Aflați cine a fost singurul evreu din istoria politică a Reghinului deputat în MAN, care a ajuns din cizmar funcționar al Internaționalei Comuniste

Nicolae Goldberger a avut 6 clase și era cizmar de profesie. A fost unul dintre iluștrii subteranei comuniste, arestat de 5 ori în perioada de ilegalitate a PCdR. A crezut cu fervoare în dogmele bolșevice și le-a aplicat cu un fanatism greu de imaginat. Era un ateu convins și un denunțător ordinar al sistemului care a ajuns responsabil al Comisiei de Propagandă din Direcția de Agitație al Comitetului Central al PCR. La Alegerile parlamentare din 28 martie 1948 a fost ales deputat în Marea Adunare Națională pentru Circumscripția, Reghin, Regiunea Autonomă Maghiară din partea B.P.D. (Blocul Partidelor Democratice), o alianță electorală a forțelor politice procomuniste din România. Așa a ajuns evreul să fie ajutat în campania electorală și de primarul orașului, Ilie Gheorghe Șandru și bineînțeles de Comitetul Democrat Evreiesc Reghin, dar pentru că a fost impus ca și candidat de regionala de partid de la Cluj nu a fost agreat de mulți cetățeni din oraș și din jur. Deranja că fusese un simplu pantofar care avea un trecut foarte ambiguu dar în Republica Populară Română totul era posibil. Chiar dacă a câștigat un mandat de deputat și a fost unul dintre membrii care au votat Constituția RPR promulgată la 13 aprilie 1948, mulți continuau să îl desconsidere. Și pe bună dreptate dacă luăm în considerare că în urmă cu 60 de ani a făcut parte din delegația României care i-a întins o cursă lui Nagy Imre prim-ministrul Ungariei unul dintre eroii Revoluției anticomuniste din 1956 care care a fost dat apoi pe mâna sovieticilor și în final spânzurat. De fapt Goldberger a fost unul dintre cei patru români autorii morali a morții prim-ministrului Ungariei și ai altor 5 demnitari maghiari pe care i–au convins în 1956 să vină în România sub pretextul că țara noastră le oferă azil politic ca mai târziu să îi predea KGB-ului. În 2006 au fost date publicității concluziile Raportului final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România și Nicolae Goldberger figurează pe lista celor vinovați de impunerea și perpetuarea unui sistem bazat pe crimă și fărădelege alături de: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi, Gheorghe Apostol și nu în ultimul rând Emil Bodnăraș. Concluzile au fost enunțate pe baza examinării a mii și mii de pagini de documente, luând în considerație existența unei imense literaturi analitice și de mărturii care probează natura antipatriotică a dictaturii comuniste din România din perioada 1945-1989, pe care raportul Comisiei Prezidențiale îl consideră că a fost nelegitim și criminal.

NICOLAE-GOLDBERGER-1948-n1hwz8lw04531iw4cjoswt20n2y8kacrc9sa2g6ju0


Nicolae Goldberger a rămas în istoria politică a Reghinului ca deputatul simbol al eroilor fără scrupule


Conform unei autobiografii Nicolae (Miklos) Goldberger s-a născut la 1 mai 1904 în comuna Someș Odorheiu din județul Sălaj pe vremea Austro-Ungarie. A fost fiul lui Lupu și Reghina Goldberger, țărani simpli, săraci și fără aspirații sociale. ,,Părinții erau foarte săraci mama a avut mulți copii eu ca cel mai mic eram al optsprezecelea. Mulți au murit de sărăcie încă fiind mici rămăseserăm totuși 12,,. A reușit să termine doar șase clase de școală procesul său educativ fiind întrerupt de izbucnirea Primului Război Mondial. Astfel că din 1917 , la 13 ani adolescentul a lucrat ca ucenic, maistru, rihtuitor și cizmar la o serie de ateliere din Alba-Iulia și Timișoara. Conform propriei sale autobiografii scrisă în 19 iunie 1949, evreul scrie că a obținut calificarea în 1920, la Alba-Iulia, după ce și-a însusșit meseria de cizmar în atelierul unuia din frații săi. Dar în loc să îi fie recunoscător fratelui mai mare Nicolae ba chiar se revoltă împotriva lui și devine ingrat. Redăm chiar cuvintele viitorului funcționar al Internaționalei Comuniste care la acea dată deși era deja deputat avea puține noțiuni de gramatică și o cultură generală extrem de redusă raportat la calitatea funcției de care beneficia : ,,Fiind ucenic vîzând mizeria lucrătorilor i-am ajutat să organizeze o grevă și am fost cu ei solidat *(a se citi solidar) tot timpul grevei (8 zile) împotriva fratelui meu. Desigur nu din conștiință de clasă pe care nu avusem atunci, ci din spirit de dreptate fiindcă eram tare exploatați și eu ca ucenic munceam greu de la 4 dimineața până noaptea târziu”. Din aceiași autobiografie aflăm că la 18 ani evreul a fost printre primi pionieri care au aderat la formarea unui Sindicat care să apere drepturile cizmarilor ,,În anul 1922 am fost între acei primi 25 de lucrători care am dat cerere la tribunal să formăm Sindicatul. Tot în acest an am certat cu fratele și am plecat de la el și am lucrat ca șef de atelier la o nepoată de a mea a cărui soț murise și lăsase o mică prăvălie cu multe datorii și familia în mizerie. Pe la sfârșitul anului ca să scap de tutela familiei am plecat la Timișoara unde nu aveam nici o rudă”. În 1923 a fost arestat prima dată, dar a fost reținut doar câteva ore, pentru simplu fapt că era membru unui partid aflat în ilegalitate. La 20 de ani a fost arestat, condamnat pentru împrăștierea de manifeste ilegale și închis la închisoarea Jilava. Rebel din fire a luptat și a făcut greva foamei în închisoare 40 de zile ajungând în spital aproape mort dar a avut zile și după 6 luni de detenție a fost achitat în luna mai a anului. mai 1925. Dar nu s-a bucurat mult de libertate pentru că în 1926 a fost prins de Siguranță și arestat la o percheziție de rutină în fața casei lui Nicolae Popescu Dorneanu ( reprezentant al Comitetului Central provizoriu al mișcării tineretului socialist din România alături de Lucrețiu Pătrășcanu). A fost condamnat la 5 ani de închisoare și încarcerat la Doftana. A fost absolvit de pedeapsă trei ani mai târziu după amnistia generală din 1929.


În 1933 a fost trimis la Școala de cadre din Moscova și în 1948 a fost ales deputat de Reghin în Marea Adunare Națională


Datorită supuneri sale în totalitate în slujba partidului evreul a devenit un pion important în firava nomenclatură clandestină. Însă exista o problemă studile sale trebuiau completate urgent și trebuiau mascate complexele de inferioritate. A fost trimis de partid, pentru trei ani, la Moscova, la Școala de cadre ,,V.I. Lenin”, dar nu a stat decât câteva luni pentru că a fost chemat la raport în țară și numit Secretarul Comitetului Central al Partidului. Goldberger a început să simtă gustul puterii și să ajungă la concluzia că are un simț practic și calități incontestabile de lider. În 1933 a devenit membru în Comitetul Central, iar în februarie 1934 a intrat în Biroul Politic. Odată ajuns pe orbita partidului progresist a început să se plimbe prin Europa la întruniri patronate de Moscova și să construiască practic, „mitul” viitoarei cariere din legalitate. Învățătura școlii moscovite într-ale organizării muncii de partid a pus-o o în practică la întoarcerea în țară, unde a fost rapid reperat ca activist de valoare, ordonat și disciplinat. Astfel comunistul Goldberger a început o campanie de recrutare de cadre noi și să le coordoneze pe cele vechi. Dar făcând abuz de autoritatea pe care o inspiră celor din jur a și făcut multe gafe și în toamna anului 1934, evreul a fost chemat la Moscova și criticat că a susținut teze troțchiste. (Lev Davidovici Troțki a fost un revoluționar bolșevic și intelectual marxist rus născut într-o familie de evrei așkenazi din Ucraina. El a fost un politician influent la începuturile existenței Uniunii Sovietice. Dar în urma luptei pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troțki a fost exclus din Partidul Comunist și deportat din Uniunea Sovietică. A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic). Nicolae Goldberger nu a fost ucis de agenții ruși dar a fost acuzat că a fost influențat prost de tovarăși care între timp nu mai erau în grațiile comuniștilor. A trecut testul interogatoriului și-a făcut autocritica și chiar dacă era susceptibil de fracționism s-a întors în țară în aceiași calitate de lider comunist dar fără să se mai bucure de aceiași popularitate. În cartea „Stalinism pentru eternitate”, politologul Vladimir Tismaneanu aminteste că, dupa Congresul al VII-lea al Cominternului, desfășurat la Moscova în 1935, PCR a adoptat noua strategie a Kremlinului de a crea „fronturi populare” antifasciste. Delegația română la acest congres a fost condusă de Boris Stefanov, care a fost numit apoi secretar general al partidului. Printre membrii delegației se număra și viitorul deputat de Reghin, Nicolae Goldberger, Vanda Nicolschi și Marcel Pauker ca membri cu vot deliberativ și Moise Dubinski și Manea Ehrlich ca membri cu drept de vot consultativ. Dar în toamna anului 1937, după demascarea lui Marcel Pauker și evreul Goldberger a fost eliminat din partid pentru acuzația că ar fi fost complotist și l-a sabotat pe Boris Stefanov (de origine bulgară, dar născut în România). Marcel Pauker (soțul Anei Pauker) la 21 martie 1937 a fost arestat de NKVD sub acuzația de de spionaj în favoarea României. Un an mai tarziu a fost anchetat, iar sub tortură a mărturist acțiunile de spionaj, fiind condamnat la moarte prin împușcare.
Nicolae Goldberger a fost și el arestat în 1937 alături de Ecaterina Chivu și Constantin Pârvulescu (viitorul președinte al Marii Adunări Naționale între decembrie 1948 – iulie 1949, și între ianuarie 1953 – 20 martie 1961) la șapte ani închisoare corecțională la Jilava dar este eliberat din nou în 1939. Deși a încearcat să reia vechile legături conspirative a fost refuzat și a început să se ocupe de organizațiile de masă legale ajungând în final să se întoarcă la prima sa meserie și intră în producție la Fabrica de Încălțăminte ,,Zonnenklar” din București. Iar în timpul liber a început să țină legătura cu partidul prin organizația criptocomunistă ,,Ajutorul Roșu” de care era apropiat. Când au început deportările evreilor Goldberger a fost arestat a 5 oară în vara anului 1941 pentru că avea vederi de stânga. A fost plimbat prin lagărele Vapniarka și Grosolovo din Transnistria, unde timp de trei ani a cunoscut ce înseamnă tortura și mizeria care domnea în lagăre, foamea necruţătoare şi bolile de tot felul, mai ales diareea şi scabia au făcut sute de victime. Dar evreul a avut zile și calvarul său a luat sfârșit în 1944 care l-a prins în penitenciarul de deținuți politici de la Târgu-Jiu. Evreul a fost eliberat odată cu Lovitura de stat acțiune prin care la data de 23 august 1944, regele Mihai I a decis demiterea și arestarea lui Ion Antonescu, prim-ministrul României și „Conducătorul Statului”, a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu Aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică. Culmea ironiei este că Goldberger a pierdut momentul distribuției funcțiilor de vârf din partid chiar dacă avea o experiență de 20 de ani în slujba comuniștilor. În schimb i s-a oferit șansa să reorganizeze sindicatele muncitorești. Iar în luna octombrie a anului 1944 a ajuns la Cluj în calitate de prim-secretar al Județenei și instructor CC al PCdR pentru Ardealul de Nord până la încheierea Celui de al Doilea Război Mondial. În 1945, Nicolae Goldberger, a ajuns prim-secretar al Regionalei PCR Cluj, funcție în care s-a remarcat prin curajul cu care a făcut informări către Comitetul Central al PCR asupra ,,legăturilor negative” cu comandamentele sovietice din orașele Dej și Cluj. În 1946 s-a căsătorit cu Fanny Goldberger care în anii ‘50, a ajuns adjuncta Raiei Vidrașcu în fruntea Cancelariei Comitetului Central al PMR.


La alegerile parlamentare din martie 1948 și-a adjudecat primul mandat de deputat în Marea Adunare Națională unde a reprezentat Circumscripția Reghin a Regiunii Autonome Maghiare la acea dată. A candidat din partea Bloculului Partidelor Democratice și a fost sprijinit în campania electorală de primarul Reghinului, Ilie Gheorghe Șandru și chiar de dr. Eugen Nicoară fără să bănuiască nici unul dintre ei că peste ani vor fi arestați chiar de comuniștii pe care i-au sprijinit în alegeri. Deși evreul a câștigat un mandat de deputat la Reghin, pentru faptul că a fost impus ca și candidat de Regionala de partid Cluj nu a fost agreat de mulți cetățeni din oraș și din împrejurimi. Deranja că fusese un simplu pantofar fără studii, un veteran ilegalist cu un trecut extrem de ambiguu. Chiar dacă a câștigat un mandat de deputat și a fost unul dintre membrii care au votat Constituția RPR promulgată la 13 aprilie 1948, mulți continuau să îl desconsidere ca om și să critice modul în care se organizau alegerile. Totalitarismul consacrat de această constituție era îmbrăcat în haine democratice ,,luxoase”, ca oficial să fie respectată lozinca ,,Puterea, în mâinile poporului”, dar și așa au mai fost și reghineni care nu s-au lăsat păcăliți de subterfugile comuniștilor.


Vă redăm în continuare trei exemple elocvente: Sfera Petru, fost legionar, funcționar la I.P.E.I.L., în oraș care în 1952 a afirmat că ,,tovarășul Goldenberg( a se citi Goldberger – e greșeala informatorului) Nicolae, deputatul Raionului Reghin, a fost pantofar și acum este profesor universitar și că nu s-a mai pomenit de când este lumea ca un pantofar să fie profesor universitar, așa ceva nu se poate numai în democrația noastră”. Dănilă Harșia (fiul avocatului și parlamentarului Ioan Harșia), fost membru PNȚ Maniu recent pus în libertate din colonia de muncă, a afirmat că ,,dacă ar mai exista patriotism, ceea ce nu mai există, la noi s-ar putea contribui mult la sabotarea alegerilor”. Fostul preot greco-catolic Ciucideanu Emil, în aceiași chestiune a afirmat următoarele ,,Eu nu știu ce rost au aceste alegeri, totul este o mascaradă, se cheltuiesc sume enorme de bani și vor să ne arate la toată lumea că se fac alegeri libere”. (Conform unei note informative din 1952 decembrie 1, Târgu-Mureș, M.S.S. D.R. Autonomă Maghiară către M.S.S.: raport privind desfășurarea alegerilor pentru M.A.N.).


Un conspirator periculos care și-a vândut serviciile KGB-ului și un expert în retorica excomunicărilor


Odată ajuns în cel mai inalt for legislativ al țării Goldberger i s-au mai atribuit două funcții. Timp de doi ani în paralel cu statutul de deputat a îndeplinit și funcția de șef al Direcției Politice a Armatei și timp de 4 ani a fost și responsabil al Comisiei Propagandă din Direcția Propagandă și Agitație a CC al PMR. Din 1955 pentru scurtă vreme evreul a fost director la fabrica de încălțăminte ,,Janos Herbak” din Cluj. Conform istoricului și politologului Valeriu Tismăneanu în 1956 la ordinul președintelui Gheorghe Gheorghiu Dej, în data de 22 noiembrie, o delegație română, formată din: Nicolae Goldberger, Valter Roman și Iosif Ardelean, au plecat la Budapesta pentru a avea convorbiri cu Nagy Imre și ceilalți participanți la Revoluția Ungară din același an refugiați la Ambasada Iugoslaviei. Delegația avea un scop pervers: de-ai convinge pe revoluționari să vină în România care este dispusă să le ofere azil politic. În realitate se urmărea de fapt scoaterea lor din localul ambasadei și predarea ulterioară sovieticilor. În ziua următoare Nagy și cei cinci miniștri ai săi au sosit la București și au fost cazați într-o casă conspirativă a Securității la Snagov. Conform aceluiași istoric Nicolae Goldberger împreună cu Iosif Ardeleanu, Valter Roman, Aurel Mălnăşan şi Wilhelm Einhorn, a fost direct implicat în acţiunea de investigare şi supraveghere a guvernului legal al Ungariei condus de Imre Nagy în timpul „azilului politic” de la Snagov în perioada 1956-1958. În această perioadă cei cinci miniștri au fost preluați de KGB și duși în URSS. Doi dintre ei au murit în timpul anchetelor brutale la care au fost supuși, iar ceilalți trei s-au întors în Ungaria în februarie 1958, odată cu Imre Nagy, și printr-un simulacru de proces, în buna tradiție a justiției staliniste, au fost condamnați la moarte prin spânzurare în 16 iunie 1958. Deși pare sadic, dar se pare că dacă Golgberger a fost unul dintre cei 5 români însărcinați să ,,aibă grijă,, ca azilantul Nagy Imre să ajungă sănătos pe mâna KGB nu a rămas nerăsplătit și a fost numit rector al Institutului de Studii Istorice și Social Politice de pe lângă CC al PMR director adjunct al Institului de Istorie al CC al PCR și prim adjunct al lui Ioan Popescu-Puțuri, directorul Institutului de Studii Istorice și Social-Politice de pe lângă Comitetul Central al PMR. Coincidență sau serviciu contra serviciu?. Nu vom ști niciodată pentru că evreul a dus secretul cu el în momrmânt. În paralel cu această funcție în 12 august 1969 a devenit și membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român până la data decesului său survenit în 19 septembrie a anului 1970. Deși în realitate toți criticii istorici recunosc că a fost considerat un mediocru de marii lideri comuniști contemporani. Cea mai importantă distincție care a primit-o în viață Nicolae Goldberger a fost Ordinul Steaua Republicii Populare Române, clasa prin decretul 204/1964, publicat în Buletinul Oficial nr. 7 din 8 iunie 1964, „Pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la naștere. S-a stins din viață la 19 septembrie 1970, în Viena la vârsta de 66 ani fără să se specifice însă în vreun document cauza morții demnitarului comunist.


Mihai Barbu Gelu

.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *