Beesers, prima aplicație mobilă care facilitează livrarea serviciilor medicale la domiciliu, conectează acum printr-un singur click personalul medical calificat și pacienții din Târgu Mureș

    Beesers, prima aplicație care oferă pacienților soluții și servicii integrate adaptate nevoilor prin furnizarea de consultații și tratamente specializate la domiciliu, este disponibilă acum și în Târgu Mureș.

    După un răspuns favorabil al pieței din București, datorită cererii din ce în ce mai crescute în ceea ce privește facilitarea serviciilor medicale la domiciliu și a gradului ridicat de încredere pe care atât pacienții cât și personalul medical îl oferă aplicației, Beesers s-a extins în două mari orașe ale României: Brașov și Târgu Mureș.

Ne bucurăm să vedem cum tot mai multe clinici au înțeles, la fel ca noi, greutățile cu care se confruntă întreaga societate în acest context al pandemiei, și nu numai. Nevoia de servicii medicale la domiciliu era pregnantă și înaintea acestei perioade. În urma investiției pe care am reușit să o atragem în primele două luni am acumulat infrastructura necesară pentru furnizarea serviciilor medicale și în alte zone ale țării. Listarea aplicației pe piața din Brașov și Târgu Mureș este o reușită importantă pentru noi, acesta fiind un obiectiv pe care ne-am dorit să îl atingem încă din prima lună de activitate. Ne dorim să creăm o comunitate sigură și eficientă în care utilizatorii să poată accesa servicii medicale în siguranță, în mediul familial. Sperăm să atragem în continuare finanțare de la investitorii din mediul privat și de la ”angel investors” cu care suntem încântaţi să ne asociem în viitor. Până în acest moment, din totalul investiției de 500.000 de euro estimată pentru anul 2021, am securizat un procent de 50%.”, spune Ovidiu Tuduruță, fondator Beesers.

    În plus, față de rezervarea serviciilor standard, Beesers oferă posibilitatea pacienților aflați sub tratament să își rezerve printr-o singură programare un pachet de servicii și să aducă asistentul medical sau medicul acasă într-o manieră predictibilă, trasabilă și monitorizabilă.

Am observat în ultimul timp o cerere tot mai mare din partea pacienților în ceea ce privește facilitarea serviciilor medicale la domiciliu. Cu ajutorul aplicației Beesers reușim să degrevăm spitalele de cazurile ușoare ce pot fi tratate la domiciliu. De la momentul listării și până în prezent, un număr semnificativ de pacienți au solicitat serviciile noastre prin platformă. Cele mai multe cereri au fost pentru investigații paraclinice – analize de laborator de exemplu – și tratamente perfuzabile sau injectabile în cazurile ușoare sau medii care nu necesită neapărat supravegherea permanentă într-o unitate medicală. În contextul COVID-19 aplicația este un real ajutor care vine în sprijinul persoanelor vârstnice și a celor cu diferite afecțiuni. Un alt avantaj pe care aplicația îl oferă pacienților este posibilitatea rezervării online în funcție de locația dorită și de nevoile medicale, dar și accesul la consultarea costului fiecărui serviciu înainte de achiziție. În același timp și noi, partenerii Beesers, beneficiem de facilitarea unei bune organizări a calendarului personal, de venituri suplimentare într-un cadru de siguranță și flexibilitate sau de programe de loializare.”, a declarat Suciu Cristian, asistent medical la Serviciul de Ambulanță Județean Mureș.

    Beneficiile Beesers pentru pacienți sunt nenumărate, începând cu posibilitatea ca programările consultațiilor/tratamentelor să fie efectuate și de către persoanele care nu locuiesc în același oraș sau în aceeași țară pentru pacienții aflați în România (Ex: părinții sau bunicii cărora dorim să le asigurăm suport medical specializat) și ajungând până la funcția care îi oferă pacientului ocazia de a-și alege cadrul medical în funcție de experiența acestuia, dar și de ratingurile anterioare acordate de alți beneficiari.

     Toți colaboratorii înscriși în platformă sunt acreditați de Ministerul Sănătații și au experiență semnificativă în mediul de stat sau privat. În mai puțin de o lună de la momentul lansării aplicației, în portofoliul Beesers se regăsesc servicii oferite de: Men Sana Tech, Top Med Assistance, Sweet Medical Care, Exigent Med Help, Kineto Mobil Clinic.

     Aplicația poate fi descărcată din Google Play sau App Store, iar pentru a o accesa, utilizatorii trebuie doar să își creeze un cont. Mai departe pot alege din listă serviciul de care au nevoie și furnizorul dorit, având posibilitatea de a stabili ora și data prestării serviciului în cazul în care se dorește achiziția după consultarea costului serviciului. Ulterior, fiecare pacient va primi notificări despre statusul comenzii pe telefon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *