CENTENARA MARIA PINTEA SAU FEMEIA CARE ÎNFĂŢIŞEAZĂ BUNĂTATEA ŞI MILA LUI DUMNEZEU

Ani de zile am auzit expresia lui Martin Buxbaum “Unii oameni, oricât de bătrâni ar ajunge, nu îşi pierd niciodată frumuseţea: doar şi-o mută de pe faţă în inimă” dar de când am început proiectul “În căutarea celor mai longevivi oameni care au trăit în Transilvania” am avut ocazia să cunosc şi eu astfel de oameni care înfăţişează bunătatea şi mila lui Dumnezeu în toate manifestările vieţii lor. Cea mai recentă întâlnire cu o persoană de acest fel cu un profil de îmbătrânire nemaiîntâlnit de mine până în prezent a fost cea cu Doamna Maria Pintea, sora regretatului Monsenior Emil Puni, iezuit, Vicar General Emerit al Episcopiei Greco-catolice de Lugoj. 
O femeie cu o dicţie şi o energie incredibilă pe care la 100 de ani şi 137 de zile nu o doare nimic, care are o memorie extraordinară şi care preţuieşte viaţa la adevărata valoare. Deasupra patului femeii care a depăşit pragul unui secol de viaţă tronează o icoană cu “Cina cea de taină” cu scena în care Iisus este înconjurat de cei 12 apostoli stînd la masă înainte să fie vându de Iuda. În lateral remarc un tablou de familie cu părinţii şi fraţii săi pe care îi pomeneşte mereu în rugăciunile sale.
Faţa centenarei este marcată de linile vieţii, aşezate acolo de iubire şi de râsete, de suferinţă şi de lacrimi ! Am în faţă o femeie senină, care chiar dacă a trecut în viaţă prin multe necazuri şi greutăţi nu poartă pe faţă expresia durerii şi a nemulţumirii, faţa ei exprimă pace şi seninătate. Este evlavioasă, mereu cu rugăciunea pe buze şi cu o devoţiune aparte la Preacurata Fecioară Maria prin rugăciunea Rozariului”. Am servit o cafea şi am avut o discuţie despre cum poţi să ajungi să trăieşti 100 de ani ? A fost o discuţie spirituală în care am avut în faţa mea puterea exemplului a unei centenare care mi-a dovedit prin existenţa ei că cel mai bun mijloc de a trăi mult şi frumos este comunicarea cu Dumnezeu prin rugăciune care este imnul sacru al sufletului. Ascultând-o pe Maria Pintea vorbind despre bunătatea şi mila lui Dumnezeu şi despre modul în care se roagă am înţeles că rugăciunea trebuie să fie asemănătoare convorbirii dintre un copil şi părintele său. Practic făcând ce spune rugăciunea “Tatăl nostru” înseamnă să respecţi legile vieţii înscrise în ţesuturile noastre, în sângele şi spiritul nostru. La despărţire am rugat-o să mă pomenească şi pe mine în rugăciunile Domniei sale şi am plecat recunoscător că am mai găsit o persoană care a depăşit vârsta de 100 de ani conştient fiind că una din 27.000 de persoane ajunge să atingă pragul unui secol de viaţă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *