Artur Strohschneider a făcut acrobaţii pe o sârmă de oţel de 25 de metri întinsă între cele mai înalte clădiri din Reghin !

Conform articolului “Omul care a traversat Marele Război pe sârmă” se spune că Artur sosea în oraş, se oprea în mijlocul lui, în piaţa centrală şi ochea două clădiri. Cam la fel de înalte, aşezate pe două laturi sau în două colţuri opuse ale pieţei. Între ele avea să-şi lege cablurile dacă primăria va învoi spectacolul.

Mirosea aerul să vadă dacă vremea va fi bună şi-l căuta pe primar. Îl găsea pe el sau pe careva dintre funcţionari. Dacă primea aprobare, mergea la gazetă şi dădea anunţ. Trecea în anunţ orele şi locul când va urca pe sârmă deasupra oraşului. Unele orăşele sau sate aveau „doboşar” care anunţa cu „doba” că pe la 3 de-amiază, „strohschneiderul” va urca pe sârmă, deasupra oraşului, în piaţa mare.

Aşa a ajuns acrobatul austriac de renume mondial, Artur Strohschneider prin anii ’30 ai secolului trecut în turneele sale prin oraşele României să poposească câteva zile şi la Reghin. Unul dintre reghinenii care a participat în copilăria sa la spectacolele omului ce pedala înainte şi înapoi pe o bicicletă fără cauciucuri pe sârmă de oţel de 25 de metri cu o grosime de 18 mm, suspendat la 10 metri înălţime a fost regretatul Jorga Ferenc Jorga (1923-2018) – profesor, sculptor şi artist plastic. Acesta mi-a povestit la una din întâlnirile noastre cum l-a văzut pe celebrul echilibrist în carne şi oase sfidând legile fizicii în centrul Reghinului. Un eveniment nemaiîntâlnit în istoria oraşului şi la care au participat câteva mii de specataori din oraş şi din toate satele din jur de pe Valea Mureşului la Suseni până la Stânceni şi de pe Valea Gurghiului de la Solovâstru până la Lăpuşna. Era un fenomen pe care ţăranii îl denumiseră “Trosnailderul” fiindcă nu-i puteau pronunţa numele acrobatului în întregime.

“Era fascinant, îmbrăcat din cap până în picioare în haine de piele urcat pe acoperişul Hotelului “Stadtischer Gasthof Szálloda” unde după ce autorităţile locale au dat voie acrobatului să întindă pe strada principală a sârmă de oţel de 25 de metri de la Şcoala Românească la Casa de Bal a Reghinului acesta a făcut o mulţime de acrobaţii pe muzică suspendat la 10 metri înălţime fără plasă de siguranţă. Precizia cu care făcea divertisment la o aşa înălţime, suspendat pe o simplă sârmă provoca o admiraţie extraordinară în rândul spectatorilor ” îmi mărturisea seniorul Jorga. L-am rugat atunci să îmi realizeze o pictură cu o asemenea scenă pe care a trăit-o în copilărie cu Artur Strohschneider suspendat pe un fir de oţel în delirul populaţiei. Din păcate maestrul nu a mai apucat fiindcă s-a stins din viaţă înainte să apuce să îmi realizeaze pictura. Tot de la maestrul Jorga F. am aflat că la spectacolele, cascadorului publicul nu era obligat să cumpere bilete deoarece se mulţumea cu banii care îi punea lumea benevol într-o cutie sigilată, din care se pare că 20% din venituri le încredința conducerii fiecărui oraş în care susţinea o reprezentaţie cu condiţia ca administraţia locală să îi cheltuiască pentru săraci sau șomeri.

Acrobatul austriac în Piaţa Grande (o Vasari) din Italia în anul 1911

 

Să vedem cine a fost și cum a vrăjit lumea Strohschneider Arthur ?

 


S-a născut pe 19 septembrie 1881, în Bad Aussee, centrul geografic al Austriei. Potrivit ziarului “Tolna World Journal” din 22 iunie 1932, era un om care vorbea opt limbi și a predat la un colegiu de educație fizică din Italia timp de zece ani după care a predat scurte perioade de timp şi în Paris, Londra, St. Petersburg, Constantinopol, New York, Beijing și Tokyo. Staff-ul tehnic al profesorului Strohschneider când pleca în turnee era format din unsprezece persoane inclusiv un tinichigiu, un electrician, un cascador și un șofer. Totodată soția și cei patru copii ai acrobatului erau întotdeauna prezenți la demonstraţiile sale.

Tatăl său îl pusese pe frânghie încă de la nouă ani, şi până a ajuns să îşi creeze un renume a căzut de mai multe ori de pe sârmă fracturându-şi braţul stâng de unsprezece ori. Arturo, cum îi spuneau italienii, oferea spectacole în pieţe, peste tot în Europa, fotografiile din epocă demonstrează că ţinea  mii de oameni cu sufletul la gură, îi făcea să uite de război sau de foamete. Îi făcea să creadă că moartea poate fi învinsă şi a inspirat mii de copii să creadă că într-o zi şi ei îşi vor putea depăşi limitele. dă că moartea poate fi învinsă. Le dădea curaj.

Artistul locuia trei luni pe an în vila sa din Leitmeritz, Republica Cehă, distracțiile sale preferate fiind pescuitul şi partidele de vânătoare iar restul lunilor din an le petrecea făcând echilibristică pe sârmă. Dragostea artistului pentru acrobaţii la înălţime era o moştenire din familie fiindcă pe arborele genealogic al tatălui au mai existat 12 cascadori până la Arthur. O  dovadă în acest sens acrobatul a primit-o chiar de la oficialităţile din Banská Bystrica, (Slovacia centrală) care i-au pus la dispoziţie un document care dovedea că în 1771 un strămoş al său a revenit acolo să facă echilibristică pe frânghie.

Strohschneider Arthur a evoluat în nenumărate orașe din bazinul Carpaților: Kecskemét (1931), Debrecen (1931), Budapesta (1932), Brașov (1933), Oradea (1933), Timișoara (1934), Cluj-Napoca (1934), Maramureș ( 1934) etc. La Cluj-Napoca, de exemplu el a întins frânghia între Teatrul Național și o clădire alăturată, fără a folosi deloc plasă, iar spectacolul său a fost urmărit și de Alexandru Vaida-Voevod, de pe balconul casei sale.

Ziarele contemporane au titrat, de asemenea, despre programul artistului: “o plimbare lentă și rapidă pe sârmă, traversând cu coșuri de fructe legate sub tălpi, trăgând în baloane ascendente cu o armă de vânătoare cu două țevi, un foc grecesc lansat din mijlocul frânghiei, care cântărea patruzeci -cinci kilograme când păşea pe frânghie. iar cel mai interesant număr este detaliat pe larg, deoarece Strohschneider pășea pe frânghie cu un aragaz mic, tavă de copt și ouă, apoi se oprea liniştit în mijlocul drumului, punea ouăle sparte pe tava de copt și prepara o omletă, suspendat în aer pe sârmă. Bineînţeles că după ce servea prânzul savura în faţa spectatorilor o sticlă de bere ori una de vin după specificul oraşului în care se afla. Bineînţeles că spectacolul nu se încheia aici, deoarece reprezentaţia pe sârmă a acrobatului avea în scenariu și multe momente de divertisment şi actorie astfel încât mii de spectatori au putut vedea momentele în care Strohschneider simula un număr de beție pe sârmă, care se sfârşea cu căderea diferitelor obiecte care le folosea în recuzită, în plasă de siguranță unul după altul de pe frânghii de diferite înălțimi în funcție de orașe, şi era anunţat în presă ca cea mai periculoasă idee din lume”. 

Strohschneider Arthur a evoluat în nenumărate orașe din bazinul Carpaților: Kecskemét (1931), Debrecen (1931), Budapesta (1932), Brașov (1933), Oradea (1933), Timișoara (1934), Reghin (1934), Cluj-Napoca (1934), Maramureș ( 1934) etc. La Cluj-Napoca, de exemplu el a întins frânghia între Teatrul Național și o clădire alăturată, fără a folosi deloc plasa de siguranţă, iar spectacolul său a fost urmărit și de primul şef de guvern al României Mari, Alexandru Vaida-Voevod, de pe balconul casei sale.

Spectatorii au putut, de asemenea, să vadă un nou cântec, în timp ce artistul s-a cusut într-o pungă din care i-au atârnat doar mâinile care țineau tija de echilibrare, apoi l-au legat la ochi și au trecut peste mulțime. Mii s-au adunat în mod regulat pentru spectacole, iar majoritatea secțiunilor societății erau reprezentate în mulțime, de la copii de stradă la servitoare până la negustori bogați. El își desfășoară munca în pericol constant pentru viață, deoarece în multe cazuri făcea echilibristică fără plasă de siguranță sub el. Diferitele orașe și sate nu au fost întotdeauna obligate să scoată acest lucru, dar în orice caz funcția sa de salvare nu ar fi funcționat, căci era atât de slab încât nu putea ține decât recuzita. În timpul unor reprezentații, s-a oferit să ia pe oricine în gât și să-l plimbe în spate pe sârmă la zeci de metri înălţime. Puțini acrobaţi și-au asumat acest risc de-a lungul istoriei.  

Numele Strohschneider a fost preluat de-a lungul anilor de mai mulţi dintre urmaşii săi, ceea ce face azi dificil de restabilit coordonatele cronologice a evoluţilor adevăratului Arthur Strohschneider. Vestea presupusei sale morţi a apărut după ce un acrobat care purta numele de Strohschneider ar fi suferit un accident în Maramureș, în timpul unei demonstraţii când una dintre lamelele scaunului care se sprijina pe frânghie s-a rupt şi astfel că şi bărbatul s-a prăbușit, fapt ce nu a fost ocolit de ziarele din Bazinul Carpatic.

Îndoiala a fost risipită de Ziarul Oriental din 20 aprilie 1934, care scria că Strohschneider avea două coaste, a suferit sângerări interne și pleurezie, dar era foarte optimist şi îşi anunţa intenţia să revină pe frânghie 10 zile mai târziu.

Visul s-a risipit în curând, dar întrebarea este când s-a întors: The Szekler People, 19 august 1934, a publicat un alt articol care infirmă afirmaţile celuilalt ziar raportând că acrobatul pe sârmă locuia cu un prieten proprietar al unui restaurant din Medgyes și încă putea să meargă însă doar cu ajutorul a două cârje. Desigur, ambele povești nu pot fi adevărate în același timp, deși par a fi ultima captură a modului de viață, deoarece Artúr Strohschneider a dispărut fără urmă din documentele majore ale perioadei dintre cele două războaie mondiale.

Adevăratul Strohschneider a declarat anterior mai multor ziare că vrea să-și continue spectacolele până la vârsta de șaizeci de ani, mai ales seara, în lumina reflectoarelor puternice ca şi cum şi-ar fi regizat dinainte toate apariţiile publice după un plan bine stabilit. Totuși, întrebarea este dacă a reușit și dacă dispariția sa înseamnă plecarea spre Europa de Est. Cu toate acestea, un lucru este sigur, Strohschneider Arthur a fost un fenomen al epocii sale la fel ca şi iluzioniştii: Harry Houdini ori Jasper Maskelyne care au lărgit limitele percepţiei umane vis-a-vis de capacităţile senzaţionale ale omului şi a reușit să păstreze în viață un sector cultural care s-a născut cu sute de ani în urmă.

 

A consemnat Matei R. Mihai 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *