COMEMORARE LA 40 DE ANI DE LA MOARTEA DR-ULUI IOAN POPESCU PRIMARUL DE POVESTE AL REGHINULUI !

Biserica Ortodoxă “Sfânta Treime” din Reghin a organizat ieri o slujbă de pomenire în memoria Dr.-ului Ioan Popescu, primar al Reghinului între cele două războaie mondiale, administrator al Fondului Regal de Vânătoare de la Lăpuşna şi inspector general Regal de vânătoare care în urmă cu 40 de ani pe 27 aprile 1981 a trecut în lumea veşniciei. Slujba de pomenire a fost oficiată de preoţii Dimitrie şi Dumitru Gherman iar printre cei care au participat la ceremonia religioasă organizată în memoria Dr.-ului Ioan Popescu s-au numărat Varodi Petre, vecin şi prieten al fostului edil, jurnalistul Robert Mihai Matei, Adorjani Vasile, fost director la Întreprinderea de Gospodărire Comunală şi Locativă, Ioan Bejan, pensionar şi consilierul local Stelian Doru Cătană.

Dr. Ioan Popescu a devenit primul primar român din istoria Reghinului, după o perioadă de peste 400 de ani, timp în care Reghinul a fost condus doar de primari sași. Singurul primar apolitic din ultimii 100 de ani din istoria Reghinului care a știut să se situeze în afara intrigilor meschine și a divergențelor politice. Om inteligent și cult, vorbea limbile română, maghiară şi germană fapt ce l-a ajutat să se menţină 16 ani în postul de mare răspundere de primar, dovedind în toate împrejurările cea mai largă înțelegere, soluționând în modul cel mai corect și mai echitabil toate problemele cetăţenilor. A fost totodată şi unul dintre cei mai mari vânători din istoria României, care a avut o demnitate pe care o întâlnești doar la marile personaje istorice, care a preferat să moară sărac și într-un anonimat sumbru, decât să își trădeze regele și Casa Regală a României, pe care a slujit-o timp de 27 de ani cu o loialitate exemplară. Meritele sale în toate manifestările vieţii trebuie să fie relevate şi numele său rostit cu respectul ce i se cuvine… 

 

 

În calitate de administrator al Domeniului de vânătoare al Casei Regale a României de la Lăpuşna, şi în revirul de la Sovata în perioada 1924-1940 a organizat zeci de partide de vânătoare pentru cei trei regi ai României, începând de la Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, la regele Carol al II-lea şi terminând cu regele Mihai I, căruia i-a fost şi mentor în domeniul vânătorii încă de pe vremea când era principe al României. Prin prisma funcţilor sale Ioan Popescu a avut ocazia să cunoască de-a lungul anilor o sumedenie de personalităţi de talie internaţională şi naţională invitate de Casa Regală a României la partide de vânătoare precum: regele Alexandru al Iugoslaviei cumnatul regelui Carol al II-lea, Alteţa Regală Principele Friederich I. De Hohenzollern, Maxine Ducroq, preşedintele Consiliului Internaţional de Vânătoare din perioada interbelică, Pedro de Prat y Soutzo ministrul al Spaniei în România şi fost ministru plenipotențiar la La Paz, marele maestru al vânătorilor regale Antoniu Macionyi, generalul Constantin Ilasievici – Mareşalul Palatului, Baronul Hallberg secretarul principelui Friederich de Hohenzollern, D. Dimnik maestru de vânătoare al Curţii Regale Iugoslave, colonelul August von Spiess directorul Vânătorilor Regale, Eugen Bianu inspector de poliţie, Şeful Siguranţei, Ştefan Boer inspector regal de vânătoare, avocatul Ionel Pop (nepotul politicianului Iuliu Maniu), Ieronim Stoichiţă şi mulţi alţii.


Dr. Ioan Popescu în două ipostaze inedite. În prima fotografie Dr. Ioan Popescu alături de Mihai, viitorul rege al României dându-i indicaţii de vânătoare la Lăpuşna. În a doua fotografie regele Carol al II-lea şi primarul Ioan Popescu călare pe cai la o partidă de vânătoare pe Valea Gurghiului. Sursa foto: Radu V. Mija.

Ioan Popescu cu celebrul său trofeu de cerb din 1932 concurent la titlul mondial. Sursa foto: Ciprian Marian

În 1948 Ioan Popescu a fost mandatat de regele Mihai al României, să gestioneze bunurile regale. Din documentele vremii, reiese că la 3 ianuarie 1948, reghineanul a acceptat să fie mandatarul regelui Mihai, în ceea ce privea gestiunea bunurilor regale, rămase în țară după abdicarea regelui, la 30 septembrie 1947. Chiar cei mai înalți demnitari din aparatul de Stat, dr. Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu-Dej, l-au rugat pe dr. Ioan Popescu să accepte însărcinarea, deoarece așa cum afirmau, nu va avea nici o repercusiune dăunătoare în ceea ce privește persoana lui. Dar nu a fost să fie așa. După plecarea din țară, ex-suveranul, Mihai a declarat că abdicarea sa este nulă. Ca urmare, Guvernul comunist i-a retras cetățenia română atât Majestății Sale, cât și membrilor Familiei Regale. Pe motivul că fostul suveran nu a respectat angajamentele și obligațiile luate cu ocazia abdicării, prin Decretul nr.38, de la 27 mai 1948, toate bunurile regale au intrat în patrimoniul Statului.

În aceste condiții, viața familiei Popescu din Reghin, a devenit un calvar, după cum Ioan Popescu însuși, mărturisea într-un memoriu ,,am fost tratat, în special de organele locale însărcinate cu preluarea bunurilor, de parcă eu aș fi fost rege, ridicându-mi-se bunurile mele, inclusiv particulare”. Pe lângă pământul pe care îl deținea, și reședința personală, i-au fost confiscate aproape toate bunurile de valoare personală. După ce a fost scos din propria casă a fost mutat într-un imobil insalubru, de la periferia orașului. După mai multe intervenții, a primit în zona centrală a orașului o cameră, dar tot necorespunzătoare în Piaţa Lenin nr. 28 imobil în care s-a şi stins din viaţă. 

În anul 1952, după 27 de ani, în care a slujit Casa Regală a României cu abnegație, <recunoștința> din partea comuniștilor veniți la putere în mod fraudulos, a fost arestarea primarului, într-o noapte cu doi soldaţi să nu aibă martori. Apoi a fost aruncat în trei închisori de exterminare comunistă. A fost arestat pe data de 15 aprilie și întemnițat la Penitenciarul Târgu-Mureș, după care pe 15 august a fost încătușat împreună cu Dr. Eugen Nicoar și transportați cu o dubă și un tren accelerat între arme în București la Colonia Ghencea conform memoriilor secrete ale doctorului.
De acolo, chirurgul Nicoară a fost întemnițat la Colonia Fundulea, în timp ce fostul primar, Popescu a fost trimis la Poarta Albă, fiind unul din cei 3.000 de deținuți închiși la Galeșu, unde conform mai multor mărturii, mureau unul până la trei deținuți pe zi. Pe 14 ianuarie 1953, fostul primar al Reghinului a fost transferat la Penitenciarul Onești, unde a stat încarcerat până în luna februarie a anului 1954.

Ioan Popescu s-a întors acasă la Reghin cu fruntea sus pentru că oricât s-au străduit organele nu au putut să îi găsească un cap de acuzare real în toţi cei 16 ani în care a condus Reghinul în calitate de primar. Chiar dacă a fost părăsit de cei mai mulţi prieteni, i se tăiase pensia de către autoritățile comuniste, și era muritor de foame au mai fost şi comunişti care l-au respectat şi i-au întins o mână de ajutor în timpul vieţii. 

 Pentru cei care nu ştiu câte realizări edilitar gospodăreşti a avut în mandatul său vă prezentăm un rezumat dintr-un articol realizat de cercetătoarea Beatrice Dobozi intitulat “Mărturii Documentare despre Dr. Ioan Popescu” publicat în cel mai prestigios volum din “Reghinul Cultural-Studii şi Articole” din care cităm: 

Fondul documentar *(Fondul Primăria oraşului Reghin din cadrul Arhivelor Judeţene Mureş n.a.) cercetat pentru această încercare de portret nu conţine documente privind activitatea lui Ioan Popescu pe plan local până în anul 1924, an în care îl găsim menţionat într-un tabel de impunere asupra taxelor de asigurare după muncitorii agricoli pe anii 1919-1924. 

   În cursul anului 1925, lunile mai-iunie, este primar delegat al Reghinului, calitate în care semnează ordonanţele consiliului orăşenesc. Din luna iulie va semna ca primar toate actele emise de primăria oraşului. 

    La începutul anului 1938 consiliile comunale sunt dizolvate prin decret regal, prerogativele acestora fiind preluate de comisii interimare, alcătuite din oameni numiţi de prefecţii judeţelor. La 12 ianuarie 1938, prin decizia prefectului de Mureş sunt desemnaţi membrii acestei comisii pentru Reghin. Ioan Popescu devine preşedintele comisiei interimare. Câteva zile mai târziu, la 18 februarie, prefectul emite decizia nr. 4267, prin care sunt numiţi primarii tuturor comunelor din judeţ. Această funcţie va fi ocupată la Reghin tot de Ioan Popescu. La 21 februarie, acelaşi an, noul primar depune jurământul de credinţă faţă de rege, Constituţie şi Ţară, în prezenţa prefectului, colonel Ion Dumitru. În procesul verbal încheiat cu acest prilej, se consemnează cuvântul noului primar care solicită prefectului “să binevoiască a face dreptate cu atribuirea fondului de ajutoare a comunelor din judeţ, cu care Reghinul a fost totdeauna nedreptăţit sub trecutele guvernări, neprimind nici un ajutor bănesc din partea judeţului…pentru instituţiuni de cultură, palatul cultural şi bisericile.

  Prin declaraţia sa din 28 februarie 1938, Ioan Popescu dovedeşte faptul că nu aparţine nici unei grupări politice sau partid politic.


La fiecare vizită în oraşul Reghin a regelui Mihai al României aici era întâmpinat de primarul Ioan Popescu cu pâine şi sare

 


În toamna anului 1938, la 30 septembrie, Ioan Popescu este reînvestit în funcţia de primar pentru următorii 6 ani avându-l ca ajutor pe profesorul Gheorghe Benesch. (un bun strateg în administraţie cu care a lucrat în tandem de pe poziţiile de primar şi viceprimar din 1933 până în 1940). Toate deciziile, hotărârile, ordonanţele, rapoartele, dările de seamă purtând semnătura primarului între 1925 – august 1940 dovedesc implicarea dr.-ului Ioan Popescu în toate sectoarele vieţii urbei de pe Valea Mureşului: economic, administrativ, social, cultural, educaţional, edilitar-gospodăresc etc.

În plan economic, menţionăm hotărârea consiliului oraşului din 3 iunie 1925, semnată de primarul delegat, Ioan Popescu, prin care se concesionează un stabiliment pentru deschiderea unei fabrici de dărăcire a lânii. Pentru a stopa câştigurile ilicite, în acelaşi an, primarul semnează hotărârea consiliului orăşenesc, privind preţurile maximale la carne şi produse de carne vândute în oraş. Tot pentru prevenirea speculei, în anul următor, 1926, Ioan Popescu va aproba două ordonanţe ale primăriei prin care se stabilesc tarifele aplicate de birjarii din oraş şi condiţiile în care aceştia trebuie să asigure transportul persoanelor, precum şi preţurile practicate la restaurantul de la hotelul orăşenesc, la făină şi pâine. În 1928, printr-o hotărâre a delegaţiei permanente, purtând semnătura primarului se deschid credite suplimentare de peste un milion de lei, în vederea construirii şi întreţinerii clădirilor din proprietatea comunei (oraşului pe atunci denumit comună urbană), pentru pavarea străzilor, betonarea pârâului Trandafirilor şi întreţinerea azilului săracilor. 

Dr.-ul Ioan Popescu a fost preocupat permanent şi de aspectul edilitar gospodăresc al oraşului pe care l-a condus. La 5 aprilie 1927, printr-o publicaţie a primăriei, se atrage atenţia tuturor cultivatorilor şi proprietarilor de pământ că au obligaţia de a-şi curăţa terenurile şi grădinile de burieni şi omizi.

   O atenţie deosebită a fost acordată de primar pavării străzilor şi asfaltării trotuarelor din Reghin. La 15 iunie 1927 delegaţia permanentă hotărâşte asfaltarea trotuarului din strada Averescu (azi str. Spitalului), jumătate din cheltuieli fiind suportate de bugetul oraşului. În septembrie acelaşi an, consiliul comunal emite hotărârea privind pavarea străzilor : Principele Carol (azi str. Gării), Gării, Brătianu (azi str. Republicii), şi Episcop Teutsch (azi str. Şcolii), precum şi asfaltarea tuturor trotuarelor, cheltuielile ridicându-se la 10.617 lei.

   În 1934, Ioan Popescu semnează hotărârea comisiei interimare privind îngrădirea tuturor terenurilor din oraş, clădite sau nu, aflate la stradă, cu garduri de lemn, aceasta contribuind la îmbunătăţirea imaginii estetice a Reghinului. 

Tot pentru o mai bună gospodărire a oraşului, primarul decide în 1935 să accepte propunerea d-lui Rosenbaum Pavel ca acesta să asigure stropirea principalelor străzi din Reghin, înlăturându-se, astfel, prfaul devenit “plagă pentru locuitori”. 

    În programul de lucrări privind construcţia, modernizarea şi întreţinerea drumurilor pe 1937/1938, elaborat în 1936, se prevede repararea drumurilor şi trotuarelor pe şapte străzi şi canalizarea şi pavarea centrului din fosta comună Reghin-Sat.

    Într-o dare de seamă din 1939 sunt inventariate cele mai importante lucrări edilitar-gospoădreşti executate în Reghin între anii 1919-1939. Amintim câteva dintre acestea, realizate în anii când Ioan Popescu a fost primar: ridicarea edificiului principal al abatorului  (1926), modernizarea cinematografului şi a ştrandului (1928), construirea de fântâni publice în str. Şaguna (azi str. Mihai Eminescu) şi str. George Coşbuc, asfaltarea a 3 500 m² de trotuare (1935), pietruirea şoselei naţionale Cluj-Reghin-Topliţa  (1939).

În 1939 primăria Reghin va elabora şi un program de lucru pentru următorii 5 ani care cuprinde un volum de lucrări în valoare de 9.580.000 lei, între care îngrădirea cimitirului central, modernizarea hotelului din oraş etc. 

Dr.-ul Ioan Popescu a fost preocupat şi de dezvoltarea învăţământului local, prin noi edificii şcolare şi modernizarea celor existente. Ca membru al Comitetului Şcolar de la Gimnaziul Român de Stat din Reghin (azi Liceul “Petru Maior”), va participa la şedinţa acestui comitet din 21 iunie 1930 unde se ia la cunoştinţă despre aprobarea dată de Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor pentru construirea unui local destinat acestei şcoli. Lucrările premergătoare sunt încredinţate primarului, “care e mai versat în cele edilitare”. Clădirea va fi terminată şi inaugurată în 1931.

Fiind şi preşedinte al Comitetului Şcolar Central Comunal al şcolilor primare din Reghin, Ioan Popescu va semna şi contractul din 16 iulie 1930, încheiat între acest comitet şi firma “Schonauer şi Klosh” pentru construirea Şcolii Primare Nr.1 (devenită în 1994 Gimnaziul de Stat “Virgil Oniţiu”n.a.), a cărei clădire va fi finisată în 1931. 

 


 

 

În imagine Şcoala Primară Nr. 1 după inaugurarea din 1931

 

     

În anul 1937 vor fi executate lucrări de reparaţii şi construcţii la Căminul de Ucenici. O publicaţie a primăriei, nedatată  (probabil din anii 1938-1939), comunică intenţia înfiinţării unei şcoli de infirmiere la Reghin, în conformitate cu Decretul – Lege de mobilizare a femeilor pe timp de război. 

     Primarul reghinean a sprijinit şi diferitele societăţi şi asociaţii cu profil cultural-sportiv în urbe În 1927, el aprobă decizia delegaţiei permanente a oraşului de a construi o baracă în pădurea Carmen Silva (azi Pădurea Rotundă), la cererea Societăţii de Gimnastică şi Sport. În 1928 va fi mărită şi modernizată Şcoala de Înot din Parcul Regina Maria (azi Parcul Tineretului). 

    De sprijin deosebit din partea dr.-ului Ioan Popescu s-au bucurat bisericile din ora;. În 1939, prin decizia sa din 30 decembrie primarul va scuti toate confesiunile din Reghin de plata cotizaţiilor pentru trotuarele asfaltate din faţa bisericilor şi proprietăţilor parohiale, având în vedere că acestea nu au venituri pentru astfel de taxe. În iunie 1930, Ioan Popescu semnează şi contractul dintre Protopopiatul Ortodox Român Reghin şi un antreprenor pentru construirea unei case protopopeşti în oraş, iar în 1939, printr-o decizie a primăriei, parohiei ortodoxe din localitate i se va dona un teren pentru cimitir propriu. 

Primarului Ioan Popescu îi va sta în atenţie şi modernizarea sistemului de asistenţă medicală pentru reghineni. În 1926 este amenajat un spital de izolare, în 1927 consiliul comunal va acorda Spitalului de Stat o reducere de taxă la curentul electric, asigurând şi aprovizionarea lui gratuită cu apă. 

 În cursul anului 1928 cinematograful oraşului a fost înzestrat cu o cameră de proiecţie.  Nu au fost uitaţi nici năpăstuiţii soartei – pensionarii şi săracii. La 31 mai 1929, primăria va emite hotărârea prin care pensiile sunt majorate cu 50%, de la 1 ianuarie a.c. “luând în considerare situaţia tristă a pensioniştilor oraşului”. În acelaşi an, în decembrie printr-o altă hotărâre, se acordă un ajutor în valoare de 4843 lei săracilor, cu prilejul Crăciunului.  

În anul 1929, primarul va patrona un concert susţinut în Reghin de Societatea Corală “Cântarea României” – filiala Târgovişte. În acelaşi an, în septembrie, dr. Popescu va primi o adresă din partea impresarului marelui George Enescu, prin care i se solicită să pună la dispoziţie maestrului sala orăşenească în ziua de 11 decembrie pentru susţinerea unui concert în Reghin. 

 

Datorită succesului înregistrat de violonistul George Enescu la primul său concert în Reghin în 1927 în mandatul primarului Ioan Popescu cel mai important muzician român, compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor român a mai revenit în “oraşul viorilor” să susţină concerte şi în 1929 şi în 1935.

 


Ioan Popescu a fost şi un iniţiator şi participant activ la viaţa culturală din Reghin. De atenţia sa s-a bucurat şi Despărţământul Reghin al ASTRA. Astfel, în 1937, primarul va autoriza această asociaţie să vândă benzină în Piaţa Regele Ferdinand (azi Piaţa Petru Maior) pentru a-şi spori veniturile.  Un proces verbal din martie 1938, încheiat de primărie, consemnează concesionarea făntânii de benzină pe o perioadă de 5 ani. În acelaşi an, ASTRA Reghin va primi dreptul de a înfiinţa un depozit de produse petroliere.   În 1940 primarul va aproba aceleiaşi societăţi să-şi instaleze  apaduct şi canalizare în Palatul Cultural din strada Mareşal Averescu nr.11, azi Casa de Cultură “Dr. Eugen Nicoară”…

 

     Revenind la cel care a fost Ioan Popescu – omul, mai menţionăm că era membru fondator al “Societăţii Sportive de Pescuit a Păstrăvului şi Lipanului cu Undiţa” din Reghin, asociaţie constituită în 1931. Pasionat vânător, el a fost ales şi în comitetul “Societăţii de Vânătoare Mureş”, în cadrul adunării din 14 septembrie 1925. A îndeplinit şi funcţia de preşedinte al Comitetului de Ajutorare a Şomerilor din Reghin, cum rezultă din procesul-verbal de şedinţă al acestui comitet din 4 februarie 1933. Primarul Reghinului a mai fost membru al Căminului Serviciului Social din oraş, numele lui figurând în tabelul cu membrii acestui serviciu, întocmit în 1939.  

     În încheierea acestor contribuţii documentare la cunoaşterea biografiei şi a activităţii celui care a condus destinele Reghinului ani de-a rândul, reproducem aprecierile la adresa dr.-ului Ioan Popescu notate de prof. Ion V. Boeriu, (cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei dinCluj-Napoca) în amintirile sale : Fiind un om inteligent și cult, s-a menținut mulți ani în postul de mare răspundere de primar – Burgermeister, în care a dovedit în toate împrejurările cea mai largă înțelegere, soluționând în modul cel mai corect și echitabil toate problemele, ivite – îndeosebi cele de mare interes public.

    De multe ori Bibi – cum îi spuneau prietenii- un om cu o bună situaţie materială – n-a ezitat să ajute din banii săi pe unii oameni sau familii nevoiaşe. Pentru toate acestea primarul Ioan Popescu a fost iubit şi stimat de întreaga populaţie, ca un adevărat <părinte al oraşului> ”. A fost totodată şi unul dintre cei mai mari vânători din istoria României, care a avut o demnitate pe care o întâlnești doar la marile personaje istorice, care a preferat să moară sărac și într-un anonimat sumbru, decât să își trădeze regele și Casa Regală a României, pe care a slujit-o timp de 27 de ani cu o loialitate exemplară !

De curând am descoperit pălăria de vânător al domnului primar Dr. Ioan Popescu într-un mic muzeu particular, o pălărie roasă de timp marca “Mentor” fabricată în Statele Unite ale Americii care şi astăzi mai păstrează aroma de lavandă chiar şi după ce timp de 40 de ani nu a mai fost purtată de cineva. Am rămas impresionat de faptul că încă din anii 70 fostul primar al Reghinului ştia de conexiunea dintre mirosul de lavandă şi eliminarea anxietăţii şi de faptul că ştia un secret mult timp ascuns opiniei publice legat de faptul că, compusul de lavandă vaporizat trebuie să fie doar mirosit pentru a-şi exercita efectele de calmare, utile în ameliorarea stresului preoperator şi în tulburările de anxietate, fapt dovedit şi de un studiu publicat în anul 2018 în “Frontier in Behavioral Neuroscience”.  Doamne ce actual ai rămas domnule Dr. Ioan Popescu de parcă ieri mergeai la  “Drogheria” din centrul oraşului de unde cumpărai numai parfum triplu de lavandă şi serveai domnişoarele vânzătoare cu bomboane mentolate … O tempora, o mores = Ce vremuri, ce moravuri! 

 

Îţi mulţumim, domnule Ioan Popescu, că ai existat printre noi, aici, în valea plângerii, unde sunt toate supuse devenirii şi morţii. Tristeţea mea nu mi-o poate mângâia, decât gândul că, odată, în cer, poate, ne vom întâlni. Fericită să-ţi fie adormirea, veşnică să-ţi fie odihna, iar memoria binecuvântată, din neam în neam ! 

A consemnat Matei R. Mihai 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *