând relativitatea din punctul de vedere al fenomenelor fizice, postulezi tu, în crerul tău, majestosul principiu al invariantei legilor naturei? Şi invaranţa aceasta, nu este ea un eflux al absolutului? Distinsul fizician Hamel ajunge  şi el la acest rezultat, însă în baza altor consideraţiuni; şi el postulează, tocmai bazându-se pe teoria relativităţii generale, un spaţiu absolut şi timp absolut, ambele însă de un ordin superior al cugetării. Speculaţiile lui Hamel n-au fost şi nu pot fi contrazise.

Iată dară cum de la principiul fizic al relativităţii am ajuns la un absolut metafizic, bazaţi pe speculaţii absolut reale, fizico-matematice. Să nu ne mirăm de faptul, că catolicii din Gerimania se înţeleg de minune cu sionistul Einstein! Dar să revenim la lucrurile mai reale. Intre timp s-a discutat mult despre experimentul lui Moriey, în anii din urmă s-a încercat iarăşi acest experiment, nu în laborator ci în (aer) liber; şi anume în America pe Mount Wilson. St. John, care lucrează demult pe acest teren, deocamdată a publicat câteva notiţe în „Observatory”. Experimentul făcut în liber, la înălţime de 70 metri deasupra nivelului mării, nu a dat un efect pur negativ, ci un mic efect pozitiv. Experimentele repetate tot acest rezultat l-au dat. Asupra acestui rezultat curg încă discuţii. Putem deci zice că deocamdată nu se poate vorbi nici de un efect pozitiv, nici de un efect negativ al experimentelor lui Michelson.

În baza teoriei generale a relativităţii trebue să admitem şi o deplasare a liniilor din spectrul solar către roşu; din toate încercările făcute pe “acest*teren”, şi mai ales şi din acelea ale lui St. John se vede, că acesta deplasare, stă ascunsă este acoperită şi de alte efecte. Izolarea acestui efect nu a reuşit deplin până acum. Şi aici trebue să aşteptăm rezultatul cercetărilor viitoare. Teoria generală a relativităţii mai pretinde și o deplasare a periheliului lui Mereur. Deplasarea a fost cantitativ calculată de Einstein. 

Astronomul Grossimann a declarat in ultimul timp, şi cu multă insistenţă, că această deplasare calculată este cu mult mai mare decât cea observată; iară Societatea Astronomică „Astronomisiche Gesellschaft” din Germania, a instituit o comisie specială, prin urmare nici din partea aceasta nu s-a spus ultimul cuvânt. Einstein mai pretinde în baza teoriei sale şi o anumită deviare a razelor luminoase, ce trec în apropierea unui corp de, o puternică acțiune gravitică cum este soarele. Măsurările din ultimii ani admit o anumită deviare în sensul lui Einstein, dar cercetătorii cei mai distinşi încă nu sunt de accord în ce priveşte partea cantitativă a acestei devieri, cum o pretinde Einstein. S-a observat şi faptul că aceasta deviare diferă după mărimea stelelor, dela cari vin razele respective, rezultat în desacord cu prevederile lui Einstein. S-au observat şi unele fenomene care maschează mult puţin deviaţia iui Einstein. Sommerfeld şi Bohr au dat de altă parte o explicaţie frumoasă matematică a structurii fine observate în liniile spectrului. Această explicaţie s-a dat în baza teoriei relativităţii. Măsurările foarte precise ale profesorului Gehrcke din Berlin, sunt însă în desaeord cu prevederile relativităţii; şi Gehrcke susţine că măsurările sunt în acord cu teoria „absolută.” Discuţiile continuă şi în această direcţie. Şi în cazul acesta efectul există, dar nu în sensul cantitativ calculat în ibaza relativităţii.

Rezumând rezultatul cercetărilor şi măsurărilor făcute spre a verifica în mod cantitativ, fenomenele prezise de teoria relativităţii reese că ele nu concordă – astăzi încă – pe deplin cu prezicerile teoriei. Dar dacă vrem să fim deplin nepărtinitori, atunci suntem totuşi constrânşi a admite, că efectele prezise, există în mod calitativ şi a le nega, nu se poate. Partea cantitativă o va decide viitorul. În cadrul acestei schiţe nu-mi este permis a mă întinde asupra modului cum Michelson doreşte să refacă experimentul francezului Sagnac; lumea ştiinţifică se aşteaptă la frumoase rezultate în direcţia aceasta. Trebue să amintesc aci şi cercetările lui Tomasehek din Heidelberg care a refăcut experimentul lui Michelson cu lumina extra solară, va să zică cu lumina provenită dela stelele fixe.


Rezultatul nu concordă nici în cazul acesta cu prevederile cantitative ale lui Einstein; şi chestia aceasta se discută mult în Germania.  În rândurile precedente am schiţat în mod foarte general rezultatele teoriei generale a relativităţii şi încercările de a verifica prevederle ei. Einstein în teoria sa nu are lipsă de eterul cosmic. Dar sunt mulţi şi celebri fizicani cari nu voesc a jertfi eterul, şi nu jertfesc nici concepţia absolutului. Aceşti fizicani cu un elan vrednic de toată lauda s’au pus pe muncă şi- lucru ciudat- au ajuns în mare parte la rezultatele lui Einstein, fără a admite principiul relativităţii.

Unul dintre cei mai aprigi contrari ai lui Einstein este fără îndoială celebrul Lenard din Heidelberg. (fizicianul german Philipp Lenard n.a.).Spre cea mai mare mirare a fizicianilor, Lenard exhumează o veche lucrare de o sută de ani publicată de I. V. Soidner în „Berliner Astronomisches Jafanbuch” în anul 1804. Soidner în baza unor calcule foarte elementare, calcule pe carile poate face şi un licean de al nostru, arătase că o stea fixă, care stă în dosul soarelui, îşi emite razele dealungul unei curbe în ochii noştri. Această curbă este datorită efectului gravitic al soarelui. Formula matematică, prin care se parafrazează această curbură, este exact aceea, pe care a dat-o Einstein o sută de ani în urmă. Mai târziu Einstein a adaus acestei formule şi factorul „2″. Iată cum unul dintre cele mai esenţiale rezultate ale lui Einstein, a fost calculat şi prezis în mod elementar, încă înainte de aceasta cu o sută ide ani fără teoria relativităţii, şi fără calculul complicat al lui Einstein, admiţând pur şi simplu existenţa eterului.

Am amintit mai sus, că un rezultat esenţial al teoriei relativităţi este şi prezicerea precesiunei – deplasării – periheliului planetelor. Când discuţiile erau mai aprinse în jurul acestui fenomen prezis de Einstein, iată că trăzneşte ca o bombă o nouă exhumare, din partea lui Gehrcke din Berlin. Gehrcke prezintă fizicianilor o lucrare a lui Gerber publicată la anul 1898, în Zeitschrift fur Mathematik und Physik.

În această lucrare, Gerber, un profesor de liceu din Germania care a murit destul de tânăr, ne da formula exactă a precesiunei periheliului planetelor, tocmai aşa cum ne o dă Einstein mai târziu. Şi această lucrare alui Gerber se bazează pe existenţa eterului. Admiratorii lui Einstein în ortodoxismul lor au strâmbat din nas, dar n-au avut ce să zică. Faptul nu se poate nega. Iată dar al doilea efect fundamental, prezis de Einstein în baza relativităţii, şi desvoltat în mod şi desvoltat în mod elementar, în baza unei teorii direct opuse relativităţii, şi admiţând „absolutul” fizic. Rămâne al treilea efect: deplasarea liniilor spectrale spre roşu, sub influinţa unui corp gravific. Acest efect a fost calculat în mod elementar de Mohorovicic în anul 1921, admiţând existenţa eterului. Formula lui Mohorovicic este exact a lui Einstein, dar este obţinută fără teoria relativităţii.

Tot cam în acelaşi timp Forsterling (1920) şi Bueherer (1922) au obţinut acelaşi rezultat al deplasării liniilor spectrale, bazându-se pe teoria cuanteior, – iarăş în mod elementar. Iată dar cum şi al treilea efect fundamental – prezis de Einstein – se poate calcula în baza „absolutului.” S-au mai calculat şi alte efecte mai neimportante ale relativităţii, tot în baza „absolutului.” Autorul acestor rânduri, bazânduise pe teoria cuntelor, a aflat relaţia între temperatura unui corp gravifiv şi masa corpului bazat pe teoria cuantelor. Trebue să mai remarcăm încă ceva: Ştiinţa de astăzi dispune de un principiu nou, de un postulat, şi anume postulatul „inerţiei energiei”, în baza căruia unei mase îi corespunde o anumită energie, iară unei cantităţi date de energie îi corespunde o anumită masă. În baza acestui principiu Aforaham şi Bueherer au ajuns la toate rezultatele lui Einstein, fără a admite relativitatea.

Şi acum în ultima analiză, ajungem la următorul rezultat: teoria relativităţii prezice anumite rezultate, şi îşi dă seama perfect de rezuitui negativ al experimentului lui Michelson, şi al altor experimente cu rezultat negativ, executate în acelaş scop. În mod calitativ aceste fenomene, prezise de teoria relativităţii, există. Verificarea cantitativă astăzi încă lasă mult de dorit. Tot aceste fenomene se pot calcula şi prezice şi în baza altor ipoteze cari nu aparţin domeniului relativităţii.


Augustin A. Maior, profesor la Universitatea din Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *