Am fost martori la finalizarea celor 160 de km şi inaugurarea tronsonului din judeţul Mureş din cadrul proiectului ”Via Transilvanica”!

În cursul zilei de miercuri 29 iulie 2020, în orașul Sovata a avut loc inaugurarea tronsonului din județul Mureș, din proiectul Via Transilvanica. Evenimentul a sărbătorit finalizarea celor 160 km noi din județul Mureș, care vin în completarea celor 400 km existenți deja. Evenimentul a avut loc în prezența ambasadorul Regatului Marii Britanii la București, Excelența Sa, dl. Andrew James Noble, și ambasadorii proiectului Principele Nicolae al României, actorul Marcel Iureș, ultramaratonistul Tibi Ușeriu, campionul de tenis Horia Tecău și parapantistul Toma Coconea, împreună cu reprezentanții sponsorilor și partenerilor proiectului, printre care Consiliul Județean Mureș și primăriile de pe ruta traseului. Unul din invitaţii de marcă ai evenimentului a fost Alteţa Sa Prinţul Dimitrie Sturdza care a venit la eveniment însoţit de familile Dogaru şi Benedek din Tîrgu-Mureş şi de Excelența Sa Iacob Prada, ambasadorul României în Irak şi soţia sa Marinela.

O fotografie de colecţie Excelenţa Sa ambasadorul României în Irak, Iacob Prada şi soţia sa Marinela Prada, Prinţul Dimitrie Sturdza, Principesa Alina Maria Binder, Dr. Theodora Benedek şi Principele Nicolae al României

În județul Mureș traseul parcurge 15 unități administrative-teritoriale, respectiv Daneș, Apold, Albești, Sighișoara, Saschiz, Vânători, Sovata, Eremitu, Chiheru de Jos, Ibănești, Hodac, Gurghiu, Solovăstru, Ideciu de Jos, Brâncovenești.

Borna a cărei fundație a fost turnată cu ocazia evenimentului are o sculptură semnată de artistul local Bocskai Vince care a realizat şi sculpturile poetului  Petőfi  Sándor şi a istoricului Nicolae Bălcescu din parcul oraşului. Primii invitaţi care au turnat primul cancioc de ciment, la soclul bornei au fost președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, Principele Nicolae al României şi Principesa Alina Maria Binder. 

 

 

Cu ocazia evenimentului, președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc şi fostul primar al oraşului Sovata a vorbit despre importanța dezvoltărilor turistice și a acestui proiect pentru județul Mureș. „Consiliul Județean Mureș a acceptat cu bucurie să fie partenerul acestui proiect, deoarece dezvoltarea turismului este una dintre prioritățile noastre principale. Avem un județ foarte bogat, Sighișoara și Saschiz sunt situri care fac parte din patrimoniul UNESCO, iar Sovata este un oraș balnear unic în Europa. Numeroasele valori naturale și culturale, justifică faptul că în județul Mureș este cel mai lung tronson din Via Transilvanica. Suntem mândri de valorile noastre și dorim ca acestea să fie cunoscute de cât mai multe persoane. Din acest motiv am lansat în ultimii ani mai multe proiecte de promovare turistică și am sprijinit marcarea traseului Via Transilvanica” a declarat Péter Ferenc.

Excelența Sa, ambasadorul Regatului Marii Britanii în România a subliniat în discursul său ţinut în limba română importanța unui astfel de traseu pentru România și pentru Transilvania. ”Pentru mine este o mare bucurie să fiu astăzi la Sovata, am fost foarte bucuros când am primit invitația de a participa. Pentru noi în Marea Britanie acest tip de traseu este ceva foarte natural, avem de mulți ani. Via Transilvanica unește nu doar România ci și Marea Britanie cu România pentru că acest tip de drum este o parte integrantă a vieții sănătoase a unei societăți. Sunt mare avantaje de care trebuie să fim conștienți, este ceva ce unește România, din Țara Românească, prin Transilvania și apoi către Moldova. De asemenea, acest drum unește fiecare individ cu ceilalți care se ocupă de el, nu depinde de posibilitățile financiare dacă poți face o plimbare pe Via Transilvanica. De asemenea, este un impuls important pentru dezvoltarea industriei turistice locale … Acesta este cel mai potrivit an în care românii ar trebui să descopere părți din țara lor despre care nu știau deja. Cum toți trebuie să ne petrecem vacanțele acasă, acesta este un beneficiu uriaș. Dacă trăiești într-o țară așa de frumoasă cum este România, cu o cultura și istorie așa de bogată și cu oameni extraordinari, de ce ți-ai dori să petreci vacanța în alt loc?” a concluzionat  ambasadorul Andrew James Noble. Puţini ştiu că diplomatul englez între anii 1983 și 1986 a fost secretar politic în cadrul Ambasadei Britanice la București şi că ştie să recite poezii din opera poetului naţional Mihai Eminescu.

Președintele Asociației Tășuleasa Social, Alin Ușeriu a spus că scopul proiectului este ca oamenii să ajungă în fiecare comunitate pentru a-i cunoaște bogățiile și obiceiurile.”Suntem la doi ani și jumătate de la demararea proiectului Via Transilvanica, astăzi avem 162 de kilometri în județul Mureș iar după evenimentul de mâine de la Harghita vom avea peste 680 de km. S-ar putea să trecem de 1000 de km pentru că avem o țară frumoasă. Atunci când mergi pe Via Transilvanica trebuie să mergi în fiecare comunitate pentru că fiecare comunitate are ceva extraordinar de oferit care merită văzut. Asociația noastră există de 20 de ani și în acești 20 de ani am încercat să umplem spațiul social dintre oameni și cred că prin acest proiect totul a devenit mult mai ușor, spațiul social dintre oameni se umple foarte repede și participarea nu este numai în bula noastră, este peste tot. Vorbesc precupețele de Via Transilvanica, vorbesc pădurarii și participă, voluntarii sunt de peste tot și de toate felurile, avem 4000 de donatori, foarte mulți sponsori și parteneri strategici care au făcut posibil acest proiect”, a concis preşedintele ONG-ul care adună an de an sute de voluntari la plantat de copaci şi alte acţiuni caritabile.

 

 

 

A urcat pe scenă şi primarul oraşului Sovata Laszlo Fulop, care a declarat că “ În Sovata sunt 21 de km care aparţin acestui traseu. Parcurge oraşul Sovata printr-o zonă pitorească şi cu această ocazie vreau să  îi felicit pe organizatorii proiectului <Via Transilvanica> un proiect grandios care este o cale nemaipomenită de a prezenta valorile naturale şi valorile sociale ale acestei ţări România şi a meleagurilor noastre transilvane”. 

Celebrul actor Marcel Iureș, ambasadorul proiectului a urcat pe scenă foarte modest şi a declarat : „Într-adevăr, unește, acest proiect pentru că imaginați-vă un belgian, un canadian sau un indian, el va afla cum să ceară apă, va ști să pronunțe cuvântul apă în românește, o să învețe să spună va rog, să spună mulțumesc să spună pâine în limba română”.

 

O personalitate marcantă aflată la inaugurarea traseului ”Via Transilvanica”, de la Sovata a fost Prinţul Dimitrie Sturdza, omul care a adus Philip Morris la București, sau Kraft Jacobs Suchard la Brașov, companii pentru care a făcut lobby să investească în România şi care a construit în ţara noastră în ultimii 30 de ani 35 de cămine pentru bătrâni și trei dispensare “Am venit aici pentru un proiect turistic foarte important pentru România, Via Transilvanica care pleacă de la Mănăstirea Putna şi se duce în jos către Gorj şi pe care îl poţi parcurge ori pe jos ori cu bicicleta Mountain Bike. Este un traseu turistic de importanţă europeană şi o să încercăm să îl promovăm în Europa de Vest să vadă străinii ce ţară frumoasă avem” a declarat pentru siteul viselenuautermenlimita.ro Dimitrie Sturdza. 

Prinţul Dimitrie Sturdza alături de Andrew James Noble, ambasadorul Marii Britanii

 

Tot în cadrul aceluiași eveniment,  a fost lansată și aplicația Via Transilvanica, dezvoltată de Endava, disponibilă gratuit în AppStore si PlayStore. Alături de Ghidul Drumețului disponibil pe site-ul https://apps.apple.com/us/app/via-transilvanica/id1504423110?ign-mpt=uo%3D2, aplicația reprezintă un instrument important pentru parcurgerea drumului.  De la eveniment nu au lipsit nici reprezentanţii, Raiffeisen Bank, care au susținut de la început amenajarea a 300 km din Via Transilvanica, drumul care unește. Raiffeisen Bank România este partener strategic al proiectului, sprijinind și în alte proiecte desfășurate de Tășuleasa Social, asigurând siguranță și continuitate lucrurilor începute. Evenimentul s-a încheiat cu momente artistice susținute de Ansamblul Artistic Mureșul din Tîrgu-Mureş.

 

La inaugurarea celor 160 de km noi din traseul “Via Transilvanica” care vin în completarea celor 400 de km deja existenţi au răspuns prezent şi primarii de pe Valea Gurghiului, Dan Vasile Dumitru primarul Comunei Ibăneşti, Ioan Fărcaş primarul Comunei Hodac şi Tătar Ilie Chirilă primarul Comunei Solovăstru

Proiectul Asociației Tășuleasa Social, inițiat în anul 2018, urmărește marcarea și amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj de peste 1000 km care pornește de la Putna în Bucovina, străbate Transilvania și se încheie la Drobeta Turnu-Severin. Scopul proiectului este să pună în valoare bogățiile cultural-istorice și naturale ale României, cu reflectare atât în comunitățile locale cât și cu ecou internațional. Fiind un traseu public este destinat tuturor iubitorilor de drumeție, natură și sport, care vor putea să îl străbată la pas, cu bicicleta ori călare. Via Transilvanica străbate zece județe, zone de mare importanță culturală, istorică și naturală, fiind în același timp un adevărat catalizator pentru culturile care coexistă de secole în țara noastră.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *