“Ce spune coafura unui bărbat despre personalitatea acestuia?

Ești atașat de podoaba ta capilară și ai grijă constant ca aceasta să arate exemplar? Pentru tine vizita la un salon de frizerie este o activitate relaxantă, care greu poate fi comparată cu altceva mai bun? Ești de părere că părul unui bărbat spune multe despre acesta și, mai ales, despre felul său de a fi? Atunci, în mod cert, ai ajuns în locul potrivit.

Ei bine, stilul ales în materie de coafuri este mai legat de personalitatea unui bărbat decât îți poți da seama. Iată ce spun specialiştii de pe site-ul: https://barber-store.ro: într-un articol care ne-a atras atenţia şi intitulat foarte sugestiv Ce spune coafura unui bărbat despre personalitatea acestuia? Află cât de reprezentativă este coafura ta”.

Sursa foto: https://www.atelieruldetuns.ro

Părul prins în coadă


Deși primii bărbați care au adoptat o astfel de coafură în anii din urmă au stârnit destul de multe controverse, la momentul de față, aceasta este privită drept o manieră destul de simplă de aranjare a părului.

Cei care abordează genul de coafuri ce implică prinderea părului în coadă pot fi, în principal, bărbații care nu s-au putut hotărî asupra unui anumit stil, lăsându-și podoaba capilară să crească. Pe de altă parte, cozile bărbătești sugerează un aer de nepăsare, cu toate că, în realitate, aspectul este unul pe deplin îngrijit.


Chelia


În cazul în care genetica nu este de partea ta atunci când vine vorba despre o podoabă capilară bogată, nu trebuie să te îngrijorezi: nu ești singur! De fapt, un număr însemnat de bărbați se confruntă cu căderi de păr masive începând cu vârsta de treizeci de ani.

A nu apela la diverse trucuri stilistice în momentul în care părul începe să cadă sau să se rărească vizibil înseamnă că dispui de încredere în sine și că nu îți este frică de nou. De asemenea, acest stil transmite despre un bărbat faptul că este sincer și hotărât în ceea ce îl privește.


Aceeași coafură, neschimbată pentru un interval lung de timp


În ciuda faptului că s-ar putea să nu mai fie în rândul celor mai actuale trenduri, în mod cert toate persoanele din jurul tău știu că te reprezintă. Se poate spune că este „cartea ta de vizită”.

Ce sugerează despre personalitatea ta faptul că adopți aceeași tunsoare mereu? Ei bine, dacă nu te vezi optând pentru o altă coafură în viitorul apropiat, atunci în mod cert ești un bărbat care iubește tradiția. De asemenea, acest lucru te înfățișează drept o persoană previzibilă, căreia nu-i plac schimbările, însă de încredere, pe care oricine se poate baza.


Barba și mustața mereu aranjate


Ești genul de bărbat care pune un accent deosebit asupra modului de îngrijire a bărbii și a mustaței ? Ei bine, asta înseamnă că deții un nivel înalt de încredere în sine, fără a te feri să o arăți.

De asemenea, părul facial transmite celor din jur și că ești atent la imaginea ta, mizând pe rafinament în orice situație cu care te confrunți.


     Părul tuns scurt


Sursa foto: https://ro.vandendoolstudio.com

O alegere ideală pentru bărbați, mai ales pe timp de vară, nu-i așa? Deși reprezintă o variantă răcoroasă în perioada sezonului văratic, părul tuns scurt indică căutarea confortului în orice context de către acel bărbat, care optează pentru un astfel de stil.

Începând de la maniera de îngrijire a părului și până la deciziile din viața de zi cu zi, acesta va căuta mereu o cale de ieșire și o „vestă de salvare”.


     Părul mediu, aranjat pe spate


Inspirat de Madame de Pompadour, o artistă a secolului al XVIII-lea, acest stil de aranjare a părului se potrivește de minune atât în rândul femeilor, cât și în cazul bărbaților. În realitate, este o alegere modernă, extrem de populară, mai ales dacă nu îți este teamă de cele extra 15 minute petrecute în fața oglinzii.

Ești adeptul unei astfel de coafuri? Atunci, mai mult ca sigur, ești genul de bărbat atent la detalii, pe cât se poate de perfecționist. De fapt, nu te sperie ideea de a aloca mai mult timp, energie sau pasiune, dacă ai garanția că totul decurge conform planului, nu-i așa?


Părul lung, lăsat pe spate


Te reprezintă un asemenea stil? Cu siguranță, masculinitatea ta nu poate fi pusă la îndoială. De asemenea, ești un bărbat puternic și îți place să le arăți această trăsătură proprie și celor din jur, fără emoții.

O astfel de coafură sugerează și că ești o persoană hotărâtă, determinată să își atingă obiectivele, în ciuda nenumăratelor piedici pe care le poate întâmpina. Cu toate că în jurul tău trendurile se schimbă, nu ești atras de a înțelege conceptul de modern, ci mai degrabă îți plac lucrurile simple și nu foarte complicate.

Tu ce coafură preferi dintre cele enumerate mai sus? Te reprezintă aceasta pe deplin, în raport cu personalitatea proprie? Totuși, oricât de multe spune coafura despre personalitatea noastră, un rol important îl joacă și produsele care ne ajută să obținem look-ul dorit. Atunci când folosim articolele de îngrijire pentru păr care ne ușurează munca, caracterizate printr-un nivel înalt de calitate, totul pare să decurgă mai ușor, se arată în articolul “Ce spune coafura unui bărbat despre personalitatea acestuia? Află cât de reprezentativă este coafura ta” de pe site-ul : https://barber-store.ro. 

Sursa: https://ro.pinterest.com/pin/208291551502133716

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *